|
 Navetist
de cursă lungă
Să lucrezi la oraş, să locuiesti „în plin verde"
30.05.09 Dani Rockhoff
Ora 7
dimineata. Rush-hour. Pe B27, inspre Stuttgart, puhoi de masini. Pe sens
invers, ceva mai putine. La fel e la München, Ulm, Frankfurt, Berlin sau
in marile orase industriale din bazinul Ruhr. Sunt navetistii in drum
spre serviciu. Alexandru are in fata 55 de km, pe ruta
Darmstadt-Frankfurt. Tot asa „penduleaza” Michail, de la Stuttgart la
Reutlingen. Alexandru merge cu masina. Michail cu tramvaiul, trenul si
autobuzul. Naveta e permanenta, locul de munca il ai unde il gasesti.
Casa, linistea, verdeata si oxigenul de zi cu zi, vrei insa sa ti le
pastrezi. Daca se poate. Si, in general, in Germania se poate. (Foto:
Frankfurt am Main si suburbii).
• Iarba verde de acasa
Cultul propriilor patru pereti e vechi, in Germania. S-au molipsit de el
si imigrantii, puternic stimulati de banci si stat. „Cine construieste o
casa, acela vrea sa ramana“ spune un proverb. Si chiar daca nu o
construieste cu mainile lui, ci o primeste la cheie si cu rate la banca,
pentru imigrant locuinta proprie e o certitudine. Ca a reusit, macar in
parte. Ca are o existenta sigura, pe pamantul strain, cata vreme ratele
la banca sunt platite la timp.
Relativ putini imigranti din Germania cumpara case si locuinte ca
investitie imobiliara, desi, intre timp, lucrurile incep sa evolueze si
in sensul acesta. Cei mai multi vor „patru pereti“ pentru familie, poate
si pentru vremea de pensie. Putini vor, in momentul unei achizitii
imobiliare „eterne“ (zeitlos, cum spune neamtul) sa locuiasca in buricul
targului, in plin zgomot si smog. Cei mai multi trag inspre zonele
suburbane mai linistite, inspre cartierele selecte „de pe deal“, in
oraselele-satelit din jurul metropolelor sau chiar mai departe, la sat.
La sat in Germania. Mai ales in sud si sud-vest, te „loveste“ idilicul
si linistea locurilor. Ai verdeata, flori, copaci si aer cat cuprinde,
ai uneori vecini invidiosi sau certareti. Tot cum spune neamtul, „nu le
poti avea pe toate“. Johann, venit din Banat, are acasa o ferma de
jucarie: porumbei, gaini, iepuri, pucelusi, ba chiar si doua capre. Cand
le lasa pe islazul din Münsingen-Auingen, vecinii iau ocheanul. Insa e
dreptul lui, e hobby-ul lui, stie si primaria.
Josef B. e avocat ungur, si el s-a mutat de la oras dupa deal, inspre
Lichtenstein, unde are o vila, gradina mare si caini-lup. 60 de
kilometri pe zi, dus-intors, la biroul de avocatura din Reutlingen, e o
nimica toata. Johann O., traducator si tehnolog din Timisoara, s-a dus
in aceeasi directie, ceva mai departe. A cumparat o casa veche, si-a
renovat-o aproape singur, in vreo trei ani. Apoi, s-a mutat in ea cu
Bonnie, Saint-Bernard-ul sau drag si cu gandul la inca o nevasta. Daca
aceasta nu se-arata, tot nu-i e teama. La pensie, are acolo maicute care
ingrijesc batrani, nu va ramane singur si neajutorat.
• Micul Sacalaz si marele Rall
 Casele
vechi, cu aspect exterior rustical, sunt solide si mai ieftine. Le poti
renova cum vrei pe dinauntru, le poti ecologiza, o parte din cheltuieli
iti sunt returnate de fisc, de la stat. Nu numai nemtii, sasii, svabii,
ci si romanasii de pe-aici fac treaba buna cu constructii noi, dar si
renovari de case mai vechi, in satele din apropiere. Intre Reutlingen si
Metzingen, se zice ca „s-a mutat tot Sacalazul“ din Banatul romanesc. Se
locuieste ca la tara, se munceste in fabrica sau in birou, la oras.
(foto: Reutlingen Sondelfingen).
Firma imobiliara Dr.Rall GmbH este a doua ca marime, din regiunea
Reutlingen si imprejurimi. Are o traditie de peste 35 de ani, este la a
doua generatie de patroni din familia Rall. Are sute de „obiecte“, cum
se numesc cladirile, in termeni imobiliari, unul dintre primele a fost
un „zgarie-nori“ cu 13 etaje. Majoritatea proiectelor firmei Dr. Rall,
pe linie de locuinte (caci ea construieste si cladiri de birouri, sau
spatii comerciale) sunt dedicate „paturii mijlocii“ si intra in
categoria „lux mediu“. Prin aceasta, se inteleg locuinte in complexe
imobiliare de dimensiuni mici sau mijlocii, care se afla in zone si
cartiere selecte, la marginea orasului: foarte putin zgomot, mult ozon
si factor de risc minim, in ce priveste criminalitatea.
Ce ai in sky-scraperul din Reutlingen-Sondelfingen, numit Hochhaus
Achalm, dupa numele dealului verde din fata? Ai o priveliste de zeci de
kilometri, daca locuiesti mai sus. Ziua e verde, noaptea e o mare de
luminite colorate. Stai pe balcon, respiri aerul curat, te bucuri de
liniste, dupa o zi de stres. Nu deranjeaza mai deloc traficul de masini
si nici linia ferata din preajma, se circula silentios. Sirene de
salvari si de politie auzi rar, n-ai senzatia ca esti permanent intr-un
„film cu catastrofe“. Avioane vezi sus-sus, nu impuindu-ti urechile la
decolari si aterizari.
Nu-i prea auzi nici pe vecini. Nu-i cunosti, ii intalnesti si te saluti
cu ei in lift. Si cam atat, caci fiecare e cu treaba lui. Esti intre
doua lumi, intre cer si pamant, daca stai la etajele de sus. Esti intre
doua lumi oricum, ca imigrant, intre cei patru pereti de siguranta. Esti
intre doua lumi si altfel: suburban intr-un oras de 120.000 de
locuitori, „la tara“ fata de Stuttgart-ul aflat la 40 de km, inspre care
se scurg puhoaiele de masini de rush-hour, dar si trenuri la fiecare
jumatate de ora.
• Te misti, deci existi
Esti bine conectat in Germania, oriunde te-ai gasi. Ai autostrazi, ai
sosele de legatura, ai trenuri, autobuze, metrouri si S-Bahn. Vin
punctual, te poti baza ca nu intarzii la serviciu.
Pentru aproape orice varianta de naveta zilnica „usor digerabila“, ceea
ce inseamna aici cca 50 de km dus, ai alternativa la masina: tren, bus
plus tramvai. E ok, te si culturalizezi, citind un ziar, o carte, sau
ascultand muzica la casti.
Naveta din suburbie sau de „la tara“ la oras isi are si avantajele ei
financiare, fiscul luand in considerare o pausala minima de deplasare
(920 de euro). Daca „pendulezi“ (dt. pendeln) mai departe, primesti 0,30
euro/km pe drumul „dus“, la serviciu, pe ruta cea mai scurta. In banii
astia intra benzina, asigurarea, cheltuielile de intretinere a masinii.
Banii de naveta au fost anul trecut subiect de aprinsa disputa politica
in Germania, acum s-a revenit la calculul lor incepand „cu primul
kilometru de parcurs la serviciu“.
„Angajatul modern trebuie sa fie mobil – asta a devenit, intre timp, o
filozofie mondiala“ spune Manuela Rottmann (37), specialista in probleme
de mediu la magistratura din Frankfurt. Jurista considera ca protectia
climatica si de mediu sunt premise ale unui oras sanatos si care da
calitate vietii. Intr-un context de lucru cum este metropola financiara
Frankfurt am Main, faptul ca 66,4% dintre angajati fac naveta din
imprejurimi e un simptom.
Peste Germania s-a abatut demult „avalansa de navetisti“. Intr-un
interviu recent, Rottmann se refera la crearea „zonelor verzi“ din orase
si metropole, in care s-a introdus obligativitatea plachetei verzi, la
masini. Ea se mai refera la transportul alternativ al navetistilor la
locul de munca, cu mijloacele de transport in comun. „Cei mai bine
platiti angajati fac naveta“, se zice. Cand esti supercalificat, sau pur
si simplu ai un job bun si sigur, „a renunta la mobilitate poate fi o
noua forma de lux“ mai zice jurista din Frankfurt.
Cei mai multi navetisti din Germania nu renunta nici la linistea celor
patru pereti proprii, nici la aerul fara smog. Chiar daca ii costa ceva
timp si ceva nervi de ambuteiaj, pana si de la serviciu. Caci pe drum,
la volan sau pe tren, ei adulmeca „verdele de acasa“.
30.05.09 Dani Rockhoff
Germania
|
