E adevărat însă şi că ediţia campionatelor europene feminine de gimnastică artistică  a avut loc la Bruxelles, acolo unde se află mulţi europarlamentari români de mai toate culorile şi direcţiile politice, iar acolo, în sală erau doar vreo 20-30 de suporteri entuziaşti, care cu lacrimi în ochi  agitau frenetic tricolorul şi strigau “Hai România!”, “Bravo România” pentru fiecare reuşită, la echipe sau individual, a lotului senioarelor şi junioarelor, a  frumoaselor gimnaste românce, conduse de doi antrenori de aur: Octavian Bellu şi Mariana Bitang, un cuplu de profesionişti de mare clasă,cu peste 300 de medalii internaţionale, printre cei mai titraţi în lume din istoria acestui nobil sport.De menţionat şi performanţa lui Cristi Moldovan, antrenorul junioarelor  la europene.

 Îmi amintesc de un răspuns al maestrului Octavian Bellu, dat într-un interviu cu ani în urmă, afirmaţie care m-a făcut să reflectez la francheţea mărturisirii şi  pasiunea profundă dovedită în activitatea de antrenor. Întrebat de ce nu a cedat tentaţiei de a câştiga  cu mult mai mulţi bani într-o altă ţară, licitând-o eventual pe cea mai bine plătită dintre foarte multele oferte, Octavian Bellu a răspuns că - redau din memorie - “numai aici, în România este convins că poate descoperi noi talente, aici sunt aeste resurse nelimitate.”

Acesta, da! ,patriotism domnilor politicieni care puneţi “interesul naţional mai presus de orice” pe timpul cât durează campania electorală , ăsta da! patriotism, prosperi oameni de afaceri care investiţi sume frumuşele la alegeri, pentru a vă înzeci apoi fondurile donate ; astfel vă puteţi continua statutul de  “băieţi deştepţi”,”regi ai asfaltului”,consilieri,speculanţi bursieri, cu onorarii sfidătoare la adresa celor destinaţi pe termen nelimitat austerităţii, în fapt curbelor de sacrificiu. Cu toţii nu aţi considerat profitabile subvenţii de substanţă pentru acest sport olimpic de mare tradiţie, de aspiraţie spre perfecţiune,de curaj, de frumuseţe fizică şi morală : GIMNASTICA.

Că doar acolo, la concursurile de gimnastică, unde uneori se poate auzi şi bătaia inimii, nu vin masele de suporteri flămânzi de spulberarea adversarilor, nu tu seminţe, floricele, scandări cu spume la gură, bătăi între galerii , fumigene, spălătorii de fonduri, certuri ca la uşa târgului, dansuri din buric pentru orice gol căznit, vânzări şi cumpărări de sute de mii de euroi pentru jucători mai acătării,stipendii semeţe pentru antrenori, reclame, tricouri, brelocuri, steguleţe şi tot tacâmul de showbiz, precum şi nici un rezultat de anvergură autohton la nivel mondial de la generaţia de aur, încoace –dacă ne-am aminti impresionanta, dramatica piedere la penalty-uri a naţionalei în meciul cu Suedia, pentru sferturile de finala la Campionatul mondial din 1994.

Cu gimnastica nu începe nici o rubrică din prea desele emisiuni sportive din media românească, decât  dacă se ia aur sau altă medalie de podium, şi atunci puţin timp, cu sfiiciunea  parcă a privării publicului nesăţios de fotbal; la fel şi cu alte sporturi cu reuşite de răsunet precum tenis,baschet,înot,scrimă şi altele.

De duşmănie între galerii, de ură, de violenţă, de scandaluri, de blat ,de agresări a arbitrilor, de potentaţi vremelnici de club şi de vedete de un meci sau un sezon, e vorba adesea în media privind “adulatul” spectacol sportiv din fotbalul autohton de prin 2000 încoace. Tot mai des, nu numai la noi “sportul rege” este asociat conflictelor din cadrul echipelor,cluburilor, ligilor, violenţei suporterilor în timpul şi după meci, nu mai departe la Madrid, între fanii “Atletico Madrid”care sărbătoreau exploziv victoria şi forţele de ordine chiar după câştigarea Cupei Europa League, mai apoi în Turcia, cu răniţi, recent în Italia….

De muncă, antrenament, de privaţiuni până la epuizare, de aspiraţie spre perfecţiune, de atenţie la cel mai mic detaliu, de înaltă mândrie profesională, de ambiţie şi curaj dincolo de limite, toate dovedite cu medalii naţionale şi mondiale ale gimnastelor şi gimnaştilor români şi a antrenorilor lor , de zeci de ani, mai ales de la hotarul de legendă Nadia, la  Montreal, e  vorba în Gimnastica românească, sportul care a adus cea mai mare faimă României, dintre toate disciplinele sportive; sport în care s-au investit şi se investesc mult mai puţini bani ca in fotbal, fonduri financiare insuficiente  în pregătirea viitorilor performerica şi pentru baze sportive sau  şcoli de antrenamente, sau în promovarea acestei nobile discipline ,ca să nu mai vorbim de proiecte şi programe ale celor de la putere, începând secretariatul de stat, departamentele şi alte felurite autorităţi de profil sportiv.

După sosirea în ţară de la Bruxelles, luni 14 mai a.c., –suporteri puţini şi câtă stângăcie în oferirea florilor de către oficialii veniţi în întâmpinare –în scurta conferinţă de presă de la aeroportul Henri Coandă, excepţionala antrenoare Bitang a exclamat cu ironie la o întrebare care punea în balanţă atentia acordată gimnasticii şi fotbalului, în defavoarea primeia : “Doamne ajută! că gimnastica nu este  fotbal !” adăugând că “Ar trebui să vină timpul unor mai mari investiţii în sport….Minuni în gimnnastică nu se pot face de la o zi la alta”. Taxarea presei de către inteligenta profesionistă a fost precisă, pe buna dreptate “În ultimele luni prea puţini şi-au amintit de noi în afară de vreo câteva ziare…Mi-aş dori să uitaţi că existăm şi să v-amintiţi de noi doar după Olimpiadă” adică, am traduce caustica,dar justa remarcă la adresa mediei,  cu- “La medalii înainte,la războiul pentru performanţă înapoi!” Nu tu valuri de şampanie, jucători purtaţi în triumf, fiţe în cluburi, toasturi cu apelative gongorice, etichetări jurnalistice de tipul “Formidabil…genial, construcţie uriaşă” pentru cine ştie ce victorii terne cu goluri favorizate de noroc.Dar decenţa, exigenţa, luciditatea profesională, munca  fără reprize  de răsfăţ,  evaluarea şi autoevaluarea reală, ambiţia, puterea de sacrificiu, respectul faţă de mentorul antrenor, spiritul  de echipă, dovedite de rezultatele strălucite din gimnastică, sunt rara avis în fotbalul autohton.

 Memoralibil a fost la Bruxelles gestul multiplei campioane, revenită spectaculos la vârsta de 25 de ani în competiţia de anvergură, Cătălina Ponor, cea supranumită de presă”Laleaua neagră”, de a o îmbrăţişa şi felicita pe coechipiera, dar şi rivala sa,  Larisa  Iordache; aceasta în condiţiile în care mezina echipei i-a “suflat”o a doua medalie de aur  cu o superbă evoluţie la sol - graţie şi talent  în  zbor  de  pasăre   măiastră - care mi-a amintit de Nadia Comăneci la Montreal. Dacă la bârnă a fost aur pentru Cătălina şi argint pentru Larisa, la sol a fost invers, iar imnul României s-a auzit din nou,  cum s-a auzit după săritura, de respiraţie tăiată, a Sandrei Izbaşa, precum şi la primul loc la senioare,aur pe echipe, primul titlu European după 4 ani. Revenirea tandemului multiperformant de antrenori la nationala feminină de gimnastică a marcat decisiv răsunătorul rezultat, dar cât echilibru, luciditate, inteligenţă în asumarea meritului “Ne bucurăm cu toţii că gimnastica românească şi-a dovedit potenţialul.Cred că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.Este o mare bătălie câştigată, dar nu am câştigat tot războiul” - a declarat antrenorul Octavian Bellu, conştient de valoarea echipei, precum  şi de anvergura concursului de la Olimpiadă faţă de cel de la Europene,  precizând  cu luciditate  dorinţa de a începe imediat antrenamentele.

Se poate imagina ce nebunie, ce luare cu asalt a întregului aeroport , ce fiesta natională de zile şi săptămâni ar fi fost dacă naţionala cu balonul ar fi adus un titlu european, ce declaraţii de zeificare a antrenorilor şi marcatorilor, ce prime fabuloase, ce recompense pe lângă stipendiile fabuloase, ce titluri cu majuscule în presă, ce marşuri cu steaguri ale galeriei…Dar de curând  s-a mai înregistrat o ratare a echipei , s-a mai dus  pe gazon o altă speranţă a sportului “rege” mioritic, Romania a pierdut calificarea la campionatele europene…Cu puţin înainte de acest nou răsunător eşec, gimnastica  artistică a adus din nou aur României, la campionatele masculine, a XXX-a ediţie de la Montpellier,în Franţa,21-27 mai a.c., prin Flavius Koczi la sărituri.

O balanţă injustă guvernează raporturile dintre performanţă - eşec, aur-rugină, discreţie -înghesuială, gimnastică – fotbal, dar, atenţie! înclinând constant către incredibilul suport pentru ratări şi neconfirmări,  cum numai într-o Ţară a tuturor imposibilităţilor se poate întâmpla.

Aş putea paria că la Londra, însă,la Olimpiadă, va fi mare înghesuială de Vipuri mioritice, mai ales la gimnastică, unde naţionala feminină e printre favorite, iar dacă se vor câştiga din nou medalii, ce multe fotografii, ce declaraţii cu ochii în lacrimi de mândrie patriotică,”Fetele noastre de aur”…., ce promisiuni de sprijin viitor acordat sportului şi mai ales de mărire a primelor,vor mai fi fiind.

 Reîntorşi însă în “grădina Carpaţilor,” politicienii, businessmanii, toată cohorta de prosperi ai democraţiei, dar şi vânoşi iubitori ai sportului, revigoraţi după baia de atenţie internaţională, se vor apleca din nou, parcă stânjeniţi de o prea lungă absenţă, către zgomotoasa înghesuială, absorbantă de bani, energie, tumult şi speranţe, cu mare priză la mase şi media, a fotbalului autohton.

Maria Samaunt