|
 Agenţie
de impresariat literar
Nicolae Băciuţ
Uniunea
Scriitorilor din România organizează concurs pentru postul de director
al agenţiei de impresariat literar. Candidaţii trebuie să depună, până
la 1 martie a.c., la Secretariatul Uniunii Scriitorilor din Calea
Victoriei nr. 115, Bucureşti, un CV şi un proiect privind organizarea si
funcţionarea unei agenţii de impresariat literar.
Cerinţe impuse candidaţilor: cunoaşterea sistemului editorial şi a
pieţei de carte, studii superioare de lungă durată, capacitate de
negociere, cunoştinţe de marketing, abilităţi de comunicare, cunoştinţe
de operare calculator, cunoştinţe literare, să cunoască două limbi
străine (de preferinţă, engleza şi franceza).
Iată un anunţ pe care nu-l poţi ignora. El deschide o uşă într-un
teritoriu în care n-a fost loc niciodată în România. Nici nu se putea
gândi vreun scriitor, nici măcar din prima… linie, că de opera lui s-ar
putea ocupa un impresar, care să facă tot ceea ce impune promovarea şi
valorificarea acesteia, să-i asigure un venit care să-i permită nu doar
un trai decent ci şi să-i asigure condiţii pentru a scrie cărţi.
Sunt edituri care plătesc „drepturi de autor” sau, cel puţin, se
angajează s-o facă. Până în 1989, pentru cărţile pe care le-am tipărit
am primit „drepturi de autor”. Pentru nici una dintre cărţile publicate
după aceea nu am mai primit însă nici o leţcaie, chiar dacă am avut
semnate contracte cu edituri, chiar dacă din acele titluri s-au vândut
câteva mii de exemplare. Când am „notificat” o editură că îmi datorează
nişte „drepturi de autor”, am primit un telefon în care am fost abordat
cu amiciţie şi mi s-a cerut înţelegere, am primit explicaţii legate de
dificultăţi financiare etc. De fapt, nici nu mă aşteptam să-mi plătească
acele drepturi, dar nici nu vroiam chiar să fiu luat de fraier! Un minim
orgoliu.
Dacă aş fi avut un impresar… literar, dacă s-ar fi ocupat el de
difuzarea, de promovarea cărţilor mele, poate că altfel ar fi stat
lucrurile. Dar ca să fie interesant un scriitor pentru un impresar,
acesta trebuie să aibă o cotă, să poată fi vândut într-un număr
suficient de exemplare, care să aducă un câştig şi impresarului şi
scriitorului.
O instituţie a impresariatului literar – iată o provocare. Nu cred însă
că o Agenţie a impresariatului literar constituită în structura Uniunii
Scriitorilor e adevărata soluţie pentru ca măcar o parte dintre
scriitorii români să fie scutiţi de grija cărţilor lor pentru/după
tipărire. Altfel poate negocia preţul unei cărţi un scriitor şi altfel
un impresar. Nu vreau să spun că scriitorii sunt nişte naivi, dar,
oricum, cei mai mulţi sunt lipsiţi de pragmatism, pentru mulţi cea mai
mare bucurie e tipărirea unei cărţi, nu câştigul de pe urma ei, deşi
scrisul e şi el o muncă, şi nu una oarecare, care trebuie plătită. Nici
un scriitor, oricât de mare ar fi, nu se poate duce la un magazin şi să
spună: eu sunt marele scriitor X, doresc un… orice vreţi…, fără să
trebuiască să plătească doar pentru că e scriitor şi pentru munca lui nu
primeşte bani.
Am încercat să identific vreo agenţie de impresariat literar. Nici
Google nu mi-a fost de nici un folos. N-am găsit o astfel de agenţie în
România. În schimb, sunt foarte multe agenţii de impresariat artistic,
sunt destui impresari în lumea sportului. Se vehiculează alte sume, se
câştigă mult mai rapid. Să fii impresarul unui scriitor, în România, e o
mare îndrăzneală. Dar e un pas care trebuie făcut. Măcar experimental.
Nicolae Băciuţ
|
Comentarii de la cititori |
|
