Totul depinde de ceva, aşa se întâmplă şi cu dialogul în privinţa a ceea ce ne poate aduce.

Participanţii la dialog dau nota seriozităţii, a valorii prin pregătire, profesie, răbdarea de a asculta opiniile preopinentului, a oricui, care la rându-le trebuie să arate experienţe, dovezi şi planuri de gândire apropiate.

Geoge Călinescu  ne prevenea "Un dialog nu duce la nimic dacă planurile de gândire nu coincid''. Bineînţeles, în atâtea cazuri planurile de gândire sunt diferite, situaţii în care se desfăşoară colocvii, se atinge scopul deschiderii problematicilor, a exegezelor ce sunt chemate la concluzii interdisciplinare, nişte conversaţii purtate pe verticala şi orizontala istoriei (ex. ştiinţele în evoluţia lor, artele cu stilurile de epoca şi individuale, concluziile de ordin filosofic care pe cât se apropie de ce este cunoscut, tot pe atât au ambiţia de a se particulariza…)

La multe discuţii purtate pe ecranele televizoarelor se desfăşoară schimburi de idei fructuoase pentru ascultători, privitori, din când în când se fac concesii, parcă pentru a rămâne apropiate modurile de gândire, a se conchide că este posibilă o convergenţă a părerilor( observă această concesie, adaptabilitate doar cei ce ştiu atitudinile anterioare ale vorbitorilor, poziţii de care nu s-au dezis în public). Savanţii, oamenii de ştiinţă, creaţie sunt înţeleşi de public în grade diferite, atât cât este posibil. În spatele , în faţa celor prezenţi pe ecrane stau experienţe diferite, lecturi diferite, circumstanţe ce poate fi verificate luând fiecare concept, frază pronunţată. Dialogul apare ca o sărbătoare, fiindcă sunt  fire ale cugetului care ne leagă.

E frumoasă, venită după multe observaţii directe, reflecţia marelui nostru critic literar Titu Maiorescu,, A înţelege pe altul înseamnă a avea sau a fi avut în sine o parte identică sau analogă cu gândirea lui, cine n-a avut aceasta îi rămâne străin''În cu totul altă gamă se desfăşoară opiniile când în jurul meselor se află reprezentanţii partidelor, ai guvernelor, ai fostelor guvernări, cu problemele lor politice, economice, mai presus de orice chestiunile accesului la guvernare.

Când se mai adaugă şi opinia parţială a moderatorului şi de obicei este parţială, începe un adevărat măcel. Dacă nu întrerupe moderatorul pe unul dintre vorbitori, se întrerup ei, mediul e prielnic. Se pun întrebări şi nu se aşteaptă răspunsul, vin alte întrebări. Nici unul dintre participanţi nu pare să fi înţeles că dialogul se cade să aibă o valoare pentru public, că valoarea întâlnirii nu poate fi acoperită de nişte replici , gândite ce-i drept dinainte, însă care nu-s onorabile, verificabile, şi nu pot fi considerate, în cel mai bun caz mai presus de nişte vorbe oarecare.

Spectatorii, după natura mai sensibilă, indiferentă la confruntare, apropiaţi de înţelesul discuţiilor, vor formula concluzii la sceneta ce le-a fost prezentată. Ei ştiu la fel de bine ca oratorii aleşi pentru dispută că doar atâta ştiu, că într-un loc se opreşte cunoaşterea, dar simt, văd cum reuşesc nestăpâniţii să-i tulbure. Sigur că întotdeauna unii se mai lasă amăgiţi…oamenii nu sunt toţi la fel.

Discuţiile serioase pot aduce mai mult din ceea ce te aştepţi, pot oferi sfaturi pertinente, alăturate altora nepregătite, din mare păcat şi de obicei aduc puţin la aşteptările în schimbarea vieţii.

Cu durere simt că transformările spre bine înseamnă schimbarea domiciliului pe alte meleaguri, o luptă pe viaţă şi pe moarte, învăţarea de minte că viaţa-i o afacere, toate dovezile îi arată că de aici poate veni norocul. O afacere cu specific este şi interviul, schimburile de cuvinte… Este suficient să ne gândim la replica, asigurarea  pe care o dă intervievatul la întrebările ce nu-i convin, la care nu vrea să răspundă: poţi să întrebi ce doreşti, fiindcă şi eu îţi răspund ce vreau. Dialogurile nu pot evita utopiile, deoarece imaginaţia le aduce în faţă în fiecare moment.

Capitalismul şi socialismul, dogmele din câmpul larg al teoriei îşi au utopiile lor, mai cu seamă în planul înfrumuseţat al promisiunilor, al egalităţii şanselor, a unor reguli la care care nu-şi văd aplicabilitatea. Ce să facem, ne plac dialogurile. Anatol France ne sfătuieşte,, Nu asculta pe aceia care vor discuta în mod subtil despre bine şi despre rău. Nu te lăsa impresionat de frumuseţea şi de fineţea vorbelor lor, căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în virtute''Marele scriitor ne prezintă un model, o idee de cum se poate contopi credinţa cu adevărul credinciosului. În lumea  noastră, împărăţia pe care o trăim, suntem departe de bogăţia virtuţilor. Chiar şi aşa cu mai puţine, sărace virtuţile ne dau speranţe, bucurii, frumuseţe, n-ar fi prea multe lacrimile când ne-ar lipsi şi încrederea în atâtea vorbe frumoase ale marilor creatori ?