Biruri fanariote

Ion Măldărescu, Agero

Între puţinele „performanţe” cu care românii se pot „lăuda”, este şi realitatea supărătoare că România continuă să ţină capul de afiş al ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul şi nivelul taxelor impuse cetăţenilor,  aspect care nu crează deloc o imagine pozitivă, iar raportul realizat de către Banca Mondială relevă faptul că România este lider incontestabil al numărului de taxe şi impozite care se plătesc în ţările membre ale Uniunii Europene. Ar fi cum ar fi dacă absurdităţilor sistemului fiscal românesc, nu i s-ar adăuga şi umilinţa la care cetăţenii acestei ţări sunt supuşi de către propriul stat. Pentru stupida „inventivitate” a jecmănitorilor contemporani până şi fanarioţii, bine cunoscuţi drept campioni în domeniu, ar fi invidioşi. Se pare că autorităţile guvernează printre altele şi după principiul „nu avem bani la buget, mai introducem o taxă”. Iată câteva exemple pe care presupun nu prea mulţi le cunosc:

- Taxa pe apă de ploaie: pentru a mai jumuli ceva din buzunarele contribuabililor, o găselniţă a autorităţilor de gospodărire locale este şi taxa pe apă de ploaie. Acestea o justifică prin explicaţia speculativă că apa de ploaie, odată ajunsă pe sol, se scurge în sistemul de canalizare, deci aparţine locuitorilor. Taxa pe circuitul apei în natură a fost stabilită atât de autorităţile locale, cât şi de cele centrale pentru a aduna cât mai multi bani la buget. Practic, cu cât plouă mai mult, cu atât factura este mai mare.

- Taxa pe apă menajeră se plăteşte pentru apa pe care am folosit-o, deşi este taxată şi apa care ne intră în locuinţă.

-  Taxa pentru înfrumuseţarea localităţilor.

- Taxa radio-tv: taxă controversată care trebuie plătită şi de chiriaş şi de proprietar, chiar dacă este acelaşi spaţiu. Paradoxal, au existat cazuri în care a fost impusă şi unor cetăţeni din locuri izolate care nu aveau nici radio, nici televizor, nici măcar curent electric.

- Taxa pe linişte: firmele din Constanţa şi Mamaia, plătesc taxa de linişte, în funcţie de suprafaţa unităţii, pentru unităţi de agrement. La Constanţa, cei care circulă pe drumurile judeţene mai scot din buzunar şi pentru o altă taxă.

- Taxa pe orarul de activitate: firmele din Prahova, la Plopeni, trebuie să achite o taxă pentru orarul de activitate. Taxa trebuie aprobată anual, contra unei alte taxe.

- Taxa pe nuntă: există localităţi din România, unde cei care vor să facă fotografii sau să filmeze o nuntă trebuie să plătească şi ei taxă, chiar şi biserica vrea bani de la profesioniştii angajaţi de miri, pentru a imortaliza evenimentul.

- Taxă pentru focurile de artificii: a impus-o administraţia locală Timişoara, preluată apoi şi de alte mari oraşe din ţară.

- Taxa pe cal: sistemul fiscal românesc a avut grijă de toate aspectele. Fiecare proprietar de cai plăteşte anual o taxă de 5 lei pentru fiecare cal deţinut în proprietate, banii fiind viraţi în contul Autorităţii Hipice Naţionale, despre care nu se cunoaşte mai nimic. Această autoritate-fantomă a găsit o metodă inspirată după modelul „taxelor de protecţie” ale organizaţiilor mafiote italiene. Taxa a fost introdusa printr-o lege aprobată de Parlament în 2006.

- Taxa pentru Crucea Roşie: Fondul Crucii Roşii se alimentează, printre altele, şi cu 1% din preţul biletelor vândute pentru evenimente culturale, de divertisment şi sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe. Bine-ar fi dacă banii adunaţi ar fi dirijaţi spre scopul declarat.

Pe lângă numărul de taxe şi impozite pe care angajaţii le plătesc la bugetul de stat, la bugetele locale şi drept contribuţii la diverse instituţii publice, există taxe pe care le plătesc angajatorii şi firmele.  Nu m-ar mira ca într-un viitor apropiat, imaginaţia fecundă a finanţiştilor români să fie „valorificată” şi de alţi amatori avizi de profituri facile ai planetei. Alături de multe altele nemenţionate, cele expuse contribuie la căţărarea României pe podiumul unui clasament jenant, performanţă care permite statelor din Uniunea Europeană un motiv în plus să ne arate cu degetul.

Ion Măldărescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com