|
|
|
|
|
Cioburi de vitraliu - Crochiuri sexagenare Gânduri la flacăra anilor
Cezarina Adamescu, Agero
„La ce bun poetul în vreme de secetă?” Octavian Paler
Aceste gânduri sunt pentru oameni grăbiţi şi foarte grăbiţi. Pentru cei ce n-au niciodată timp. Nici măcar să trăiască. Aleargă, se-nvârt continuu, sunt în mişcare, chiar şi atunci când se odihnesc. Sau ar trebui să se odihnească. Viaţa trece pe lângă dânşii şi nu o văd, nu o simt, nu-i aud vuietul. Pentru că n-au timp. N-au vreme pentru frumos, pentru bine, pentru adevăr, pentru linişte, n-au timp pentru timp şi pentru răstimp. Doar pe ultima sută, îşi dau seama cât de mult s-au risipit, fără să înţeleagă de ce, pentru ce şi mai ales, pentru cine. De cele mai multe ori, au uitat chiar, cine mai sunt. Dacă nu ar avea nevoie zilnic de hârţoage şi acte absolut inutile, şi-ar uita chiar şi identitatea. De vârstă, ce să mai vorbim? Se trezesc dintr-o dată bătrâni şi nu le mai vine să creadă c-au fost şi altfel. C-au fost copii, tineri, maturi, oameni normali, într-o lume grăbită. Nimic nu e veşnic în afară de Dumnezeu. O rugăciune spune aşa: „Am trăit de parcă n-ar trebui să mor niciodată”. Aceste cuvinte sunt pentru lumea grăbită, chiar dacă nu are timp să le citească. Şi chiar dacă, nici eu n-am avut vreme să le citesc. Abia dacă am avut timp să le scriu. Pentru cine? Pentru ce? Pentru un timp care ar trebui să aibă mai multă răbdare cu oamenii. Să fie mai îngăduitor, mai tihnit, mai temeinic. Grabă, agitaţie, stress, îndoială, nesiguranţă, superficialitate, ruină de suflet. Toate duc, inevitabil, la degradarea stării iniţiale, alunecarea într-o mare de incertitudini care vor costa scump persoana umană. Ne pasă? Nu. Instinctul de conservare e mai puternic. Se salvează cine poate din această corabie. Cine ştie să dea mai bine din mâini, din picioare, din gură. Dostoievski spunea odinioară: „Frumuseţea va salva omenirea”. Dar câtă putere poate avea o delicată floare frumoasă? Depinde de ceea ce înţeleg oamenii prin frumuseţe. Sau prin lume. „Elementul lume” – titlul unei cărţi de Calistrat Costin – are multe conotaţii. Lumea ca suport pentru oameni. Pentru cuvinte. O lume de cuvinte. Lume bună, lume rea. Lume veche şi nouă. Cuvintele alunecă până la buzele apei. Apoi se azvârl ca-n prăpastie. Din orice cuvânt se naşte un binom. Spirit maniheist? Lumea e construită doar pe două principii? Trebuie mereu să alegem? Şi dacă tot trebuie să alegem, de ce să nu alegem frumuseţea? Sau bunătatea. Sau adevărul. Sau Iubirea, Caritatea, care, toate la un loc, într-un efort suprem, pot salva omenirea. Nu v-ar plăcea?... Până atunci, lumea grăbită, neatentă, aleargă care încotro, aparent fără ţintă, dar mânată de propriile interese mărunte, neavând timp nici măcar să se privească-n oglindă. Şi-atunci, la ce bun? Cui ar folosi înscenarea?
Ar trebui să lipesc un afiş, ori să pun un bileţel pe uşă, ori măcar un mesaj SMS: Aici nu se măsluieşte. Aici nu e institut de înfrumuseţare. Aici se grăieşte, aşa cum se scrie, adică, se scrie aşa cum se gândeşte şi se grăieşte. Fără nici un farafastâc. Harurile cele mai mari le-am primit în toiul unor cumplite dureri ori nefericiri. În totală confuzie, incertitudine asupra zilei viitoare. Nimic nu e simplu. Altfel, totul n-ar fi decât o mare şi neruşinată minciună. Măsluire. Las cititorul să judece.
TANDREŢE SEXAGENARĂ
*Lucrurile se rostogolesc mai degrabă decît cuvintele. Mai iute chiar decât oamenii. Opriţi-mi vertijul!
*Suflet clocotitor. Trup flămând. Inimă jinduită. Eu. Mintea luptă cu umbrele. Deschideţi fereastra Să iutre cât mai multă Lumină.
*Pierdere şi câştig. În căuşul luminii gheme de umbră.
*Degetele unei femei Dansează singure. Independente de trup Dintr-o dată-şi iau zborul.
*Jocul cu banii altora, încă nepedepsit: Bursa.
*Răsfoiesc cartea la fel cum m-aş ruga la Zidul Plângerii.
*Florile îngrăşate cu cenuşa din trupul străbunilor capătă miros de veşnicie.
*Ah! Mi-a scăpat printre degete Poezia!
*Când dragostea se preface în sex să nu te miri de moleşirea spiritului.
*Lumea a început să mă cunoască abia din clipa cînd eu am încetat să mă recunosc.
*Feţele virtualului: depinde din ce parte priveşti.
*Sursa poeziei autentice: Lumină şi Credinţă.
*Chiar şi pe întuneric poate izbucni flacăra iubirii.
*Un foc mocnit se poate preface lesne-n cenuşă.
*Din jarul ochilor tăi izbucnesc luminiţe.
*Cineva pleacă, altcineva vine. Locul se ocupă chiar dacă nimic nu mai e la fel. Oamenii şi lucrurile sunt unice.
*Astfel percepi trecerea timpului, prin schimbarea persoanelor din viaţa ta.
*Numărăm iubirile după ciclicitatea anotimpurilor?
*Oamenii devin perioade de viaţă. Apoi, crâmpeie de amintire. Nu-i putem aduce cu forţa dar nici nu-i putem reţine.
*Pasageri, pasageri pe o corabie care Înaintează în larg (Duc in altum!) la discreţia pânzelor şi a vântului. Singur, catargul trebuie să rămână neclintit. Şi statornic.
*Omului îi cade prea lesne aura în ţărână. Şi-i va fi greu s-o şteargă de praf şi să o aşeze din nou pe frunte. Oricum, fruntea nu va mai fi vrednică de o aşa strălucire.
*Ai grijă de propria aură. Leag-o cu aţă. Sprijin-o cu mâna sau cu alt suflet.
*Şi până la urmă eşti ceea ce tu consideri despre tine că eşti.
*Nimeni nu te face ceea ce eşti în afară de Dumnezeu şi de tine.
*Aruncă-ţi privirile cât mai des în propriul templu!
*Un templu părăsit e lesne năpădit de buruieni şi rugină.
*Oră cu oră am străbătut urcuşul. Mi-e dor de clipă.
*O casă străveche şi-a luat picioarele la spinare.
*Cerul desfăşurându-se ca o insulă în abisuri.
*În marea de Chi îmbulzeală. Nu mai e loc pentru nimeni.
*Ierburi ude cât cuprinzi cu privirea. Liane de rouă.
*Linişte! Pe muntele vrăbiilor concert de clopote.
*În cuget – nevicleşug. De gândurile tale mă agăţ ca să străbat urcuşul costişă de costişă.
*Fereşte-te de clipa când nu vei reuşi să mai surprinzi pe nimeni.
*Gândurile se-nfruptă din mine şi mă înfulecă pe nemestecate.
*Lihnit mă simt de gingăşie şi jinduit de-o mână caldă.
*Poezia – acest spaţiu de o profundă sacralitate casa mea de rouă care-mi răcoreşte fiinţa.
*Te poate răcori un deget doar, într-un pahar cu apă?
*Cel ce slujeşte şi cel ce-i slujit uniţi în jertfă comună.
*Să vină – puhoi năzuitele ploi spălătoare de cuget!
*Să nu-mi şopteşti iubite ce nu doresc să aflu!
*Har înalt – înfiorare de inimă, ardere de tot.
*Suflare în foalele Timpului – bătaia de inimă.
*Bătăi de inimi agresiuni zilnice numite viaţă.
*40 de gânduri pustii despre Ţara Făgăduinţei.
De colo-colo mica mea zburătoare viaţa – mă poartă.
Şi peste toate, Poezia – scorpia care mă îmblânzeşte.
CEZARINA ADAMESCU, Agero 16 iulie 2011
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |