Îmi vine foarte greu să
vorbesc la trecut despre Georg Scherg: nu numai pentru că s-a
scurs asa de putină vreme de la moartea lui si de la ultima
noastră întâlnire, ci fiindcă ar trebui să scriu
despre el o poezie foarte lungă
care acum nu e încă posibilă, poate
pentru că prea sunt înconjurat de cărtile, scrisorile, desenele,
caligramele, fotografiile si chiar vocea lui, conservată pe CD
si bandă video. Toate acestea, simboluri spirituale, iar cei
care îl cunosteau mai bine, dar si cei care îl întâlneau pentru
prima dată nu puteau să nu observe că în cazul lui spiritul
stăpânea fragilitatea trupului, fiind structura lui de
rezistentă, asa cum, vai, prea rar ne e dat să vedem la semenii
nostri. Iar spiritul nu se
supune legilor timpului...
Ne încânta pe toti cu lecturi si recitări
electrizante, unele improvizate ad-hoc, pentru prieteni sau
vecini care veneau să îl viziteze, altele de
pe scenă, în aulele centrelor universitare sau în fata
sălilor arhipline, dar fără să devină niciodată "oficial", si nu
era invitatie la care să nu răspundă cu plăcere, fiindcă se
simtea la fel de bine între elevi, studenti sau seniori
- avea multe de povestit si povestea cu plăcere. Te
fermecau eruditia lui, generozitatea,
umorul discret si natural, uneori ironic sau
autoironic, memoria prodigioasă, cu lux de detalii despre
lucruri petrecute uneori cu peste sase decenii în urmă,
ospitalitatea exemplară, optimismul si încrederea în artă si
cultură, sesizate ca secventele noastre pozitive si înalte,
mereu în nevăzută luptă cu celelalte, mai joase
si mai terne, dar inevitabil incluse structurii umane.
Era o fire extraordinar de senină, de aceea urmele anilor de
restriste, ai prigoanei comuniste si ai închisorilor rămăseseră
cicatrizate discret, undeva într-o provincie
ascunsă a sufletului; eu nu l-am
văzut niciodată nervos sau irascibil, în schimb stia să râdă cu
lacrimi.
Avea casa deschisă tuturor, iar talentele culinare ale Marianei
(ea însăsi artist plastic căutat, cu numeroase
expozitii), erau tentatii suplimentare de a reveni; cine
cunostea casa Scherg, venea cu plăcere si a doua oară. Îl căutau
fosti studenti sau elevi, prieteni mai vechi si mai noi,
scriitori, artisti plastici, reporteri sau persoane oficiale
care doreau neapărat să îl cunoască, într-un pelerinaj
neîntrerupt, încât mă întrebam uneori
când mai găsea timpul si linistea necesare creatiei si
re-creatiei.
Pe lângă scris, tradus si desenat, stiu
că avea o corespondentă bogată, iar scrisorile lui, adevărate
opere de artă, cu litere minuscule, caligrafiate minunat, erau
dintre putinele pe care le primeam si care mai puteau să îmi
farmece ochiul, în lumea masinilor de scris, a imprimantelor
laser si a postei electronice.
Acum, la despărtire, când cuvintele sunt
neputincioase, au rămas în urma lui oamenii care îl
iubesc, cărtile lui, locurile pe care le-a îndrăgit si speranta
noastră că fluxul spiritual va vietui mai departe si că ne vom
reîntâlni mereu, pe planuri nebănuite încă.
Fără Georg Scherg, lumea este mult mai săracă.
Dan Dănilă, Leonberg
GEORG SCHERG*, cel mai
prolific scriitor de limbă germană din România, s-a născut la 19
ianuarie 1917 în Brasov, fiind al treilea fiu al cărăusului
Peter Kurmes. Tatăl moare cu câteva luni înaintea nasterii lui,
pe front. La nastere decedează si mama, iar cei trei copii sunt
preluati de orfelinatul evanghelic din Brasov. In 1922 Georg
este adoptat de pielarul brasovean Ernst Scherg. Urmează anii de
scoală (1923-1927) si gimnaziul Honterus (1927-1934), unde l-a
avut profesor pe scriitorul Adolf Meschendörfer. Din anii de
liceu datează primele scrieri, dar războiul, greutătile
postbelice si situatia locală specifică au amânat debutul
literar. Tânărul studiază în paralel si muzica, iar în anii 1934
si 1935 activează ca profesor particular de vioară si limbi
străine. In anii 1935-1937 studiază în Germania si Franta
romanistică, muzică si filosofie, în Gießen, Berlin si Paris.
Intre 1938-1941 este înrolat în armată, la Târgu Mures. Din 1941
până în 1944 îsi continuă studiile de filologie în Tübingen si
Strassburg. In anul 1942 se căsătoreste cu Erma Teindel, o
tânără din Transilvania natală, iar în 1943 se naste fiul
Cornelius. In anii 1944 si 1945, predă germana, latina si
istoria la liceul din Reutlingen, activând în paralel ca
translator si traducător. In februarie 1947, Georg Scherg pleacă
spre Brasov, pe jos; desi fusese prevenit că va avea de suferit
într-o tară atrasă în sfera de influentă a Rusiei comuniste,
intră clandestin în tară, cu un pasaport românesc deja expirat
si se stabileste în orasul natal. Intre 1948 si 1953 este
profesor de limba germană în Brasov, Codlea si Hălchiu. In 1948
se pronuntase divortul, iar in 1949 urmează a doua căsătorie cu
Ditta Kummer, profesoară de gimnasică si muzică din Brasov. In
1950 li se naste o fiică, Konstanze. In 1952, tatălui, Ernst
Scherg, i se confiscă averea, în urma unei perchezitii la care
se găsiseră 23 $ rămasi dintr-o călătorie în străinătate.
Bătrânul este arestat dar eliberat curând din motive de boală si
vârstă înaintată. In acesti ani, Scherg îsi prezintă primele
creatii literare în cadrul bisericii (o piesă de Pasti, recitări
si lecturi cu public) si în cadrul cercului literar local. In
1954 debutează cu volumul de teatru
Giordano Bruno. In acelasi an se nasc gemenii
Christian si Sibille, Scherg devine membru al Asociatiei
scriitorilor din România si începe să publice volume de teatru,
(Ovid. Trauerspiel)
povestiri si un prim roman Da keiner
Herr und keiner Knecht,
1957. In acelasi an este numit sef de catedră la
Universitatea Victor Babes din Cluj, specialitatea germanistică.
In 1958 publică volumul Die Erzählungen
des Peter Merthes. La 30 septembrie 1958 este
arestat, iar după un an de arest preventiv si perindări prin
închisori, este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, într-un
proces public, pentru că ar fi instigat împotriva statului
comunist. A trecut prin închisorile din Codlea (1959-1960),
Jilava (1960), Gherla (1961-1962) si lagărele de muncă silnică
de la Grădina (Balta Brăilei), Stoenesti si Periprava (Delta
Dunării). La 12 octombrie 1962 este eliberat pe neasteptate, în
anul următor îsi câstigă existenta ca lucrător la canalul
Tömösch din Brasov, iar din 1963 până în 1968 reuseste să se
angajeze ca violonist la Filarmonica brasoveană. In 1968 este
reabilitat, după are ocazia să-si prezinte situatia la o masă
rotundă pe care Ceausescu o organizase pentru a cunoaste
comunitatea germană. Este repus integral în drepturi si i se
restituie o bună parte din bunurile si manuscrisele confiscate.
In acest an îi apar volumul de poezii
Die Silberdistel si romanele
Das
Zünglein an der Waage si Der
Mantel des Darius. Intre 1968 si 1970 a fost profesor
de germană si literatură universală la liceul Honterus din
Brasov, iar din 1970 este chemat ca sef de catedră la noua
Facultate de filologie din Sibiu, sectia literatură germană. In
1971 apare romanul Penelope ist
anderer Meinung.
In toti acesti ani, inclusiv cei de închisoare (a scris si
purtat prin închisori cărti întregi, în memorie), Georg Scherg a
fost foarte productiv ca autor de poezie, proză (Baß
und Binsen, 1973) si teatru, a tradus si transpus
lirică si proză, mai ales din limba română. I s-a permis să
călătorească în Cehoslovacia, DDR si BRD, unde l-a vizitat pe
Cornelius, fiul din prima căsătorie. In 1975 se căsătoreste
pentru a treia oară cu profesoara de arte plastice Mariana
Ferăstrău, originară din Brasov, care i-a născut un fiu, pe
Sachs Walter. In 1976 apare romanul
Paraskiv, Paraskiv. In 1978 publică volumul de
versuri Im Lande Ur, în
1979 Die Axt im Haus
iar în 1981 romanul Der Sandkasten.
In 1984 este distins cu titlul de Profesor emerit. In 1985, un
nou volum de poezii, Gastfreundschaft.
Intretine relatii cu Ion Caraion, Alexandru Ivasiuc, Constantin
Noica, Mircea Ivănescu, etc. si cu numerosi scriitori din DDR si
RFG. In 1987 publică volumele Die
verhohlene Münze
si Die Schuldbürger;
în acelasi an cere emigrarea în RFG, împreună cu sotia si fiul
cel mic, dar deabia în martie 1990, după căderea lui Ceausescu,
reuseste să plece si se stabileste într-o zonă foarte pitorească
din apropiere de Tübingen, orasul studiilor din tinerete, la
Mössingen-Belsen si de curând, la Bodelshausen. Călătoreste prin
lume (Grecia, Turcia, Franta, Italia, etc) în căutarea unor
locuri istorice si culturale cruciale; în 1997 îi apare un vast
roman-parabolă, Goa Mgoo oder die
Erfindung der Unsterblicheit iar în acelasi an este
numit Doctor honoris causa al Universitătii Lucian Blaga
din Sibiu. In 1987 publică un volum de poezii
Schriftbild und Bilderschrift
iar în 1998, apare în editie bilingvă,
Sommerliches Divertimento /
Divertisment estival, ciclu de poezii inspirate de
desenele lui Traian Gligor si transpuse în româneste de Dan
Dănilă. Editia bibliofilă Piranda,
reproducând un ciclu mai vechi de poezii în manuscris, ornate cu
miniaturi, apare în 1999 la o editură de artă. A tradus mult din
literatura română, din Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Alexandru
Ivasiuc, Constantin Noica, Ion Caraion, Marin Preda, Nicolae
Breban, Laurentiu Fulga, etc. Pentru detalii amănuntite privind
viata si opera lui Georg Scherg vă recomand dizertatia
filosofică, lucrarea de doctorat a lui Gert Ungureanu, care i-a
fost student la Sibiu - Die Kunst ist
eine Zigeunerin namens
Piranda, Intertextualität und Gruppen-kommunikation in der
Diktatur - die Oraliteralität in den Texten des siebenbürgischen
Autors Georg Scherg, apărută în 1999 la editura Saeculum
din Sibiu. Georg Scherg se stinge
la 20 decembrie 2002, în urma unei fracturi de femur si a
operatiei.
