CREAŢIA, OPERA DE ARTĂ, O COPIE

 Daniel Mureșan

Cuvintele,,Lumea întreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori“ - Shakespeare, (Cum vă place) sunt edificatoare în mod preliminar pentru raportul ce constată fiinţa şi reprezentarea, aceasta din urmă putând avea diferite grade de adecvare. Depinde de algoritmul, de punctele de vedere după care judecăm apropierile, aproximările şi îndepărtările faţă de lumea pe care o luăm drept model. Se poate spune şi aşa cum crede scriitorul nostru ,, Opera e numai o copie mai mult sau mai puţin palidă a plăsmuirii,, Ion Slavici. Iată, marele pictor Paul Cezanne îşi spune marele lui crez , după ce şi-a demonstrat genialitatea,, Să pictezi din natură nu înseamnă să copiezi un obiect, înseamnă să realizezi o senzaţie,, În creaţia sa natura poate fi recunoscută în comparaţie cu dificultăţile pe care ni le pun înaintea ochilor construcţiile moderne, şi mai mult cele ale artei abstracte.

La prima privire lumea este cognoscibilă, odată cu stilul, transfigurarea plastică, la creaţiile abstracte trebuie găsit tâlcul, un echilibru între realitate şi zămislire pe care-l simte mai mult artistul. Copia în artele plastice  a evoluat mult, nu mai are rolul de fotografie fidelă, ci mai cu seamă de interpretare, de chemare la a gândi în limbajul culorii, a materialelor cum ar fi marmora, bronzul, lemnul, sticla, oţelurile etc. Încă Edgar Degas, o altă glorie a picturii universale, menţiona,, Pictura este foarte uşoară atunci când nu ştii despre ce e vorba, dar foarte dificilă atunci când ştii ce implică,, Adevărul acesta s-a păstrat ca prima notă, obligaţie pentru cea mai mare parte a publicului şi pentru cel mai mare număr al artiştilor amatori, aceştia din urmă cred în rostul imaginii de a fi o copie cât mai colorată şi-ţi pot cita atâtea glorii, chiar şi pe marele Rembrandt van Ryn,, Pictura este nepoata naturii. Este relaţionată cu Dumnezeu,, (Cuvintele nu sunt suficiente pentru a aprecia o realitate artistică, destinată privirii).

Ce fel de copie este opera de artă ? .Arta este creaţie ce-şi arată faţetele sub multe dimensiuni ale umanului, ale tehnicii de realizare, după genurile artei. Surprinderea realităţii înseamnă cu precădere înţelegerea ei şi interpretarea, reprezentarea acesteia. (A reţine, păstra în lucrarea artistică  sentimentul de a fi piatră, râu, munte sub comanda ancestralului poate fi mai mult decât o ipoteză, se poate datora celei dintâi naturi a artistului )

Pentru un artist recunoscut pentru măiestria sa, pentru o activitate neobositoare până în ultimele clipe ale vieţii ,,Pictura este doar un fel de a ţine un jurnal,, Sigur, spunând aceste cuvinte Pablo Picasso şi-a constatat munca, nimeni din cei ce îl cunosc din creaţie nu se poate gândi că a făcut transcrieri, că ar fi avut această intenţie…E posibil ca mulţi artişti plastici să fie contrariaţi, chiar şocaţi de alăturarea azi a termenului de copie artei lor…taina şi-o rostesc pentru a nu fi o copie.

Arta doreşte de multe ori să ne prelungească imaginea despre ceea ce suntem şi asupra a ceea ce putem deveni, să ne povestească experienţa, să ne dea idei pentru truda viitoare. Pune în lucru legăturile, sentimentele existente între oameni, de exemplu constatarea că cei ajunşi sus au şi rude umile, iar cei mai mulţi dintre bogaţi le desconsideră, că de câte ori minciuna este crezută ca aducătoare de profit i se dă curs liber. Sunt evaluate interesele, raporturile dintre adevăr şi minciună, semnalarea că,, Legile sunt ca pânzele de păiangen care prind musculiţe şi lasă să treacă viespele,, Jonathan Swift .

Cât imită operele de artă literară viaţa este legat de firea autorilor, de acuitatea observaţiei, de genul literar, stil. Iată cât de greu se discerne adevărul în roman ,,Adevărul adevărat este întotdeauna neverosimil, ai ştiut acest lucru? Ce să faci să pară verosimil, e nevoie neapărat să-i mai adaugi şi puţină minciună“ Dostoievschi. De unde se vede că între fapte şi cuvinte mai mult se strecoară nepotriviri în viaţa obişnuită, sigur în lucrurile care contează, care au în centrul lor interese. Nu s-au schimbat exigenţele din timpurile în care Dostoievski şi-a scris marile sale romane. Viaţa  trebuie reprodusă, adăugând denaturări  de care n-ai auzit, la care n-ai fost prezent, pentru a da verosimilitate. Dar câtă măiestrie e necesară în această  transcriere, câtă măsură, ca tabloul să  nu fie o cloacă.

 Arta a avut multe momente măreţe. Ea, ne spun istoriile artei,  a suferit şi multe momente de criză. Şi în prezent se găseşte într-o criză de comunicare, în construcţii epuizate, care forţează originalitatea, noutatea în dauna înţelesului. Rămâne în multe privinţe doar la o comunicare, eufemistic prezentând-o , decorativă….I-au rămas puţine punţi de legătură cu publicul…, mai cu seamă fiindcă se îndepărtează de realitate, pune accentul pe o simţire care-şi neagă propriile copii, pentru a părea interesantă şi este neinteligibilă. Descrie prea multe personaje alienate, prea mulţi bolnavi de melancolie, prea multe descrieri ale felului cum îşi fac artiştii orarul actului de creaţie. Mult prea puţine personaje coerente, accese limitate, modele de viaţă. Aşa probabil îi vine bine crizei, să inunde din toate direcţiile.

Pentru a întrece momentele ce se arată ca fiind triste şi a găsi seriozitatea, măsura şi când oamenii sunt în mare veselie ai aduce la cumpănă, socotinţă trebuie să fi primit harul.

E nevoie de multe ori de marile subtilităţi, de o astfel de transfigurare, implicare, pentru a sesiza ordini, sensibilităţi mai ascunse,, Viaţa nu încetează să fie nostimă când oamenii mor, la fel nu încetează să fie serioasă atunci când oamenii râd,, George Bernard Shaw. Multe apropieri, îndepărtări, surprize ne propun copiile. Curajul  şi trăirile, puterea de a pătrunde realitatea, începând cu observaţia, stau la căpătâiul modelului artistic, parcă auzim filosoful ,, Cel care se teme nu poate judeca sublimul naturii, aşa cum cel care este dominat de înclinaţie şi dorinţă nu poate judeca frumosul“ Imm. Kant, Critica facultăţii de judecare. Ca să putem numi  aceste reprezentări pe care le numim copii la superlativ e nevoie de talet, trăiri, sentimentul bucuriei de a descoperi, muncă ( mulţi au recunoscut, într-un fel sau altul, că au fost salahori toată viaţa).

Marii muzicieni fac opinie aparte, încântătoarea muzica este un gen aparte:

,, Nu acord nici un fel de importanţă lucrurilor pe care alţii le ridică în slăvi sau le condamnă. Eu ,pur şi simplu, îmi urmez instinctul“ W. A. Mozart…

,, Imaginaţia crează realitatea“Jane Wagner ( sigur realitatea artistică)

,,Realitatea este principala cauză de stres pentru cei care sunt în contact cu ea “ Jane Wagner… Se vede că marele compozitor trăia mai mult în realitatea sa proprie…, visare

,, Tot Wagner ne spune,, Bucuria nu este în lucruri, este în noi“…

Cuvintele marilor, genialilor compozitori, parcă zămislite deodată cu compoziţiile lor în sferele celeste, pot fi comentate doar de genialele lor creaţii.

Daniel Mureșan

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL