Ar trebui să se înveţe în şcoli românismul?

Ion Marin Almăjan

Citesc pe internet un interviu cu reputatul regizor şi om de cultură Alexander Hausvater. Poate dintr-o judecată greşită, impresia mea despre cunoscutul regizor a fost că datorită influenţei Domniei sale, Teatrul Naţional  din Timişoara, condus de soţia dânsului, d –na Ada Lupu a trecut cu tăvălugul peste repertoriul clasic, cantonându-se cu obstinaţie asupra unor lucrări dramatice uşurele, fără miză estetică,supralicitându-se partea instinctuală a fiinţei umane, vidând-o pe aceasta de sentimente. Chiar şi în cazul unor piese clasice s-a căutat cu lumânarea excesivul,caricatura, obscenitatea, escamotându-se sentimentul,ideea de frumos, etc. Dar nu de nenorocita prezenţă a d-nei  Ada Lupu în Timişoara şi la conducerea Teatrului Naţional am dorit să scriu. M-a impresionat, ba chiar m-a şocat afirmaţia pe care o face domnul Hausvater în acel interviu, spunând că ar trebui să se introducă în şcolile noastre românismul. Mai întâi ar trebui să remarcăm că de aproape şaizeci de ani, şcoala românească învaţă şi trăieşte după modele străine, după război după modelul sovietic, iar după revoluţia din 89, după un  model ce vine din America dar nu este întrutotul american, fiind dominat de principiul pollitical correctinis, de ideile mondializării care pretind renunţarea la marca etnică a fiecărui neam, la datini, obiceiuri,credinţă etc. Obiectivul acestei tendinţe mondialiste este ştergerea trăsăturilor naţionale ale popoarelor, strângerea lor sub mâna unui guvern mondial şi a unei politici mondiale de evoluţie viitoare.     

Ce însemnă învăţarea în şcoală a românismului? În primul rând ar trebui să li să pretindă şcolarilor să ştie pe de rost bogăţiile solului şi subsolului, relieful ţării, cu monumentele sale naturale excepţionale. În strânsă legătură cu acesta ar trebui să se înveţe adevărata istorie a poporului român, scoţând din voita ostracizare pe celălalt element constitutiv al nostru, neamul dacilor. Acum putem spune adevărurile despre convieţuirea noastră cu alte populaţii, cât de benefice sau malefice au fost, ce valori au creat acestea şi ce distrugeri, despre rapturile săvârşite de marile puteri aflate la fruntariile    ţării sau călare pe ţară, despre furturile  din bogăţiile ţării noastre. Dar n-ar trebui  ocolite nici  crimele , săvârşite de vecini împotriva noastră sau a populaţiei româneşti aflată în teritoriul stăpânit de ei, nici cele pe care le-am făcut noi( dacă le-am făcut ?) împotriva altora. Ar trebui să se prezinte cu respect şi veneraţie marile personalităţi ale românilor, faptele lor bune şi mai puţin bune, contribuţia lor în decursul veacurilor la supravieţuirea creştinismului în această parte de lume ameninţată cândva de otomani şi tătari, la dezvoltarea civilizaţiei europene N-ar trebui să fie neglijaţi savanţii români, începând cu Dimitrie Cantemir şi până în zilele noastre, care au avut contribuţii uluitoare la dezvoltarea ştiinţei . Ar trebui să li se explice cu argumente rolul extraordinar al creatorilor de artă şi literatură la patrimoniul de cultură universal. Sunt multe asemenea domenii asupra cărora ar trebui să se pună accent în şcoli arătând-se cu argumente valoarea poporului român, calităţile sale pentru care merită să fie iubit şi preţuit de fiii săi dar şi de alte naţiuni. Dacă românismul va fi introdus în şcoli şi predat cu seriozitate, ca materia cea mai importantă, vitală, nu-i exclus ca atitudinea noastră a tuturor, indiferent de nivelul cultural şi de poziţia socială, să se schimbe iar faptele noastre să aibă în vedere prosperitatea şi ridicarea neamului şi mai apoi a noastră a fiecăruia în parte. Cu o comportare demnă vom impune lumii şi vom avea - cum ar trebui de fapt-un cuvânt greu de spus în faţa celorlalte neamuri.