|
Alegătorul – alergătorul
de cursă lungă al democraţiilor liberale
Angela FURTUNĂ
Se cuvine
a aminti, în perioada campaniei electorale, ce anume trebuie să-l
preocupe pe un alegător, care este misiunea lui şi care trebuie să fie
atitudinea lui. În fond, îl aşteaptă o cursă lungă. Plină de…curse.
Desigur, unii vor zice că ştiu ei ce trebuie să facă şi că orice
intervenţie dinafară este inutilă. Eu constat, însă, că alegătorii
noştri sunt atraşi (de către media- tabloidizarea autohtonă, de către
politicianismul desuet ori de către diverşi aventurieri) înspre
atitudini din ce în ce mai derutante şi lipsite de miză politică. Aşa
s-a ajuns că alegătorul român care se pregăteşte să-şi dea votul în
alegerile prezidenţiale 2009 şi-a dezvoltat, aproape fără să vrea
(pentru că e, oricum, imatur politic, într-o democraţie tânără şi
fragilă), un comportament de alegător de Miss Univers sau Mister Hustler
ori de chibiţ la fotbal pe stadion, deşi el se pregăteşte, de fapt, să
aleagă un preşedinte de ţară.
Aşadar, problema atitudinii alegătorului faţă de soarta votului său şi
faţă de finalitatea gestului său electoral nu este lipsită de
importanţă, ci dimpotrivă. Însă gradele sale de sensibilitate şi de
discernământ electoral încă sunt guvernate de criterii potrivite altor
discipline (fashion, fotbal, premiile Cannes, curselor de la Maraton sau
MTV Awards). Aşa se face că alegătorul român e foarte atras de atacul la
persoană ca manieră de a demonstra dacă un candidat e “tare” sau nu şi
dacă “ţine la tăvăleală” prin stilul pugilistic de înfruntare;
alegătorul român este sensibil la defectele fizice sau la lipsa de
atuuri sociale, la denigrare şi calomnie – pe care le confundă cu
revelaţia morală, ori cu diverse maniere de justificare a exceselor;
alegătorul român nu este tentat de candidatul cel mai compatibil cu
treptele eticului, pentru că el încă este obişnuit să depuncteze această
virtute, pe care o consideră slabiciune sau prostie. Alegătorul român
chiar crede că rezistenţa unui candidat la atitudini media brutale poate
înlocui valoarea sa reală, împrumutând acest gust din stofa de chibiţ la
fotbal sau la rugby.
În cazul alegerilor prezidenţiale, valoarea unui preşedinte de ţară stă
în capacitatea sa de a face faţă îndeplinirii cu succes a unor roluri
bine stabilite de Constituţie: funcţia de reprezentare, funcţia de
garant şi funcţia de mediere. 1. Funcţia de reprezentare derivă din
caracterul “reprezentativ” al preşedintelui României, în sensul că,
fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat,
el are calitatea de a fi purtătorul de cuvânt al poporului român –
titularul suveranităţii. În acest sens, Preşedintele României este un ”
organ reprezentativ ” – ca şi Parlamentul – întrucât legitimarea sa îşi
are izvorul în voinţa nemijlocit exprimată de corpul electoral…2.
Funcţia de garant se realizează într-o dublă accepţiune: garant al
statului şi garant al Constituţiei. În calitatea sa de garant al
statului, Preşedintele îşi asumă răspunderea pentru independenţa,
unitatea şi integritatea teritorială a ţării. Între mijloacele sale de
acţiune, prevăzute în Constituţie, sunt:
a)
Preşedintele este comandantul fortelor armate şi îndeplineşte funcţia de
Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
b) Declară imobilizarea parţială sau generală a forţelor armate;
c) În caz
de agresiune armată împotriva ţării, el ia măsuri pentru respingerea
agresiunii;
d) Instituie, după nevoie, starea de asediu sau starea de urgenţă în
întreaga ţară ori în unele localităţi. În calitatea sa de garant al
Constitutiei, preşedintele veghează la respectarea acesteia…3. Funcţia
de mediere, conform Art. 80 al Constituţiei României, se referă la
faptul că Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societate.
Aşadar, aceste funcţii pretind un om apt să facă faţă unor misiuni care
sunt diferite de acelea de a plăcea ca un manechin, de a seduce ca un
actor de cinema sau de a rezista la pumni ori şuturi ca un karateka. Or,
mulţi dintre alegătorii români sunt stimulaţi să uite care este
adevăratul rol al unui Preşedinte ales, şi pe de altă parte, să îşi
angajeze energia în mize “competiţionale” primitive, manipulative,
derutante.
Preşedintele ales trebuie să fie pentru stat şi popor cam ceea ce este
un tutore pentru un copil: o persoană matură, incoruptibilă, onestă,
responsabilă, posedând un discernământ special şi un simţ al
echilibrului, apt să înveţe din propriile greşeli şi apt să
construiească Binele public pentru ţara lui. Alegătorul trebuie să
aleagă între candidaţi foarte diferiţi, care vin din medii diferite, din
orientări politice diferite şi cu şanse naturale diferite. Cu menţiunea
specială că, până la ora actuală (28 septembrie 2009), candidaţii care
şi-au anunţat deja candidaturile pentru acest mandat sunt mai puţin
adecvaţi misiunii prezidenţiale, mai puţin charismatici. Între omul
stângii (Geoană) şi omul de stânga-mpreeeeejur (cvasiliberalul
Antonescu), se prefigurează câţiva alţi actanţi care le-au subminat
acestora propriile şanse. Personajul care va câştiga alegerile de anul
acesta încă nu şi-a anunţat oficial candidatura. El e genul de jucător
care, conform regulilor de bridge, va câştiga un şlem pe mâna mortului.
De unde ştiu asta? Ei bine, niciodată nu am ratat un şlem de acest tip.
După felul cum s-au derulat primele “încălziri” ale candidaţilor,
alegătorul român 2009 trebuie să fie gata pentru o cursă lungă. Ca un
alergător bine antrenat. Alergătorul de cursă lungă al democraţiilor
liberale nu este decât un alergător ceva mai atent, mai determinat şi
mai rezistent la manipulări. Această cursă pentru prezidenţialele 2009
nu va fi grea, dar va da ceva bătăi de cap tuturor: candidaţi şi
alegători. Pista pe care are loc anul acesta cursa prezidenţială este
foarte alunecoasă.
Angela FURTUNĂ
http://angela2008furtuna.wordpress.com/2009/09/28/alegatorul-alergatorul-de-cursa-lunga-al-democratiilor-liberale/
angela.furtuna@gmail.com
angela_furtuna@yahoo.com
|
