|
 ANTITEZE: VINE
IAR ÎNCEPUTUL LUMII
Dacii mureau râzând.
Eugen EVU
Grafica de Roca
„După un
pelerinaj solidar
la
Cimitirul Vesel din Săpânţa.”
S-a spus în mod just că
bolile individului sunt şi bolile societăţii. Cu alte cuvinte,
simptomatologia patologică a omului şi a vârstelor sale, se constată şi
la colectivităţi, popoare, continente. Acelaşi lucru este valabil şi la
civilizaţii. Bolile naturii sunt în om şi în istoria lui şi ele
preced - corelate climatic- cataclisme şi haos. Alienarea psihică este
un simptom agonic, tot astfel şi demenţa senilă ce precede moartea
Rupturile dintre natură şi fiinţă - paranoia abisală şi crizele
existenţiale, nebunia şi manifestările violente, primitiv instinctuale,
inclusiv ale exacerbării erotice, preced dezastrele pe termen lung.
Însăşi memoria ancestrală (memoria lungă) a omenirii, este atunci grav
afectată. Sentimentul apocaliptic revine ciclic la răscrucile mari ale
umanităţii, ca un anamnezis a ceea ce a mai fost: prin aceea că Timpul
este circular şi precesiunile sunt matematic dovedite cu toate efectele
lor la nivel terestru-planetar şi în „infinitul mic”.
Dintotdeauna, omul mintos şi
foarte simţitor - adică trezit în lume şi iubitor de semenii lui şi de
ea „lume, lume, soro lume, cum să mă satur de tine?” (Doină
românească) a exacerbat în propria-i agonie crepusculară sentimentul
spaimei morţii întregii lumi: pentru el, odată cu moartea lui, este nu
doar sfârşitul lui, ci al întregii lumi! Sau cel puţin bănuieşte şi
afirmă că „sfârşitul lumii e aproape”. Subconştientul individual este şi
el rezonant cu subconştientul colectiv: un popor sau un grup de popoare,
continent sau civilizaţie întră în criza de identitate urmare a unor
eşecuri majore istorice, crize politice-economice, etc. Şi atunci
Religiile în paralel cu Ideologiile - clerurile, recte Activiştii
cutărui segment (adică religiile profane care idolatrizează Utopiile
emanate şi structurate dinamic spre a desface-face-reface Istorie -
idealizează!) - vor fi de tip Apostolic-Mesianic-Apocaliptic.
Împărăţiile (Imperiile de azi) fiind în agonie, fie sunt uzurpate
economic - politic -militar (revoluţii, invazii, acte teroriste etc) -
fie îşi „translează” graniţele, se prefigurează altundeva, dacă nu se
refac cele demult prăbuşite, dar sub alte denumiri şi forme.
Globalizarea este un alt fel
de comunism - al Consumismului şi al Hibridizării (amestecului rasial
menit a revigora genele îmbătrânite ale unor grupuri A nu uita sintagma
de „ sat planetar” circulată de o vreme. Dar este ea una proprie? Nu ar
fi mai degrabă potrivită cea de „New Babylon World”?
.Obsesia fascismului nu a
fost şi nu va fi alta decât cea a stalinismului-bolşevic şi emanaţiilor
utopice post-belice. Revenind la efectul agonic al acestui final
prelungit de mileniu: celebra zicere „Secolul XXI va fi religios,
sau nu va fi deloc” nu este un simplu sofism. Mileniul III a început
calendaristic acutizând paroxistic Milenarismul şi profeţiile delirante
ale Sfârşitului lumii. Dar în jurul anului 1000, aşa ceva a mai fost.
Agonia a precedat - spre dezamăgirea „sfinţilor” apocaliptici de atunci,
un haos comportamental inimaginabil (Henry Focillon „Anul 1000”).
Alt teribil moment de acest
gen a fost Ciuma şi moartea a jumătate din populaţia Europei din
secolul XIV. Ce altceva DECÂT Apocalipse au fost Primul şi al Doilea
război mondial, „Operele” unor Hitler şi Stalin - fiecare dintre
ei fiind conform percepţiilor subiective ale epocii lor „Îngerul Bun” şi
„Îngerul Rău”. Dar până la urmă toţi aceşti EXPONENŢI emanaţi ai
crizelor de identitate colective, ai delirurilor colective şi
Instinctelor Agonizante ale Mulţimilor (lui Gustave le Bon) - au adus nu
Sfârşitul Lumii ci sfârşitul UNOR LUMI - conducând spre Groapa Comună a
unei astfel de „metafizici apocaliptice” populaţii ce depăşesc
miliardul: acestea au fost Civilizaţii Agonice. Asemenea individului
uman - cărămidă vie a civilizaţiei sau dacă vreţi a Templului -
Bisericii vii a lui Hristos - rezumându-ne aici doar la civilizaţia
de tip creştin (schismatică în istorie) însăşi civilizaţia parcurge
legic naşterea, adolescenţa, maturitatea, îmbătrânirea, agonia senilă şi
moartea.
Iată de ce conceptul
Globalizării pare a conţine în profunzime motivaţia reală dinamică
alături de Progresul tehnologic şi al Cunoaşterii actuale, prin efectele
şi suferinţele ce de fapt sunt SIMPTOME POSIBIL ALE VINDECĂRII pe termen
mediu şi lung. Ştiinţa este de natură RECUPERATORIE atunci când are
rezultate spectaculoase în învingerea marilor maladii, în genetică,
domeniile benefice salvării omenirii de spectrul foametei, războaielor
mereu dublu motivate: economic şi religios sau şi doctrinar-politic.
Spre a ieşi din aceste simple
consideraţii demn fi amintite cui doreşte sau nu ştie că ar dori să le
ştie. fără „dureri de cap”, să ne consolăm cu zicala populară „lume
trece, lume vine” - aşadar omul vine, omul trece, pe constanta
religiosului civilizaţiei părţii noastre de Lume: speranţa - credinţa
şi accederea întru Înviere. E omenesc prin programare divină ca să avem
nostalgia unei durate mai mare de trai, iar în alt plan al sacrului - a
Nemuririi..Dar oare nu nemurim prin neamuri - ramuri, generaţie de
generaţie până la nedorite estincţii genetice motivate de hazardul
memoriei cromozomiale sau unele mutaţii din natura subcuantică a fiinţei
noastre colective? Nemurirea ce ni-i dată astfel, prin perpetuare
reînnăscută în urmaşi., iată ce va trebui să păstrăm, dacă nu vom
recupera o durată peste cea a omului postdiluvian - specia actuală.
Suntem părţi ale Inteligenţei
Cosmice ubicue însă avem Conştiinţa Vieţii care transcende în noi
înşine. Existenţa - iată miracolul suprem pe care nu îl visăm,
ci îl suntem ! Legea este Devenirea : Calea, Adevărul,
Viaţa. Murim trăind, da. Clipă de clipă, vârstă de vârstă. Dar
trăind creăm, ne înălţăm şi aspirăm spre tot ceea ce merită a numi
pentru noi înşine Viaţă. Excelsior. Diferenţialele divine sunt implicit
în fiinţa care suntem şi vom mai fi.
Nimic aşadar sofistic nici în
enunţul nostru speculativ deductiv: ceea ce va fi a mai fost .
Prin aceea că spaţiul- timpul sunt circulare iar în Univers nu există
nicăieri linia dreaptă infinită. Iar sintagma „lumea celor drepţi” este
o simplă butadă a rigor mortis, o rămurică din ceea ce aş numi
Atitudinea Metafizicii Săpânţa - a cimitirului Vesel de la Săpânţa (în
traducere latină vulgata fiind de fapt din SAPIENTIA). Acesta este un
fenomen unic în lume. singurul inconvenient este că valoarea inegalabilă
a textelor funerare, epitafuri vesele, ar cere pentru un turism,
rentabil sunt sigur, traduceri în limbile de mare circulaţie!
Ne tulbură acum informaţia
istoricului antic: Dacii mureau râzând. Ei, cei ai primelor
milenii, şi cei de dinaintea lor încă ştiau ceva ce noi, neamurile
următoare, între timp am uitat? Poate că nici moartea nu este uitare.
Poate că este memoria care transcede. Cine o recoltează? Peiorativ
zicând, cel ce seamănă seceră!
Eugen EVU
Hunedoara
18 iulie
2008
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
