|
Boierii şi
specificul naţional
Constanta Corbea
Impresii si pareri personale in FORUM
Pentru o informare completa a cititorilor nostri,
Revista AGERO a solicitat dnei Constanta Corbea, mentionata de
dl.Titus Filipas ,
Şcoala
şi noua economie >>>>, un text reprezentativ. Il
reproducem aici, propunandu-l si ca tema de dezbatere. Inseraţi
vă rugăm comentariile Dvs. in
FORUM
sau
trimiteti-le spre publicare pe adresa redactiei:
hetco@agero-stuttgart.de
"Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont".
Konrad Adenauer
In articolul "Sentimentul romanesc al isteriei", publicat in
"Jurnalul National" din 07 iunie, dl. Cartarescu declara ca, desi nu
a crezut niciodata in specificul national, noi, romanii avem totusi
"ceva specific", "ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care
traim azi pe acest plai de dor", ceva ce "este insasi esenta
romanismului in acest moment istoric" si anume, "cercul vicios al
isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie".
Intru sustinerea acestei observatii, autorul
spune, pe scurt, ca "e ceva in neregula cu lumea din jur"; "una
dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania
agresiva"; "sadismul nostru izbucneste… in insulta si obscenitate";
"ne dezbracam voluptuos de caracter"; "incepem sa ne mandrim cu
grobianismul nostru"; "devenim cinici", iar "cercul acestei nevroze
nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca
orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat
incert"…
Daca aceste afirmatii le-ar fi facut un oarecare necunoscut, n-ar fi
contat, dar vin din partea unei personalitati a culturii noastre,
din partea unuia dintre cei mai premiati scriitori romani ai
momentului, laudat chiar si cand stranuta. Ma gandesc cu teama ca
articolul poate fi citit si de comisarii europeni care vin pe-aici
sa ne dea note la purtare.
Oare faptul ca domnul Liiceanu l-a cooptat de curand in grupul ales
al boierilor mintii ii da aripi domnului Cartarescu si elanul de a
formula astfel de judecati despre poporul roman? Ca profesor de
limba romana, domnia sa stie ce exprima pluralul persoanei intai
(noi, noua, ne, ni, al nostru etc.) si ce se intelege prin pronumele
nehotarate: unii, altii, multi, cativa etc. Alta era ideea,
daca le-ar fi folosit pe acestea din urma. Unii romani sunt
nepoliticosi. Altii sunt mitocani. Nimeni nu contesta ca avem
nevrozati si badarani, cum au si alte popoare; poate ca, procentual,
avem chiar mai multi, dar nicidecum nu putem generaliza.
Daca un individ are dreptul constitutional la apararea imaginii sale
despre sine, un intreg popor cum isi apara acest drept? Poporul,
care cumpara zeci de mii de exemplare din cartile cam subtirele ale
domnului scriitor, fiindca sunt la moda si li se face o reclama
dibace, e un popor sadic, un popor de exhibitionisti ai moralei? Dl.
Cartarescu are, fireste, un orizont personal. Domnia sa priveste
lumea noastra de la o inaltime ametitoare, mai exact, dl. Cartarescu
bate campii!
Nici nu e pentru prima data. Tot asa spunea ca acei care vor sa
clatinesoclul lui Eminescu, fiindca prea s-a inaltat, sunt prietenii
poetului. Dupa aceasta judecata, cei mai multi romani nu ar fi
"prietenii" poetului, fiindca nu vor sa-i clatine soclul. Eminescu
nu a spus si nu ar fi spus niciodata ca poporul roman e grobian,
isteric si mitocan.(Cand a citit ce scriu unii astazi despre
Eminescu, marea doamna, Zoe Dumitrescu-Busulenga, la cei 85 de ani
ai sai, retrasa la manastirea Varatec, a ramas uimita.)
Dar, dupa cum afirma in alt articol, domnul Cartarescu il admira pe
presedintele Basescu. Domnul presedinte, fireste, e o exceptie: nu e
badaran, nu are manifestari isterice: nu rade si nici nu plange
necontrolat. Functia impune. Isteria nu e un "sentiment", isteria e
o boala nervoasa, o dereglare mentala. Nu avem "sentimentul"
pojarului, ci manifestarile acestuia. Vorbim despre isterie
colectiva atunci cand ne referim la manifestari galagioase, anarhice
si uneori agresive ale diverselor stari psihice, cum ar fi teama
(calamitati naturale, terorism), entuziasmul sau dispretul (meciuri,
spectacole), ura irationala (antisemitismul nazist), speranta
(procesiuni religioase), etc. Astfel de manifestari apar in unele
momente la toate popoarele, nu doar la romani.
"Toata istoria, mereu peste noi a urinat cine-a
vrut", observa domnul Patapievici, satul de poporul roman. "Un popor
cu substanta tarata", "masa degenerata, ingamfata, proasta si rea"
etc. Domnul Patapievici are si dumnealui un orizont personal, un
orizont intunecat. Domnul Patapievici bate campii. Multi au scornit
"basne" despre poporul nostru, dar este mai trist cand calomniatorii
sunt romani. Personalitati de seama ale culturii noastre – Nicolae
Iorga, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu - au scris
despre specificul national. Psihologic si comportamental, popoarele
au multe asemanari, au insusiri pozitive dar si negative, ca fiecare
om. Din aceste puncte de vedere e greu de stabilit un anumit
specific. Se spune despre romani ca sunt adaptabili, dar lenesi,
despre greci ca sunt vicleni, despre francezi ca sunt superficiali.
Aceste insusiri sunt deduse mai ales din literatura, din folclor, nu
se bazeaza pe studii aprofundate.
In specificul nostru national as include, in primul rand, limba
romaneasca, "o comoara", care permite exprimarea celor mai nuantate
idei si stari sufletesti. Avem scriitori de talie mondiala, avem
artisti si savanti cu care ne putem mandri. George Palade, laureatul
Premiului Nobel, un geniu al biomedicinei, nu s-a dezis niciodata de
apartenenta la graiul si la neamul romanesc. Pentru boierul
Patapievici, limba romana este "o limba in care trebuie sa incetam
sa mai vorbim sau trebuie sa o folosim numai pentru injuraturi". E
drept ca domnului Patapievici ii reusesc de minune exprimarile
injurioase.
Specificul national tine de latura culturala si consta, mai ales,
intr-o suma de traditii, obiceiuri si credinte statornicite prin
vremi. Specificul national se exprima prin vestimentatie, muzica,
arhitectura, tesaturi, dansuri etc. Dupa amprenta stilistica,
deosebim usor o fraza scrisa de Caragiale de alta fraza apartinand,
de pilda, lui Creanga. Tot asa, dupa aspecte uneori infinitezimale,
recunoastem o casa romaneasca, o linie melodica, o imagine. Lucian
Blaga spunea ca ne caracterizeaza starile de dor si jale, exprimate
in doine, fiindca am trait printre dealuri si printre vai. Suntem un
popor trist…
Mi-e dor de boierii Vacaresti… Era vorba despre
un testament…
Constanta Corbea
|
