Dr. Dan BRUDAŞCU

BISERICA ŞI POLITICA

Este din ce în ce mai evident faptul că societatea românească post-decembristă este departe de a-şi fi regăsit echilibrul sau soluţiile potrivite pentru situaţiile noi şi diferite care apar ca urmare a noului context intern şi internaţional în care trăim. Sunt mereu sesizate de către mass-media, de cele mai multe ori absolut cu totul întâmplător, nereguli sau disfuncţii care influenţează direct sau indirect (adeseori dramatic) munca şi existenţa unor largi categorii socio-profesionale sau ale societăţii în ansamblul ei. O astfel de situaţie, pe care clasa politică de după 1990 nu a dorit şi nici nu fost capabilă s-o rezolve, o reprezintă stabilirea şi precizarea locului şi rolului ce ar trebui să revină Bisericii în cadrul societăţii româneşti de astăzi. Din păcate, nu au dispărut cu totul acele atitudini stupide, care concep Biserica doar ca pe o posibilă cale de a influenţa electoratul cu prilejul unor alegeri electorale[1], dată fiind cota foarte ridicată de credibilitate de care această instituţie continuă să se bucure în societatea românească post-decembristă[2]. Nu cu mult timp în urmă, am semnalat, inclusiv în calitatea de parlamentar[3], acte şi fapte de-a dreptul ruşinoase la care se dedau anumite partide politice pentru a-şi spori cota de voturi cu concursul anumitor deservenţi ai cultelor, care acceptau să compromită prestigiul Bisericii doar de dragul satisfacerii unor interese sau nevoi personale sau de familie[4]. Acest fapt m-a determinat la un moment dat să adresez fostului patriarh, de binecuvântată amintire, P.F. Teoctist, o scrisoare  deschisă în care i-am atras atenţia asupra rolului nefast pe care-l are implicarea preoţilor în jocurile politice murdare ale României post-decembriste. Arătam în respectiva scrisoare că, prin alinierea sa de o anumită parte a politicii, un preot riscă să-i piardă pe acei credincioşi cu alte opţiuni partinice sau ideologice şi chiar să-i oblige, aşa cum s-a întâmplat adeseori, să treacă la diferite grupări neoprotestante. Mai precizam, în scrisoarea mea deschisă că, în opinia mea, preotul poate face parte dintr-un singur partid, cel care-l are ca lider suprem pe Iisus Hristos şi că este de dorit ca preotul să vorbească de la o singură tribună, respectiv de la amvonul Sf. Bisericii.

Atât fostul Patriarh, cât şi alţi înalţi ierarhi în Biserica Ortodoxă Română au înţeles cum se cuvine demersul meu şi au decis să interzică preoţilor să mai facă politica de partid. În realitate, acestora li s-a permis să aleagă între calitatea de slujitor al Domnului şi cea de politician, deoarece - în opinia Sf. Sinod al B.O.R. - există o anumită incompatibilitate între slujirea lui Dumnezeu şi angajarea preotului în viaţa politică[5].

Din păcate, la presiunea unor arivişti existenţi, în rândurile clerului din ţara noastră, dar şi urmând exemple ale slujitorilor altor culte, în scurtă vreme s-a ajuns să se renunţe la decizia Sf. Sinod, fără ca vreodată acesta să fi fost denunţat oficial de cei care au adoptat-o. Fără să-şi dea seama, clerul a făcut, în cele din urmă, jocul murdar al unora dintre politicienii de azi, iar – drept răsplată – un ciumpalac dintr-un partid politic[6] şi-a permis să ceară de la tribuna Parlamentului României, nici mai mult nici mai puţin, încetarea salarizării clerului de la bugetul de stat. Considerăm o asemenea intervenţie, nu doar un grav afront la adresa Bisericii noastre străbune, ci mai ales dovada unor aşa-zişi politicieni, figuri penibile, din această interminabilă perioadă de tranziţie.

Oarecum, am anticipat o asemenea atitudine stupidă atunci când – în calitate de deputat de Cluj – am propus Parlamentului României adoptarea unei legi pentru introducerea taxei de cult. Avusesem o asemenea iniţiativă, întrucât îmi dorisem, cu toată sinceritatea, de a limita pe viitor posibilitatea clasei politice româneşti de a interveni în mod interesat şi şantaja în vreun fel pe reprezentanţii cultelor religioase din ţara noastră prin intermediul repartizării de fonduri de la bugetul de stat în raport de obedienţa manifestată de aceştia faţă de aberaţiile politice ale unor sau altor politicieni.

Din păcate, la momentul respectiv, iniţiativa mea de bună credinţă, menită a ajuta clerul din ţara noastră să-şi recapete demnitatea într-o societate aflată în continuare în căutarea şanselor de a funcţiona fără ingerinţele vreunor potentaţi politici ai momentului, n-a fost înţeleasă[7] şi cu atât mai puţin susţinută de către unii din reprezentanţii cultelor. Mai mult decât atât, am fost şocat să constat chiar o anumită miopie şi rea credinţă din partea celor care au considerat, dimpotrivă, iniţiativa mea legislativă ca fiind îndreptată împotriva cultelor. Iată, însă, că – din păcate – trecerea vremii îmi dă cu totul dreptate. Dacă astăzi ar fi în vigoare o lege a taxei de cult nu şi-ar mai putea permite nici un ciupalac politic, cu un nivel discutabil de cultură, să confunde pe reprezentanţii cultelor cu eventualii lucrători la un serviciu de salubritate, domeniu în care cel în cauză pare a fi un specialist neîntrecut.

Revenind la această chestiune importantă şi serioasă, doresc să atrag atenţia că, în momentul de faţă, ţara noastră fiind membră a Uniunii Europene, noi trebuie să depunem eforturi serioase şi insistente pentru a aplica şi în societatea românească principii, etaloane şi valori care sunt în vigoare în ţările Europei civilizate, inclusiv atunci când este vorba de găsirea de soluţii viabile care să asigure funcţionarea şi să elimine posibilităţile amestecului factorului politic în modul în care îşi concepe şi coordonează activitatea Biserica. Nu credem că există nici un temei politic sau moral ca vreo putere politică să aibă dreptul de a interveni, condiţiona sau şantaja vreo biserică după propriul său interes şi după bunul lui plac. Existenţa unei astfel de legi ar scoate definitiv şi irevocabil Biserica şi pe deservenţii ei de sub influenţa nefastă şi nedorită a oricărei forţe politice. Credem că, până la urmă, şi conducerile Bisericilor ce funcţionează legal în România (şi exclusiv în interesul poporului român) vor înţelege că existenţa unei asemenea legi nu va mai permite absolut nici unui politician, indiferent din ce tabără ar fi acesta, să mai vină cu asemenea propuneri penibile, de sancţionare a clerului pentru afirmarea şi respectarea demnităţii sale şi a Bisericii pe care o reprezintă. Insistăm, în mod deosebit, asupra acestei chestiuni revenită – din nou – în prim-planul dezbaterilor publice pentru că – în opinia noastră – în felul acesta, vom crea, în sfârşit, condiţiile necesare pe care orice stat democratic trebuie să le asigure: funcţionarea tuturor activităţilor socio-umane, inclusiv a celei legate de activitatea cultică.

În opinia noastră, introducerea unei astfel de legi ar avea un uriaş impact şi la nivelul raporturilor directe dintre credincioşi şi preoţi, obligându-i pe aceştia să fie mai aproape decât (unii dintre ei, desigur) în prezent de enoriaşii lor şi - în felul acesta - reducând sau chiar eliminând şansele prozelitismului neoprotestant. În condiţiile în care - după modelul occidental - cultele nu vor mai fi dependente de voinţa unor trecători potentaţi politici, aveam certitudinea că Biserica şi slujitorii ei vor putea să abordeze, de pe poziţii cu totul noi, de deplină demnitate şi libertate, dialogul cu factorii politici şi nu se vor mai lăsa manipulaţi de interese conjuncturale şi meschine, care pot afecta şi afectează prestigiul şi pe demnitarii Bisericii în ansamblul ei sau a unora dintre cei care acceptă, contra a „40 de arginţi”, să facă jocurile diferitelor partide politice.

Pe de altă parte, existenţa în vigoare a unei asemenea legi ar întări, în opinia noastră, şi relaţiile dintre cler şi cei păstoriţi de acesta, obligându-i pe mulţi preoţi, inclusiv la o serioasă revizuire a propriului lor comportament pentru a elimina acele atitudini sau fapte care aduc atingere prestigiului şi importanţa pe care Biserica continuă să-l aibă în societate românească.

În cazul în care nu se va înţelege buna credinţă a acestei interpretări, vor perpetua situaţii ca cele de faţă, în care, pentru a-şi putea îndeplini diferite scopuri, reprezentanţii cultelor sunt nevoiţi la compromisuri inacceptabile, care determină, adeseori, atitudini de respingere din partea credincioşilor până chiar la părăsirea Bisericii noastre străbune şi trecerea în rândurile unor culte neoprotestante. Evident, printr-o asemenea măsură statului nostru ar continua să-i revină obligaţia de a asigura, în continuare, fondurile necesare în vederea reparării şi de întreţinere a lăcaşelor de cult cu valoare patrimonială.

Profit de această intervenţie pentru a putea atrage atenţia faţă de cult, aspect foarte important după părerea noastră, că se impun, eliminând orice ajutor de la bugetul de stat pentru toate aceste culte care desfăşoară acele activităţi politice, îndeosebi, cele care sunt îndreptate împotriva Statului Român, a integrităţii sale naţionale, teritoriale şi statale. Nu putem tolera ca, de la bugetul ţării, să fie întreţinute acele culte care desfăşoară activităţi prin care se aduce atingere integrităţii naţional-statale a României şi se promovează politici extremiste sau revanşarde, aşa cum se întâmplă în foarte multele biserici din Transilvania[8]. Dacă aceştia nu pot renunţa la poziţiile politice pe care le-au abordat în ultima vreme, este cazul să se rediscute şi să se reanalizeze inclusiv autorizaţiile de funcţionare ale acestora ca instituţii de cult, eliberându-se eventual autorizaţii de funcţionare a acestora conforme cu tipul de activităţi pe care le desfăşoară, respectiv cea politică, modificând – din acest punct de vedere – întreaga atitudine a autorităţilor faţă de ele.  Nu credem că este corect şi nici firesc ca anumite culte să aibă un caracter duplicitar, total ostil ţării pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea. Să se înţeleagă bine, nu pledăm pentru interzicerea completă a activităţii lor, ci pentru aprobarea funcţionării lor în concordanţă cu adevăratul lor scop: cel de promovare a unor activităţi politice, în general revizioniste şi revanşarde[9].

În plus, credem că se mai impune inclusiv o precizare, deoarece marea majoritate a cultelor respective aparţine exclusiv minorităţii etnice maghiare, ele au beneficiat de retrogradarea foarte multor bunuri, inclusiv a unora care nu au aparţinut de drept minorităţilor respective[10], nu ni se mai pare firesc şi nici justificat moral ca acestora să li se asigure, în continuare, de la bugetul de stat fonduri uriaşe pentru a le folosi, aşa cum se vede în prezent, în acţiuni de ostilitate declarată împotriva României şi a poporului român. De aceea, mai mult, cerem ca acele biserici angajate în acţiuni politice să nu mai beneficieze de nici un fel de sprijin de la bugetul de stat al României şi, în plus, veniturile acestora să fie supuse impozitării, la fel ca orice activitate aducătoare de venituri desfăşurate pe teritoriul ţării noastre.

Revenirea ţării noastre la normalitatea pe care o aşteptăm cu toţii presupune şi clarificarea raporturilor societăţii şi instituţiilor statului cu cultele şi deservenţii acestora. Lucrurile nu se pot rezolva prin măsuri stupide asemenea celei sugerate, în mod cretin de un ciumpalac parlamentar în căutare de popularitate ieftină.

Dr. Dan BRUDAŞCU

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com