|
Jawohl...şi cam atīt!
Impresii si pareri personale in FORUM
Dani Rockhoff- Germania
Germania se află īn plină
campanie de
cumpărături de Crăciun. Dar, chiar dacă s-ar afla īn campanie
electorală, populaţia germană nu s-ar agita prea mult "cine iese", ci doar
aşa, īn pauzele de lucru, sau la un pahar. Şi de ce ar face-o? Nici un
partid ajuns la putere nu are de gīnd să mute pilonii de susţinere ai
politicii mijlocului de aur, pe care se bazează prosperitatea economiei şi
societăţii germane. Un mijloc care s-ar traduce printr-o orientare
super-pragmatică şi printr-un pronunţat sens mic-burghez, de o banalitate
ucigătoare; un dor de mijlociu care, sub privirile binevoitoare ale
politicienilor şi experţilor, trece sub tăvălug iniţiativa personală,
excepţia umană, īn numele Banului şi al unui nivel de trai şi mai superb
mijlociu, ca un Mercedes de clasă C. Poate că nemţii produc cele mai
bune automobile din lume, īnsă oamenii nu sīnt automobile şi sufletul lor
nu-i un simplu volan.
Greencardişti şi Sacul Galben
 Īn
virtutea mīndriei naţionale, orice popor īnclină să se creadă "cel mai bun
din lume". Cu americanii nu se pune nimeni, cu englezii nici atīt,
francezilor şi italienilor, īn ciuda renumelui de joviali şi bon-viveuri,
cu greu le ajungi la nas. Sub o politeţe de circumstanţă bine dirijată,
nemţii fac -īn relaţiile cu străinii- slalom īntre clişeul mai vechi al
superioritătii originii şi cel mai nou al toleranţei
īnvăţate la aceeaşi
şcoală a sfintei mediocrităţi. Pe care Germania a demonstrat-o īn studiile
PISA din īnvăţămīnt, unde s-a situat mereu īn eşaloanele de mijloc.
Rezultatul PISA de acum doi ani a declanşat o criză naţională, un val de
reproşuri din partea mass-mediei şi chiar pronunţarea cuvintului doof
(tīmpit). Chiar dacă acest cuvīnt e o catalogare extremă şi neavenită,
deoarece "nu există niciunde pădure fără uscături", impasul educaţional īn
care se află Germania a fost demonstrat īn mod repetat: un exemplu e
lansarea programului de acordare a Green Card-ului specialiştilor străini
īn computere şi informatică, un domeniu deficitar şi greu de acoperit din
resurse juvenile proprii. Auzind cuvintul doof, probabil că Beethoven,
Kant, Goethe sau Thomas Mann s-ar răsuci īn groapă. Şi chiar mai mult ca
ei, Nietzsche, filozoful Voinţei de Putere. Īnsă īn Germania, flirtul
adolescentin pe faţă cu superioritatea s-a terminat, a fost refulat şi
zdrobit sub masca de consort paşnic al Europei, grijuliu cu reciclarea
gunoiului şi deosebit de atent la problemele mediului inconjurător.
Nobilul scop al reciclării gunoiului īn Germania e o ficţiune. Toată lumea
īşi sortează de zor gunoiul menajer, cu o obedienţăa şi o īnverşunare care
nu arareori duc la discuţii īn familie. O prietenă mi se plīngea, mai
deunăzi, că nu mai face faţă dezordinii de acasă: "Doar toată lumea ştie"
īmi relata ea pe un ton aproape isteric, "că resturile menajere trebuie
compostate, plasticul şi ambalajele Tetra-Pak vin īn 'Sacul Galben', iar
pentru baterii avem punguţa de baterii goale. Ai mei, [soţ şi trei copii]
cīnd o să-nveţe oare să nu le mai amestece? " Cam greu, pentru că urmează
şi lecţia gunoieră numărul doi; sticlele īn containerul de sticle cu trei
orificii, pentru culori: verde, alb, fumuriu; hīrtiile īn pachete frumos
legate cu sfoară şi scoase īn faţa casei o dată pe lună. Pentru mobile,
electronice şi deşeuri mai mari, mai nou trebuie să chemi o firmă specială
şi să plăteşti din buzunar. Noroc că de hainele vechi se īngrijeşte Crucea
Roşie (īnsă nu şi de pantofi, transmisia lor fiind considerată
neigienică).
Şi-atunci, īn mijocul unei realităţi atīt de crude cum e sortarea zilnică
a gunoiului, unde e ficţiunea? Īn chiar etapa finală: colectele locale
sīnt centralizate īn depozite uriaşe, en-gros, iar apoi incinerate de-a
valma, deoarece pentru serviciul de CTC al gunoiului prost sortat nu se
prea găsesc amatori, nici printre şomerii cu vechime şi nici măcar īntre
străinii dispuşi să lucreze orice. Şi, la urma urmei, CTC-ul ce ar
rezolva? Eventual īntărirea iluziei de ordine şi disciplină, de raliere la
această misiune cetăţenească unică īn lume.
Totuşi, unii vor spune că poate, tocmai de aceea, Germania e una dintre
cele mai curate ţări din Europa. Ceea ce e adevărat, īnsă doar mulţumită
dezvoltării tehnicii de salubrizare şi echipelor de curăţenie aproape
exclusiv formate din imigranţi străini. Conducīnd astă-vară un prieten din
Romānia la autocar, noaptea la ora 3, m-a şocat priveliştea autogării:
parcă avusese loc o bătălie cu pahare de plastic, resturi de pizza şi
burgeri, doze de Cola şi cartonaşe de pomfritzi. Un peisaj mai puţin
obişnuit pentru un orăşel ca Reutlingen, o regulă īnsă īn oraşele mari
după orice serbare de stradă. Echipa de sortat şi curăţenie intrase deja
īn activitate, īntīi cu beţele cu ţepuşe la vīrf, apoi cu măturoaie. Nu
m-am putut răbda să intru īn vorbă cu cīţiva dintre ei: un negru, o
portugheză, un turc mai īn vīrstă. Angajaţi ai McDonalds din apropiere,
sau ai Primăriei? Nu au vrut să īmi spună, sau n-au ştiut să-mi spună,
deoarece cu greu legau două vorbe īn germană. Dimineaţa, cīnd forfota şi
business-ul va fi reīnceput, nimeni nu trebuia să-şi dea seama de orgia
din seara precedentă. Totul curat, nepīngărit... Să se ascundă īn dosul
acestei obsesii, iluzia mai veche a unei heile Welt ?
Goana după pfennig
Nimeni nu vine īn Germania pentru climă. Toată lumea vine pentru bani. Şi
n-are niciodată destui, pentru că societatea de consum, cu insistentele ei
reclame, are grijă să inoculeze dorinţa de "mai modern, mai mult, mai
bun". Īn sensul acesta, Germania nu face excepţie. Excepţia e poate, īn
dorinţa multora dintre imigranţi, inclusiv cei din Romānia, de a atinge
rapid standardul de viaţă al unei familii germane cu tradiţie,
moştenitoare a unei făbricuţe şi cu bani grei īn bănci, la bursa de
acţiuni sau investiţi īn imobiliare.
Nemţii au renume de oameni de afaceri pricepuţi şi de īncredere. Iar
pentru cea din urmă calitate au şi o zicală: Ein Mann, ein Wort! (ce s-ar
traduce prin un bărbat, un cuvīnt -să ne ierte doamnele, īnsa īn momentul
apariţiei zicalei, cu siguranţă că doar bărbaţii făceau afaceri). Īn ce
măsură zicala aceasta e supusă mai noului imperativ al flexibilităţii īn
relaţii de serviciu şi afaceri, rămīne īn discuţie. Cu toate acestea,
manualele de Business English, pentru a oferi oarecare sinteze
psiho-sociale precum şi repere de comportament străinilor interesaţi să
intre īn relaţii sau parteneriat cu oameni de afaceri germani, enumeră o
serie de trăsaturi de caracter ale acestora din urmă, după cum urmează:
1. Sīnt bine educaţi şi pun mult accent pe īnvăţarea limbilor străine, īn
special engleza.
2. Apreciază confortul şi le e caracteristic un standard de viaţă
superior.
3. Īntīmpină dificultăţi de acomodare īn altă ţară.
4. Le place ierarhia, structura si previzibilitatea.
5. Separă viaţa privată de cea profesională.
6. Nu le place schimbarea şi tolerează relativ greu influenţele străine.
7. Sīnt politicoşi şi au un redus simţ al umorului, mai ales īn context de
afaceri.
La toate acestea s-ar mai putea adauga zīmbetul de circumstanţă şi o
oarecare duplicitate, evidentă īn ploconirea faţă de şefi sau clienţi şi
duritatea faţă de subalterni. Dar aceasta nu mai e doar o trăsătura tipic
germană.
Din larga sa experienţă internaţională, D-l Peter B., patronul unei firme
din Londra, mi-a relatat şi cīteva din constatările sale: "Cultura germană
se bazează mult pe imitaţie, iar in afaceri, nemţii merg in general pe căi
bătătorite". Sigur, e părerea unui englez, descendent dintr-o naţie de
conchistadori şi colonialişti; īnsă tot mai frecvent, nu numai īn rīndul
tineretului, ci şi īntre specialiştii şi patronii din Germania, se observă
atitudini mimetice şi se aud remarci īnsoţite de regrete referitoare la
libertatea americană. Unii o fetişizează purtīndu-şi băscuţa cu cozorocul
īntors, alţii tīnjesc la o birocraţie redusă şi o legislaţie economică mai
lejeră. Cu toate astea, paşi mici şi mult prea īnceţi se fac īn direcţia
liberalizării propriilor gīnduri şi gesturi, īn a-şi īntrerupe, de
exemplu, activitatea robotică pentru un scurt, dar atīt de omenesc small
talk cu colegii sau subalternii, īn a pronunţa corect un nume străin, īn a
vedea cu adevărat şi omul care se ascunde īn dosul acelui nume. Dar asta
ar fi de mirare, pentru cineva căruia Mercedesul sau BMW-ul īi sīnt poate
mai importante decīt propria soţie...
Iubita mea Mercedes
Statisticile neoficiale ale judecătoriilor germane indică o rată de
divorţuri de 40 %. Motivul acestora? Greu de precizat, deoarece, īncepīnd
cu anul 1998, pentru īnaintarea unui proces de divorţ nu mai e necesară
specificarea motivului despărţirii, ci doar acordul celor două părţi. Şi
astfel se evită spălarea rufelor murdare īn public, chiar dacă publicul
acesta e inexistent sau foarte restrīns, deoarece procesele de divorţ se
desfăşoară cu uşile īnchise. Divorţul reprezintă īnsă o soluţie extremă,
deoarece legile germane protejează familia şi copiii, deci intervin prin
reglementări drastice ale obligaţiilor financiare ce revin părţii mai
bogate. Īntr-un cuvīnt, bărbaţii din Germania se feresc "ca de dracul" de
divorţ, pentru că īi costă scump şi, dacă au ghinion, toată viaţa. Deci se
preferă, īn general, soluţia de convenienţă, īn care copiii au doi părinţi
şi un mediu familial acceptabil, chiar dacă nu arareori sīnt expuşi la
certuri sau īşi pun īntrebarea "iar a trebuit tata/ mama să lucreze ore
suplimentare?" sau
"iar e plecat tata īn delegaţie?".
Apelativele īntre soţi variază īntre mein Schatz (comoara mea) şi "meine
gesetzliche Steuerermässigung" (scutirea mea legală de impozit). La cea
de-a doua, iniţial am crezut ca auzul īmi joacă o festă; şi nu a fost aşa,
consorţii mai pragmatici văd īn nevastă doar un mijloc de a-şi redobīndi,
la sfirşit de an, o parte din impozitul plătit la stat. Mai ales dacă
nevasta nu e angajată sau lucrează pe bani puţini. Această ecuaţie
familială e tot mai des aplicată īn căsătoriile aşa-zis mixte, un domeniu
īncă deschis pentru imigrare, deoarece Germania trece printr-o criză de
natalitate şi populaţia īn vīrstă, -din ce in ce mai longevivă, datorită
nivelului de trai ridicat- e īn pericol să nu-şi primească pensia
cuvenită.
Acestei imixtiuni de rasă se datoreaza schimbarea coloristicii peisajului
īn Germania. Īn afara arenei sexuale, profesionale şi de afaceri,
interacţiunile īntre populaţia germană şi străini sīnt formale. Marina e
din Romānia, doctoriţă de meserie şi de doi ani măritată cu un patron
neamţ al unei firme de produse sanitare. Despre nivelul lor material, ce
să mai vorbim...īnsă din păcate, Marina a cam uitat să vorbească
romāneşte, le īncurcă, sau vrea să le īncurce, chiar şi cīnd cuvintele
romāneşti īi stau la īndemīnă. De ce? Soţii germani impun, īn general,
soţiilor de origine străină, modul german de a fi şi limba germană, care
trebuie adoptată cu orice preţ, dacă tot trăieşti aici şi vrei să-ti
meargă bine īn familie şi īn societate. Aşa că, īn scurt timp, din
eminenta absolventă a IMF, nu vom mai vedea decīt o patroană de Praxis,
continuu preocupată de noua imagine şi rentabilitatea cabinetului dentar.
Şi de al ei Schatz, că doar el a asigurat finanţarea.
XX sau XY?
Dar īn Germania există şi altfel de cupluri. Concubinajul e o formulă de
convieţuire din ce īn ce mai īndrăgită; prin el se elimină un īntreg
demers birocratic, iar drepturile juridice şi pretenţiile financiare ale
partenerilor sīnt aproape aceleaşi ca şi īn cazul unei relaţii consfintite
prin Ja-ul de la Oficiul Stării Civile. Se optează des pentru această
relaţie liberă, mai mult din prudenţă şi din comoditate, decīt īn virtutea
frumosului gīnd, exprimat cāndva de Mireille Darc, ą-propos de prietenia
ei intimă timp de 10 ani cu Alain Delon: "Iubirea noastră e ca o
colivie...īn fiecare dimineaţă uşiţa coliviei se deschide, lăsindu-le pe
cele două păsărele să zboare afară. Şi īn fiecare seară, ele se reīntorc
īn cuib. Cu siguranţă că e o alternativă poetică pentru cuplurile fără
copii.
Mai putin poetică e creşterea copiilor īntr-un context homosexual. Acum
cīţiva ani, īn Germania au fost legiferate căsătoriile īntre parteneri de
acelaşi sex. Oarecum şocant a fost nu sărutul de sub coroniţe al primilor
cununaţi "după datină", ci faptul că prima ceremonie televizată a avut loc
īn Bavaria, unul dintre landurile germane de largă tradiţie catolică. De
atunci, cu sau fără cercel īn ureche, nenumărate asocieri XX şi YY au
defilat prin primării şi au nuntit ca īn poveste. E un libertinaj care li
s-ar fi arătat doar īn vis romānilor acum doisprezece ani, īnainte de
Revoluţie. Un libertinaj de acţiune şi de configurare a propriei formule
de viaţă. Oare şi de sentiment? Īn doisprezece ani, nu am văzut decīt
arareori pe stradă, la colţul unui bloc sau īn parc, tineri sărutīndu-se
sau ţinīndu-se īn braţe. Īntr-un recent reportaj televizat, mi s-a lamurit
şi de ce: la cea mai mică sesizare de indecenţă, poliţia intervine, chiar
cu cătuşe şi cu arest preventiv. Şi-atunci īţi piere cheful de pupat īn
locuri publice. Īn schimb, pentru ungerea rotiţelor populaţiei, anumite
ziare sīnt pline de anunţuri matrimoniale şi "cu inimioare", iar
televiziunea abundă, după ora 23.00, de ademeniri şi numere de telefon
uşor de memorat.
Un 1 Euro pe minut/Legion, cīteva oftaturi
o recompensă cam slabă la
sfīrşitul unei zile pline, de efort şi dăruire pentru construirea
minunatei societăţi mijlocii.
21.12.2004 Dani Rockhoff
|
