CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE EDUCAŢIE

ÎN CONTEXTUL UNEI LUMI GRĂBITE

Alina-Elena Marin

Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne pune în prezenţa unor situaţii originale, noi, ba chiar imprevizibile. În acest context, în calitatea noastră de dascăli, trebuie să-i pregătim pe copii să fie inventivi şi să dea în acelaşi timp dovadă de curajul necesar ca să ia iniţiative şi să aibă imaginaţia indispensabilă descoperirii unor soluţii noi.

Pornind de la semnificaţia noţiunii de educaţie, în sens larg, ea este „ansamblul mijloacelor şi disciplinelor prin care ne străduim să-i conducem pe elevi sau studenţi de la copilărie la vârsta adultă.”[1] Pedagogul şi filosoful de excepţie Gaston Berger face o delimitare între lumea copilăriei, din care educaţia trebuie să le arate elevilor cum trebuie să iasă – şi lumea adulţilor, în care ea trebuie să-i introducă. Formulează astfel premisa că prima e o lume a visului, iar cea de-a doua, una a acţiunii.[2] Despre această lume a acţiunii voi încerca să formulez câteva consideraţii care să ne facă să reflectăm asupra câtorva problemele reale din învăţământul actual.

Traversăm o perioadă în care reformatorii noştri cred în genere că se află în faţa unei „crize”, că nu se pune decât problema unei readaptări şi că, după aceasta, lumea îşi va regăsi stabilitatea. Într-adevăr, transformările situaţiei generale sunt atât de profunde şi de rapide, încât totul e mereu repus în discuţie. Dar acestei reprezentări a reformei ar trebui să i se substituie o serie de transformări, care ar realiza adaptarea permanentă a învăţământului la nevoile unei lumi în evoluţie rapidă. Unei astfel de lumi trebuie să-i corespundă un învăţământ mereu preocupat  să se adapteze, un sistem care să-i ofere adultului de mâine o imagine realistă a societăţii, în care nimic nu mai este garantat, nicio posesiune nu mai este sigură şi nicio industrie nu mai are certitudinea că îşi poate continua activitatea. Astfel, într-un moment când se subliniază pretutindeni faptul că ducem lipsă de specialişti într-un anumit domeniu, se întâmplă, totuşi, ca un specialist de 50 de ani să nu poată găsi de lucru, dacă şi-a pierdut postul în care activa.

Una dintre consecinţele rapidităţii cu care totul se transformă este uzura accelerată a cunoştinţelor. Totul se devalorizează în timp, informaţia se cere actualizată. Raportându-ne la condiţia de dascăl, chiar dacă ni s-au oferit în facultate informaţiile cele mai noi, trebuie să ne aflăm într-o continuă  „reînnoire” la care să adăugăm şi un efort de invenţie pedagogică. Este o realitate de care trebuie să ţinem seama când ne gândim la condiţiile de predare. Acceleraţia lumii moderne a devenit perceptibilă pentru toţi. Toţi copiii ştiu astăzi ce este acceleraţia şi cum să-i descifreze tainele cu ajutorul unui motor de căutare pe Internet. Ei bine, în acest univers al noutăţii, învăţământul trebuie să capete o nouă înfăţişare, să promoveze oameni creativi, care să aibă cât mai multe cunoştinţe şi o imaginaţie bogată.

Ca dascăli, ne vom strădui să punem în lumină varietatea aptitudinilor elevilor, chiar dacă aceasta nu e întotdeauna posibilă. Orientarea nu va rezolva toate problemele, pentru că vor exista mereu oameni inteligenţi şi alţii mai puţin inteligenţi. Trebuie să promovăm o atitudine deschisă, activă, căci, aşa cum afirma Gaston Berger, „A-l îndruma bine pe om pentru a-i permite să trăiască într-un univers în acceleraţie înseamnă a-i da, odată cu cunoştinţele indispensabile, entuziasm, luciditate şi curaj.”[3]

În această lume în continuă transformare putem aborda, pe scurt, şi problema concursurilor şcolare. Evident, acestea prezintă o serie de avantaje. Ele sunt examene hotărâtoare pentru elevi şi le dau garanţia dreptăţii şi a obiectivităţii. Căci, o selecţie care nu s-ar baza pe o competiţie în cadrul unor probe riguroase şi controlate ar putea da naştere favoritismului sau arbitrariului, iar ţara noastră se arată foarte „sensibilă” la tot ceea ce este în legătură cu dreptatea. În acest context trebuie să amintim şi faptul că pregătirea pentru concursuri, împinsă până dincolo de anumite limite, îi face pe elevi să nu se mai gândească decât la conţinuturile programei, la variantele/subiectele posibile şi se chinuiesc să înveţe pe de rost soluţia tuturor problemelor posibile.

O ieşire din acest cerc vicios ar putea fi considerată metoda interviului, pe care o aleg diverşi organizatori de concursuri, diverse instituţii de învăţământ superior ş.a. Alături de notele obţinute la bacalaureat, de exemplu, profesorii poartă o convorbire liberă, decontractată, cu candidatul pentru a-i cunoaşte preocupările, ambiţiile, ideile, caracterul.

În momentul de faţă, învăţământul este unul de tip tradiţional. Le transmitem elevilor cunoştinţe verificate, obiceiuri care s-au dovedit utile. „Vrând să îndrumăm copilul pentru existenţă, îl strivim sub greutatea unor echipamente inutile.”[4] Vorbim de un sistem eficace pentru perioadele stabile, dar care nu mai corespunde nevoilor unei lumi în schimbare.

Dar, în calitatea noastră de dascăli, avem un mare avantaj: acela că, într-o lume care se reînnoieşte mereu, avem alături spiritul creator, putem să ne „reconstruim” elevii. Ei pot să rezolve astfel, probleme din toate domeniile. Le putem menţine atenţia totdeauna trează. Îi putem deprinde să aibă idei şi îi putem face să conştientizeze că toate învăţămintele ne pot da o cultură, dacă ne sunt prezentate într-un anumit spirit.

 Alina- Elena Marin

Colegiul Tehnic „Matei Basarab”,

Caracal, Olt

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com