|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Apropos de Proiectul Noului Statut U.S.R.
Eugen EVU Grafica de Roca (Agero)
Pentru Uniunea Scriitorilor din România, 2009 aduce o Conferinţă Generală cu alegeri. Mandatul lui Nicolae Manolescu - un general monstru sacru în retragere strategică - se încheie am zice în coadă de peşte - adică dublă. Dar aripioarele sunt şi pe burtă, şi pe spate inclusiv în locul elicei… Pe sub ape se văd bancuri compacte de peşti – şoşoni, peşti caracude-mutante, peşti trans-oceanici şi peşti cu burta-n sus dar încă în submersie…
Nu am fost printre votanţii manolescieni. Am votat cu Victor Frunză, fie iertat - deoarece proiectul de Statut al acestuia mi se părea cel mai bun - iar al celui de al treilea candidat de atunci, Cezar Ivănescu - fie şi el iertat - a fost chiar foarte interesant. Îmi amintesc cum pe holurile Universităţii Bucureşti unde a avut loc Adunarea Generală, grupuri-grupuri de „provinciali” călcau în picioare proiectul susţinut de Victor Frunză - unicul scriitor care afirmase în occident o viziune benefică pentru scriitorimea română din ţară şi de pretutindeni. Dealtfel singurul care editase la propria-i editură şi fundaţie o Istorie a comunismului în România…
Îmi aduc aminte că am regretat retragerea de la candidatură a lui Nicolae Breban, care propusese mai anţărţ să fie vândute câteva tancuri rablagite de tip sovietic din dotarea de atunci a armatei şi astfel să avem fonduri pentru USR! Ce utopie! Dar s-a spus „utopiile mişcă lumea”. Pe a noastră, a celor din teritorii, au mişcat-o utopiile cu puternic iz cripto-fanariotic dâmboviţean, unde grupul preponderent numeric şi de interese centraliste era treimea care în tot timpul Adunării a forfotit pe holul Universităţii… şi care au optat desigur pro-Manolescu. Un fel de „treime cenuşie”, paralelă cu ceea ce se desfăşura în Aula… Erau acolo mulţi ce pierdeau privilegii de „obsedante decenii”, ca şi coterii, ţipţării, lichelele, turnacii şi... toţi dracii şi AUREOLACII exoticei noastre „bresle”. Patronii invizibili erau Caragiale & Ionesco - aşteptându-l pe Godotescu…
Personal, sunt nemulţumit de modul în care au fost marginalizaţi cei ce nu l-au votat pe Manolescu:
Ar mai fi şi selecţiile pentru Premiile anuale ale USR – unde ştiu sigur că nici măcar titlurile unora nu sunt citite!!! – lăsând firesc suspiciunea – uneori subiectivă a frustrărilor şi alegerii clientelare. Am ştire că sute de cărţi trimise de autori pentru nominalizare, rămân în registrul secretariatului şi probabil ajung în pivniţe de genul celei „vaticaneze” aflate în dedesubturile editurii „Cartea Românească”. DECESE – de ce se persistă în sau sunt induse de la caz la caz,(ier) eternele divergenţe între scriitori, în ABSENŢA UNEI LUSTRAŢII scriitoriceşti ce ar fi fost UN MODEL ETIC pentru Societate şi POLITICIENI acestor vremuri? Ce tip de INTELECTUALI plăsmuim pentru viitorimea noii-generaţiei? Oare nu cumva tot un soi de…emanaţi a la Iliescitescu?
Oricum, dragi colegi, Boala şi Moartea sunt harnice şi nivelează handicapurile conştiinţei cu ale demnităţii, nu-i aşa, păguboase… Moartea face lustraţie plagiindu-i pe cei de la CNSAS – echipa gonflabilă…
Se prefigurează schimbări şi desigur sunt judicios gândite. Că viitoarea Adunare Generală va vota sau nu toate aceste capitole şi articole, rămâne de văzut. Tot ceea ce sper este ca privilegiile şi discriminările de genul celor de mai sus, resimţite dramatic mai ales de generaţia mea - Promoţia 70 - să dispară. Proiectul e pritocit cu meşteşug şi după machiavelica genitură politikon cu ighemonikon, are chichiţe ce privesc şi interese ale celor ce rămân de căruţă la noile alegeri, dar coboară cu sacii…
4. Scandalosul mod în care emanaţii au distribuit mai anţărţ salarii pe viaţă şi alte privilegii unei liote de pupincurişti ceauşişti – amestecând cinic şi câţiva valoroşi - unii le-a au refuzat dar nu prea tare… (că deh, bătrâneţile...!) nu are măcar o minimă replică REPARATORIE – fie şi prin dublarea pensiei pentru creatori – care NU MOR DIN PATRU ÎN PATRU ANI. De ce nu am avea în proiect şi o „Lege pentru reparaţii morale” atribuită de Preşedinte şi Guvern celor ce dovedesc cu dosarele lor de la C.N.S.A.S că au fost hărţuiţi de fosta securitate? O reparaţie morală şi deopotrivă constând pe timpul vieţii dintr-un sprijin pecuniar şi drepturi de tratament la staţiunile a USR, etc? Dacă mai e timp, propun includerea în proiect a acestor probleme.
Nu mă amăgesc că Adunarea „legiuitoare”, va juca în grila actualilor „proiectanţi” en titre, probabil unii nemai-aleşi în 2009. Nici că interesele de grup vor pieri vreodată. Sincer îmi doream a se reveni la Societatea Scriitorilor din România şi sincer sper să nu devenim un „sindicat al asistaţilor sociali”: sau – de ce nu? – să fie anexat şi dezbătut şi un proiect al sindicatului „solidaritatea literară”…
O Societate de Societăţi în Parteneriate conlucrative, concurenţiale desigur, însă liberal-democratice, la modul englezesc? Laburiştii de tip Hurmuzachis. Farfuridis et Brînzovenescu ics and igrec, Tache Ianke şi Cadâr… Coloratura oricum vom tot avea, câtă vreme inflaţia de conştiinţe pe suprastok sau la cota de avari(ţ)ie, şomajul pe cap de înlocuitor etc vor mai fi. Adevăr zicem vouă: „ce va fi a mai fost”…!
Societatea Scriitorilor Români, aşa cum a fost înfiinţată ea în 1908 ar fi meritat o aniversare „de aur” la aceşti 100 de ani împlinitori în 2008! De ce nu am avea un congres aniversar unic la Neptun bunăoară – unde majoritatea dintre noi nu am fost niciodată şi mulţi şi-ar lua astfel un duios Adio colegial şi de la Litoralul pe care nu l-au mai pupat de aproape 20 de ani... glorioşi. Şi încă ceva: Societatea Scriitorilor Români ar reuni desigur (sau ar separa apele de uscat…) pe toţi separatişti, grupările de interes, triumfarzii, enclaviştii ş.c.l. Prezint mai jos o opinie interesantă refertoare la această temă:
„Gheorghe Andrei NEAGU
CU STATUTUL NOSTRU-N FRUNTE, VOM AVEA VICTORII MULTE!
Printr-o fericită întâmplare mi-a căzut în mână proiectul de statut al USR. Şi cum o pârdalnică temere mi-a încolţit în suflet, nu mă pot abţine să nu dau glas unor ciudate, ca să nu zic deşuchiate, năzdrăvănii.
Aflu cu stupoare, încă de la articolul 1, că s-a renunţat la ideea revenirii la denumirea iniţială de Societatea Scriitorilor Români din 1908. O fi bine, o fi rău?
La articolul 2, aflu că USR nu vrea să adere la activităţi contrare demnităţii, libertăţii umane şi libertăţii de opinie şi de expresie. Şi cred că s-ar impune menţiunea conform Constituţiei României sau să se precizeze că şi scriitorii, nu numai Uniunea, au obligaţia de a respecta aceste libertăţi.
În articolul 5 aflu că Uniunea poate să fie parteneră în înfiinţare de asociaţii, conform literei a fără a preciza în ce condiţii poate finanţa activităţile şi publicaţiile partenerilor din ţară sau străinătate. La punctele b, c, g se face vorbire despre schimburi culturale, premii, tot felul de înfiinţări de librării, muzee etc. dar fără a se menţiona vreun criteriu ce va sta la baza iniţiativelor.
La articolul 6 se zice că poate deveni membru orice scriitor cu cetăţenie română, străin cu domiciliul în România sau scriitor de limbă română cu domiciliul în străinătate, încât stau şi mă întreb de ce să nu-l primim şi pe Ismail Kadare sau alţi laureaţi ai Premiului Nobel care ar înnobila prin prezenţa lor USR.
Articolul 7 devine şi mai drastic şi mă face să înţeleg că Eminescu ar fi fost un stagiar timp de cinci ani dacă nu ar fi avut un premiu al USR. Ori este cunoscut cazul multor scriitori, fie şi exemplul lui Caragiale, care în loc de premii ale vreunei entităţi culturale româneşti a stârnit doar ura şi pizma autorităţilor şi care potrivit acestui articol ar trebui să stea cinci ani stagiar, până să devină membru definitiv. Nu-i de râsul curcilor?
La articolul 8 trecem cu vederea limba de lemn „să aplice” - litera b - la proiecte, dar nu putem să nu ne întrebăm pe ce criterii se dau indemnizaţii de merit la scriitori putrezi de bogaţi, ştiut fiind faptul că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului stimulat de senatorul şi poetul Adrian Paunescu, nemembru al USR care a fost exclus chiar de flăcăii cu dosare nedeconspirate nici pînă astăzi.
La articolul 9 se stipulează că stagiarii n-au dreptul de cinstire a memoriei, iniţiere de acte şi de parteneriate chiar dacă unii dintre ei ar avea valori net superioare bătrânilor membrii definitivi, care nu mai au neuronii şi nici voinţa necesară unor astfel de iniţieri. În schimb la articolul 10, litera d stagiarii trebuie să respecte normele deontologice ale breslei şi să manifeste grijă faţă de prestigiul USR de parca ar şti cineva care sunt normele deontologice? Cine le deontologizează? Cît despre prestigiu,ce să mai vorovim...
La articolul 11 se precizează că poţi fi exclus în condiţiile prevăzute de regulamentul comisiei de validare, care este aleasă, cică, prin vot de noul consiliu, de parcă nu ar fi fost normal să fie votată în secret de cătare Adunarea Generală a breslei care şi aşa este alcătuită din reprezentanţi. Practic un scriitor incomod prin corectitudinea şi moralitatea sa împotriva găştilor cunoscute şi consacrate deja, nici dacă este ales să fie reprezentant în adunarea generală, nu poate vota comisia care îl poate exclude. Norocul nostru că nu este şi Talpeş membru al USR. Şi-ar fi adus ciracii să ne conducă destinele şi să ne lipsească de amărâta aia de 50 % din pensie pe care tot Păunescu a promovat-o în legislativul României.
La capitolul IV, fiindcă veni vorba de organizare se vorbeşte că asociaţia pentru a fi validă trebuie să aibă minim 50 de membri (art. 14). Cu alte cuvinte, pentru ca să nu mă duc cu căciula în mână în aşa zisele capitale culturale ale patriei, trebuie să respir acelaşi aer cu turnătorii, securiştii şi ofiţerii activi ai scriitorimii române. Altfel n-am nicio şansă ca să mă înscriu sau să mă transfer într-o asociaţie unde aerul, democraţia şi libertatea de exprimare sunt, cât de cât, mai prezente. N-am înţeles şi nu voi înţelege de ce nu punem obligativitatea la 500 de membrii pentru ca scriitorii să fie călăriţi cât mai strâns de una şi aceeaşi persoană. Nu m-ar mira ca mâine poimâine să se propună doar o singură asociaţie şi aia obedientă prin reprezentanţii ei, până la vomă.
La articolul 16 „legarea de moşie” sau iobăgizarea scriitorilor români este şi mai bine conturată, astfel încât dacă în cinci ani de zile nu mă duc la asociaţia pe raza căruia domiciliez voi fi deferit excluderii. Păi în cazul acesta, cum unii scriitori îşi au domiciliul la Pocreaca iar alţii la Tichiriş trebuie să-şi facă asociaţie, acolo unde domiciliază. Mai rămâne să le spună că se pot hrăni doar la Alimentara din colţul străzii unde îşi au adresa pe buletin şi am realizat încă un mare deziderat al existenţei democraţiei şi libertăţii în USR.
Trecem peste multele comitete şi comiţii din articolele următoare şi ne ducem la articolul 21 care specifică printre altele că odată la 5 ani se organizează o conferinţă naţională. Cu alte cuvinte suntem înştiinţaţi că viitorul preşedinte va domni - oriunde s-ar afla el – timp de 5 - cinci - ani de zile. Conferinţa Naţională de fapt este o Conferinţă a reprezentanţilor scriitorilor, de unul la şapte în cazul USR. Dacă tot vă este dragă domnilor cifra 5 de ce nu faceţi raportul de 1 la 5 şi nu închiriaţi sala Palatului pentru ca aceşti reprezentanţi să încapă cu toţii, ca să-şi poată spune păsurile şi apăra drepturile pentru care însăşi breasla există.
Mai mult, la articolul 23 nu vedem de ce cei trei vicepreşedinţi nu ar fi aleşi prin vot secret la fel ca preşedintele pentru ca să nu mai existe puteri discreţionare de tip ceauşist în mâna unui singur om.
La articolul 24 iar ni se inoculează varianta mandatului de cinci ani şi pentru consiliu, ca atunci când se spune ceva despre preşedinte se nu se omită a se menţiona şi durata mandatului acestuia. Nu credeţi că pentru a da mai mult dinamism breslei noastre un mandat de trei ani ar fi suficient? Nu de alta dar s-ar putea să ne moară preşedintele în primul an de activitate şi timp de patru ani să convieţuim sau să ne încredinţăm soarta unui preşedinte surogat. În cazul unui mandat de trei ani acest neplăcut eveniment s-ar reduce la jumătate.
La articolul 27 litera a se spune că onoratul consiliu modifică statutul ori de câte ori e necesar. Haida de, chiar aşa? Pentru stabilitate, statutul nu trebuie modificat decât cu prilejul Conferinţei Naţionale la trei ani. De asemenea, cuantumul cotizaţiei de la litera i, comitetul executiv de la litera b, comisia de validare şi excludere, comisia socială, comisia de onoare şi juriul USR trebuie supuse votului secret al Conferinţei Naţionale care să se ţină odată la trei ani. Tot Conferinţa Naţională trebuie să aprobe organigrama direcţiei administrative, să aprobe regulamentul de funcţionare al comisiilor speciale de la punctele j şi k. S-ar elimina astfel toate coţcăriile pe care le mai vedem astăzi în breasla noastră. Iar reducerea mandatului de la 5 la trei ani ar da posibilitatea ca în trei decenii de existenţă activă a unui scriitor să existe zece posibilităţi de îndepărtare şi corijare al relelor ce ne bântuie uniunea, faţă de numai 6 ori în mandantul de 5 ani.
Să nu excludem şi posibilitatea ca în două mandate de cinci ani încăpute pe mâna unui răuvoitor breasla să fie distrusă fără putinţă de împotrivire al membrilor săi.
Cât priveşte articolul 29 unde se vorbeşte de problemele financiare, salarii angajări, etc. cred că ar trebui să existe stipulate câteva cifre privind un maximul de salariu, un minimum de pregătire în domeniu şi mai ales să se stabilească responsabilităţi în caz de neducere la îndeplinire şi de nerespectare a sumelor prevăzute în buget aprobat de Consiliul Naţional odată la trei ani şi raportat statistic anual de comitetul executiv aşa cum prevăd legile în vigoare din România.
În sfârşit la articolul 31 preşedintele este ales pe un mandat de 5 ani. Şi dacă avem parte ca el să mai deţină vreo funcţie care să-i mănânce timpul pentru care Uniunea Scriitorilor dă şi banii aferenţi aşa cum avem nenorocul în prezent atunci să te ţii coerenţă şi dragoste fraternă între breslaşii uniunii. Măcar dacă ar fi fost propunerea pe trei ani. Iar vicepreşedinţi de ce să fie aleşi în bloc de către preşedinte? Adică el ne propune 3 yesmani şi noi să-i votăm. Nu frăţioare vicepreşedinţii să aibă şi ei libertatea de acţiune dată prin vot de Consiliul Naţional în mod democratic, la concurenţă pentru a fi obligat să dea seamă nu numai în faţa preşedintelui căruia de regulă îi jură supunere în culisele de dinaintea votării sale ci să vină cu programe serioase pentru apărarea breslei şi a prestigiului şi a deontologiei de care se face vorbire până şi în această propunere de statut.
La articolul 35 preşedintele şi vicepreşedinţii primesc indemnizaţii lunare în funcţie de buget. Adică ori ce sumă e permisă, iar consiliul naţional să n-o voteze. Dar iar să votăm noi o sumă de maximum 50 de milioane vechi lunar pentru noi şi 30 de milioane pentru vicepreşedinţi şi să vezi cum scade pofta unora de a mai candida şi a ne reprezenta interesele şi deontologia breslei. Ce ziceţi nu-i mai moral aşa?
Nu mă bag la organizarea asociaţiilor şi secţiilor pentru că nu mai am spaţiu şi timp dar pot sugera înfiinţarea unei categorii de Mecena ai Uniunii Scriitorilor pentru situaţia în care vreun miliardar băştinaş s-ar încumeta să ne îndestuleze viaţa de scriitor.
Şi dacă tot am fost recunoscuţi ca persoană juridică de utilitate publică încă din 1949 prin decretul 267 nu văd de ce la articolul 54 venituri atrase nu s-ar specifica şi sumele dirijate de guvernul României breslei noastre pentru a ne efectua în bune condiţiuni toate activităţile propuse în acest statut.
Mă opresc aici, sperând ca prin umila mea contribuţie la acest proiect de statut să stârnesc şi-n rândul celorlalţi colegi de breaslă un cât de mic interes pentru propuneri menite să îmbunătăţească şi să apere demnitatea scriitorului român, aflat într-o situaţie din ce în ce mai precară care-l silesc să abdice tocmai de la libertatea de expresie şi demnitate umană de teama de a nu-şi vedea volumul tradus, opera tipărită şi promovată cu onestitate de cei pe care el îi alege prin reprezentanţi sau nu, cu credinţa că a făcut un lucru bun pentru ţară şi neam. Nu spun vorbe mari ci aştern pe hârtie doar simţirile mele oneste şi pe care nu mă ruşinez încă să le susţin.”
-------------------------------
Eugen EVU Membru al Uniunii Scriitorilor din România iulie 2008
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
AŞTEPTÂNDU-L
PE GODOTESCU…
