|
 August
1968: URSS invadează Cehoslovacia -
August 2008: Rusia invadează Georgia!
Angela
Furtună
Zoom în Europa
Dupa
40 de ani, acelaşi scenariu cu care Moscova vrea să intimideze lumea
civilizată
Din cauza
propagandei de război de la începutul acestei săptămâni, lumea s-a
grăbit degeaba să-l mustre pe preşedintele georgian Saakaşvili: că
acesta s-ar fi pripit, că ar fi ridicat prea sus coada, că nu ar fi
ţinut cont de realitatea locală şi de pericolul rus…Adevărul este că
invazia rusă era demult planificată, şi a ţinut pasul punctual cu alte
două evenimente ce iritau şi eclipsau Moscova: pe de o parte, China a
strălucit prea tare în ultima vreme, mai ales în timpul Olimpiadei, iar
Putin nu prea înghite această concurenţă; pe de altă parte, recent, în
Polonia, după Cehia, Statele Unite desfăşoară punct cu punct strategia
planificată pentru sporirea securităţii Europei şi NATO. Să ne amintim
aşadar că USA şi Polonia au semnat, joi, acordul pentru instalarea unor
elemente ale "scutului" american anti-rachetă, pe teritoriul polonez.
Acordul va ridica, fără îndoială, tensiunea în relaţiile cu Rusia, care
se consideră ameninţată de proiectul scutului american. Ca o primă
reacţie, ministrul rus de Externe şi-a anulat o vizită la Varşovia,
programată luna viitoare. Ei şi? Îi va trece. Conform acordului, Polonia
va găzdui rampe de lansare pentru zece rachete capabile să distrugă în
zbor eventuale rachete balistice cu rază lungă de acţiune. "Scutul"
american include şi un radar de mare putere, instalat în Cehia, ţară cu
care a fost semnat deja un acord. Conflictul din Georgia a grăbit, de
asemenea, încheierea negocierilor. Cum, oficial, scutul anti-rachetă ar
trebui să apere Europa de state "incontrolabile" ca Iranul sau Coreea de
Nord iar Rusia susţinea, însă, că el modifică, în dezavantajul său,
echilibrul strategic european şi a avertizat că "nu va lăsa fără
răspuns" instalarea acestuia, iată că Rusia s-a ţinut de cuvânt. Dacă nu
a reuşit să oprească încheierea acestui acord, atunci şi-a dat arama pe
faţă, a distrus armata Georgiei şi a făcut nenumărate victime
colaterale, declanşând o catastrofă umanitară în Caucaz.
Putin nu a câştigat nimic, ba chiar a pierdut şi războiul de imagine
Ce a câştigat Putin? Nimic, faţă de trecutul recent. La prima vedere,
acesta i-a speriat puţin pe cei slabi de înger. Dar, după graba cu care
au sărit simultan toţi rusofonii din Transnistria, Osetia de Sud şi
celelalte enclave separatiste să clameze aceleaşi pretenţii politice în
cor cu Moscova, este evident că operaţiunea a avut un creier KGB, urmând
aceleaşi puncte de pe vremea URSS. Problema este că acum suntem în alt
film, iar o astfel de mutare a adus Rusiei numai deservicii, de care îşi
va da seama foarte curând prin izolarea pe plan economic şi diplomatic.
Deja, prima sa mare pierdere, care a aruncat-o în urmă cu un secol, este
aceea de imagine pe plan internaţional. Dacă eroismul exaltat al lui
Saakaşvili merită o anume simpatie (ca orice alt act demn şi lovit de
inocenţă), marşul forţat al Rusiei către propriul său trecut sângeros
vorbeşte întregii lumi despre slăbiciunea imperiului rus măcinat de bani
negri, corupţie şi crime, despre lipsa mijloacelor moderne de
soluţionare a conflictelor, despre promiscuitatea unei politici externe
bazate pe şantaj energetic, clişee etnic-enclavate şi soluţii de
blitz-krieg de modă veche.
Nu de muşchi occidentali sau americani e nevoie acum, ci de creier
Unii observatori critică lipsa de vizibilitate a reacţiilor occidentale
în favoarea Georgiei. Însă aceştia, în mod pripit, uită că fineţea şi
subtilitatea actuală a diplomaţiei occidentale nu au nimic în comun cu
grobianismul militarilor invadatori, care şi astăzi, precum acum 60 de
ani, sar la beregata civililor fără apărare şi le ordonă davai ceas,
după care îi ucid. Uniunea Europeană şi Statele Unite nu scot încă
muşchii, atunci când nu e nevoie decât de creier. Nesocotirea tuturor
legilor internaţionale şi angajarea într-un conflict militar deschis de
ruşi în chiar sfera lor de acţiune nu reprezintă decât o dovadă de
sfidare şi o capcană primitivă întinsă de KGB occidentalilor şi
vecinilor, dar o capcană ridicolă, bună doar pentru prins muşte în clei.
Este important pentru Moscova să înţeleagă că vremurile au evoluat până
şi pentru rivala sa, China, iar izolarea internaţională actuală îi va
aduce mai multe deservicii decât orice intervenţie militară a Vestului
în Caucaz. Rusia lui Putin a pierdut avantajele promiţătoare ale
democraţiei create de Elţîn şi s-a întors la epoca Andropov, iar de
aici, dacă nu se întâmplă nimic înţelept, se va întoarce la epoca
Stalin. După genocidul din Cecenia – indus în mod absurd şi ilogic de
marea corupţie rusă post-comunistă şi cecenă -, cel din Georgia este a
doua „măreaţă realizare” a Rusiei, iar toată opinia publică
internaţională nu va sta deoparte în faţa acestei operaţiuni. Dacă la
începutul secolului al XIX-lea, Georgia şi Armenia ceruseră de bună voie
protecţia ţarului rus pentru ca principatele lor creştine să fie astfel
apărate de agresivitatea musulmană, interesele politice actuale ale
micilor ţări s-au schimbat în favoarea democraţiei aproape etatizate,
care e mai în vogă în era consumeristă a globalizării.
Anii electorali şi gura de oxigen bolşevic
Nu în ultimul rând, mergând pe firul unui posibil discurs interior al
lui Putin, creierul operaţiunii Georgia din aceste zile, să analizăm
simetria evenimentelor din august 1968 din Cehoslovacia când URSS a
invadat mica ţară curajoasă în care înflorea visul democraţiei, şi din
august 2008 din Georgia, când se repetă acelaşi scenariu: Rusia îi
pedepseşte pe idealiştii visători la libertate şi la abolirea tiraniei.
În primul rând, acest episod are menirea propagandistică de a resuscita
în Rusia, la 40 de ani distanţă, spiritul triumfalist bolşevic, aflat în
fază de revigorare în unele medii politice şi civile ruse actuale,
manipulate şi inflamate de leaderii de la Kremlin în an electoral. Gura
de oxigen bolşevic prin invazie militară în Georgia este administrată de
Putin fidelilor săi în plin context istoric actual de democratizare şi
liberalizare a lumii, când proiectul Europei Unite începe să se
maturizeze şi să se întărească. Aceeaşi Europă, purtată de elanuri
aproape utopice în 1968, încercase pentru prima oară să se îmbete cu
iluziile schimbării: „Changez la vie“ (vezi dialogurile dintre Adam
Michnik şi Cohn-Bendit) era sloganul rebeliunii studenţeşti pariziene şi
al multor medii intelectuale cuprinse în epocă de revolta neo-romantică
împotriva războaielor. Vladimir Tismăneanu, în Dilema Veche no.223, din
27 mai 2008, aminteşte: „Despre aceste lucruri a scris la vremea
respectivă pagini de o mare luciditate Monica Lovinescu. Transmise la
„Europa liberă“ în emisiuni devenite legendare, ele ne informau şi ne
formau. Cu fineţe şi respect pentru spaţiul ideilor, Monica Lovinescu a
făcut adevărate disecţii ale miturilor inspiratoare al revoltei
studenţeşti franceze. Nu a condamnat-o înainte de a o explica.
Reflecţiile sale se întîlneau cu cele ale lui Raymond Aron care scria
despre la révolution introuvable. După cum se întâlneau cu acelea ale
lui Leszek Kolakowski, marxistul deziluzionat care avusese curajul să se
solidarizeze cu studenţii Universităţii din Varşovia, în martie 1968.
Pentru Kolakowski, Zygmunt Bauman, Krzystof Pomian, Stefan Morawski şi
alţi intelectuali contestatari, expulzaţi din Universitate la ordinul
lui Gomulka, socialismul polonez intrase în faza sa fascistă”.
După 60 de ani de experienţe totalitare şi post-totalitare comuniste,
istoria dă semne de oboseală, din nou. Să sperăm, însă, că
intelectualitatea şi cercurile politice actuale nu se vor mai lăsa
seduse de false teme ale Binelui, cedând în faţa fascinaţiei unei
ipocrizii globalizante ce deschide calea Răului. Acum este momentul să
ajutăm Rusia să-şi revizuiască strategiile interne de control asupra
lumii contemporane. Căci, evident, Rusia are nevoie de ajutor
internaţional pentru a se trezi la realitate.
Angela Furtună
|
Comentarii de la cititori |
|
