Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Autoflagelarea elitistă în cultură

Iulian Chivu

Vorbim adesea despre valoare și facem trimiteri la numele unor filosofi care ne scutesc de orice judecată, însă nu facem altceva decât să repetăm cu alte cuvinte și argumente aceleași adevăruri clasice, dacă din punct de vedere conceptual nu revizuim sfera sau nu întemeiem un nou conținut, lucru valabil până și în planul valorilor estetice, unde s-a retras toată libertatea de a inventa, de a experimenta, de a adăuga (ca formă) și de a impresiona, de a forma, de a impune persuasiv (ca funcție).

O primă condiție a conceptului de valoare este aceea de a realiza o corespondență între nevoie și răspunsul dat acesteia, răspuns chemat să reziste impunând o calitate sau o sumă de calități. O insuficiență a definirii, atinsă serios de conservatorism, este că adaugă conceptului atribute aproximative de genul: vrednic de apreciere (în valorile morale și în cele estetice), ori proprietate care satisface o necesitate (valoare de întrebuințare). Mult mai riguros este conceptul de valoarea matematică nu fiindcă se raportează unei mărimi fizice prin măsurare (ceea ce în estetică nu este raportabil la materie), ci pentru că permite compararea cu mărimi de aceeași natură (ceea ce în estetică încalcă originalitatea stilului). Așadar, esteticul se asociază cu originalitatea și ajunge să supraliciteze în numele ei prin raportare la o experiență sau alta. Dar asta nu înseamnă consistență valorică precum în matematică, în logică și în etică unde valoarea urcă, dincolo de criteriu, până la modele.

În schimb, în literatură, în artele plastice și în muzică, înnoirile se succed mult mai repede, atipic, și coboară până la mode. Analizele lui Gottlob Frege (On Sense and Reference, or work Concept and Object) se dovedeau destul de riguroase în ce privește valoarea, ca să nu mai amintim de cunoscuta lucare a lui Immanuel Kant Grundlegung zur Metaphysik der Sitten în care principiile valorii sunt definite într-un sistem referențial larg și indubitabil. Numai că lăutărismul românesc, la care trimite Constantin Noica, face notă aparte, se arată prolific și își construiește propria axiologie, greu de statornicit în principiile kantiene sau în cele ale lui Frege. Într-o posibilă morfologie a ideilor, pe care grecii au intuit-o încă din vremea gloriei lor (eidos), avem deja câteva puncte de sprijin, de pildă în ideile-formă și ideile-obiect, însă criteriul agregării e unul care privește exteriorul lucrurilor. Ideile-relație sunt mai atractive prin sintaxa lor, în interiorul căreia reușesc condiționări poziționale determinate de mulțimi de forme, determinate de mulțimi de predicate. În tipologia ideilor, cu referire la cele privind raportul cu ceilalți, se dezvoltă în chip firesc ideile-interacțiune, cu trimitere la agent și la modalitate.

De asemenea, în societățile care progresează rapid se impun ideile-funcție, ordonatoare în forme, în relații, în conexibilitate și în interactivare procesuală. De aici se generează, în condițiile conexabilității și ale formelor ordonate, ideea-valoare, aspectul utilitar al stării de idee care asigură procesualitatea acesteia. Din raportul idee-persoană și ideile de grup social (cumulate în interactivarea individualităților și cuplarea lor la un scop valorizant) se poate detașa ideea-persoană, generatoare de personalități polarizante, capabile să controleze idei, dar și să atribuie funcții ori să instituie modalități. Fac aceste câteva precizări de psihologie socială spre a le pune în legătură cu mentalitățile colective în manifestările lor predilecte, în opțiunile lor valorizante.

Din acest unghi privesc și strania autoflagelare a revistelor culturale românești prin elitism; în special a celor care apar sub egida Uniunea Scriitorilor, uniune în care un Eminescu nu ar putea să fie membru fiindcă a publicat doar o carte în timpul vieții, ca și Mateiu Caragiale și mulți alții, memorați de istoria literaturii la loc de cinste fără să țină seama de criteriile Uniunii Scriitorilor din Romania. În schimb, mă gândesc că, dacă nu s-ar plăti membrilor pensionari o cotă parte din pensie de la Uniune, prea puțini ar bate la porțile asociațiilor regionale.

Dar să admitem că aceasta este doar o impresie, ori nu despre impresie este vorba și în cazul revistelor accesibile unui cerc îngust, îmbătrânit prin statornicire, greu penetrat de ideile-funcție tocmai pentru că promovează ideea-persoană. Or ideea-persoană, oricâtă polarizare ar genera, are limite, se epuizează prin sine și de la sine. În aceste condiții, cu concursul evident al revistelor online, revista paper (printed), cu costurile ei redacționale, de tipar și de difuzare, este tot mai izolată, îmbătrânită, anacronică. Revista online nu aduce niciun prejudiciu ideii-valoare pentru că și ea este interesată, fără subvenții, să se deschidă unui public cititor care să-i justifice identitatea, unor colaboratori capabili să furnizeze varietate de stil, de probleme, de opțiuni asigurând ideea-interacțiune simultan cu ideea-valoare, în câștigul acesteia din urmă, dar lăsând șanse de afirmare și ideii-persoană, aceasta putând sau nu să producă emulație afirmându-se sau eliminându-se din concept.

Diferențele constau în mijloacele peste care a trecut inclusiv cartea online, fiindcă oricine are astăzi posibilitatea să citească o revistă în format electronic sau o carte apărute în orice limbă. Tiparul se mișcă încet fiindcă mouse ate paper, editorul e condiționat economic de ideea-valoare în detrimentul ideii-persoană, iar librarul e amenințat în ideea-relație sub constrângerea ideii-obiect. Valorile nu mai pot fi concentrate într-o redacție, într-un sindicat, într-o formulă. Axiologia trece pe lângă acestea cu alte răspunsuri care lasă redacțiile centrate pe ideea-persoană să se sinucidă lamentabil în elitismul izolaționist, iar sindicatele să eșueze în lăutărismul ideii-formă.

Iulian Chivu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania).

Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com