Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Autonomia spiritului

Continuitatea spiritului şi moralei româneşti a ajuns să fie  ameninţată de consecinţele unei pasivităţi publice notorii!

Lucian HETCO

Editor AGERO, Germania

Evident că sunt de partea celor ce mai speră şi a celor care îndrăznesc a-şi susţine opinia, indiferent de poziţia interlocutorului şi starea sa în mecanismul lobbiului de anvergură. Mă orientez atunci când scriu, mai degrabă către concret şi mă despart de cutuma glumei proaste, de vânzoleala aiurea din presa de mahala, evitând fără efort poza mediocrului vulgar, pentru a atrage oarecum atenţia cititorului!

Ah, nu că aş fi dorit să fiu bine înţeles de criticii mei şi de cei ai mentalităţii occidentale, generatoare de optimism prin realizările ce le instaurează prin dreptul aplicat! (principii ce ar părea acasă în ţară ciudate, ireale, utopice, tocmai pentru că nouă nu ne este plăcută perseverenţa în aplicarea metodei ).

Părerea mea o fac şi aici şi acum publică, din dorinţa sinceră de a căuta soluţia simplă, cu răspunsuri inteligibile, directe, la prima vedere accesibile şi reale. Aşa doresc să-mi aleg cuvintele, căci soluţia unui comentariu este mesajul  său, ce a punctat din plin.

Şi mai ales, dacă tot o spun pe şleau, o fac şi cu bun simţ, cu toate că spusul lucrurilor pe nume, cu respect, a ajuns să ne pară unora de-a dreptul, siluire de conştiinţe, căci pe aceasta din urmă, mă îndoiesc să o fi pierdut, noi românii, pentru totdeauna!

Este la fel de sigur faptul că există la noi, încă suficient potenţial negativ, ce l-aş denumi aici, fără reţinere cel al rataţilor moral, al revanşismului şi al "descurcătorismului", ce constă în dispreţul medial constant faţă de intelectualitate şi critica ei obiectivă, fie ea autohtonă ori diasporeană, căci doar cei cu personalitate stabilă, ori fără echilibru moral, pot dispreţui în linişte cuvântul clar, metoda sigură, încrederea în propriul sine, autonomia spiritului şi în cele din urmă succesul meritoriu, în urma muncii bine făcute.

De ce să nu avem şi noi, cum s-ar spune, cândca la cârme, ceea ce merităm? Şi cred că noi românii, merităm mai mult! 

Dar nu mă străduiesc să definesc aici noţiunea de ratat moral ori potentat neo-liberal, căci dacă ar fi să definesc cât de cât termenul, m-aş mărgini să descriu "ratatul moral" ca pe un exponent marcant al lipsei de caracter, cu toate consecinţele sale pentru societate.  Modelele ori tipurile de conducători, ce s-au succedat pe scena politică ori economică românească de o vreme încoace, n-au avut cu siguranţă suficientă putere de convingere nici în exterior, nici în interior, dar oare pe cine să mai mire chestiunea aceasta?

În  "interior", ne-a bulversat şi ne bulversează aglomerarea dezolantă de evenimente, care de care mai penibile, ce ne-au pecetluit definitiv tentativa de delăsare cotidiană, ne-au speriat în cele din urmă prin conştientizarea eşecului politicii interne, pe plan social, moral dar şi economic, eşec ce a avut darul de a arunca noi semne de întrebare asupra moralei celor aflaţi la putere, a celor ce ar trebui să ofere nu numai locuri de muncă, ci şi realizări sociale.

Imaginea oferită de personalităţile şi vârfurile noastre politice, spre luarea la cunoştinţă în străinătate, către exterior deci, este cel al unei generaţii de potentaţi ce se autodeclară democraţi, ce perturbă imaginea publică a ceea ce în fapt sunt de o vreme - interesaţi de propria bunăstare, fapt ce se concretizează prin lipsa de soliditate politică-economică creatoare cu naţiunea ce o conduc (cu micile excepţii de la regulă), în speţă, prin luarea deciziilor de interes naţional de către o masivă prezenţă de semidocţi, pseudointelectuali, ori corupţi. Această putere nu este nicidecum nesemnificativă, ci esenţial malefică, căci este îmzestrată cu inteligenţă emoţională, cu voinţa de dominare fără scrupule, ce nu este de bun augur pentru societate. Vulgaritatea limbajului este una dintre formele uzului de putere, este expresia dispreţului faţă de individ, dispreţ ce îl definesc aici ca factor de intimidare public, ce nu se sancţionează şi trece ca atare ca fiind un factor "normal".

 Astfel se ajunge la răsunătoarele succese politice ale elitelor mahalalei, de la mentalitatea de stăpân, la cea de slugă, de la legiuitor la  stăpânire, de la lege, la tocmeală. Mă întreb oare, dacă în această farsă generală, nu ar trebui să definim încă o dată noţiunea de românism, să o separăm de "miştocării", mahalagism, "descurcătorism" şi înşelătorie? Căci primejia, dacă e mare (şi este mare), este pe deasupra constantă şi născătoare de reverberaţii.Unde începe conştientizarea acestui factor şi prin ce noţiune ar trebui el redefinit?

Continuitatea spiritului şi moralei româneşti a ajuns să fie  ameninţată de consecinţele unei pasivităţi publice notorii!

Pe de altă parte, o instituţie a cărui exponent ori lider este corupt, îşi pierde autoritatea morală. O instituţie care nu este direct aleasă, nu are cum să fie reprezentativă, căci listele de partid sunt doar scăriţe în mecanismul puterii, subiective prin naşterea lor, dincolo de a fi concrete, bazându-se adeseori nu pe calităţi morale, intelectuale ori realizări sociale, ci în mod tradiţional pe nepotism, relaţie, pilă, influenţă.

Elitelor noastre, mă refer aici la  cele generatoare şi cultivatoare de morală, creative în sens social, s-au subţiat în ultima vreme, tocmai fiindca nu aveau cum să provină din mahalale, le lipseşte evident vointa pentru a gândi şi aplica o cultura politică cuprinzătoare. Acest ochi de Argus trebuie reîntărit printr-un efort naţional de anvergură! Căci ceea ce ne-a adus originalitatea de pe malul Dâmboviţei, în ultimii şaptesprezece ani, ne-a dezamăgit de-a dreptul!

Cred ca mulţi dintre compatrioţii mei de altfel, în ţară sau străinătate, că a venit timpul să ne despărţim cu aplomb de insuficienţa intelectuală a belferilor, de ignoranţă, propria pasivitate şi reaua-credinţă. Teoreticienii noştri, dacă vor analiza realitatea, într-un mod autentic, obiectiv şi nu în spirit de dramă pasională (şi uneori personală) ce ne este, vai, atât de dragă, vor constata că realismul vremii şi o maturitate socială impune o mentalitate nouă şi anume, capacitatea de a dezbate clar problemele noastre morale şi nu de a le evita la nesfârşit, devreme ce am "intrat" în Occident.

Lucian HETCO

editor Agero, Germania

1997

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)