|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
EDITORIAL
CODUL LUI
HAMMURABI Maria Diana Popescu, Agero
Spaţiul fragil
al societăţii civile, colmatat de criză şi de apele revărsate
din cer, a scăpat pentru moment de corturile
ocupaţiei politice şi de alaiurile candidaţilor, raşi, tunşi,
frezaţi şi parfumaţi, care au invadat ţinuturile patriei, precum
extratereştrii īn filmele S.F.. Gata cu
iarmarocul electoral - spectacolul grotesc şi costisitor (după
modelul american), despre care, Oscar Ameringer afirma că
este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri
pentru campanie de la bogaţi, promiţīndu-le şi unora şi altora
că īi va proteja de ceilalţi. Din păcate, īntotdeauna sub
vremuri, istoria a fost ostilă mulţimii, ţinută la limita
supravieţuirii cu firmiturile de la masa stăpīnilor. Cum ar fi
dacă intelectualii ar īnfiinţa o structură de partid, ca
alternativă la degradatul sistem politic capitalist, un partid
cultural-social de temut, care să negocieze de pe poziţie de
egalitate cu statul, ca instituţie īn slujba cetăţeanului. Ar fi
cea mai puternică ripostă din istorie, dată statutului de milogi
enervanţi şi inutili pe care autorităţile īl aplică naţiunii.
Polonia a eliminat un regim printr-o astfel de acţiune. Nu este
un exerciţiu de imaginaţie, ci tentaţia unui demers. Sloganurile
manipulatorii care au afectat grav şi pe termen lung structura
societăţii civile, viaţa cetăţenească şi imaginea ţării, nu mai
pot fi comestibile. Regimul de clandestinitate īn care a fost
trimis cetăţeanul nu mai poate fi acceptat. Īn grava eroare īn care se
află mersul omenirii, mai lipseau pălăriile zburătoare ale
regalităţii, sterilitatea şi opulenţa ostentativă din zona
şampanizată şi ecletizantă a schimbării de tactică. După două
trimestre de scădere economică, englezii au fost parcă
hipnotizaţi de cele 1,4 miliarde de euro, date pe apa Tamisei.
Rege sau om de rīnd, pămīntul se deschide la fel pentru toată
lumea. Numai dacă eşti extremist nu-ţi găseşti mormīnt, nu ai
linişte īn lumea īntunericului şi eşti purtat, īn oale şi
ulcele, dintr-o ţară īn alta şi confundat cu drogurile. Atunci
de ce să facem jocul lui Kover, instigatorul, insistīnd pe
şmecheria lui? Conspiraţia īmpotriva Romāniei este o capcană
menită să-i aducă un capital de imagine. Populaţia maghiară din
ţara noastră, la fel de paşnică precum romānul, īnţelege că
mai-marii lor sīnt marionete celebre, īnţelege chiar şi de ce
Rusia se face soră cu China: ca să se tutuiască
din punct de vedere strategic. Nu vīnd gogoşi, cele două surori
vor fi la mare căutare pe piaţă! Precum īşi doresc prinţii,
prinţesele, regii şi reginele, cu apucături
moderne. Fac tot felul de giumbuşlucuri, pentru a se afla mereu
īn atenţia lumii. Iau lecţii de mixat muzică, prezintă buletinul
meteo la BBC. Vrăjiţi de turmele de mioare, de cīntatul din
fluier şi de mierea ursului, merg īn cīrjă prin pădurile
patriei noastre, clocind īn minte ideea colonizării.
Īnchis pe viaţă īn culisele teatrului Primăvara arabă, fostul
preşedinte egiptean Hosni Mubarak ascultă printre gratii profeţiile
negre ale lui Robert Zoellick, şeful Băncii Mondiale:
pieţele financiare, vor simţi arşiţa verii
lui 2012, mai ceva ca la marea panică din 2008. Europa e īntr-o
direcţie periculoasă, Spania şi Italia sīnt aproape de limita
care a dus dezastrul īn Grecia, Irlanda şi Portugalia. Cine a amalgamat mersul
ţărilor lumii, īncīt au creat găuri negre care au īnghiţit
miliarde de euro şi instituţii īntregi? Banca Mondială şi FMI.
Cupiditatea băncilor, lipsa supravegherii bancare, corupţia
politică, subterfugiile legislative, disputele financiare bazate
pe orgolii, disfuncţionalităţile economiei capitaliste şi
incapacitatea instituţional-administrativă, au hrănit cele două
organisme financiare cu preţul sărăcirii naţiunilor. Un bancher
autohton sugerează īntr-un articol de presă ca milioanele de
datornici la bănci să fie pedepsiţi după procedee barbare. El
propune, indicīnd surse istorice demult apuse, reīntoarcerea la
sclavie, la pedeapsa cu moartea pentru
romānii īndatoraţi din cauza sărăciei şi fraudaţi de bănci cu
dobīnzi uriaşe şi comisioane ilegale. Īn cea mai mare parte
a istoriei omenirii, nerambursarea datoriilor a constituit o
infracţiune care, īn diverse perioade şi locuri, a fost
pedepsită cu moartea, mutilarea, tortura, sclavia sau, mai
recent, cu īnchisoarea datornicilor, declară bancherul. Īn
niciun īnscris cu caracter legislativ, nu există asemenea
construcţie frazeologică. Cīt tupeu şi aroganţă au aceşti
profesionişti lipsiţi de scrupule ai cămătăriei
instituţionalizate! Bancherul fariseu pune aberantele sale
afirmaţii īn seama Codului lui Hammrurabi, care, desigur, nu
stipulează asemenea măsuri. Face apoi apel la Biblie şi
menţionează sclavia drept pedeapsă pentru neplata datoriilor.
Instigare la barbarie! Īn ce secol trăieşti, ilustre vameş
păcătos? Īn Biblie scrie negru pe alb că e mare păcat să dai
bani cu camătă. Şi tocmai acest lucru au făcut bancherii. Au dat
bani cu camătă īnrobitoare. Deci cum se numesc, ei? Cămătari.
Aşadar, asupra lor să se abată sclavia şi pedepsele primitive,
la care face apel bancherul. Sancţiunile din Codul lui
Hammurabi (sinteza gīndirii juridice īn Mesopotamia, cu 4000 de
ani īn urmă), trebuie aplicate bancherilor capitalişti, care au
provocat criza şi au ros din ea, umflīndu-şi nemăsurat averile;
bancherii care au luat pielea de pe romāni,
trebuie să primească o lecţie corectivă: să
descuie visteria personală şi să haşureze găurile negre, sau să
li se reţină retribuţia pentru creditele capcană īntinse
populaţiei, pīnă ajung la salarul minim pe economie, din care īi
invit să trăiască
dacă pot. Sau să rabde de foame, precum
romānii fraudaţi prin dobīnzile uriaşe şi prin creşterea
artificială a cursului valutelor. Devenind şi ei debitori
rău-platnici, să fie vīnduţi ca sclavi (juridic, īn codul lui
Hammurabi, scalvul, fiind asimilat unui bun mobiliar). Să li se
ia vila, bolidul, masa şi găina. Nu aşa prevede Codul de legi al
lui Hammurabi, la care face apel bancherul pascariu? Cu neruşinarea de care dau
dovadă, mīine, poimīine, hoţia prin īndatorare va fi declarată
filozofie, ştiinţă, artă şi cultură economică, iar bancherii
capitalişti vor obţine doctorate īn domeniu. Banii, care mai
īntīi au avut acoperire īn aur, pe urmă, īn mărfuri, astăzi, sub
acoperirea legilor, au devenit calcule virtuale.
Numai o treime din banii care circulă īn lume au
acoperire, aşa că, şi noi am fost īndatoraţi tot cu bani
internautici. Cum romānilor li s-a tăiat īn fiecare mandat
internetul existenţial, luaţi-vă adio de la digiţii
umflaţi īn procente pe clone, carduri, şi contracte de
zeci de pagini. Decīt să-i sperie pe oameni că īi pot
executa silit, bancherii ar trebuie să-şi pregătească
garniturile de tren, au un exemplu regal īn istorie.
Apusul băncilor este aproape. Ideal ar fi să-şi caute din
timp un loc pe plantaţiile din America de Sud. Creditele fără
clauze ipotecare sīnt ţepe pentru recuperatori.
B.N.R. a permis băncilor să funcţioneze pe principiul
profitului ca orice societate comercială, le-a permis să vīndă
populaţiei bani extrem de scumpi, fără acoperire legală. De vină
sīnt BNR şi lăcomia feroce a celor 41 de bănci de
pe teritoriul ţării, care şi-au făcut planuri de perspectivă cu
privire la maximizarea profiturilor pe seama creditului de
consum şi pe spinarea populaţiei. Bancherii ştiau ce se va
īntīmpla dacă exagerează cu creditarea, doar sīnt profesionisti
īn inginerii financiare. Să stingă lumina şi
să plece! Tii, ce linişte va fi atunci cīnd va rămīne doar
C.E.C.-ul. Dacă băncile nu sting lumina, criza financiară se va
duce pīnă īn 2016-2018. Pentru că, pīnă atunci sunt eşalonate
cele mai multe termene de scadenţă la creditele de
consum din Romānia şi din majoritatea statelor. S-a dus vremea
cīnd īn lumea financiară, īntotdeauna, cīştigau băncile şi
cazinourile. Bancherii şomeri ar avea o opţiune la noi:
agricultura. Pentru a deveni agricultor şi a
scoate profituri cinstite, nu-ţi trebuie un centru NASA şi nici
atītea filiale luxoase, cu extrem de mulţi trepăduşi plătiţi cu
mii de euro. Avem cīmpuri mănoase şi dealuri frumoase, care īi
pot stimula pe bancheri să crească exponenţial, precum
dobīnzile, profitul īn anii următori, avīnd
īn vedere arta prin care au crescut de zece ori sumele
īmprumutate de romāni. Să-i dăm jos din Panteonul lor, pe
aceşti lacomi dispreţuitori cu mulţimile, aceşti lupi
capitalişti, preocupaţi, oricīt ar costa, doar
să īmbrace, funcţie de interese, cīte o blană de oaie.
Pentru că vremurile nu-mi mai
permit visuri īndrăzneţe, m-aş mulţumi să-l văd pe Leonard
Cohen, celebrul poet-cīntăreţ, care va concerta la Bucureşti, pe
22 septembrie. Maria
Diana Popescu, Agero
|
|
Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien) |