|
Autoarea
trăieşte letal şi ne-o anunţă chiar din titlul volumului de poezii Ziua
de apoi
(Editura Galateea,
august 2004). „În capul meu
au loc/Tot felul de
accidente/Virulente” ni se spune în prima strofă a
poeziei Imagini despre Occident. Într-o „brambureală”poetică nu lipsită de măiestrie, într-o avalanşă de
introspecţii ale unor trăiri din zona de limită cu abisul, romanciera
Simona Anomis riscă păşirea pe teritoriul Calliopei. Dar să vedem cum anume: pendularea între lumi e
leit-motiv, „saltul mortal” în neant nefiind asociat cu teama de nefiinţă,
ci aducînd mai degrabă cu gestul unui saltimbanc de circ, plin de vigoare
şi conştient de mascarada înscenată. „Mă-nghite pustiul din tine de
viu/Din patul miresei, simbol nupţial/Mă rog de toţi sfinţii să-mi facă
sicriu/La marginea lumii fac saltul mortal” (Nunta). O altă temă
recurentă e „visul de fotomodel”, evadare compensatorie din cotidianul în
care eul poetic al Simonei Anomis e schingiuit de nesomn, alternativă
bulimie şi înfometare, urmate de extaze erotice. „Un vis celebru am
cerut/care nu face cură de slabire/şi mă bîntuie înfometat/de scene
erotice dulci”(Vis fotomodel). Marasmul fizic e sublimat în chin
existenţial, căruia i se încearcă găsirea de soluţii; conformismul social
ar fi una, ratată însă: „Îmi dau silinţa să par/Făcută la normă/Lucrată în
acord/Politic corectă/Asa zisă/Umană” (Sîrguinţa). Refugiul în
credinţă eşueaza şi el: „M-am săturat!/nu vreau să mai cred/să mă rog la
icoane/religii profane” (Interviu în alte sfere).
Iar valorile
etice se destramă, adevărul sucombînd în confruntarea cu minciuna şi
declanşînd o reacţie dureroasă asemenea unui ac de seringă: „Adevărul s-a
facut frate/ De cruce/Cu durerea”,”Apriga minciună/ Sprintenă mi se caţără
în braţe”(Stigmat).
Versul Simonei Anomis e şi el sprinten, sare în neantul
vînat cu ardoare de spirit şi apoi se caţără, cu destulă uşurinţă, înapoi
din abis. Înclinaţia autoarei spre proză îşi pune accentul pe stilul
acestor poezii de debut, abordarea unor forme poetice fixe dificile, cum
e glosa (Glosa în Mi minor) reuşind doar la suprafaţă. Mult mai
acut o exprimă pe poetă versul alb sacadat, proiecţie verbală a unui
topos mental simptomatic pentru o întreagă comunitate de „dezrădacinaţi”
aterizaţi în ţările Europei de Vest printr-o eroare a istoriei: „Lumea-i
într-o doagă/La noi în Occident!/ Elocvent/Capu-i doar un/Accident/Vorbit
cu/Accent” (Imagini despre Occident).
12.09.2004
Dani Rockhoff |