CRIZA ECONOMICĂ ȘI CEA MORALĂ DIN ROMÂNIA

Pr. Sorin Crăciun

De câțiva ani asistăm la un proces de transformare a societății românești, proces care cel puțin teoretic ar trebui să aibă un trend ascendent. Din nefericire acesta este haotic, nedefinit și de multe ori sensul este cel nefiresc.

La fel ca mulți tineri, la vremea aceea, am crezut că odată cu căderea regimului comunist din România în câțiva ani și noi vom fi capabili să construim o țară de care să nu ne fie rușine, în care să-și găsească cu onestitate fiecare locul cuvenit. Dar dezamăgirea a venit la puțin timp  după 1990. Când am văzut că doar s-a făcut o rotire de cadre la conducerea societății românești de atunci fără nici o schimbare în mentalitate și fel de abordare a problelor mergând pe principiul „au plecat ai noștri în umbră dar au venit ai noștri mai tineri și mai dornici de afirmare și îmbogățire peste noapte„  mi-am dat seama cu durere că nu e bine ce se întâmplă. Am fost trist și sceptic, dar am zis că nu e momentul adevăratei schimbări, dar va veni și el. Eram însă îngrijorat că acest se va întâmpla prea târziu când această țară ieșită din comunism cu un anumit potențial economic și de resurse, cu conturi în băncile străine, cu datorii din partea unor state către noi, cu un cuvânt cu un bilanț pozitiv atunci va începe adevărata schimbare în bine prea târziu când aceste resurse vor fi deja epuizate nejustificat către anumite persoane sau grupuri de interese autohtone sau chiar străine. Din nefericire „hemoragia de resurse ale României„ care a început atunci continuă și acum, iar cei ce ar trebuie să apere ineresele naționale apără doar buzunarele lor și ale ”găștilor” lor.

Când Convenția Democrată a preluat puterea și Emil Constantinescu a fost ales președinte am spus, gata cu comunismul, minciuna și hoția de la noi, dar dezamăgirea a fost pentru mine și mai mare și cred că Maniu și Brătienii s-au întors în mormânt de mai multe ori când au văzut ce fac urmașii lor din țara aceasta.

Ca orice român, care a avut neinspirația de a refuza oferta de a merge să trăiască decent pe alte plaiuri cu principii sănătoase, îmi pun firesc întrebarea cât timp va mai dura această ”jegmăneală” a unei tări care deja este stoarsă de ceea ce a avut cândva mai bun. Nu mă pricep la chestiuni economice dar nu cred că petrolul românesc nu aducea profit nației române, nu cred că resursele de gaze și exploatarea lor nu aduce beneficii statului român, iar în 1990 din câte știu aveam o industrie care producea utilaj petrolier la nivel de competitivitate și calitate superioară pe plan internațional, atunci cum de această industrie care în Libia și Irak atunci concura cu americanii și japonezii atunci în câțiva ani a devenit neprofitabilă și nerentabilă obligând statul să vândă principalele companii petroliere la care era majoritar la prețuri derizorii, care peste noapte, a scos miliardari în euro și au adus la austriecii de la OMW profit de exemplu?

Combinatul siderurgic de la Reșița producea cândva cea mai de calitate cale ferată din Europa, exista trediție în zonă, personal calificat și de ce nu și anumite resurse, chiar nu se putea tehnologiza și privatiza, vinde spre cei ce trudeau acolo? Sunt doar câteva exemple care îmi vin în minte acum, enumerarea ar putea continua, iar cei ce au acces și la altfel de informații sunt convins că știu cu mult mai multe.

Aceasta este „jungla economică” din România, care a creat premisele unei societăți de tip asiatic sau african în care o mână de oameni foarte bogați fac ce vor din ceilalți conaționali ai lor condamnați să trăiască în condiții mizerabile, la limita subzisteței. Aceasta este din nefericire România de la marginea Europei de azi. Dacă potențial de resurse și uman nu am avea, am accepta cu resemnare situația, dar din acest punct de vedere stăm încă bine. Tendința însă este de descreștere și la capitolul educativ formativ din cel puțin două motive, lipsa de resurse materiale și dezinteresul clasei politice pentru a încuraja educația și învățământul. Protejarea copiilor cu potențial intelectual și apoi crearea condițiilor ca ei să fie motivați să rămână acasă nu constituie o prioritate, dimpotrivă aceste valori umane ale noastre sunt tot mai frustrați și umiliți de „băieții șmecheri„ cu spate și relații. În aceste condiții asistăm, pasiv și lași la un proces de devalidare și devalorizare a societății românești pe toate planurile.

Ce mă îngrijorează cel mai mult însă în prezent este criza morală a nației din care și eu fac parte. Deși bisericile  ortodoxe și de la alte culte sunt pline românul este caracterizat din acest punct de vedere de Andrei Pleșu astfel:„ omul de astăzi este expresia unei profunde crize, de o mare complexitate (sufletească, morală şi spirituală)…

• este singur şi gol;

• este lipsit de repere;

• este „obiectul manipulărilor” şi al unor „antimodele” care adâncesc

• criza de valori;

• nu se mai recunoaşte pe sine;

• este înşelat de iluzia unor false valori;

• lumea nu îi mai oferă valorile autentice şi nici omul nu mai are ce să ceară de la această lume;

• problematica omului nu mai este „frământarea interioară” de factură socratică sau de factură faustică. Este cu totul altceva: o angoasă a disperării.

• nici Socrate şi nici Faust nu sunt singuri. „Frământarea” lor este interogaţia la care se poate da un răspuns. Angoasa omului modern este disperarea dată de absenţa oricărei perspective;

• omul nu mai este capabil de a opera, de a delimita, de a înţelege sensul complementar al originii şi cel al sfârşitului său;

• viaţa încetează de a mai fi o sursă de plăceri, de stimuli pozitivi;

• oamenii nu vor mai avea „unde” şi „pentru ce” să construiască sau să-şi proiecteze idealuri.„

Dar Pleșu și alte minți luminate de la noi de cine e ascultat și luat în seamă? Poate câțiva nostalgici care văd doar frumosul și binele în chiar și în cele mai mizerabile locuri și oameni, poate câțiva naivi care speră că mâine va invinge dreptatea, binele și frumosul. Dar când va fi acel bine? Din păcate, pentru noi cei mulți, nu e luat în seamă de conducătorii politici, economici și religioși ai acestei nații. Ei își văd mai departe de treburile lor pentru a-și consolida poziția și puterea indiferent prin ce mijloace, dar nici într-un caz ortodoxe.

Că veni vorba de ortodoxie cu subiectivismul de rigoare reproșez conducătorilor acestei institiții divino umane căreia mulți semeni de-ai mei îi acordă atâta credibilitate trei lucruri:

• nu a știut să rezolve în mod elegant, etic și moral problemele retrocedărilor Bisericii Greco Catolice compromițându-se atât pe ea ca și instituție cât și aparatele justiției și de ordine publică din România. De asemenea a semănat vrajbă între românii transilvăneni;

• cei ce erau compromiși din epoca comunistă dintre ierarhi și preoți cu modestia caracteristică unui creștin nu au ieșit în fața nației să-și facă „mea culpa” și să se retragă în mănăstiri pentru penitența necesară unei astfel de situații, dimpotrivă au acceptat să rămână sau chiar să fie promovați în funcții cheie de conducere a acestei instituții compromițând imaginea BOR în fața țării și a lumii;

• nu a fost eradicată practica simoniei din rândul clerului prin care promovarea în funcții și pe anumite posturi se face doar pe sume frumoase de bani. Iar acum există o practică și mai periculoasă pentru promovarea preoților pe criterii morale și de competivitate, prectica „Asociație Familială Parohială”. Ce înseamnă aceasta? Parohiile cu potențial economic cunt „moștenite”, transmise în familie de la tată la fiu sau ginere după caz. Astfel numai în Oradea sunt cel puțin patru aprohii administrate de tată și fiu iar în județul Bihor cel puțin câteva zeci. De ce dragi preoți?

În aceste condiții nu e de mirare că preoții bisericii majoritare sunt preocupați de alte probleme ce aduc profit și nu de formarea spirituală a credincioșilor care nu de puține ori își umplu golul din suflet pe la frații neoprotestanți.

Mai am o nemulțumire privind Biserica Greco Catolică; în episcopia noastră mai sunt cel mult cinci preoți bătrâni. În viitorul apropiat ne vor lipsi înțelepții care au fost exterminați de regimul comunist. Vor rămâne doar preoți de 40-50 ani, este într-adevăr o provocare această stare de fapt pentru noi generația matură a clerului, dar ne vom descurca oare fără bătrânii noștri, iar dacă nu de unde îi vom cumpăra?

Știu, Harul Domnului ne va călăuzi pașii spre bine, spre mai bine, știu că El, Isus este mai ales cu cei exploatați, marginalizați și nedreptățiți, dar eu vreau mai multă lumină și dreptate nu pentru mine sau biserica al cărui preot sunt ci pentru binele nației mele. Când se va întâmpla acest lucru? Nu știu, premisele nu sunt prea îmbucurătoare ținând cont și de Decretul Sinodului BOR care interzice orice slujire cu greco catolicii în special. Cum poate fi numit acest sinod sfânt când promovează discordia și ura între românii din Transilvania? De ce nu ne uităm la ungurii transilvăneni care indiferent că sunt catolici sau reformați se roagă împreună pentru neamul lor? Până când vom fi atât de dezbinați noi românii? Dar vina pentru această stare de fapt nu este numai a BOR ci și a BRU și a conducătorilor politici.

Ar mai fi multe de „pus pe tapet” și dezbătute, dar are vreun rost? Cei ce ar trebui să audă sunt cu „urechi înfundate” pentru noi cei mulți și umiliți, dar și noi suntem vinovați pentru compromisurile pe care le facem și mizeriile pe care le acceptăm. Un lucru este cert putem scăpa de criza economică eliminând-o pe cea morală prima dată. Iar pentru rezolvarea problemelor economice urgente există o formulă foarte simplă: decret național pus în aplicare pentru toată suflarea, nu mai mințim, nu mai furăm și dacă nu ajungem cu deficitul bugetar la zero atunci confiscăm averea la primi 5 mari evaziniști, primi 5 cei mai corupți politicieni și primi 5 cei mai bogați preoți din România. Cred că succesul ar fi garantat pe toate planurile. Suntem însă pregătiți pentru aceste reforme care cred că ar aduce ordine la noi? Dacă nu, oare nu ne merităm soarta?

Rog Doamne, ca să ai milă de copii noștri și de cei ce vor veni ca să fie mai buni și să aducă iubire, pace și ordine în scumpa noastră Românie.

Pr. Sorin Crăciun

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com