Eugen EVU

Aphoria-meta-phoria

Muzica, arta gemelară poeziei, cea mai accesibilă, nu vindecă, sunetele nu vindecă „zburând”, nu pot fi „ vizibile” prin auzire. Ceea ce simţim din abundenţa ei este un fel de rogveiv, dacă se poate spune, un curcubeu nocturn. Chiar aici, această frază, conţine şi muzică, însă în „ stare” de fiinţă prin agitaţia Cuvântului, prin poezia sa, care este a spiritului, a fiinţei.

  Cuvintele ne „trezesc”, prin paradoxala reverie a simţirii poetice, în Visul treaz, vindecător al neliniştii, al „ stării de ne-stare”, ne alină de suferinţa absenţei sau slăbirii voinţei ( gr. Thelema)- de riscul alienării, înstrăinării sinelui în lume,…în interiorul filosofiei, a lui homo cogitans…Anume cum scria Novalis : „ acel ceva ce este de fapt nostalgia,dorul de a fi oriunde acasă”..

Românii au pentru această nostalgie greu traductibilul DOR, etimon al DORINŢEI, aşadar o stare ce vine din erosul arhetipal. Am scris că asta se poate numi şi „ dorul de sine” al fiinţei, rătăcind prin oglinzile iraţionalului…

A face pe nebunul …

Suntem în „ ciclotronul” sinergiilor, în splendoarea imaginară a ciclurilor tronurilor divine. Faptul că murim continuu, inversând curgerea- zborul duraie noastre, în Fractalia, este mister ce se arată ascunzându-ni-se şi se ascunde prin „ arătări” ( viziuni) – aşadar fenomenul esenţial al devenirii. Grecii îl numeau Egregor. Problema vindecării, de care scria minunat Doina Uricariu, este a „magiei de leac” ce ne-o induce prin efectul feedback al rostirii ( postmodern- mantramice) – rostirea poetică.

Marele critic Laurenţiu Ulici gândea matematic fenomenul creaţiei literare şi de fapt freudian, ceea ce rămâne dilematic ca paradigmă. El era un psiholog care cochetase şi cu poezia, ca George Călinescu, ( „ Eu sunt grec”, etc.) Călinescu era un magician şi un actor al lui însuşi (…), care îşi fascina studenţii aproape cântându-şi versurile…

Făcea pe nebunul ! Am cunoscut mulţi poeţi români „ devoraţi” astfel de publicul „ fanatizat”, a revedea experimentul cenaclier al lui Păunescu. „ Vraja „ cuvântului are efect magic asupra mulţimii, care percepe cumva prin auto- transă, ceea ce „ emite” focalizat, Factorul central, personajul ritualic al Autorului…Cum ar spune Umberto Eco, „ sacerdot al barbarilor”.. Realitatea este barbară, funcţia gestului de acest tip este una orfeică, „ poezia îmblânzeşte omul”, dealtfel toate Artele. Iată-ne aşadar în religios, sacrul coboară astfel în „ profan”, ca paraclet.

Culmea, dar poezia „femininelor care vor pace” ( A. Păunescu) – a fost mai durabilă, mai valoroasă, la poetese decât la poeţi! Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Angela Marinescu, Nora Iuga, Doiona Uricariu, toate reuşesc divers stilistic, să convingă mai mult decât exoticii sau mitizanţii, suferinzii sau triumfalicii poeţi ai generaţiilor 6o, 70 şi 80. Ceea ce Ulici atribuia ca „ factor smulgător din inerţial”, poetelor mai ales, este Frustrarea, una a pulsiunilor erotice, defulate, sau în cazul „ vindecător” ( auto- vindecător) – fiind sublimarea prin cuvânt, incantatoriu, mantic, delfic, a DORULUI inefabil şi imuabil din inteligenţa umană, uneori mistficarea..

Forţa geniului este aceea de a se auto-vindeca de spaimele nocturne, onirice, de frusrrare, este lustru, aşadar „ spălare” prin gestul cu surdină spihedelic, prin stare auto- indusă de „ descântare”, de vindecare de întunericul acela DINTRE cuvinte…Marii orbi, Homer, Borges ş.c.l. – au înţeles asta şi au reuşit să valorifice prin operă, testamentar.

*

Rătăcirea este aceea de a exprima umanul aşa cum NU E, iată alienarea. Cei care sunt în această eroare, se mortifică.

*

„ Mă uit în lume, mă uit” ..Dar asta o face Memoria, ca să se extragă din delirul suprafeţelor…

*

Între rut şi sărut, este doar o metaforă: muşcătura ( oximoronul semantic) a sublimat în sărut, ruperea peceţii prin delicateţea subtilă, tandră, ritualică, a Dorului ce se vrea palpabil prin senzualitate, prin atingerea – deci CUNOAŞTEREA în sensul genezic, biblic: „ Adam a cunoscut-o pe femeia sa, Eva, şi au născut fii şi fiice ”…

*

Dintotdeauna, amarul a fost de leac, vindecător…Încă din Mesopotamia. Sângele se revigorează, imunitatea este repotentată din inhibiţia, latentă, a bolii. În poezie, cuvintele pot avea „ rostul de leac” al amarului. Am scris cartea „ Amarul mierii”, dar să nu uit propolisul…Iar din apicultură (…), să regândim ochiul compus al albinei, prin extenso, al Roiului…Şi apoi să visăm privind roiul de stele al unui cer senin şi Diafanul…

*

Dacă există vampirism energetic,  cei hiper- empatici, cultivaţi prin poezie, sunt cei mai vulnerabili. Vampirismul devine sinergetic, aici e scăparea. Fiinţa se fascinează, adică oscilează spre Nocturn, spre Alinare, spre vindecare, spre a râde de murire.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com