|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Lucian HETCO - Germania Comentarii de la cititori la subsidiar
Văzută de departe, politica actuală, propaganda culturală, modul nostru incitant de a face politică, dar şi numele nostru de români, imaginea noastră în străinătate lasă de dorit. Şi nu mă refer aici la pretenţiile modeste ale cetăţeanului de rând ce locuieşte în ţară şi nici măcar la standardele morale sau cerinţele românului ce a trăit o vreme în occident şi care de la o vreme, a început să gândească altfel, adică ceva mai obiectiv, conştient de propria valoare şi mai ales eliberat de stângismul stupid cu care am fost cu toţii îndoctrinaţi şi dominaţi timp de peste 50 de ani, ale cărei sechele s-au înrădăcinat treptat - dar sigur şi care sunt parte a randamentului psihologic ale personalităţilor aflate la putere. Mă refer aici în special la modul în care suntem percepuţi românii ca entitate în special în străinătate, ca factor civilizatoriu, etnic şi social. Greşit este însă să considerăm că imaginea noastră în lume, ori în Europa în special, este totalmente negativă, că am oferi străinului, de altfel puţin interesat de cultura noastră şi pe care pe bună dreptate, la repezeală acesta ar cataloga-o din neştiinţă ori nepăsare, ca fiind parte a culturilor naţionale minore sau crepusculare, un tablou reprezentat nu numai prin inconştienţa politică sau de farsele electorale, dar şi de elementele sociale de genul belferului îmbogăţit prin fenomentul corupţiei generalizate sau al pseudo-intelectualului de duzină, produsul tranziţiei ultimilor ani. Concluzia firească la care am ajuns, nefiind cu siguranţă singurul care vede stările de fapte identic, este că imaginea noastră în lume, nu este pe măsura potenţialului nostru creator şi trebuie schimbată din temelii! Şi vina este colectivă şi nu a străinului care nu a auzit de noi! Complexul propriei imagini la români, inconform cu realitatea, naşte un sentiment neplăcut şi nerealist de inferioritate, vizavi de alte naţii, căci în esenţa sa, acesta poate fi moral combătut, cu o anume străduinţă şi un efort minim. N-aş putea spune cu certitudine dacă întreţinerea acestui complex este voită, ori gândită de ideologi în prealabil, cert este însă că fenomenul trebuie conştientizat şi analizat, fiindcă în alcătuirea sa, comparativ cu vioiciunea spiritului nostru latin, se află într-o profundă antiteză. Este, dacă vreţi o greşeală de marketing din punct de vedere psihologic, la nivel naţional! Străinii ne cunosc de altfel mai puţin prin scriitorii noştri sau oamenii de cultură sau ştiinţă. Scriitorii noştri crează la fel ca şi acum o sută de ani, căci în ţară încă nu pot trăi nici acum din scris, ca odinioară fiind şi ei slujbaşi pe undeva, la stat, patron sau chiar pe nicăieri. Fondurile alocate culturii se diminuează! Se poate într-adevăr să fie şi aşa, ajungând la situaţii tragicomice, scriitorimii române lipsindu-i cumva publicul adecvat? Străinii au ajuns să ne cunoască recent prin emigraţia noastră în massă, cauzată în principal de politica ce nu a redresat satisfăcător economia naţională şi care încă nu reuşeşte să asigure la timp locuri suficiente de muncă în ţară, plătite adecvat, în raport cu cerinţele pieţii. Ne mai cunosc ceilalţi eventual şi nu în mod întâmplător, (mai nou) şi prin propaganda culturală oficială de schimbare a imaginii româneşti, finanţată din fonduri publice, adică din banii contribuabililor români, în speţă în străinătatea vest-europeană, propagandă culturală ce se desfăşoară de o vreme în puţinele cercuri româneşti din străinătate, ce au încă o minimă anvergură şi apar guvernanţilor dâmboviţeni ca fiind de aceea efective (căci de fapt nu sunt), în atingerea scopurilor sale, în special în baza muncii unor rari idealişti sau a unora dintre cei imigraţi, dornici de afirmare sau de statut social în comunitate. Împreună cu bruma de membri ai asociaţiilor româneşti, recunoscute şi mai mult sau mai puţin afirmate, ai căror membri plătitori se împuţinează treptat în ciuda creşterii numărului de rezidenţi români în străinătate, indiferent de ţara de reşedinţă, se realizează de o vreme încoace manifestări româneşti sau cu caracter românesc pentru publicul vest-european. Ceea ce este un efort considerabil şi merită pomenit! Dar ceea ce este mai grav este că majoritatea străinilor nu ne cunosc obiectivele turistice, atracţiile de orice fel, cultura, istoria, limba, poeţii şi scriitorii, ci mai mult fac adeseori legătura, atunci când aud de români, fac asocieri şi trimiteri la reportajele negative legate până nu de mult de copiii străzii, câinii vagabonzi, problemele ecologice sau mai nou cu crizele politice, ori corupţia din ţară. Ba mai mult, unii confundă rromii cu românii! Să ne întrebăm apoi, cum ne văd foştii noştrii conaţionali: şvabii bănăţeni sau saşii transilvăneni? Deunăzi, publicând un articol despre Heimattag-ul saşilor transilvăneni, scris de colaboratoarea revistei AGERO, jurnalista Dani Rockhoff din Reutlingen, am avut surpriza să înregistrez un comentariu nesemnat, scris probabil de către o săsoaică, ce stăpânea încă limba română, care nu mi-a oferit spre publicare decât o frază scurtă, însă fără numele său sau adresa e-mail, "Unde este Heimattag-ul vostru?" (Heimattag în germană înseamnă Ziua Patriei). O întrebare retorică, care chiar în lipsa unui interlocutor ce a uitat să se prezinte, m-a fascinat prin directitudinea şi francheţea ei! Sigur că noi românii n-avem un Heimattag! De unde să-l avem, lipsindu-ne solidaritatea, ca meteahnă traco-dacică, de cel puţin două milenii? Concluzia finală este cât se poate de firească, căci chiar între emigraţii din România, saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni, se pare că imaginea noastră suferă pe mai departe, nefiindu-ne decât rareori favorabilă. Adeseori mi-a fost dat să retrăiesc în discuţiile cu concetăţenii mei de origine română sentimentul "bagajului valah", resimţit în principal de etnicii români, în special în cadrul căsătoriilor mixte unde au fost trataţi ca atare. Unii mai slabi de înger şi-au schimbat chiar şi numele de familie, cu cel al partenerului german, ori ca să placă nemţilor, ori pentru a se pierde între noii germanizaţi! Un fel de politică ştruţului, căci accentul, aspectul, comportamentul, mentalitatea, tot acelea au rămas! Cred din toate aceste motive şi a altora ce nu le mai voiesc să le pomenesc aici, că ar fi bine să spunem treptat lucrurilor pe nume şi să arătăm străinilor, cu adevărat, ceea ce suntem! Căci boala aceasta a pasivităţii ori indiferenţei nu este veche doar de zeci de ani! Lipsa unei atitudini ferme ancorate în psihologia românului, toleranţa sa proverbială, am ajuns să o condamn între timp, fiindcă nu produce corectura necesară schimbării în bine. Şi nu este nimic mai adevărat în faptul, că trebuie îm sfârşit să fim conştienţi de valorile noastre şi că de faptul că acestea trebuie promovate, la fel cum şi scriitorii noştri trebuie traduşi în limbile de circulaţie mondială. Nici un român nu va primi un premiu Nobel pentru literatură, atâta vreme cât opera sa, va fi cunoscută doar în ţară! Pasivitatea politicienilor legată de imaginea românilor şi a României în lume nu mai este explicabilă ca în anii '30, la fel de înţeles fiind şi faptul că nici străinii nu pot fi determinaţi printr-un articolaş sau printr-o broşurică departamentală de treizeci de cenţi pe la vreun târg de turism, să vină la grămadă la noi în ţară, să ne viziteze munţii, delta, capitala, oraşele noastre păstrătoare de tradiţii şi cultură, să ne cunoască literatura, creaţia artistică, folclorul, mânăstirile, istoricii şi filozofii! Acestea trebuie arătate lor mai întâi lor, la ei acasă, cu un efort considerabil, cu fonduri şi în baza unor proiecte de perspectivă! La fel cum nu le putem smulge străinilor afirmaţii pozitive despre noi, decât prin realizări şi recunoaştere activă a personalităţilor ce le-am oferit şi le oferim constant culturii mondiale. În occident bunăoară, încă n-a auzit mai nimeni de Stănescu, Ţuţea, Pandrea, Culianu, etc. Lumea a aflat de noi şi de cultura noastră mai degrabă prin românii stabiliţi trăiţi şi afirmaţi în occident, aşa cum s-a auzit şi se pomenesc încă: Brâncuşi, Enescu, Cioran, Ionesco, Eliade, Istrati, Perlea şi alţii prin SUA, (Palade, Oberth, Florea, etc). A trebuit iată, ca "vârfurile noastre de lance", de altfel nerecunoscuţi în ţară la vremea lor şi afirmaţi prin muncă serioasă în străinătate să facă numele de român cunoscut printre străini, fapt ce pare a mai fi încă perceput de diriguitorii de la Bucureşti, încă şi acum, ca fiind un fel de obligaţie morală, o normalitate în virtutea unui cutume sau ca recunoştinţă pentru întâmplarea de a ne fi născut cu toţii români, ori ca expresie a unui patriotism prost înţeles?! Căci nu emigraţii au datoria această sfântă, ci în special cei din ţară! Pe de altă parte intelectualitatea ce se vrea elitistă din ţară se străduieşte din răsputeri, de când cu internetul, a găsi alianţe solide în diaspora română, ce mai degrabă se adeveresc a fi ori rare, ori de slabă calitate. Interesant este fenomenul cu atât mai mult, cu cât unii dintre intelectualii din garda a doua a emigraţilor, referindu-mă aici nu la elitele diasporei, se regăsesc aici, ca şi cum ar fi chemaţi să îndeplinească o misiune civilizatorie, ce nu le este proprie şi care în fapt este dirijată din umbră! Motivul participării lor la troc, este lipsa unui sine autentic, ori nevoia de a fi băgaţi în sfârşit în seamă! Aşa se nasc peste noapte nume noi de pseudo-intelectuali, ori "scriitori" diasporeni, pseudo-celebrităţi prin bloguri sau păginuţe nesemnificative. În aces timp elitele veritabile ale diasporei române, ca fenomen perceptibil, sunt de aceea, în cea mai mare parte integrate în cultura de adopţie, astfel că motivaţia lor de a se război cu morile de vânt din capetele diriguitorilor ori a deţinătorilor de lobby de acasă, este redusă şi pe alocuri, chiar şi explicabilă. De altminteri, pe cine să (mai) tragem la răspundere? De cel puţin o sută de ani ne merge la fel şi dacă vom continua în acest mod, la fel ne vor fi şi rezultatele. Mai apoi pe acasă, din partea belferilor guvernanţi şi populişti şi nicidecum din partea intelectualilor autentici, nu avem ce aştepta: nici un centrism politic va urma sau oarece democraţie autentică, ci una la fel "originală", continuatoare celei stângiste intolerante şi neo-liberale, cu elementele cu ne-am obişnuit din păcate între timp: agresivitate, revanşism, ambele dominate de mitocănie, atacul la persoană, denaturarea adevărului public, lipsa unei moralităţi de grup, ori individuale, etc. Grupările intelectuale autentice din România, atâtea câte au mai rămas, au trecut se pare mai mult decât peceptibil la rezistenţa pasivă, tradiţională de altfel, ce le este binecunoscută nu numai din perioada comunistă, căci potenţialele destructive şi renunţarea puterii la finalizarea procesului de afirmare al valorile autentice, le aveam şi dinainte de războiul al doilea mondial. Fenomenul pasivităţii, ori a lichelismului politicienilor români, a rămas acelaşi ca şi acum o jumătate de secol sau mai bine, căci corectura la nivelul modului lor de a gândi, conştient şi în virtutea realităţilor, pe alocuri înfricoşătoare, n-a avut loc! Aşa ne trebuie, dacă ne lipseşte pe undeva o cultură a protestului, cum o au bunăoară nemţii, francezii, polonezii sau ungurii! Bine măcar că o mai avem pe cea a bancului politic, în continuare, căci astfel nu se va schimba nimic! Halal să ne fie!
Lucian HETCO Editor al Revistei Agero, Germania Iulie 2007
------------------------------------------- -- Formular: Părerea -------------------------------------------
1. Ce doriti sa ne transmiteti?: Comentariu 2. Tema / articolul / autorul::Analize si comentarii / Complexul propriei imagini la români de Lucian Hetco 3. Numele si prenumele Dvs.: Ion Măldărescu 4. Adresa Dvs. E-mail: ion_maldarescu@yahoo.fr 5. Numarul Dvs. de telefon (fix): 6. Numarul Dvs de telefon (mobil): 7. Textul mesajului Dvs.: Un text lucid, subtil prin controlul subliminal indus, delicat prin exprimarea unei realităti nu tocmai placute si care - din păcate - va mai dainui incă multa vreme. Autointitulata "elita intelectuală" s-a inconjurat de un zid construit în jurul unui club exclusivist situat în "sfere inalte", un club dăunător tuturor, care include nume ce se situează mult prea departe de cele inserate în comentariul domniei voastre. Conducatorii postdecembrişti ai României, constituiti într-o "castă" qvasiimpenetrabilă, au pierdut de mult legatura cu realitatile româanilor, au avut şi au cu totul alte preocupări decat acelea impuse de obligatiile şi menirea lor, acolo, in "vârful piramidei". Nu toti românii sunt răi; nemţii, francezii, suedezii, olandezii, belgienii, elvetienii, americanii... au şsi ei lichelele lor, dar ştiu să-şi promoveze valorile autentice, acoperind astfel "gunoaiele" de la marginea societăţii. Noi, dimpotrivă, scoatem în evidentă "urâtul" care nu ne caracterizează! Mesajul doamnei de care aţi amintit este deplin justificat, concis prin simplitatea lui şi totodată trist prin conţinut. Da, avem nevoie de HEIMATTAG! Felicitări pentru tot ceea ce faceti!
Ion Maldărescu
-------------------------------------------
Robert Pugler
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
