Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Martin Walser la Casa Literaturii din München

Gheorghe Săsărman (foto)

Impresii si pareri personale in FORUM

   Una dintre cele mai active instituţii culturale din capitala Bavariei, Casa Literaturii (Literaturhaus – http://www.literaturhaus-muenchen.de) a găzduit pe 14 septembrie o seară de lectură cu cunoscutul scriitor Martin Walser, care a citit fragmente din noul său roman Floare de spaimă (Angstblüte, Rowohlt Verlag, Hamburg 2006) şi a răspuns la întrebările celor prezenţi. Aşa cum ea singură se prezintă, Casa Literaturii „îşi ţine porţile deschise pentru cititori şi scriitori, editori şi librari, autori, traducători şi gazetari. Patru etaje întregi oferă spaţiu pentru abordarea agreabilă a unor autori şi teme actuale, precum şi a unor chestiuni fundamentale ale literaturii. Expoziţii, lecturi, discuţii, seminare şi multe altele asigură un program captivant.” Tot aici îşi au sediul Academia librarilor germani (Akademie des Deutschen Buchhandels), Arhiva germană de carte (Deutsches Bucharchiv), Institutul pentru dreptul de autor şi al mediilor (Institut für Urheber- und Medienrecht), Filiala bavareză a Asociaţiei bursei librarilor germani (Börsenverein des Deutschen Buchhandels - Landesverband Bayern) şi Cafeneaua Dukatz (Kaffeehaus Dukatz). Alături de cea din München, Casele Literaturii din Berlin, Frankfurt, Hamburg, Köln, Leipzig, Salzburg şi Stuttgart conlucrează în reţea (http://www.literaturhaeuser.net) la organizarea în comun de expoziţii, turnee de lectură, publicitate de bună calitate – aşa cum a fost, de pildă, seria de afişe Poezia în Oraş (Poesie in der Stadt).

Într-un asemenea cadru, întâlnirea cu unul dintre cei mai prestigioşi şi, totodată, cei mai controversaţi scriitori contemporani de limbă germană constituie un veritabil eveniment. După o succintă prezentare din partea directorului instituţiei-gazdă, Dr. Reinhard G. Wittmann (care a evocat precedentul dialog al scriitorului cu sala, precum şi motivul special al serii de lectură de la München – acţiunea romanului se petrece tocmai în acest oraş, pentru münchenezi Osterwaldstraße, Dietlindenstraße sau Salvatorplatz fiind locuri binecunoscute), Martin Walser a precizat cu fină autoironie că, aşa cum se întâmplă de obicei, autorul nu face în a doua jumătate a cărţii decât să dea o mână de ajutor la descâlcirea a ceea ce el însuşi a comis în prima jumătate şi că, de altminteri, pentru final el nu mai poartă nici o răspundere. După formularea acestui poznaş paradox, validat de zâmbetele publicului din sala arhiplină, scriitorul a trecut la citirea a patru fragmente, ilustrând momente-cheie din evoluţia personajului principal, Karl von Kahn, septuagenarul posesor al unei agenţii de consultanţă în materie de plasament al capitalului (cât de simplu sună asta pe nemţeşte: Anlageberater), un „specialist în înmulţirea banilor”, preocupare care, pentru el, ţine loc de filozofie şi chiar de religie. Banii, crede von Kahn, sunt singurul garant al neatârnării: numai cine are bani, mulţi bani, este cu adevărat liber. Iar el îi are, şi cunoaşte chiar secretul sporirii lor cvasi-miraculoase. Terorizat însă de spaima secretă în faţa senectuţii şi a nefiinţei, spaimă pe care o maschează prin performanţe sportive (tenis, ascensiuni la munte – „urcuşul accelerat” este deviza lui cotidiană), sprintenul senior cade în propria-i cursă şi face o pasiune fatală pentru juna Joni (protagonista echipei unui producător de filme care vrea să-l tapeze de două milioane). De unde şi titlul romanului, o trimitere la acei pomi care reînfloresc toamna, ca speriaţi de implacabila lor vremelnicie. Pus astfel faţă în faţă cu chipul tinereţii autentice, îmblânzitorul arginţilor nu mai poate evita confruntarea cu vârsta lui reală şi eşuează într-o deplină catastrofă: părăsit atât de soţie, o expertă în „repararea căsniciilor” (!), cât şi de amantă, află (cam târziu) că banii nu sunt totul şi că pretinsa lui neatârnare nu valorează nici cât o ceapă degerată în faţa forţei tiranice, înrobitoare a lui Eros.

Interpretate cu voce de stentor, cu o detaşare stârnind nu o dată surâsuri complice, autorul a vrut parcă să sugereze că el însuşi se află, la aproape optzeci de ani, într-o excelentă formă sportivă – rămânând neclintit în picioare, o oră încheiată, în faţa microfonului, masiv ca un trunchi de stejar, cu privirea-i vulturească străjuită de sprâncenele albe, ultrastufoase – unul dintre semnele lui de marcă. (S-ar zice că i se potriveşte de minune o frază pe care o pune în seama eroului său: constatarea că, în mod paradoxal, oricât de aproape ar fi omul de moarte, el rămâne la fel de aprig însetat de viaţă.) Fără îndoială, o asemenea carte nu putea fi scrisă decât în amurgul vieţii, chiar dacă, răspunzând unei întrebări, Martin Walser declara că el unul s-a considerat bătrân încă de la 35 de ani. Iar fiind vorba de Karl von Kahn, şi ca să demonstreze teza după care personajele literare, odată schiţate, dezvoltă o dinamică proprie, autorul mărturisea că, în urmă cu doi ani, când a început să lucreze la roman, îi pusese titlul provizoriu „79” (vârsta lui de acum), că avea cu totul alte intenţii şi că viaţa proprie, independentă de voinţa autorului, a personajului i-a răsturnat complect toate planurile.

Întâlnirea cu un public cordial a fost pentru scriitor, se poate spune, ca un joc pe teren propriu. Nici cu un cuvânt n-au fost pomenite aici repetatele controverse stârnite în jurul persoanei sale – ecourile la o cuvântare din anul 1988, în care deplângea scindarea Germaniei (socotită pe atunci de mulţi dintre intelectualii generaţiei lui drept o binemeritată pedeapsă pentru crimele nazismului), protestele vehemente (pe motiv că ar da apă la moara extremei drepte) după nuanţatul lui discurs din 1998, cu prilejul decernării Premiului pentru pace al librarilor germani (Friedenspreis des deutschen Buchhandels), discurs în care respingea „instrumentalizarea holocaustului”, sau acuzaţiile de antisemitism prilejuite de apariţia romanului său Moartea unui critic (Tod eines Kritikers, Suhrkamp Verlag, Frankfurt 2002). Dar chiar dacă unele cronici mai caută şi în noua lui carte semnele pretinselor sale păcate, până şi reacţiile presei literare par a se pune de astă dată de acord în a recunoaşte meritele unui excelent roman, în paginile căruia Martin Walser se dovedeşte a fi nu numai un cunoscător al mecanismelor care acţionează în lumea marii finanţe, ci încă o dată şi mai presus de toate un fin analist al resorturilor intime ale sufletului omenesc, stăpân pe arsenalul stilistic de o strălucită forţă expresivă al unui scriitor de mare clasă.

München, 20 septembrie 2006

Gheorghe Săsărman

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)