|
|
|
|
|
11 septembrie din istoria diplomatiei americane - Noile dezvaluiri WikiLeaks
Dani Rockhoff, Germania
Dupa publicarea a sute de mii de documente despre razboaiele din Afghanistan si Irak, WikiLeaks da iar lovitura. In 28 noiembrie 2010, WikiLeaks incepe sa faca publica prima transa din cele 243.270 de telegrame diplomatice, trimise la ministerul de externe al SUA de la ambasadele si consulatele americane din intreaga lume, ca si 8.017 directive de la minister la misiunile diplomatice americane. Desi s-au facut imense presiuni asupra sefului WikiLeaks, Julian Assange, si s-a incercat un atac asupra serverelor platformei din internet, operatiunea de dezvaluire a inceput. Ministrul de externe italian, Franco Frattini, a spus ca dezvalurile vor fi un „11 septembrie in istoria diplomatiei”. Spre deosebire de documentele laconice de razboi, actualele depese sunt mult mai usor de citit, unele chiar „picante“. In secret, diplomatii americani par a nu avea rezerve comparandu-l pe presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad cu Hitler, facandu-l pe Vladimir Putin „alpha-dog“, pe presedintele afgan Hamid Karzai „manat de paranoia“, iar pe Angela „Teflon“ Merkel, „rareori creativa si evitand riscul“. Iar lista cu analize presarate cu epitete, ale multor conducatori politici ai lumii, continua. Cinci prestigioase publicatii au primit, spre studiu si evaluare, documentele: Der Spiegel (Germania), New York Times (SUA), The Guardian (UK), Le Monde (Franta), El Pais (Spania). Stirea publicarii unor extrase ale lor in editia tiparita a Spiegel a fost data pe Twitter, de cineva care a gasit revista duminica 28 noiembrie la un chiosc din gara din Basel, desi vanzarea oficiala incepea doar luni. In mass-media germana s-a spus ca informatorii care au copiat aceste date ar fi provenit de la reprezentante diplomatice ale SUA din Orientul Apropiat. Intre timp, „generatorul“ documentelor trase pe un CD pare sa fi fost identificat. Este vorba de un tanar soldat american, stationat in Irak, care vreme de cateva luni de zile s-a ocupat de copierea acestor documente, de plictiseala si pentru ca „oamenii sa afle adevarul“. Despre activitatea sa, Bradley Manning s-a tradat in cateva mailuri pe care le-ar fi trimis unui ex-hacker pe care l-ar fi cunoscut online, Adrian Lamo. Acesta ar fi informat FBI-ul, iar Manning a fost arestat. Din luna mai 2010, Manning „se afla in arest cu izolare, in inchisoarea din Quantico, statul US Virginia“ scrie Spiegel. Depesele constau din mesajul propriu zis, datat, cu mentiunea expeditorului, a destinatarului si a gradului de secretizare al mesajului. In unele depese este mentionat chiar si numele „sursei“ de informatii. Cel mai vechi document e din 1966, insa majoritatea documentelor provine dupa 2004, cand a fost creat SIPRNet, banca de date de unde provin documentele. Secret Internet Protocol Router Network e un „intranet diplomatic“, prin care sunt trimise mesajele cu caracter secret, confidential sau ultra-secret. Unele dintre ele sunt trecute la categoria „Noforn“, adica exclud strainii de la receptia lor. La baza de date ar avea acces 2,5 milioane de persoane, printre care si angajati ai ministerelor sau rudele acestora, cu conditia sa lucreze la computerele din anumite birouri sau centrale de operatiuni militare. Consecinta fireasca este ca secretul comunicarii diplomatice americane n-a fost si nu e nicidecum garantat 25 de ani, cum credeau userii SIPRNet. Dezvaluirile WikiLeaks o arata cu prisosinta. Rapoartele din diversele tari sunt de regula concepute de ambasadori, consuli sau angajatii reprezentantelor oficiale ala SUA in lume. Ele contin evaluari ale situatiei politice din fiecare tara, protocoale ale discutiilor, motivatia unor decizii personale, contextul unor evenimente, dar si psihograme ale unor politicieni din tara respectiva. Dupa ce linkul dezvaluirilor publicate de de Wikileaks sub titlul Secret US Embassy Cables duminica n-a putut fi accesat, el este din nou activ. http://cablegate.wikileaks.org/ 274 de misiuni diplomatice sunt luate in vizor, este prezentata deja si un grafic de „scursuri de informatii“, pe misiuni diplomatice. De la Bucuresti, ar exista 830 de depese. WikiLeaks publica in 30.11.2010 o prima telegrama diplomatica trimisa de ambasada SUA de la Bucuresti. Este vorba de un document din 5 aprilie 2006, referitor la procesul adoptiilor internationale din Romania. Depesa este semnata de ambasadorul de atunci al SUA la Bucuresti, Nicholas F. Taubman. Dezvaluirile de pe WikiLeaks continua, zilnic sunt publicate pe site noi depese diplomatice. Julian Assange a anuntat saptamana neagra a diplomatiei americane. Momentan, fondatorul site-ului de dezvaluiri este de negasit, dupa ce un tribunal suedez l-a dat in urmarire prin Interpol. Assange ar fi cautat nu pentru dezvaluirile socante de pe situl sau, din 2010, ci pentru a „depune marturie“ in doua cazuri de asa-zis viol petrecute in Suedia, in vara. Assange este cetatean australian si a solicitat drept de sedere si de munca in Suedia, care i-a fost refuzat. Prin intermediul presei, el a anuntat ca, dupa „cutremurul“ depeselor diplomatice, va publica pe Wikileaks si documente furnizate de insideri din mediul bancar american.
Dani Rockhoff, Germania Articolul a aparut si in ziarul online Hotnews.ro
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |