CE ALEGEM PENTRU VIAȚA NOASTRĂ?

 „Dezvoltarea intelectuală ar trebui să înceapă la naștere

și să se termine doar la moarte.” Albert Einstein

Vavila Popovici – S.U.A

Existăm și dorim să cunoaștem iubirea, fiindcă din iubire ne-am născut și cu ea vrem să plecăm din această lume. Iubirea ne face să discernem între bine și rău, binele fiind starea naturală a firii noastre, iar răul - starea pe care o dobândim ori de câte ori neglijăm binele. Existăm și dorim să cunoaștem bunătatea sufletelor, fiindcă numai ea ne poate face să trăim în armonie. Se vorbește despre bolile noastre ca fiind un rău care s-ar datora faptului că nu ştim să trăim în armonie cu legile divine, pe care mulți dintre noi nu le cunosc, alții le ignoră, cea mai importantă fiind legea iubirii, apoi celelalte: legea adaptării, a acceptării, a cumpătării, a moralităţii, a recunoştinţei etc. Dar cunoașterea necesită învățătură, simțire și înțelegere. Învățătura intensă duce la înzestrarea minții, deschide aripile cunoașterii, precum pasărea-și deschide aripile pentru a cuprinde văzduhul, iar libertatea gândirii și a exprimării a tot ceea ce simțim ne poate duce la înțelegere. Ne putem astfel elibera și de teama din sufletele noastre, fiindcă nimic nu a înspăimântat și nu înspăimântă mai mult pe oameni decât ceea ce ei nu înțeleg. Învățătura despre noi și despre lumea în care trăim este averea pentru care merită să te străduiești a o obține și care nu-ți poate fi furată; din moment ce ai dobândit-o, ea îți aparține și cu ea poți face viața ta mai frumoasă, dar și lumea mai frumoasă, întrucât frumusețea unui întreg este suma frumuseților părților care îl compun.

Lumea noastră este concepută matematic. Probabil Dumnezeu așa a văzut că poate fi construită această lume, bazată pe niște reguli matematice și dezvoltată cu frumuseți ale imaginației ce țin de domeniul artistic. O geometrie secretă stă la baza a tot ce întâlnim în natură, în orice floare, frunză, piatră etc. Filosofi ai științei au spus că „ Limba în care este scrisă marea carte a Naturii este matematica, iar literele ei sunt curbele, figurile, triunghiurile”. Materia, lucrurile sunt însă mai puțin importante ca ideile: „Un om poate muri, națiunile pot crește sau se pot prăbuși, dar o idee trăiește pentru eternitate”, spunea Albert Einstein. Pătrunderea în sfera ideilor a făcut-o filosofia, cu scopul de a cunoaște adevărul. Primele reflexii filosofice asupra lumii au izvorât din întrebări și mirări, filosofia însemnând iubire de înțelepciune, iar înțelepciunea – locul de întâlnire și cumpănire a tuturor virtuților. Marile întrebări ale filosofiei au fost: De unde venim și unde mergem, dar și valențele intelectuale și spirituale ale omului au interesat, în limitele în care se putea gândi la vremea aceea. Primele încercări de interpretare filosofică a lumii le găsim în Iliada și Odiseea lui Homer. Apoi s-a trecut de la poem la filosofia propriu-zisă. Grecii contemplau cerul, natura, nu numai ca un gest meditativ, dar și ca o necesitate a cunoașterii, a găsirii soluțiilor pentru problemele cetății și în acest mod s-a produs miracolul! Intervalul de timp în care putem vorbi pregnant de filosofia greacă este secolul VI î H. și secolul V d. H.

Fac o digresiune amintind de o excursie făcută în Grecia. În grupul nostru era și un matematician. Văzându-i pe greci cum își deschid prăvălioarele de dimineață, cum se așează tăcuți în fața lor pe câte un scăunel, trăgând din trabuc, cu privirile pierdute undeva în depărtare, de multe ori spre liniștita Mare Egee, profesorul a avut o revelație: „Acum înțeleg de ce aici a fost leagănul filosofiei!” Filosofia greacă a fost cel mai important curent filosofic apărut în Europa, din el evoluând filosofia romană, filosofia arabă, persană, filosofia renașterii și iluminismului, așternând drumul către modernitate. Interesul era formarea omului ca entitate superioară, idealul fiind perfecționarea fizică, intelectuală și artistică. Inițierea pentru atingerea idealului fericirii se realiza în trepte, în cicluri. Educația cetățeanului continua și dincolo de vârsta școlii, prin intermediul instituțiilor democrației. Grecii au introdus pentru prima dată în istoria civilizației, marile dezbateri asupra existenței noastre, a sistemelor de valori, sisteme valabile și în vremurile noastre, precum  adevărul, fericirea, justiția, frumusețea, iubirea, bunătatea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibilă, egalitatea între cetățeni, respectul proprietății și al individului. Ideile de patrie și patriotism  s-au născut tot în Antichitatea greacă.

Punctând câteva idei ale unor gânditori greci, amintesc de filosoful grec Empedocle (490 - 430 î. H.) care a considerat principiul primordial al lumii fiind inteligibilitatea ei; el vorbea despre principiile care pun în mișcare elementele vieții: Philia (iubirea) și Neikos (ura). Socrate (469 - 399 î. H.) spunea că „Nimeni nu face rău de bună voie, cu intenție, ci numai fiindcă nu se cunoaște pe sine și nu știe ce vrea, căci a ști ce vrei, înseamnă a cunoaște binele și a căuta să-l realizezi.[…] Ignoranța este mama răului și a păcatului.” Platon (428-348 î. H.) era adeptul demiurgului care asigură o metamorfoza cosmică ordonată, fiind și garantul ieșirii din haos și creării  unui echilibru universal. Pornind de la faptul că lumea are o structură, a dedus că ea este inteligibilă și această structură este opera de artă creată de un Dumnezeu matematician. El vorbea de iubirea divină, factor creator și unificator în cosmos și în viața terestră, de frumosul în sine și binele în sine, reflexii ale frumuseții și bunătății dumnezeiești, de armonia lumii și dreptatea universală. Vorbea despre libertatea umană, considerând că ființa individuală se conștientizează ca agent al Binelui, având scopul de a-și ghida acțiunile înspre prosperitatea obținută prin atingerea inteligibilului. Întrebat dacă omul prin cugetare simte mai bine realitatea, Platon a răspuns: „Atunci gândește mai bine, când nu-l stingherește nimic, nici auzul, nici văzul, nici o durere, nici vreo plăcere, când sufletul rămâne singur - singurel, când lasă în pace trupul, și, pe cât se poate, nu-l ia tovarăș, nu s-atinge de el…Iată numai atunci simte realitatea!” Aristotel (384-322 î. H.) a pornit de la cauza primă a universului pe care a numit-o „ mișcătorul nemișcat” - ființă divină creatoare, întrucât concepe lumea prin intermediul gândirii, singurul proces care nu presupune deplasarea. El a vorbit despre spiritul uman care se naște ca o tabula rasa și în care se imprimă experiența câștigată, despre existența unui intelect pasiv și a unuia activ (intellectus agens) nemuritor și veșnic, „partea pe care o avem comună cu zeii”. După el trei lucruri trebuie evitate în domeniul moral: răutatea, lipsa de reținere și primitivitatea animalică.

   Mai târziu, fizicianul dar și filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662) concludea: „Este mai important să ajungi la o desăvârșire morală, decât să ajungi la rezultate în științele exterioare”. Contează mai mult, spunea el, să fii om onest, decât să fii „geometru”. Pascal mai admitea cunoștința intuitivă a inimii: „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas”. Iată un adevăr atât de mare intuit, adevăr care stă la baza Religiei creștine. Inima este sursa tuturor emoțiilor noastre, din ea plecând iubirea, ca un fascicul de raze luminoase.

Biblia ne învață că „Dumnezeu este iubire…” și ,,Dumnezeu este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate ” (Psalm 145.8), este sursa bunătății, izvorul ei, iar ideea plinătății, ni se spune, trimite la absolutizare și astfel spunem că în Dumnezeu se află bunătatea absolută care ajunge la noi prin Duhul Sfânt. Părintele Dumitru Stăniloae definea: „Persoana divină care face transparent pe Dumnezeu prin putere și lumină mai presus de fire pe de o parte, și prin sensibilitatea sufletului care le sesizează pe de altă parte, este Sfântul Duh.” În cartea intitulată „Neagoe Basarab Principe Isihast”, Arhimandrit dr. Iuvenalie Ionașcu vorbește despre faptul că Neagoe amintea adesea parabola albinei și a fagurelui, albina fiind Duhul Sfânt și fagurele - sufletul omului. Subliniază verosimilitatea „fumului” de a fi cel care îndepărtează albina de fagure. Bunătatea care ajunge la noi, este dispoziția de a face bine, un sentiment care înnobilează ființa și alungă răutatea, nelăsându-i loc în sufletele noastre. Ea se manifestă prin dragoste, blândeţe, răbdare, iertare, milă, dreptate, pace și cu cât cunoaștem mai mult și ne cunoaștem, cu atât mai mult ne vom însuși aceste manifestări. Bunătatea duce la armonie, încarcă „fagurele” cu miere. În Epistola pentru Coloseni a Apostolului Pavel găsim scris: „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, îmbrăcați-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare”.

Și totuși, astăzi comportamentul oamenilor de cele mai multe ori din ignoranță, coboară spre trivialitate, sufletele sunt stăpânire de orgoliu, de răutate, de ură, de dezbinare și aceste sentimente se pot amplifica și pot duce la adevărate dezastre. Oamenii sunt încrâncenați, dornici de răzbunare, vor să rănească suflete sau chiar să ucidă. Spiritele ne sunt urâțite prin întunecare. „Fumul” le întunecă! Ce alegem pentru viața noastră? Vrem să fim buni, să trăim în armonie, sau vrem să fim răi, răzbunători, să trăim în discordie? Alegem spiritul benefic sau spiritul malefic – distrugător? Alegerea este a noastră, căci, după ce ne-a înzestrat cu facultăți mentale, Dumnezeu ne-a dat și liberul arbitru. Închei amintind un fapt real: La un curs de filozofie a unui colegiu, studentul Albert Einstein i-a răspuns profesorului: „Răul nu există, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.”  

   Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com