ACADEMICIENI ŞI UNIVERSITARI DESPRE DESTINUL TRAGIC AL SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI  (4)

Luchian Deaconu

UN DIALOG DESCHIS CU UN COLEG ROMAN DIN DIASPORA

Am primit cu mulţumiri cartea ROMANIA 1996 şi ultima ediţie din buletinul personal : ROMANIA INTEGRARE EUROATALANTICA, RELANSARE ECONOMICA. Tema principală, mai veche, se referă la legăturile între CENTRU (ţările industriale din Apus inclusiv Biserica Catolică) şi PERIFERIE (ţările încă nedezvoltate complet ca să poată fi considerate drept un membru la centru, printre care se numără şi România).Tema mai nouă se referă la integrarea euroatlantică şi la aderarea la Uniunea Europeană. Din punct de vedere empiric, istoric, modelul utilizat : CENTRU – PERIFERIE este corect în sensul că se potriveşte la modelele socio-economice din timpul nostru în Europa ca şi în alte părţi din lume. Din punct de vedere analitic, teoretic, modelul în cauză poate fi obiect de dispută, cum vom vedea îndată. Mai exact îi lipseşte partenerul model care să arate direcţia de urmat, adică ce şi cum trebuie făcut pentru ca popoarele de la periferie să scape de sub tutela sau vasalitatea faţă de ţările mai industriale din Apus. Integrarea Euroatlantică este natura politică. Relansarea economică prin aderarea la Uniunea Europeană este mai mult de natură socio-economică. După câte îmi aduc eu aminte din materialul trimis în ultimii ani nu ai definit ştiinţificeşte conceptul de Centru şi Periferie. Totuş din text se poate uşor deduce înţelesul. CENTRU înseamnă locus unde se află puterea sau superioritatea economică, financiară, religioasă (cazul Papei de la Roma) sau populaţionistă (cazul Imperiului Sovietic sau al Chinei), iar PERIFERIE înseamnă slăbiciune sau inferioritate economică, financiară etc. In Buletinul ultim vorbeşti de “Normalitatea Vestică” ca şi cum ţările din Occident nu ar avea probleme serioase de structură social-economică. U.S.A. spre exemplu în 1950 era cel mai mare creditor al lumii pentru ca la 1990 să fie cel mai mare debitor al lumii. Asta nu se poate numi « normalitate » ! Germania unificată – după cum spui – a cheltuit peste 600 de miliarde $ SUA dar rezultatele nici pe departe nu au atins ţelurile urmărite. Şomajul este încă 12 %. Se poate numi asta « normalitate ». Franţa şi Italia au un şomaj tot în jurul lui 12 %. Anglia în curs de o săptămână pierde la speculaţii la bursă ca să oprească lira sterlină mai mult de 2 miliarde $ SUA (numai un singur speculator a câştigat 1 miliard şi jumătate $ SUA iar Guvernul Britanic nu ia nici o măsură împotriva speculaţiilor pure !) Mai pe urmă se împrumută alte 10 miliarde $ SUA pentru acelaş scop dar fără nici un rezultat pozitiv ca în final să părăsească jocul şi să lase lira sterlină la bunăvoinţa speculatorilor.

Se poate această situaţie numi « Normalitate Vestică » care să fie importată sau exportată în România ?

Bazat pe această prezumţie dubioasă de « normalitate vestică » apoi tragi concluzia că în mod practic nu mai există nici o altă alternativă pentru România decât o « coordonare reală a activităţii economice » cu Occidentul, în primul rând Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte o integrare şi relansare cu Vestul fără nici o condiţie, după adagiul vechi : « Toate drumurile duc la Roma » sau unul mai nou care duce la Bruxel sau acolo unde va fi Banca Centrală a Uniunii Europene. In continuare scri : « Astăzi observăm că numai acele ţări în care Papa de la Roma este binevenit se califică pentru integrare şi relansare ». Mi se pare că dai prea multă importanţă fenomenului religios. Chiar dacă toţi românii s-ar preface în sfinţi (catolici sau ortodocşi), sub regimul de dezechilibru major de astăzi, printr-o aliniere formală la Uniunea Europeană nu ar fi posibilă o relansare automată a economiei româneşti de tipul unui echilibru general stabil. Cazul cel mai elocvent este al Greciei, care a fost primită formal în Comunitatea Europeană încă din 1989 dar până acum nu se vede nici o îmbunătăţire substanţială. Poate fi altfel pentru România dacă se urmează aceiaş cale de aliniere formală fără nici o condiţie ? Eu nu disput că situaţiunea economică din Polonia, Cehia şi Ungaria este mai bună decât cea din România, dar asta nu se datoreşte faptului că ţările în cauză ar avea legături strânse cu Biserica Catolică (Cehia chiar mai de loc). Eu numai contestez ştiinţificeşte, nu numai analitic dar şi practic (ştiinţa aplicată) că drumul capitalistic occidental pe care îl urmează cele trei ţări numite, la care s-a angajat şi regimul nou Constantinescu din România care a promis « schimbare » (lumea a crezut spre bine!), deşi în principiu şi regimul Iliescu dorea acelaş lucru (o imitare cu orice preţ şi fără condiţii a Apusului) nu va duce la o relansare cu efecte pozitive imediate, adică o prosperitate de durată pentru toate clasele sociale care să pună capăt la efectul de tutelă sau vasalitate (în fond o subjugare economică şi financiară deghizată la umbra unei democraţii formale de care nu te mai poţi apăra de îndată ce ai intrat sub umbrela ei) venind din Occident prin credite şi împrumuturi, inclusiv investiţii din afară sub condiţii oneroase, inevitabile într-o ţară debitoare. Aci se află « Nodul Gordian » al problemei fundamentale în epoca de tranziţie din România şi celelalte ţări din Răsăritul Europei.

Incă din 1990, cu prima ediţie a planului  « Un Miracol Economic în România este încă Posibil », am dat alarma că o imitare a regimului capitalist din Apus nu va lucra şi nici nu poate să lucreze în viitor din cauza unor contradicţii inerente de dezechilibru în sistem. Din nefericire mesagiul meu nu a găsit un ecou de înţelegere a problemei fundamentale nici în cercurile guvernamentale şi nici în masa largă a economiştilor de profesie, deşi a existat o minoritate de elită care a înţeles cum stau lucrurile dar n-au vrut să se expună « luând taurul de coarne » !

Aşa se explică cum într-un fel am rămas singur deşi cu poporul nevinovat care suferă şi nu ştie de ce ! Totuşi, dreptatea şi Adevşrul ştiinţific e de partea lor.

Eu nu sunt – Domane fereşte ! – ca România să se izoleze faţă de Occident, de Orient sau de orice altă direcţie geografică, nici măcar pentru o săptămână, nici măcar pentru o singură zi « D » când planul cu miracolul economic intră în acţiune, dacă se va găsi un grup care să înţeleagă mersul istoriei contemporane şi să-l pună în aplicare. Inainte de toate am propus pregătirea social-economică « Prin noi înşi-ne » (fără credite sau împrumuturi din străinătate), adică un Plan Naţional de Stabilizare Generală conceput pe condiţii de echilibru general stabil care să arate cum şi pe care cale resursele umane şi naturale ale ţării sunt utilizate până la punctul optim unde nu există şomaj involuntar, inflaţie sau deflaţie, dezordine în fluctuaţiile cursului de schimb şi inechităţi sociale pe o scară întinsă. După ce se atinge punctul optim, aproximativ un an sau cel mult doi ani, economia românească nu mai are probleme, este independentă deşi în mod liber dar organic este legată prin tranzacţii libere dar echitabile cu economia internaţională de pe tot globul. Atunci economia românească nu va mai fi la periferie ci la CENTRU, un Centru Nou cu mult mai solid decât CENTRUL de care vorbeşti referitor la Occident. Mai mult decât atâta, economia românească devine imună la orice fluctuaţii abrupte venite din afară. Evident că vor fi fluctuaţii temporare din afară sau dinlăuntru dar sistemul de echilibru general stabil le reduce la oscilaţii simple şi finite cu ajustare automată din şi prin sistem.

Toate aceste lucruri le-am descris în detaliu mai ales în a treia carte publicată în România : « Teoria şi Practica Economică în Epoca de Tranziţie şi După » (1994, Editura Fundaţia România de Mâine şi Universitatea Spiru Haret din Bucureşti). Cartea o ai fiindcă ţi-am trimis-o la timpul său. S-a tipărit numai în 2000 ex., care nici nu au ajuns prea departe de Bucureşti. Aşa a decis Oficiul Naţional de Difuzare a Cărţii ! Te las să speculezi care a fost motivul. Dar asta este altă problemă.

Momentan am făcut o propunere şi anume să încercăm dacă nu e posibil să producem ceva util la « CAUZA ROMANEASCA » de azi, de mâine şi de totdeauna. Eu te consider un prieten în lumea ideilor în căutarea de concepte noi, de interpretări noi în materie de economie şi finanţe mai bune decât cele cunoscute. Din acest punct de vedere ne aflăm în aceeaşi corabie sau în una asemănătoare, care vâsleşte în ape necunoscute. E vorba de un dialog deschis între doi parteneri care au păreri deosebite sau mai exact care vor să aducă mai multă lumină în puncte de vedere deosebite. Nu e nevoie să gândeşti că eşti angajat personal în cele discutate şi că în căutarea adevărului ştiinţific joci rolul de « avocat al diavolului » (the’devil’s advocate, cum se spune în englezeşte). In acest scop te-aş ruga să-ţi iei timp şi să cercetezi cu cea mai mare minuţiozitate şi spirit critic din şcoala lui Maiorescu primele 134 pagini din Teoria şi Practica

Economică în Epoca de Tranziţie şi După.

Intr-un dialog liber, deschis şi format pro şi con să vedem :

(1) de ce planul Rugi nu se poate aplica în România şi

(2) există sau se poate concepe un alt plan de stabilizare generală mai bun care să scoată poporul român din groapa în care se află acum în ceasul al 12-lea ? In ceea ce propun eu îmi dau seama că nu este ceva uşor de realizat şi nici nu se poate face la grabă. Dar scopul final la CAUZA ROMANEASCA este aşa de important şi valoros încât merită toată atenţia şi eventual sacrificii de timp necesare pentru finalizare. Mă neliniştesc şi mă preocupă suferinţele poporului român nu numai din prezent dar încă şi mai mult faptul că ele se pot prelungi şi după intrarea în mileniul III. Situaţia de dezechilibru major în care se află omenirea pe întregul glob pământesc nu poate rămâne aşa multă vreme.  In veacul al 20-lea probleme mari nu au fost rezolvate cum se cuvine ci doar au fost amânate prin tot felul de compromisuri şi scheme artificiale. Iar problemele nerezolvate şi cumulative sunt forţa cea mai puternică care aduce schimbări în istorie, unele pe cale paşnică iar altele prin revoluţie şi vărsare de sânge. Gândirea economică a veacului al 20-lea a fost dominată în Apus de doctrina lui Keynes iar în Răsărit de doctrina lui Marx. Doctrina lui Marx în Răsărit a căzut din cauza Principiului Imposibilităţilor în Practica Economică. (vezi : Teoria si Practica p. 28 f.f.) Doctrina lui Keynes va cădea şi ea în secolul ce urmează tot din cauza aceluiaş Principiu al Imposibilităţilor în Practică, deşi se va derula altfel decât la Răsărit.

La începutul Noului Mileniu va avea loc « Marea Transformare » ( The Great Transformation). Este foarte greu de prezis până la urmă pentru că lupta dintre diferite forţe nu se dă în câmp deschis. Pe de o parte e spiritul mercantil, conservativ de status quo pentru regimul capitalist reprezentat prin conducerea marilor întreprinderi comerciale şi financiare la nivel naţional şi internaţional, care are încredere în doctrina economică rămasă de la Keynes, deşi bariera principală se află în Principiul Imposibilităţilor în Practică. Pe de altă parte se află spiritul reformist reprezentat prin intelectuali şi profesionişti, mai mult sau mai puţin de stânga, unii ajunşi deja în posturi de răspundere în mai toate organizaţiile internaţionale. Aceştia agită teza că problemele sunt acum la nivel global dar nu oferă nimica nou în afară de Keynes şi Marx din umbră. Si aci tot Principiul Imposibilităţilor este piatra cea mare care stă în faţa casei. Eu mă străduiesc de mulţi ani să dovedesc că problemele mari ale timpului nostru nu se pot rezolva nici prin Keynes şi nici prin Marx. Mai există o alternativă, a treia cale sintetizată în Ecuaţia Cunoştinţei Unificate (Vezi : Teoria si Practica, p. 324), adică o sinteză unică între gândirea clasică şi modernă. Prin aplicarea acestei formule am vrut ca România să fie pregătită dinainte pentru « Marea Transformare » şi de la periferie să treacă la « CENTRUL » cel adevărat, curat şi luminos ca să dea un exemplu viu şi concret pentru întreaga OMENIRE că este posibil de realizat o societate de economie liberă, justă şi stabilă, visul de împlinit la toate naţiunile şi la toate rasele de pe glob.

Ce altă coroană mai strălucitoare s-ar fi putut pune pe fruntea neamului românesc decât realizarea unui « Miracol Economic » cum n-a mai fost în nici o altă ţară din lume fiindcă cel german şi japonez s-a vestejit deja ?

Dar nici Preşedintele Iliescu şi nici Preşedintele Constantinescu n-au înţeles destinul neamului românesc şi cursul istoriei contemporane.

Si aceasta a fost cea mai mare amărăciune a vieţii mele ca român şi ca om de ştiinţă. Aştept să-ţi citesc reacţia (pro şi contra) şi cu cele mai alese sentimente rămân acelaş prieten în lumea ideilor.»

DE CE PERSONALITATILE DE REFERINTA, ACADEMICIENI SI PROFESORI UNIVERSITARI , ROMANI CU VOCATIA DARUIRII, N-AU FOST SAU NU SUNT CONSILIERII DE DREPT AI PRESEDENTIEI, PALAMENTULUI, GUVERNULUI ? PENTRU CA  DOAR MINTILE CELE MAI LUMINATE ALE POPORULUI POT GARANTA SOCIETATII CIVILE EXPERTIZA NECESARA PENTRU STABILIREA DIRECTIEI SI PROIECTELOR MAJORE DE DEZVOLTARE DURABILA A SOCIETATII. ACADEMIA ROMÂNA TREBUIE SA REDEVINA PRINCIPALA SURSA DE CONSILIERE A INSTITUTIILOR ALESE PRIN VOTUL ELECTORATULUI. SINGURA INSTITUTIA ACADEMICA POATE OFERI ROMÂNILOR GARANTIA EXPERTIZEI, CONTINUITATII, SUCCESULUI SI ASUMAREA RESPONSABILITATII PENTRU PROGRAMELE ECONOMICE, DE POLITICI EXTERNE , DE EDUCATIE SI CERCETARE, DE SANATATE SI SOCIALE MAJORE DE CARE ROMANIA ARE NEVOIE. SA CEREM SI SA IMPUNEM NOI, SOCIETATEA CIVILA, INTRONAREA SI RESPECTAREA ACESTUI COMANDAMENT INDISPENSABIL AL DEZVOLTARII DURABILE A ROMANIEI.

Luchian Deaconu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com