BULGARIA POST-COMUNISTĂ

- RAPORTURI ETNICO-RELIGIOASE - TOLERANŢĂ DIFICILĂ?

Dr. Nicolae Răzvan Mitu

Toleranţa nu se poate impune sau declara.Toleranţa trenuie construită prin educarea si încurajarea atitudinilor pozitive. Vechile mentalităţi nu se pot schimba peste noapte, dar legile si atitudinea oficialităţilor se poate si chiar trebuie schimbate.Toleranţa este în mod indiscutabil o valoare universală si nu poate fi separată de celalalt mare principiu universal, cel al respectării drepturilor omului. Conform unor date recente, în Bulgaria trăiau după 1989, 6 552 751 de bulgari ortodocşi( 82,64%), 966 978 musulmani, dintre care 85 733 şiiţi(7,7%), nedeclaraţi(care nu aparţin niciunei confesiouni religioase) 283 309(3, 57%), catolici 43 811(0, 55%) la care se adaugă 18 000 de credincioşi greco-catolici, protestanţi 42 308(0, 53%), atei 24 807(0, 31%), alţii 14 937(0, 19%) dintre care 1 363 (0,2%) evrei. [[1]] Din punct de vedere etnic,pe lângă bulgari, populaţia  se compunea astfel: rromi 700 000-800 000 (8,8-10,1%), turci 600 000-700 000 (7,6-8,8%), pomaci (bulgari islamizaţi) 200 000-250 000 (2,5-3,4%) şi tătari 4 515.[[2]]

În 1878, în urma Congresului de la Berlin, Bulgaria şi-a dobândit independenţa statală, dar schisma Bisericii bulgare a fost abolită abia în 1945, în vreme ce Patriarhia Bulgară a fost restaurată în 1952.Se ridică problema de ce aceasta a fost recunoscută odată cu venirea comuniştilor la putere.Scopul regimului comunist nu a fost să ridice prestigiul Bisericii, faţă de care nu aveau niciun respect, ci să o scoată de sub influenţa Patriarhului ecumenic pentru a stabili legături mai strânse cu Rusia sovietică, prin apropierea Bisericii bulgare de Patriarhia Ortodoxă rusă.[[3]] După prăbuşirea regimului comunist Biserica Ortodoxă bulgară a avut ocazia să recupereze din stagnarea la care fusese supusă atâta vreme. În 1991 a fost reînfiinţată Faculatatea de Teologie în cadrul Universităţii din Sofia. O Facultate de Teologie a fost înfiinţată şi la Veliko Târnovo, iar alte două seminarii teologice au apărut la Şumen şi Plovdiv.Oricum Biserica bulgară a întâmpinat cu mare dificultate căderea regimului comunist, fiind slăbită de legislaţia acestuia şi de preoţii colaboraţionişti ai fostei puteri comuniste aflaţi în fruntea ierarhiei bisericeşti, care au continuat să fiinţeze în aceleaşi posturi şi după 1989. În 1992, Biserica Ortodoxă bulgară a trecut printr-una din cele mai grele experienţe istorice ale sale: a fost divizată în două părţi, amestesul activ şi intens al autorităţilor statului  care, au autorizat fiinţarea unui al doilea Sfânt Sinod. În consecinţă, Biserica a pierdut mult din autoritatea sa, fiind măcinată de conflictul intern. O altă problemă importantă cu care s-a confruntat Biserica Ortodoxă bulgară în ultimii 16 ani  a fost apariţia unui pluralism politic, cultural şi religios care a găsit pe reprezentanţii clerului bulgar total nepregătiţi, nedispunând de o metodologie teologică şi socială adecvată noilor realităţi. În ciuda faptului că ortodoxia a fost religia dominantă a bulgarilor de-a lungul secolelor, istoria religioasă a bulgarilor nu este numai istoria Bisericii Ortodoxe bulgare, ci cuprinde şi istoria religioasă a evreilor, musulmanilor şi a altor comunităţi creştine care au trăit împreună aici de-a lungul secolelor. Ca şi ortodocşii, şi celelate minorităţi religioase au suferit acelaşi tratament din partea autorităţilor comuniste.

Comunitatea musulmană este cea de-a doua mare comunitate din Bulgaria. Politica comunistă faţă de minorităţile musulmane a cunoscut mai multe etape în intervalul 1945-1989.Percepând Islamul şi alte comunităţi musulmane ca un obstacol serios în integrarea turcilor în societatea bulgară, Partidul Comunist Bulgar (BKP) a încercat să creeze o”minoritate socialistă turcească”. Comuniştii au desfinţat identitatea religioasă musulmană şi au creat o”elită” printre cetăţenii de etnie turcă prin îmbunătăţirea condiţiilor educaţionale şi culturale.Ca rezultat al opresiunii şi retricţiilor regimului comunist şi al Turciei kemaliste, obiectivul minorităţii turce din Bulgaria şi-a schmbat esenţa, alunecând de la aparteneţa religioasă la cea etnică.În anii 1970-1980, numele de botez ale minoritarilor turci au fost schimbate forţat de la cele turceşti la cele bulgăreşti; în acelaşi timp au fost introduse o serie de măsuri de reprimare a celor care doreau să beneficieze de practicile religioase musulmane. Aceleaşi prohibiţii erau impuse şi celor care foloseau limba turcă în public.Drept urmare, mai mult de 350 000 de cetăţeni de etnie turcă au părăsit Bulgaria emigrând în Turcia. Ulterior, aproximativ 100 000 s-au reîntors.În ciuda eforturilor susţinute ale autorităţilor comuniste de a submina afilierea religioasă a  musulmanilor, prin închiderea moscheelor, confiscarea proprietăţilor şi persecutarea liderilor religioşi islamici, turcii şi musulmanii au continuat să-şi celebreze credinţa în tradiţia lor islamică. S-a confirmat chiar, că în anii 1970-1980, religiozitatea în rândurile populaţiei islamice era de două ori mai mare decât cea din rândul bulgarilor creştini.În 1985 numai 25% din bulgari s-au declarat religioşi în comparaţie cu 55% din musulmani care se declaraseră credincioşi.[[4]] După căderea regimului comunist, numărul celor care şi-au declarat apartenenţa la cultul islamic a crescut simţitor.Musulmanii  bulgari au obţinut noi prilejuri pentru revitalizarea culturală, pe de-o parte şi o nouă mobilizare politică pe de altă parte.S-ai dezvoltat o serie de organizaţii şi asociaţii ale societăţii civile bulgare care militau pentru drepturile musulmanilor.Trei şcoli islamice şi un institut musulman au apărut în vreme ce moscheele organizau viaţa religioasă a acestei minorităţi bulgare.Şi-a frăcut apariţia şi un partid politic, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi,care milita pentru respectarea drepturilor etnicilor musulmani; acesta a  

fost reprezentat în Parlament(Sobranija) chiar din 1990.Liderii poltici ai Mişcării pentru Drepturi şi Libertatăţi au avut totuşi grijă să nu includă în programul partidului idei islamice fundamentaliste, ci numai idei moderate.Mişacrea a fost şi este deschisă tuturor cetăţenilor bulgari, deşi este susţinăroarea etnicilor turci şi ai credincioşilor musulmani bulgari.

Minoritatea turcă din Bulgaria este foarte diversificată atât din punct de vedere etnic (ea cuprinde turci, pomaci(bulgari islamizatţi), rromi şi tătari) cât şi religios( comunitatea religioasă musulmană fiind împărţită în şiiţi şi suniţi). Şiiţii mai sunt cunoscuţi şi ca alani sau kazlibaši(fesurile roşii, având 12 ciucuri care reprezintă cei 12 imami, lideri religioşi).Cea mai mare parte a kazlibašilor s-au aşezat în nord-estul Bulgariei de-a lungul secolelor XV-XVII şi au fost integraţi diferitelor ordine islamice care au activat în Balcani în timpul dominaţiei otomane. Ei au fost consideraţi”heterodocşi” şi chiar eretici de către majoritatea suniţilor. Din cauza numeroaselor persecuţii la care au fost supuşi kazlibašii au tins să-şi topească identitatea şi să se declare ei înşişi ca suniţi.Conform unui recensământ din 1992, exista un număr de şiiţi în Bulgaria, reprezentând 7, 7% din populaţia musulmană.[[5]] Celelate trei grupuri etnice ale comunităţii musulamne bulgare sunt rromii, pomacii şi tătarii.Pomacii sunt bulgari islamizaţi. Ei sunt o populaţie predominant rurală care trăiesc în enclave ale pomacilor, din Munţii Rodopi. După căderea comunismului, când identitatea lor a fost serios afectată de noile realităţi politico-sociale, pomacii s-au despărţit în trei grupuri.Unii dintre ei, reiterându-şi originea bulgară au trecut la creştinismul ortodox,alţii şi-au dcclarat apartenenţa religiozitatea turcă(islamică) [[6]], iar restul au încercat să-şi creeze o nouă identitate bazată pe legea islamică. Datele despre afilierea religioasă a rromilor sunt destul de incerte şi neclare, din moment ce această minoritate şi-a schimbat apartenenţa religioasă, care a fluctuat de la creştinism la islamism.Tătarii  numărau 4 515 în 1992 (numărul lor scăzuse dramatic: la 1870 comunitatea tătară din teritoriile bulgare număra în jur de 100 000 de oameni). Ei trăiesc în nord-estul Bulgariei, printre comunităţile islamice din această zonă a ţării, tinzând să se integreze social, cultural şi politic în rândurile acestei populaţii islamizate sau să emigreze în Turcia.

Comunitatea catolică a fost serios persecutată de către regimul comunist deoarece catolicismul era considerat religia fascissmului şi era considerat un vector al influenţei străine.Preoţii catolici au fost însărcinaţi de către Occident cu misiuni anti-comuniste şi au susţinut activitatea politică a partidelor de opoziţie.La începutul anilor 1950, proprietăţile parohiilor catolice au fost confiscate, toate şcolile şi colegiile catolice au fost închise, iar Biserica Catolică bulgară a fost decăzută din drepturi. În anul 1990 relaţiile cu Vaticanul au fost restabilite iar în 2002 Papa  a vizitat Bulgaria. Astăzi vieţuiesc în Bulgaria in jur de 44 000 de romano-catolici şi 18 000 de greco-catolici. Cele două comunităţi comunităţi catolice trăiesc în armonie şi în bune raporturi. Diferitele grupuri protestante datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, când misionari din Statele Unite au  introdus  metodismul în nordul Bulgariei şi congregaţionismul în sud.În 1875 protestanţii au format Societatea Evanghelică Filantropică Bulgară. Sub comunism proprietăţile protestanţilor au fost confiscate, mulţi pastori evangelici ca şi un mare număr de credincioşi protestanţi au fost forţaţi să părăsească şara sau să trăiască clandestin. După 1989, vechile tradiţii protestante au fost reabilitate,au fost reînfiinţate numeroase biserici evenghelice. În 1999 a luat fiinţă Institutul Teologic de Înalte Studii Evanghelice, prin unirea a patru şcoli evanghelice apărute la începutul anilor 1990. Comunitatea evreiască bulgară e alcătuită în majoritate din evrei sefarzi la care se adaugă un număr mic de evrei aşkenazi.În timpul celui de-al doilea război mondial, evreii care trăiau în Bulgaria (în jur de 50 000) au fost salvaţi de la deportările spre lagărele morţii datorită intervenţiei active a capilor Bisericii Ortodoxe bulgare.Consideraţi de comunişti mai degrabă un grup naţional decât unul religios, mai mult de 90% din evreii bulgari au părăsit ţara la sfârşitul războiului emigrând spre Israel. Astăzi mai trăiesc în Bulgaria în jur de 1300 de evrei.[[7]] După căderea comunismului, pe lângă aceste minorităţi etnico-religioase, au apărut o serie întreagă de noi mişcări culturalo-religioase, venite din vestul Europei şi nordul Americii.Atât Biserica Ortodoxă cât şi o mare parte a populaţiei au reacţionat cu anxietate la dezvoltarea pluralismului religios.Percepţia comună despre aceste”secte periculoase” era extrem de negativă.Noile mişcări religioase erau văzute ca o ameninţare la adresa identităţii naţionale, din cauza impresiei că acestea promovau interese ale unor mişcări şi organizaţii străine; erau”blamate” datorită faptului că distrugeau familia, prin iscarea de conflicte între părinţi şi tinerii convertiţi. [[8]]

În 1993, în urma unui sondaj sociologic, a fost descoperit faptul că 68% din cei intervievaţi considerau că activitatea acestor mişcări ar trebui interzisă, în vreme ce jumătate din ei credeau că noile culte religioase nu aveau loc într-o societate democratică. [[9]] Investigaţia sociologică a arătat ostilitatea şi inflexibilitatea  bulgarilor faţă de procesul democratizării. Populaţia nu era pregătită să accepte alternativa unor alte secte şi credinţe religioase sau să coexiste cu ele.De fapt în tot estul european aceste noi mişcări religioase au fost primite cu răceală şi anxietate. Conform sociologului bulgar, Nedi Hadžiiska, în 1993, numai 1% din populaţia bulgară, adică în jur de 85 000 de persoane erau înregistraţi ca membri ai unei noi secte sau mişcări religioase. [[10]] În contrast cu atitudinea intolerantă faţă de noile mişcări şi secte religioase apărute în Bulgaria după prăbuşirea comunismului, noi cercetări sociologice au demonstrat faptul că în  

rândurile societăţii bulgare există un nivel ridicat de toleranţă faţă de religiile tradiţionale.De fapt, creştinii şi musulmanii au trăit în pace de-a lungul vremii. În trecut creştinii şi musulmanii împărţeau o serie de practici simbolistice comune.  Chiar şi azi, creştinii şi musulmanii au  obiective de pelerinaj comune(spre ex. localitatea Demir Baba Tekke, în nord-estul Bulgariei). Conceptul de toleranţă poate fi şi mai nuanţat. Unii autori mai numesc toleranţa pozitivă ca fiind activă iar cea negativă ca fiind pasivă. În istoria recentă a Bulgariei nu s-au înregistrat conflicte inter-religioase în timp ce la nivel etnic se observă tot mai mult ascensiunea mişcărilor şi grupărilor politice extremiste(cazul Partidului Attaka, care militează pentru „Bulgaria pentru bulgari” - concept naţionalisto-şovin, şi care neagă drepturile celorlalte minorităţi etnice). La alegerile prezidenţiale din  2006, contracandidatul preşedintelui socialist Ghiorghi Părvanov, Volen Siderov s-a clasat la mică distanţă faţă de primul, ceea ce denotă toleranţa din ce în ce mai pasivă a populaţiei bulgare faţă de celelate etnii din ţară. Un obstacol important în realizarea unui bun dialog interconfesional este reprezentat de inechitatea socială şi reprezentarea puterii decizionale( religia majoritară vs. minorităţile religioase). O altă piedică serioasă o reprezintă nivelul precar al educaţiei religioase din şcolile bulgare.Populaţia pare să ignore nu numai educaţia religioasă care se predă în şcoli dar şi practica şi uzanţele proprii specifice unui bun creştin.Pe termen lung aceste lucruri pot duce la crearea unor tensiuni interconfesionale grave.

În loc de concluzii, câteva delimitări:

- Din 1989 şi până în prezent, în societatea bulgară s-a înregistrat un progres lent dar semnificativ în raporturile interetnice şi interconfesionale.

- În ciuda măsurilor prohibitive întreprinse de regimul comunist a fost reinstaurat învăţământul confesional în limba proprie fiecărei comunităţi religioase.

- Au fost adoptate o serie de  documente şi măsuri legislative cum ar fi Convenţia Consiliului Europei pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, un program menit să ducă la integrarea socio-culturală a rromilor, precum şi Legea Protecţiei împotriva Discriminării. Mai mult, în decembrie 2002, guvernul bulgar a adoptat o noua lege confesională, care a înlocuit-o pe cea comunistă, adoptată în 1949.

- În ciuda acestor măsuri, populaţia bulgară manifestă şi în prezent o toleranţă pasivă(negativă) faţă de minorităţile etnico-religioase. 

Dr. Nicolae Răzvan Mitu

BIBLIOGRAFIE

Bončo Asenov, Religite i sektitre v Bălgarija, Sofia, 1998.

Eileen Barker, But who’s going to win? National and Minority Relligions in Postcommunist Society, în Nembach, Ulrich, Heinrich and Paul Zullehner(eds.). Informationes Theologiae Europae. Internationalökumenisches Jahrbrüch für Teologie. Frankfurt am Main: Peter Lang, 1998.

Ibrahim Karahasan-Čănar, Etničeskite malţinstva v Bălgarija. Istorija, kultura, religija, obreden kalendar, Sofia, Izdatelstva kăşta LIK, 2005.

Nedi Hadžiiska, Za nijakoi problemi, svazani i novite religiozni dviženija v Bălgarija, în Filosofski Alternativi, nr. 3, 1995.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com