|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
CINE L-A UCIS PE EMINESCU? Corneliu FLOREA, Canada Grafica: George Roca, redacţia Agero
POLEMOS „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeana” susţine H. R. Patapievici, preşedintele „Institutului Cultural Roman”. (citatul este reprodus din Revista ROST nr. 24/2005)
Nici nu ştiu dacă au reacţionat, dacă au avut curajul să reacţioneze fiindca H. R. Patapievici este la ora actuală cel mai mare geniu gonflat din mass media damboviţeană? Lui i se permite orice din mai multe motive. Întâi şi întâi este declarat mare erou al revoluţiei bucureştene fiind deţinut 26 de ore şi apoi urmărit de căpitanul de securitate Soare. Gabriel Liiceanu l-a decretat geniu şi l-a înhămat la troica boierilor minţii dâmboviţene şi, nu la urmă, ar fi trebuit menţionată superioritatea arborelui său genealogic ales, este fiul cominternistului evreu Dionisie Patapievici din Bucovina. Trebuie adaugată şi curtenia până la smerenie a preşedintelui Traian Băsescu faţă de el...
Ştiu însă că pe mine m-a mâhnit profund această afirmaţie defăimătoare care este cea mai josnică dintre toate calomniile şi blasfemiile lui H. R. Patapievici la adresa României şi a românilor din volumul sau Politice şi este, totodată, dovada cea mai elocventă a urii pe care o poartă poetului nostru naţional. Sunt convins că majoritatea românilor obisnuiţi, cum sunt şi eu, vor fi şocaţi când vor citi, repet: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intram în Europa”. Nu pot trece cu vederea aceasta comparaţie ordinară, de film comercial american cu cadavre ascunse în debara, când e vorba de Mihai Eminescu. Nu avem dreptul sa ramânem fără reacţie, fără ripostă la o asemenea impietate. Riposta mea de român instrăinat sunt aceste rânduri, prin care vreau să afle şi alţi români din Romania şi străinătate pe cine a pus Traian Băsescu ca preşedinte al Institutului cultural roman!
Suntem în ianuarie 2007 şi sărbatorim 157 de ani de la naşterea nemuritorului nostru poet naţional, care nu va muri nici când naţiunea română va fi asimilata de mini-globalizarea europeană, care la rândul ei va fi asimilată de globalizarea întregii societăţi umane, fiindcă şi atunci sper să mai fie minţii luminate de frumos şi adevar.
Făcând această comparaţie, tangenţială şi simplistă, între filmele comerciale americane cu cadavre în debara şi afirmaţia lui H. R. Patapievici faţă de Mihai Eminescu mi-am amintit de o serie de articole, citite cu mult înainte de 1989, când un medic neuropatologist, poet şi publicist din exilul romanesc, demonstra ca poetul naţional a fost de fapt ucis, nu de piatra unui sărman inconştient, ci prin otrăvire conştientă, tot din ură.
Să le răsfoim împreună. În 1989 când se împlineau o sută de ani de la moartea pământească a Luceafărului Românesc, medicul neuropatolog Ovidiu Vuia ce profesa la Giessen - Germania din 1970, a scos volumul „Mihai Eminescu 1889-1989” la Editura Coresi. Volumul a reveberat în exilul romanesc din acea vreme cu noi amănunte despre suferinţele, tratamentele şi adevărata cauză a morţii poetului văzute de către un neuropatologist, fost cadru universitar în Bucureşti până la plecarea sa în străinătate. De data aceasta nu scria poetul, publicistul sau criticul literar Ovidiu Vuia, ci specialistul în neuropatologie. El porneşte de la o altă lucrare, cea a Dr. Ion Nica aparută la Bucureşti în 1972 în care autorul conclude: „Aşadar, Eminescu nu a fost victima unui lues, pe care nici evoluţia bolii şi nici documentele nu-l atestă şi care nu a putut sta la baza unei paralizii generale pe care nu a avut-o, poetul prezentând în ultimii ani tabloul clinic al unei psudo-paralizii şi al psihozei maniaco-depresive clinice mixte”. Ovidiu Vuia contestă, pe bună dreptate profesională, termenul de pseudo-paralizie în acest caz, acceptând ca aceasta a fost doar o portiţa de scăpare prin care doctorul Ion Nica a putut să-şi publice lucrarea sa în 1972. Mai ţineti minte ce timpuri erau atunci, când Ceauşeştii întorşi din China începuseră o „revoluţie culturală” şi-n România?
Dar odată negată teoria luetică a suferinţei lui Mihai Eminescu, doctorii Ion Nica şi Ovidiu Vuia aduc argumentele intoxicarii masive cu mercur, tratament empiric ce se facea în vremea lui Eminescu în tratamentul luesului (sifilisului)!
Dar, înainte de a ajunge la intoxicatia masivă cu mercur, se reliefează cauzele care au produs poetului depresia majoră. În cazul sau, mai presus de toate, a fost suferinţa pentru neamul său. Aşa cum Isus Cristos a suferit pentru omenirea păcătoasă la fel Mihai Eminescu a suferit pentru românimea ţinută în întuneric sau prost „luminată”- Suferea pentru naţiunea română născută sub ochii lui şi sfâşiată încă din leagăn de inconştienţa românilor şi malignitatea alogenilor. Aşa a fost! Coborâţi în istoria cea adevărată şi veţi vedea. El a văzut, simţit şi înţeles clar ceea ce puţini din conaţionalii săi de atunci abia întrezăreau şi nu contracarau. Şi a vrut să-i facă să înţelegă. A muncit până la surmenaj fără de rezultat şi aceasta a fost cauza depresiei majore ce l-a mistuit.
Autorii menţionează că, după internările de la Ober Doebling de lângă Viena în 1884 şi de la Mânăstirea Neamţ din 1887, Mihai Eminescu s-a restabilit şi nu prezenta semne şi simptome de paralizie generală progresivă sifilitică (precizez, dată de treponema pallida, o spirochetă). Referindu-se la internarea de la Mânăstirea Neamţ, Ovidiu Vuia scrie că frumuseţea ţării sale îi reduce suferinţa şi surmenajul, scrie caligrafic şi clar versuri vibrante, printre care şi „Vezi rândunelele se duc”, ori o paralizie general progresivă nu are faze de remisiune, dar depresia are, mai ales în forma ciclică.
Dezastru vine de la tratamentul doctorului Francisc Iszac cu mercur, fricţiuni şi injecţii în doze toxice („cura de douăzeci de fricţiuni a patru grame de mercur când, şi o jumătate de gram poate să aibă acţiune dăunătoare”). Tratament cu mercur care în nici un caz nu ameliorează sau vindecă o paralizie general progresivă sifilitică, dar a cărui intoxicaţie generală dă o encefalopatie, afecţiune care psihic se traduce prin inhibarea şi distorsionarea funcţiilor cerebrale, lentoare, mari erori de raţionament şi comportament, o neuroastenie gravă tradusă prin incapacitatea de discernământ, iar neurologic prin polinevrite aferente, chinuitoare ca durere şi degradante prin lipsa controlului sfincterelor. Supradozajul cu mercur, iraţional sau criminal, administrat Luceafărului Romanilor de pretutindeni este o decerebrare chimică prin care „argintul viu” îi impietreşte nimicitor neuronii scoarţei cerebrale întunecându-i genialitatea şi în final îl răpune printr-o sincopă cardiacă ce este caracteristică hidrargirismului. Hidrargirismul sau intoxicaţia cu mercur, cunoscută în popor drept „otrăvire cu argint viu” era studiat de toţi studenţii medicinişti încă din evul mediu. Doctorul Francisc Iszac, care a studiat la Viena, a beneficiat în plus de marele tratat de patologie şi terapie a lui C.A. Wuderlich ce descria amanunţit şi intoxicaţia cu mercur, şi cu toate acestea i-a administrat lui Mihai Eminescu doze otrăvitoare.
De ce? Poate din aceleaşi motive sau stare resentimentară pe care le are şi H. R. Patapievici faţă de Mihai Eminescu. Şi nu numai atât, dar H. R. Patapievici scrie în „Politice” că poporul român e afectat şi „spirocheta românească îşi urmează calea pâna la erupţia terţiară”.
Nu ţine de demnitatea omenească tăcerea şi supunerea în faţa neadevărului şi a înjosirii, indiferent din ce neam ar face parte, fiindca acceptarea lor este tot o intoxicare otravitoare a întregului neam. Iată-ne reintraţi în Europa, de care am fost desprinşi şasezeci de ani şi Mihai Eminescu nu a fost nici un moment cauza acestei desprinderi pe care H. R. Patapievici a avut neobrăzarea să le-o arunce românilor în faţă. Şi majoritatea intelectualităţii româneşti a tăcut şi cu supunere a acceptat toate vorbele de rău şi insultele lui H. R. Patapievici ce sunt înşirate, pagini după pagini, în „Politice”. Şi nu numai intelectualitatea fină şi cosmopolită tace şi rabdă, dar şi justiţia e paralizată în faţa lui. Parchetului bucureştean i-au fost trimise denunţuri penale împotriva lui H. R. Patapievici din Germania, Canada, Argentina şi România, dar nu a avut nici reacţia minimului bun simţ social de a-şi respecta elementarele obligaţii de serviciu şi Constituţia României. La fel a rămas de impasibilă faţă de genialul moralist când acesta a încălcat legea de funcţionare a CNSAS în cazul informatorului securităţii Sorin Antohi sau, mai recent, în cazul demisiei şi denunţurilor lui Radu Portocala de la Paris. De ce şi pentru cine muşamalizează justiţia dâmboviţeană toate ilegalităţile acestui cetăţean care se înfruptă din cele mai mari avantaje materiale posibile în România? Nu voi primi nici un răspuns şi înţeleg: „sunt alte vremuri, cu aceiaşi doctori”.
Recent am citit ceva scris de Geo Bogza despre Mihai Eminescu, care începe cu „pe vremea când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ” au ajuns şi au înnoptat într-o casă din Ipoteşti, unde au fost primiţi şi cinstiţi cu mare omenie, fără a fi cunoscuţi cine erau. Impresionat de căldura sufletului românesc Sfântul Petru îl roaga pe Dumnezeu să facă ceva pentru aceşti oameni. Şi Dumnezeu le-a dăruit românilor pe Mihai Eminescu! Şi acum în secolul XXI, H. R. Patapievici şi alţii ca el, vor să-l răstignească!
CORNELIU FLOREA Ianuarie 2007, Winnipeg, Canada
------------------------------------------- 7. Textul mesajului Dvs.: 'Daca nu l-am fi avut pe Eminescu, n-am fi stiut niciodată ce limbă minunată avem... Pe Eminescu, dincolo de moarte si de viaţă, îl vor omorî mereu acei "venetici" ai culutului sfânt faţă de neam şi obârşii ... Urmaşii lui Bicilis - poartă nume noi, acest Horia Patapievici şi alţii ca el, din aceeaşi "elită", venin varsă în minţile tinere... Tineri ce nu mai cunosc drumul spre biblioteci, tineri cu o cultură - televizată sau computerizată... Va mai curge multă apa pe Dunăre până când aceşti tineri intoxicaţi cu neadevăruri (mult mai toxice decât mercurul) vor afla cale spre ei înşişi ...cale ce orecum e luminată şi de profunzimea limbii române a Luceafărului Eminescu.'
-- Formular: 'Parerea'
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
