|
|
|
|
|
ROMÂNIA - DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR (5) ATACUL
Ion Măldărescu, Agero Grafica - Ion Măldărescu
Neprietenii nu au ratat nici un prilej pentru a lovi interesele României, permiţându-şi să facă trafic de influenţă la nivel internaţional şi atacând-o din interior. De această dată ei acţionează cu o aroganţă şi o neruşinare ieşite din comun calcând în picioare toate uzanţele diplomatice. În zilele 9-10 august 2010, la lucrările celei a 77-a sesiuni a Comitetului ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, de la Geneva, urmează să fie prezentată una din cele mai mari minciuni postdecembriste: „Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare din România” - document întocmit de Asociaţia Pro Regio Siculorum (Antal Arpad), Comitetul de iniţiativă Bolyai (Dr. Péter Hantz) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (Zsolt Sziláyi). În conţinutul mistificării se încearcă descrierea situaţiei discriminatorii în care s-ar afla cetăţenii români de etnie maghiară din judeţele Harghita şi Covasna, unde, paradoxal, o sută de mii de etnici români sunt supuşi unor discriminări aproape echivalente cu cele din perioada sinistră a Diktatului de la Viena.
Dacă şeful delegaţiei va îngădui respectarea atribuţiilor prevăzute prin Lege - ipoteză qvasiinexistentă - în componenţa delegaţiei mai sunt (probabil ca personaje de decor) şi alţi membri care şi-au exprimat intenţia de a apăra interesele României. Utilizând minciuna, vechea şi actuala metodă „profesionistă” de intoxicare a Parlamentului European, o clică imundă de demnitari plătiţi generos din banii cetăţenilor români pentru a le apăra interesele, s-au pregătit să atace ţara pe care o reprezintă oficial. Demersurile au fost pregătite cu minuţiozitate de: Capo di tutti capi - extremistul Laszlo Tökes – Vicepreşedinte al Parlamentului European, secondat de Csaba Ferenc Astalos - Şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - şef al delegaţiei („Fost consilier al lui Marko Bela, Asztalos s-a specializat în probleme de apărare şi securitate, absolvind la «foc automat» mai multe cursuri şi şcoli din domeniu, seria instrucţiei debutând cu un program de pregătire organizat la Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, trecând pe la centrul NATO de la Garmisch şi încheindu-se «deocamdată» cu absolvirea Colegiului Naţional de Apărare şi a Colegiului Superior de Siguranţă Naţională, chiar dacă nu mai ţine minte numele corect al ultimei instituţii absolvite, sau chiar dacă limba română este, pentru el, o limbă străină”. (Interesul Public). Marko Atilla, Şeful Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Szocs Domokos, director în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au fost toţii desemnaţi de „Organizaţie” pentru a fi incluşi în delegaţie. Eurodeputatul (din partea Ungariei) Jobbik Szegedi Csanad a declarat că este de acord „cu fiecare cuvânt" al lui Tökes Laszlo şi că va colabora atât cu Consiliul Naţional Secuiesc, cât şi cu Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, în ceea ce priveşte „obiectivul major al maghiarilor din Ardeal, pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc". Nedumerit, întreb: Parlamentul României, Preşedintele României, Guvernul României mai există? Dacă da, pentru ce primesc salariile „nesimţite? Prerogativele şi profiturile „colaterale” pe care le au nu-i obligă să apere ŢARA căreia i-au jurat credinţă? Reacţia acestor instituţii este inexistentă!
„Nu cerem nimic altceva decât ceea ce s-a realizat în alte ţări din Uniunea Europeană. Pentru maghiarii din diaspora, vrem autonomie culturală, iar pentru maghiarii care trăiesc în bloc vrem autonomie teritorială. Dacă alte naţiuni nu renunţă la ele, nici noi nu renunţăm. Aceste aspecte definesc strategia noastră naţională, nu alte simpatii. Politica dusă de Ungaria pentru minorităţi se va axa pe permanenţa naţiunii maghiare, dezvoltarea ei şi a fiecărui individ.” (Declaraţia aparţine Vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt). Român fiind, mă înclin cu consideraţie în faţa unor astfel de cuvinte şi nu pot să nu respect un neprieten care este loial neamului său, care luptă pentru el, ceea ce nu este valabil pentru nevrednicii veleitari postdecembrişti ai României. Nu-i respect, îi detest pentru că n-au mişcat un deget pentru neamul românesc, dimpotrivă, l-au dus pe drumul dezbinării, al sărăcirii şi al distrugerii. „Plagiind” afirmaţia Vicepremierului Ungariei, aş sugera Guvernului României să folosească arma adversarului în versiunea românească: „Nu cerem nimic altceva decât ceea ce s-a realizat în alte ţări din Uniunea Europeană. Pentru românii din afara graniţelor, vrem autonomie culturală, iar pentru românii care trăiesc în bloc vrem autonomie teritorială. Dacă alte naţiuni nu renunţă la ele, nici noi nu renunţăm". (Premierul României... unde-i diferenţa?)
I-aş mai întreba pe dragii noştri conducători: când va cere Guvernului României despăgubiri pentru prejudiciile aduse de trupele horthyste românilor, în anii 1940 - 1944? Dacă tot am avut de pierdut, dacă tot nu mai putem aduce la viaţă victimele bestiilor horthyste de la Ip şi Trăsnea, iar până în 1989 nu au putut fi emise asemenea pretenţii de la o „ţară frăţească şi prietenă”, de ce n-am face-o acum? Deşi abilitaţi, „aleşilor noştri” nu le-a trecut prin cap să procedeze asemenea evreilor, care-au obţinut, compensaţii substanţiale de la Germania şi de la băncile elveţiene, pentru motive cel puţin similare.
Când văd atâta obrăznicie, intoleranţă şi complex de superioritate din partea aşa-zişilor reprezentanţi ai unor minoritari, gândul mă poartă la nemuritorul Eminescu, îi recitesc Balada şi îi dau dreptate.
Ion Măldărescu, Agero
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |