|
ANGHEL SALIGNY (1854-1925)
Venera
Dumitrescu-Staia, Canada
Impresii si pareri personale in FORUM
Cine nu a trecut pe
impresionantul Pod peste Dunare de la Cernavoda, inaugurat în ziua de 14
Septembrie 1895 (111 ani în Septembrie 2006), pod cu deschidere spre
Marea Neagra, care îi poarta numele? Sunt convinsa ca multi stiu, dar nu
tot atâtia cunosc - cine a fost inginerul constructor Anghel Saligny.
Am cunoscut în vara anului 1937, într-o familie de medici din comuna
Stâlpeni (jud.Arges) unde ma aflam cu parintii, pe sotia ing.A.Saligny,
care avea atunci vârsta de 80 ani. Cu ochii de copil, desigur m-a
impresionat aceasta Doamna, cu vocea calda de bunica, prestanta si
rochia neagra, lunga pâna la pamânt, pe care înca o purta cu toate ca se
scursesera 12 ani de la decesul sotului, în contrast vizibil cu parul
alb, podoaba capilara care-i marca frumusetea ovalului fetii. Aveam 11
ani, iar acum, eu purtând vârsta acelei Doamne, pe care o am si în
imagini, am considerat ca nu ar trebui dati uitarii adevaratii OAMENI ai
României, care au lasat Post mortem, adevarate /comori/, din fericire
unele înca existente, în acelasi timp considerând ca ar fi necesar sa se
stie câte ceva despre viata lor.
Foto: Un meniu
(foarte rar) care
i-a fost oferit lui Saligny in 1911, cu ocazia implinirii a 35 de ani de
serviciu.
( din partea lui George Roca, Australia)

ANGHEL SALIGNY, de origine franceza, om de stiinta român, s-a nascut în
ziua de 19 Aprilie 1854, în comuna Serbanesti-Galati, decedând pe 17
Iunie 1925, la Bucuresti. Primele clase primare le-a urmat la Pensionul
din Focsani, înfiintat de tatal sau, Alfred Saligny, mai târziu urmând
studiile secundare la Gimnaziul din Focsani, continuate cu studii
superioare la Potsdam (Germania), apoi cursurile de astronomie ale
Universitatii din Berlin, având ca profesor pe celebrul fizician
L.HEEMHOLTZ (1821-1894). Inginer constructor diplomat al Scolii Tehnice
Superioare din Charlottenburg (Germania), om de stiinta, autor al unor
solutii noi în constructii de poduri si industriale, academician în
perioada 1870-1874, Membru fondator si presedinte al Societatii
Politehnice din Bucuresti, în perioadele 1895-1911, profesor la Scoala
nationala de poduri si sosele si membru al Academiei Române din
Bucuresti, Presedintele Academiei Române din Bucuresti, între 1907-1910,
ministru al Ministerului Lucrarilor Publice, si nu în cele din urma -
premergatorul stiintei mondiale care îi datoreaza noile solutii în
proiectarea si construirea podurilor si constructiilor industriale -
solutii originale realizate pentru prima oara în România, anume
/fundatia cheilor portuare si a docurilor, precum si a silozurilor de
grâu, prin folosirea prefabricatelor de beton/. Cea mai mare realizare a
ing.A.S. este construirea Podului peste Dunare de la Cernavoda, socotit
ca cel mai mare pod din Europa la acea vreme cu o lungime de 4.088 m.,
inaugurat în ziua de 14 Septembrie 1895.
Inginerul-constructor A.Saligny este considerat unul dintre pionierii
tehnicii mondiale în /proiectarea si constructia podurilor si printre
întemeietorii ingineriei românesti/. S-a sprijinit pe inventii proprii,
construind pentru prima oara în lume, silozuri din beton armat la Braila
si Galati, dar cea mai importanta realizare fiind proiectarea Podului
metalic de la Cernavoda, cu cea mai mare deschidere.
Proiectul elaborat de A.S. a adus doua mari inovatii în constructia de
poduri: /sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului
si folosirea otelului moale în locul fierului pudlat ca material de
constructie pentru tabliere de poduri/.
Între anii 1889-1909 a condus lucrarile de amenajare a portului
Constanta, introducând pentru prima oara în România /pilotii si
radierele din beton armat în constructiile portuare, proiectând
silozurile de cereale si statia de petrol. Printre celelalte lucrari ale
marelui inginer constructor, se numara linia de cale farata
Tg.Jiu-Filiasi, tunelul de cale ferata din Valea Mostistei, portul
Ramadan (Giurgiu). Sub conducerea prof.G.Mehrtens (Germania), a
colaborat la constructia caii ferate Cottbus-Frankfurt/Oder, iar sub
conducerea lui Gh.Duca (1847-1899), a contribuit la constructia caii
ferate Ploiesti-Predeal. A proiectat liniile ferate Adjud-Tg.Ocna,
realizând primele poduri combinate în România - sosea si cale farate
(1881). De asemenea a proiectat si construit numeroase poduri metalice,
înlocuindu-le pe cele necorespunzatoare, executate de firme straine, cum
ar fi podul peste Siret, la Cosmesti în 1888, cu o lungime de 430 m.
În perioada 1884-1901, fiind Sef al Serviciului docuri, iar în 1877 Sef
al Serviciului lucrarilor noi din Directia Generala a Cailor Ferate, a
solutionat problema înlocuirii podurilor din lemn cu poduri metalice, cu
console fara culee, pe linia ferata Filiasi-Tg.Jiu, în anul 1886. În
aceiasi perioada a construit docurile si antrepozitele din porturile
Braila si Galati, contribuind cu solutii originale, la fundarea
cheiurilor si bazinelor, precum si la constructia silozurilor de
cereale, executate pentru prima oara în lume, din prefabricate de beton
armat. Silozurile proiectate si executate sub directa îndrumare a lui
A.S. puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale. Peretii celulelor
hexagonale ale silozurilor au fost realizate, tot pentru prima oara în
lume, din /piese fabricate la sol, sub forma de placi/, prefabricarea
placilor la sol, colturile de rigidizare si de jonctiune, sudura barelor
metalice si mecanizarea la montaj, constituind prioritati pe plan
MONDIAL.
Podul de la Cernavoda se compunea dintr-un pod peste Bratul Borcea (unul
dintre bratele Dunarii), si un viaduct pesta Balta Iezerului, desfiintat
în 1969 în urma desecarii baltii si înlocuit un un terasament de
rambleu. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod
din Europa si din lume, cu deschidere mare.
În ziua de 21 Octombrie 1885, în prezenta primului Rege al României
Carol I, a fost marcata începerea lucrarilor pentru noul pod. La numai
cinci ani de la începerea lucrarilor podul a fost terminat, iar în 1895
- în prezenta Regelui Carol I si a unui public numeros si entuziast, a
fost inaugurat sistemul nou de poduri cu cale ferata, ce traversa
Dunarea între Fetesti si Cernavoda, purtând numele Regelui Carol I.
Podul de la Cernavoda este dublat astazi de un sistem de poduri
combinate, recent construite, totusi Podul construit de Anghel Saligny
ramâne cel mai important simbol al ingineriei românesti din perioada de
început a României Independente.
Requiescat in pace!
Venera
Dumitrescu-Staia
Canada
|