150 de ani de la constituirea ASTREI.

Pătrunderea ASTREI în teritoriile de Vest ale Transilvaniei şi în Ungaria

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

  

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost concepută şi înfăptuită ca o instituţie reprezentativă în viaţa culturală, economică şi în lupta de emancipare naţională a românilor din Transilvania şi Ungaria[1]. Ea a fost considerată, pe bună dreptate, ,,o instituţie pan-românească”, un stâlp ”înfipt în pământul strămoşesc al românilor ,,pentru viitorul românilor”, un reazim al naţionalităţii, o tânără plantă ce astăzi se înplântă în a două noastră patrie”. După cum se ştie, ASTRA va îndeplini rolul de coordonator şi conducător al mişcării politice, culturale, ştiinţifice atât a românilor din Transilvania, cât şi a celor din alte regiuni aflate sub dominaţie străină. În vederea cuprinderii, în mod sistematic, a întregului teritoriu locuit de români în acţiunile culturale şi educative ale ASTREI, conducerea acesteia iniţiază, în 1868, crearea despărţămintelor. Această măsură este o mărturie a prestigiului de care se bucură Asociaţiunea, o cornfirmare a faptului că toate realizările ei veneau în întâmpinarea nevoilor celor mai diferite categorii de oameni. Despărţămintele urmau a ,,servi de mijloace, prin care să se poată ajunge mai uşor scopul Asociaţiunii, intrând în mai deaproape atingere cu poporul şi răspândirea la acela a învăţăturii în toate direcţiile”. În anul 1870 existau deja următoarele despărţăminte: Abrud, Alba Iulia, Blaj, Braşov, Cluj, Dej, Fagăraş şi Turda. În anii următori se vor consitui asemenea despărţăminte la Gherla, Sibiu, Sighişoara, Şimleu, Târgu Mureş, Reghin, Baia de Criş, Năsăud, Haţeg etc. În preajma primului razboi mondial existau 83 de despărţăminte, ce cuprindeau peste 3.500 de localităţi şi peste 10.300  de membri. După cum se poate vedea, pătrunderea ASTREI spre părţile ungurene se face lent şi cu greutate. Prin toate mijloacele ce le-au stat la îndemână, autorităţile maghiare, conştiente de rolul de liant naţional jucat de această instituţie, s-au opus organizării şi consolidării ei în teritoriu, asigurării mijloacelor materiale atât de necesare atingerii scopurilor sale. Cercetătorii activităţii ASTREI sunt de părere că, în ciuda a numeroase reuşite, există o nepotrivire, o contradicţie do ordin tactic la nivelul grupărilor, orientărilor şi manifestărilor româneşti: aceea dintre pasivismul partamentar, adoptat de Partidul Naţional Român[2] şi activismul cultural al ASTREI, care trebuiau să alungă, totuşi, la un punct comun. Acest lucru a fost înfaptuit treptat, printr-o armonizare şi închegare a fronturilor de acţiune. Doar astfel s-a putut face faţă confruntării desesebit de dure cu autorităţile statului maghiar, care urmăreau, prin reprezentanţii săi din teritoriu, felul cum se aplică statutele. Interzicându-i-se amestecul în probleme politice, încă de la înfiinţare, era de neconceput o activitate social-culturală fără o tendinţă şi o finalitate politică. ASTRA nu era o organizaţie oarecare. Pe căi ocolite, prin tot felul de subtilităţi ale activitaţilor iniţiate, ea se adresa inimii şi conştiinţei româneşti, stimulând-o.

Măsurile de precauţie ale autorităţilor guvernamentale se exercitau prin cenzura directă asupra unor hotărâri ale organelor ASTREI. Atenţia le era îndreptată întotdeauna spre legăturile asociaţiei cu România, de unde se primea sprijin moral, uneori material şi întotdeauna frăţesc, şi adunarea generală care, în semn de preţuire, dar şi cu motivaţie vădit politică, alegea adesea membri de onoare dintre personalităţile de peste Carpaţi. Dar, de multe ori, asemenea alegeri erau infirmate de Budapesta, ca în următorul exemplu. Aducem la cunoştinţă - se arăta într-un raport al conducerii - că făcând comitetul la înaltul ministeniu reg(atului) ungar cerere pentru aprobarea alegenilor de membri ai Asociaţiunii a dlor Carol Davila, Ion Popescu şi Teodor Burada, toţi supuşi ai regatului învecinat România, înaltul acelaşi, din motive necunoscute, a denegat aprobarea alegerii acestor domni de membri ai Asociaţiunilor’. Nu excludem posibilitatea ca autorităţile maghiare să fi devenit conştiente de faptul că toate comitetele Asociaţiunii în care se întâlneau reprezentanţii românilor de pretutindeni erau, în realitate, un mare şi autentic parlament al culturii româneşti, care pregătea, în mod indiscutabil, calea spre parlamentul politic (de mai târziu) al întregii naţiuni. Mai trebuie amintit şi faptul că, la fel, era necesară confirmarea, după alegeri, a celor aleşi în posturile de preşedinte şi vicepreşedinte, încât trebuiau foarte bine cumpănite propunerile pentru desemnarea acestora. Prezenţa la adunările generale ale prefectului sau subprefectului maghiar, ori a altui demnitar de încredere al stăpânirii, pentru a descuraja manifestări naţionale prea ample şi nu ca semn al interesului sau respectului instituţiilor statului faţă de acţiunile româneşti, devenise regulă generală şi obligatorie.

În atari condiţii, foarte greu s-a ajuns la ieşirea de pe tenitoriile Transilvaniei spre Banat, Crişana şi Maramureş. Repetatele initiative ale conducerii ASTRA au fost anihilate. În acest sens, este ilustrativă convocarea adunării generale extraordinare, în 6/18 iulie 1875, pentru că Lugojul, unde trebuia să se ţină următoarea, nu cădea în Transilvania, ci în Banat, iar organele maghiare nu au aprobat ţinerea ei în acel oraş. Prin urmare, ea a fost fixată în altă parte, arătându-se că: ,,Bărbaţii transilvani au ştiut şi vor aprecia întru toată puterea cuvântului invitarea fraţilor lugojeni, precum o au apreciat-o pe a fraţilor de la Sighetul Marmaţiei din 1869..., dară precum atunci, aşa şi acum se văd constrânşi a-şi călca pe dorinţele lor şi a ramâne pe teritoriul Tranisilvaniei...”

Cazul Lugojului este un exemplu, din atâtea altele, care arată cum s-a lovit, sistematic şi fără milă şi înţelegere, în avânturile ASTREI, guvernul şi statul maghiar urmărind să submineze unitatea românilor, care se aşeza în matricea durabilă, definitivă şi cu ţeluri precise, înaintând către unirea cu fraţii de peste Carpaţi.

Eforturile autorităţilor dualiste de a bloca accesul ASTREI în afara perimetrului restrâns al Transilvaniei au fost subminate cu abilitate. Căci, chiar dacă acest lucru nu era recunoscut oficial, ASTRA reprezenta interesele tuturor românilor din monarhie şi milita, în forme specifice, dar nepolitice, pentru afirmarea şi apărarea lor.

După cum se ştie, după modelul, dar şi cu spnijinul tacit al ASTREI, a luat fiinţă[3] la Arad “Asociaţia naţională pentru cultura şi conversarea poporului român”, care, de la început, i-a cuprins pe toţi românii bănăţeni şi crişeni, precum şi pe cei de pe teritoriul Ungariei. Multe dintre acţiunile viitoare ale acestor asociaţii vor boneficia de spnijinul ASTREI. 

Chiar dacă, oficial, activitatea organizată a ASTREI se extinde asupra Banatului, Crişanei şi Maramureşului, abia după anul 1895, efectul ei s-a simţit în aceste teritorii cu mult înainte, prin intermediul membrilor ei din aceste părţi. Inclusiv asupra satelor româneşti din Ungaria. Ne referim concret la Iustin Popfiu şi Iosif Vulcan, originari din asemenea localităţi, care, între altele, au ţinut prelegeri pe teme literare, au participat la multe adunări literare ale ASTREI şi figurau, încă din anii ‘60 ai secolului al XIX-lea, printre cei mai activi membri bihoreni ai acestei Asociaţiuni. Legăturile ASTREI cu această zonă au fost asigurate, sistematic şi neîntrerupt, prin donaţii de cărţi, documente, publicarea de cărţi ale unor români de aici, dar şi prin bursele şi stipendiile acordate unor tineri meritorii provenind din localităţile respective. Influenţa ASTREI este foarte putemică şi datorită faptului că, prin intermediul secţiilor sale şcolare, nu numai că aduna date statistice referitoare la şcolile confesionale, dar reprezenta centrul mişcării generale româneşti pentru salvarea învăţământului în limba română. Acest lucru s-a făcut simţit mai ales atunci când autonomia confesională şi conducerea treburilor curente ale învăţământului nu mai aveau eficacitatea scontată. Aşadar, secţia şcolară a ASTREI, în pofida politicii autorităţilor dualiste, era adevăratul for suprem al întregului învăţământ românesc din imperiu. Beneficiind de statistici proprii, secţia şcolară a ASTREI cunoştea situaţia exactă a şcolilor ortodoxe şi greco-catolice şi asigura baza unitară a învăţământului românesc din imperiu, orientând efortul întregului personal didactic, indiferent de confesiunea căreia îi aparţinea, în vederea apărării şcolii româneşti în întregul ei împotriva procesului de maghiarizare şi deznaţionalizare acerbă al autorităţilor de la Budapesta. Cum spuneam, o serie de tineri merituoşi primesc stipendii şi burse[4]. Prin această măsură, Asociaţiunea contribuie la educarea unor generaţii de intelectuali originari din satele româneşti din Ungaria de azi. Dar ASTRA a fost prezentă în aceste localităţi prin publicaţiile pe care le-a editat şi care, în ciuda unor greutăţi, au circulat şi aici (ne referim, în primul rând, la revistele “Transilvania” şi “Ţara noastră”).

Chiar dacă, aşa cum am mai arătat, oficial, activitatea organizată a ASTREI s-a extins spre Vest numai începând din anul 1895, în scurt timp ea şi-a făcut simţită prezenţa şi în părţile locuite de românii din Ungaria post-trianonică. Astfel, Nicolae Roxin, protopopul din Micherechi, devine membru al ASTREI încă din anul 1903. Tot din acel an datează înscrierea, ca membru al ASTREI, a preotului Vasile Bodor din Săcal.

La adunarea generală din anul 1904, desfăşurată la Timişoara, participau dr. Mihail Mărcuş, avocat în Jula[5], cu soţia, precum şi doamnele Livia Popovici şi Mărioara Ovesea din Bichiş. Tot în 1904, dr. Mihail Mărcuş din Jula, Victor Popovici din Bichiş-Ciaba, precum şi protosinghelul Ghenadie Bogoevici[6] de la Biserica Ortodoxă Română din Budapesta participau la adunarea generală a ,,Societăţii pentru fond de teatru român”[7] (înfiinţată, în 1870, la Budapesta[8]), ţinută la Brad, şi, achitând câte 200 de coroane fiecare, devin membri fondatori ai acesteia. Notarul din Jula-Vărşand, Dimitrie Machi-Ardelean, prezent şi el la Brad, plăteşte numai 20 do coroane şi devine membru ordinar al Societăţii.

În anul 1905, cu ocazia inaugurării, la Sibiu, a Casei Naţionale a ASTRE!, prilejuită de adunarea generală, se consemnează prezenţa preotului paroh Romul Nestor, ca şi a lui Traian Marienuţ, Iosif Luţai şi Lazăr Ungureanu din Cenadul Unguresc, precum şi a preotului Victor Popovici din Bichiş-Ciaba. 

Despărţământul din Sântmiclăuş al ASTREI a pus bazele unei agenturi în Cenadul Unguresc. Efectul activitătii acesteia a fost resimţit încă din primul an de funcţionare, întrucât o delegaţie, avându-i în frunte pe Nestor Oprean şi Ioan Demian, participă la manifestările organizate (la Blaj) pentru a marca a 50-a aniversare a ASTREI. 

Ca urmare a activităţii desfăşurate de protopopul Nicolae Roxin, în 1912 (deci în perioada cea mai intensă şi violentă a politicii deznaţionalizante a autorităţilor austro-ungare), la Micherechi şi Crâstor despărţământul din Tinca al ASTREI înfiinţează două agenturi sau cercuri. La iniţiativa cercului din Micherechi, aici ia fiinţă un cerc de lectură şi se asigură participarea întelectualităţii din comună şi din zonă la toate marile evenimente culturale de la Arad. Spre ilustrare, aratăm că protopopul Nicolae Roxin a fost prezent la serata literară organizata de “tinerii oţeliţi[9]” la Arad, cu participarea unora dintre cei mai mari scniitori români ai momentului. Alături de ei se consemnează prezenţa Eugeniei Fâşie din Chitighaz. Tot Nicolae Roxin se remarcă la manifestarea culturală arădeană, organizată la iniţiativa poetului Octavian Goga, prin donaţia de 2 coroane, la propunenea lui Cincinat Pavelescu, în vedenea ridicării, la Sibiu, a unui bust în memoria lui Mihai Eminescu. O serie de autori remarcă disponibilitatea românilor, încă din a două jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la apelurile ASTREI, de a face donaţii pentru diverse acuţini şi manifestări, inclusiv pentru cei răniţi pe câmpul de luptă în razboiul de independenţă din 1877-1878. Este dat, în acest sens, exemplul chitighăzenilor şi al lui Iosif-Ioan Ardelean.

Am arătat mai sus opoziţia dură a autorităţilor dualiste privind pătrunderea ASTREI în zonele de nord-vest, vest şi sud-vest ale Transilvaniei, ca şi câteva dintre măsurile sancţionatorii dispuse. Cu toate acestea, prin abilitate şi inteligenţă, ASTRA a ajuns să fie prezentă chiar şi în capitala ungară. Chiar dacă, datorită izbucnirii primului rzboi mondial, în vara anului 1914, nu s-a putut materializa proiectul românilor din Budapesta de a înfiinţa aici un despărţământ al ASTREI, în frunte cu profesorul Ioan Ciocan[10], mulţi dintre românii budapestani deveniseră membri ai Asociaţiunii. În afără de protosinghelul Ghenadie  Bogoevici, Catedra de limba şi literatura română, ce funcţiona la Budapesta încă din anul 1863, a avut strânse şi bogate legături cu ASTRA. Fondatorul ei, profesorul Alexandru Roman[11] a fost şi membru ordinar al ASTREI, ca şi membru în comitetul de conducere al “Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” şi membru fondator al Academiei Române. Titular al catedrei în anul 1906, profesorul Ioan Ciocan donează 50 de coroane pentru “Casa Naţională” a ASTREI de la Sibiu. La rândul său Gheorghe Alexici[12], care a funcţionat în cadrul aceleiaşi catedre, donează, în anul 1913, fotografia lui Ioannis Caionis Muzeului etnografic al Asociaţiuni. Un an mai târziu, Iosif Popovici[13], docentul Catedrei respective, figura printre membrii corespondenţi ai secţiei literare a ASTREI. De subliniat şi faptul că ASTRA s-a făcut simţită nu numai prin despărţămintele sau cercurile săteşti pe care le-a organizat, inclusiv pe teritoriul Ungariei de azi. Influenţa ei asupra culturii şi vieţii spirituale româneşti de aici s-a manifestat şi prin intermediul Societăţii “Petru Maior”[14] care a luat fiinţă la Budapesta. Între studenţii bănăţeni şi crişeni, care-şi făceau studiile în capitala Ungariei, erau şi mulţi bursieri ai ASTREI. Aceştia au menţinut contacte permanente cu locurile lor de baştină, multe situate prin părţile ungurene şi au transmis mesajele şi iniţiativele culturale şi social-economice promovate de Asociaţiune.

Programul iluminist al ASTREI, de ridicare calitativă a naţiunii române, prin cultură, a adunat în jurul său pe dascăli, preoţi, ceilalţi intelectuali ai satelor, dar şi pe luptătorii din Transilvania şi Ungaria. Numeroşi cercetători consideră că, pentru românii din Ungaria, ASTRA a fost cel mai însemnat factor de solidarizare naţională, că ea a suplinit rosturile unei societăţi culturale a tuturor românilor.

Începând cu a două jumătate a deceniului nouă al secolului al XIX-lea (dar chiar şi mai înainte; este cazul societăţii de lectură din  Cenadul Unguresc, înfiinţată la 2 ianuarie 1872), din iniţiativa şi cu ajutorul ASTREI în multe localităţi aflate pe teritoriul Ungariei s-au pus bazele unor cercuri de lectură, coruri săteşti şi reuniuni de cântări, echipe de teatru, societăţi culturale, reuniuni şi asociaţii de femei, reunini ale învăţătotrilor etc. Prin ele, activitatea culturală de la sate a dobândit un caracter instituţional şi permanent. Totodată, ale au contribult în mod considerabil la lărgirea bazei de masă a mişcării naţionale.

Preotul Ion Bojan şi învăţătorul Ion Mărcuş au înfiinţat, la Jula[15], “în oraşul mare românesc[16]”, în data de 31 ianuanie 1887, “Societatea de lectură”, în urma adunării de constituire desfăşurată acasă la Dumitru Pop. După doi ani, o societate de lectură similară a luat fiinţă şi “în oraşul mic românesc” din Jula, din iniţiativa învaţătorului Iosif Ivan. Existenţa celor două societăţi de lectură, chiar dacă iniţial au cuprins în rândurile lor şi cetăţeni de etnie maghiară, dezbaterile din cadrul lor desfăşurându-se atât în ungureşte cât şi în româneşte, sunt o dovadă semnificativă a ponderii elementului românesc, dar şi a vieţii cultural-spirituale complexe şi bogate din acest oraş. În scurtă vreme, ca rezultat al sporirii considerabile a elementului românesc, toate întrunirile, şedintele, celelalte manifestări se desfăşoară numai în limba română. În conducerea societăţii din oraşul mare românesc s-au aflat, la constituire, Ion Bejan, ca preşedinte, Ion Mărcuş, vicepreşedinte, Szenási Gusztáv, secretar, Török Gábor, bibliotecar, respectiv Dumitru Pop, casier. Cea din oraşul mic românesc i-a avut în frunte pe Nicolae Criste, ca preşedinte, Petru Albu, vicepreşedinte, Török Gábor, secretar, Ilie Precup, casier, Andrei Dascăl, revizor şi învăţătorul Iosif Ivan ca bibliotecar. În perioada 1893-1895, considerată drept cea mai bogată în fapte de cultură şi în manifestări majore, în fruntea societăţii din oraşul mare românesc s-a aflat poetul şi - mai târziu - preotul David Voniga[17] (1867-1933). De numele lui sunt legate nu doar colaborările la numeroase şi prestigioase publicaţii, scrierile pe teme religioase, filozofice, etice sau economice, activitatea de membru al ASTREI, începând din anul 1913, organizarea de serate cultural-literare şi baluri populare extrem de reuşite, în colaborare cu intelectualitatea şi tinerimea română, ci şi înfiinţarea, în anul 1894, cu spnijinul profesorului bucureştean dr. Elefterescu, a revistei “Lumina[18]”. Deşi au apărut doar câteva numere, revista are meritul de a fi fost unica publicaţie cultural-literară românească apărută în secolul al XIX-lea într-o localitate românească din Ungaria - înţeleasă în sensul fruntariilor sale actuale (excepţie au făcut publicaţiile tipărite la Budapesta). A fost un început extrem de important care, în plus, releva existenţa unui potenţial cultural însemnat în rândurile întelectualităţii românilor din aceste localităţi.

Un cerc de lectură similar a funcţionat şi la Apateu, iar la Jaca un “casino”. În general, societăţile culturale organizau prelegeri şi conferinţe pe diverse teme, se ocupau de educaţia tineretului, sprijineau iniţiativele altor organizaţii culturale, turnee sau concerte şi spectacole ale unor trupe din alte zone, atrăgeau un număr cât mai mare de participanţi la diverse acţiuni cultural-distractive, iniţiau baluri, coruri săteşti şi reuniuni de cântări. Balurile româneşti, semnalate în numeroase sate de pe teritoriul Ungariei de azi, total diferite în conţinut şi organizare de ceea ce reprezintă ele în prezent, atrăgeau pe locuitorii din multe sate şi localităţi învecinate. Ele cuprindeau în programele lor şi momente culturale, disertaţii, declamaţii, recitări etc., din sumele rezultate asigurându-se fonduri pentru alte acţiuni culturale sau chiar şi pentru ajutorarea tinerilor merituoşi. Astfel de baluri au fost organizate, în anul 1894, în sala mare a pavilionului Gondocs, iar în 1899 la hotelul Korona din Jula. La acesta din urmă au fost prezenţi, cum spuneam, şi români din alte localităţi. În ultimul caz, era vorba de familia protopopului Nicolae Roxin din Micherechi, familia lui Victor Popovici din Bichiş-Ciaba, fraţii Julani din Otlaca şi o doamnă Cornea din Chitighaz. La fel s-a întâmplat şi în 1890, când “Reuniunea culturală” din Chitighaz organizase un concert, susţinut de “corul vocal” (înfiinţat în anul 1889, avându-l ca preşedinte pe Ioan-Iosif Ardelean). Tot aici s-a înfiinţat, în anul 1892, avându-l ca preşedinte pe Szeker Mihály[19], societatea de lectură mixtă, care a organizat diverse întruniri şi reuniuni şi a pus la dispoziţia sătenilor publicaţii ca: Gazeta Transilvaniei, Luminătorul, Familia, Tribuna, Calicul, Biserica şi şcoala şi altele), spectacole corale sub bagheta lui T. Brătescu, şi o petrecere, ambele onorate cu prezenţa lor de românii din Otlaca, Bichiş-Ciaba şi Jula.

Răspândirea cântecelor româneşti, cultivarea limbii materne şi a obiceiurilor şi tradiţiilor populare reprezentau principalele obiective urmărite de corurile şi reuniunile de cântări care s-au constituit. În afara celui din Chitigaz, în 1886 s-a format, la Pocei, sub conducerea învăţătorului Mureşan, un cor. (Tot la Pocei, cu sprijinul ASTREI, a luat fiinţă o “Concordie”). 4 ani mai târziu, în 1890, s-a înfiinţat “Corul vocal român din Jula”, care i-a avut ca preşedinte pe Iustin Popovici, vicepreşedinte pe Ioan Mărcuş, casier pe P. Vlăduţ şi prim dirijor pe Ion Ionescu. Corul beneficia de o substanţială donaţie de 80 de fl. pe an din partea lui Teodor Papp. Restul fondurilor necesare le obţinea din încasările la concertele publice şi balurile pe care le organiza. Preotul Petru Biberea, ca preşedinte şi învăţătorul Teodor Mariş, ca dirijor, mai înfiinţează, în oraşul mic românesc din Jula, un nou “cor vocal român”, în anul 1912. În rândurile acestuia s-au numărat, la început, şi unguri, iar activitatea corului s-a bucurat de aprecieri chiar şi din partea şovinei prese maghiare.

Din anul 1902 şi până în zilele noastre funcţionează şi la Bătania o “reuniune română de cântări”. La înfiinţarea acesteia preşedinte a fost ales Marcu Crişan, iar secretar Gheorghe Popovici. În majoritatea lor, aceste coruri sau reuniuni de cântări includeau în repertoriile lor, pe lângă piese de inspiraţie folclorică, şi lucrări ale unor compozitori români ca I. Vidu, Ciprian Porum-bescu, Theohar Alexi, I. Vorovchievici, G. Enescu, G. Dima etc. Totodată, ele au jucat şi un deosebit de important rol educâţiv, având în vedere faptul că funcţionau în cadrul unor societăţi culturale, în dotarea carora existau biblioteci cu cărţi, în majoritatea lor trimise de ASTRA, ca şi de o serie de alte ligi, asociaţii sau uniuni culturale din Regat, săli de lectură, precum şi alte dotări importante şi care beneficiau de fonduri materiale rezultate din donaţii, ca şi în urma activităţilor cultural-artistice proprii. Un alt aspect important îl constituie faptul că ele erau prezente în rândul bocuitorilor satelor,  prezentând spectacole şi concerte în diverse localităţi din împrejurimi. La fel de important este şi faptul că, pe lângă intelectuali, membrii corurilor erau ţărani ale căror educaţie muzicală şi orizont cultural erau substanţial perfecţionate prin participarea la acţiunile corale.

           Interesul faţă de lectură, cântec, teatru este prezent în toate satele româneşti din Ungaria de azi. Nu este, deci, de mirare că aici au luat naştere echipe de teatru în limba română, tot cu sprijinul ASTREI, care susţineau reprezentaţii cu piese şi vodeviluri din creaţia autorilor români. În afara lor, la Jula, Otlaca, Chitighaz, Bătania sau Bichişciaba au avut loc spectacole ale unor trupe de teatru din Regat sau din Transilvania, bucurându-se de un interes imens în rândul spectatorilor români, fapt consemnat şi de Ioan Slavici în broşura sa intitulată “Românii din Ardeal”.

            În concluzie, putem spune că, până la realizarea statului naţional unitar român, prin actul de la 1 Decembrie 1918, ASTRA a fost instituţia culturală cea mai reprezentativă a spiritualităţii româneşti din monarhia austro-ungară, deci şi din părţile ungurene. Aşa cum s-a subliniat de unii cercetători ai activităţii şi rolului său, ea a fost simbolul energiei noastre naţionale şi spirituale. ASTRA ne-a păstrat, întâi închisă în inimi, apoi revărsată pe toate plaiurile întinse transilvane şi adânc în teritoriile Unguariei post-trianonice, iubirea de ce este al nostru şi mai ales convingerea că românii de pretutindeni sunt un singur trup, cu acelaşi sânge, aceleaşi vise şi idealuri.