CAPTIVITATE

Teodor Brucăr *

director KISS FM

„Nefericirea oamenilor vine din faptul că nu pot sta liniştiţi într-o cameră” , spunea Blaise Pascal (filozof, de...!). Bine, bine... dar, la jumătatea secolului XVII nu exista televiziunea, cea care ne schimbă viaţa nefăcând nimic, stând pur şi simplu în casă. Zapezi, te înfigi cu privirea în ecranul fierbinte al unui post de ştiri şi gata, eşti captiv. Colivia din sticlă incasabilă în care eşti prins nu are uşă, cuvintele şi imaginile se succed ca într-o beţie din care te trezeşti ca să mai bei ceva, dependenţa e totală iar, singura instituţie de dezintoxicare (biblioteca) a devenit caducă, tratamentul cu cărţi e pentru cocliţi şi expiraţi. Aşadar, butonezi şi rămâi acolo cu creierul învăluit de aburul cleios, cuvintele sărace şi vocabularul decimat sunt fără relief, stai anesteziat cu privirea tâmpă, sufletul franjuri şi reacţiile încetinite.

Eşti un cobai în Marele Laborator. N-ai scăpare! Astfel poţi începe o zi foarte liniştit: presiunea atmosferică a scăzut atât de mult că nu mai poţi circula decât târându-te, ceaţa e mai densă decât laptele de la supermarket, toamna e atât de nevricoasă încât ploaia a întors cursul râurilor; frunzele cad cu putere, zgomotul se aude până-n secolul XVII, pe când tot domnul Pascal spunea că „omul e o trestie gânditoare” care, fluieră mereu a pagubă (am adăuga noi, maliţioşii); s-au ciocnit nişte trenuri bezmetice care oricum n-aveau nicio treabă; a mai sărit un bloc în aer şi asta aşa, din cauza depresiei de toamnă; guvernul cu trei mâini - una de dat şi două de luat - nici n-a deraiat, nici n-au explodat dar are ceaţă în ochi şi aşteaptă o sponsorizare de la FMI petru o operaţie de buget atrofiat şi înlocuire de valvă ministerială; sondajele de opinie îl dau ca sigur câştigător pe Escu, mare om, mare caracter (marjă de eroare 99,5%); lumea huiduie parlamentarii ca în aula Ateneului, îi beşteleşte că-s leneşi, hoţi, proşti, şpăgari, dar vai, sunt şi ei oameni, şi nimic din ce e românesc nu le e străin; banii s-au scumpit şi nici viaţă nu se simte prea bine; referendum cu privire la numărul parlamentarilor, ultra ortodocşii leşinaţi sau intraţi în transă religioasă lângă moaştele, obligatoriu, sfinte şi resuscitaţi cu masca de sarmale şi perfuzia cu vin fiert; republica bunului-simţ (unul la capac, cu sos meuniere); analiştii apocalipsei guvernamentale fac vivisecţie pe vulgul pironit în faţa „sticlei”, 10 pentru Tatulici, cincinalu’-n patru ani şi jumătate pentru viitoru’ preşedinte, de ce îi e frică n-o să scape, ce mai: Hai România!...

Încerci să scapi, să te eliberezi, să respiri puţin aer proaspăt, să fugi cât mai departe, să te arunci în raftul cu cărţi necitite care, te aşteaptă cuminţi sau să ieşi din casă. Dacă între timp au dat un decret că n-ai voie să fii trist şi te arestează, dacă ieşi pe stradă cu faţa asta, alta n-ai? Aşa că, mai bine stai în casă şi aşa plouă şi e frig. Acum că tot mi-am adus aminte de excelenta nuvelă „Trista mea faţă” a lui Heinrich Böll (câştigător „pe bune” a unui Nobel, în ‘72), nu pot să nu-ţi (re)comand o altă carte, „Opiniile unui clovn”, pe care, dacă încă n-ai citit-o e musai să o lecturezi aşa cum faci când plonjezi în gândurile tale: cu inteligenţă şi preţuire, cu grijă şi respect. Romanul, scris undeva la începutul anilor ’60, nu este singurul despre apăsarea şi intransigenţa societăţii, despre deformările uniformizării, despre handicapul sufletesc care acoperă un alt homunculus, despre părinţi denaturaţi şi copii neadaptaţi, despre ipocriziile machiate şi iubirile ratate, despre culpabilizări, frustrări, remuşcări şi lipsuri. Cine mai are timp pentru toate acestea atâta timp cât esti captiv? Böll a găsit omul: un clovn. El are şi timp şi mai ales are suflet. Lucrul ăsta poate fii stânjenitor, atipic, bulversant. Ce să faci cu ele, qui prodest? Hans Schnier, personajul principal, se întreabă:... ce poţi face cu atâta timp? Cu ce îl umpli? La ce-i bun sufletul? „Opiniile unui clovn”, o nevinovată poveste de dragoste, după spusele autorului, care aici, vrea să ne deruteze. La întrebările clovnului vom răspunde individual, oricum, azi nu se pun note în catalog, doar câteva note pe portativ.

Teodor Brucăr *