|
|
|
|
            |
|
Dr. Dan BRUDAŞCU CU ADRIAN MARINO DINCOACE DE STYX - O EVOCARE
Pe distinsul cărturar Adrian MARINO[1] (foto) cred că l-am văzut prima oară pe holul Bibliotecii Centrale Universitare, când, ca student de filologie, după participarea la o manifestare organizată aici, ca mulţi alţi tineri, fusesem frapat de verbul viu, dezinhibat, complet nou, în care acesta a intervenit în discuţii, contrazicând, cu argumente irefutabile, dar fără menajamente, opiniile banale, prudente ale unora dintre vorbitori. După jocul privirilor, atât la nivelul prezidiului improvizat – din care Adrian MARINO lipsea -, cât şi între diverse personaje din primele rânduri care se foiau, penibil, spre a fi observate şi băgate în seamă de mai marii momentului respectiv, mulţi dintre noi au tras concluzia că intervenţia Maestrului deranjase oarecum întâlnirea, că el făcea parte dintr-un alt film. Se vedea de la o poştă diferenţa extraordinară a intervenţiei lui, profundă şi argumentată, faţă de luările de cuvânt ale unor trepăduşi culturali locali, obedienţi şi slugarnici[2]. La încheierea manifestări, Adrian MARINO a ieşit din sală urmărit de privirile admirative ale multora dintre studenţii participanţi, dar nebăgat deloc în seamă de acel prezidiu, care, conştientizându-şi, probabil, propria mediocritate a dorit să iasă cât mai fără incidente din scenă. Mărturisesc că, deşi am vrut atunci să-l abordez şi să-i spun opinia noastră a celor 5-6 studenţi filologi ce asistasem la intervenţia dumisale, văzându-l oarecum meditativ şi închis în sine, nu am îndrăznit, gândindu-mă c-ar fi fost o impietate a-l deranja. Totuşi, peste mai mulţi ani, i-am relatat întâmplarea, de care şi-a adus aminte şi s-a bucurat, chiar dacă cu o aşa mare întârziere, de reacţia noastră de admiraţie faţă de intervenţia sa. Mi-a confirmat, de altfel, că regreta acea intervenţie. Ca şi faptul că acceptase să participe la acea „şuşă” (exprimarea sa proprie). După 1990, Adrian MARINO a refuzat multă vreme să acorde vreun interviu presei audio vizuale clujene, îndeosebi celei din reţeau de stat. Fără a cunoaşte atitudinea maestrului[3], am reuşit, prin intermediul distinsei sale soţii[4], să obţin acordul maestrului de a-mi acorda un interviu pentru studioul Cluj Napoca al TVR. La ora stabilită, însoţit de operatorul TV. Octavian Dohotaru, dacă nu mă înşală cumva memoria, m-am prezentat la reşedinţa familiei maestrului. Acesta ne-a întâmpinat extrem de cordial şi, după o mică pauză de cafea, ne-am apucat de lucru. Timp de vreoe trei-patru ore am filmat interviul, iar ulterior, pentru ilustrarea acestuia, numeroase documente, cărţi, fotografii personale şi de familie, scrisori etc.[5] Am pregătit destul de repede materialul în vederea difuzării lui. Cu ajutorul conducerii de atunci s-a convenit ca interviul să fie inclus, ca oră de difuzare, în programul TVR Cluj-Napoca preluat şi transmis de studioul naţional, având în vedere personalitatea celui intervievat, ca şi ineditul materialului. Din motive ce nu mi-au fost explicate niciodată, nici de şefii din Bucureşti, nici de cei locali, la ora la care ar fi trebuit difuzat interviul meu cu maestrul Adrian MARINO s-a difuzat cu totul altceva, una din banalităţile specifice acelei perioade. Fără să aştept explicaţiile cuiva, am pus mâna pe telefon şi, în nume personal, am prezentat scuze maestrului. Dânsul a fost foarte afectat de cele întâmplate. Nu reţin, după atâţia ani, cuvintele exacte şi complete pe care mi le-a spus. Am reţinut totuşi afirmaţia lui: „Nici acum nu se lasă, nemernicii”. Fiindu-mi foarte jenă de situaţia întâmplată, evident nu din vina mea, nu am insistat pentru clarificarea sensului celor afirmate de dânsul. L-am asigurat că voi reveni cu telefonul, pentru a-i anunţa ziua şi ora reprogramate pentru difuzarea respectivului material. Întâmplarea a făcut, însă, ca, deşi prevăzut a fi preluat şi difuzat în programul regional al Studioului din Cluj-Napoca, deci nu de cel naţional, cum ni se dăduse iniţial a înţelege, şi de această dată materialul nu a mai fost difuzat, pe motivul că, din cauza cine ştie cărui stupid meci de fotbal, nu ni s-a mai permis să folosim timpul de antenă de care se beneficia, zi de zi, pentru difuzarea programelor locale. Ulterior, fără a mai fi consultat sau avertizat măcar, materialul a fost, totuşi, difuzat[6]. Desigur că, prin urmare, nu am avut cum să îl mai anunţ pe Adrian MARINO ziua şi ora difuzării. A aflat, totuşi, de la cunoscuţi că se difuzează. Nu ştiu daca a apucat să-l urmărească personal. Aceeaşi conducere a încercat o reparaţie decizând includerea interviului în fondul de aur al studioului. Prin comportamentul nejustificat şi imprevizibil, m-am simţit stânjenit şi nu am mai luat legătura, nici măcar telefonic, cu maestrul. Îmi era pur şi simplu ruşine de cele întâmplate. Deşi, eu, personal, nu aveam absolut nici o implicare şi nici o vină. Dimpotrivă, eram victima unei răzbunări jenante, lipsită de eleganţă, îndreptată împotriva lui Adrian MARINO, poate chiar de către cei pe care el îi refuzase de atâtea ori când îl invitaseră la emisiuni de radio şi televiziune. Reamintesc şi faptul că se mai decisese includerea în acelaşi fond şi a interviurilor mele cu poetul Victor FELEA, care a fost difuzat de Studioul central al TVR, cu poetul Negoiţă IRIMIE, dar şi numeroasele materiale realizate de mine cu şi despre ierarhul de luminoasă amintire şi marele cărturar dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, unul dintre cei mai strălucitori ocupanţi ai scaunului de mitropolit al Ardealului din toată istoria acesteia[7]. Nu ştiu, însă, din ce motive, ulterior toate aceste materiale au fost, fără măcar informarea mea, din acel fond şi au dispărut. Mă întreb, aşadar, firesc şi fără intenţia de a supăra pe cineva: cine a avut oare interesul să se răzbune pe memoria celor dispăruţi, mai ales în condiţiile în care materialele respective erau unicate. Nu aş vrea să rostesc cuvintele spuse, la supărare, dar, în opinia mea deplin justificate, de maestrul Adrian MARINO. Dar, probabil, ele îşi păstrau valabilitatea şi în acest caz[8]. Dr. Dan BRUDAŞCU
[1]Scrierea acestui text a fost determinată, într-un fel, de apariţia, într-o foaie volantă, a unor texte critice, mai mult sau mai puţin inspirate consacrate personalităţii celui ce a fost Adrian MARINO. Intenţia mea a fost şi de a oferi un punct de bvedere despre omul Adrioan Marino, extrem de cald şi de atent, dar intransigent şi neiertător cu cei care, atunci, ca şi în perioada comunistă, încercau să-l marginalizeze sau să-l şicaneze în mod stupid şi nejustificat. [2]Unii dintre ei continuă să polueze, cu aceeaşi găunoşenie şi lipsă de bun simţ, spaţiul cultural al urbei noastre, erijându-se, cu totul nejustificat, în vectori de cultură, deşi „opera” lor nu depăşeşte nivelul mediocrităţii, iar în unele cazuri se bazează pe inadmisibile furturi intelectuale. [3]Trebuie, în spirit de deplin fair play, să subliniez că lui Adrian MARINO i-a repugnat apelativul „maestre”, iar pe durata efectuării interviului, dar şi ulterior, mi-a interzis categoric a-l folosi atunci când mă adresam dânsului. Îl folosesc, însă, acum, ca semn al preţuirii mele faţă de opera sa excepţională, care îl înscrie în rândul marilor teoreticieni şi gânditori ai culturii europene a secolului XX. [4]Tot în vremea studeţiei, reuşisem să avem prieteni comuni cu soţia maestrului, fapt care ne-a permis să ne şi întâlnim cu ocazii şi la evenimente personale. În acest sens, amintesc, participarea distinsei profesoare Lidia Bote, soţia maestrului, la petrecerea organizată după căsătoria mea civilă, în luna mai 1974. [5]Nu am filmat, doar ca urmare a opoziţiei maestrului, şi pivniţa în care fusese nevoit să îşi mute o parte din imensa lui bibliotecă. Cu o rigoare excepţională, aranjase toate cărţile astfel încât să-i permită accesul rapid la exact titlul de care ar fi avut nevoie la un moment dat. Am încercat şi eu metoda maestrului, dar, datorită unei imense armate de rozătoare, am pierdut câteva mii de cărţi înainte de a fi putut interveni şi evita acest dezastru. [6]Cei care apucaseră să-l vadă, erau revoltaţi de modul mediocru în care fusese prezentat momentul de una din prompteriţele de serviciu ale studioului clujean. Am tras, de aici concluzia, că s-a urmărit, cu premeditare, aruncarea în ridicol a interviului de cenzorii momentului, deranjaţi fie de faptul că realizatorul acestuia eram eu (o persoană foarte incomodă pentru foarte mulţi), fie de refuzurile repetate ale lui Adrian MARINO de a sta măcar o singură dată de vorbă cu ei. E greu, însă, şi inutil de a stabili acum cu exactitate ce fusese în minţile lor la acele momente. [7]Este de neînţeles felul în care au înţeles unii să distrugă o serie de materiale ce puteau vorbi despre preocupările şi realizării Studioului din Cluj-Napoca în perioadele de început ale activităţii lui, după reluarea transmisiilor. Bănuiesc că aici era vorba şi de o răzbunare, pe care, sincer, nu o înţeleg, împotriva mea personal. Probabil că cei care au dat o astfel de dispoziţie aberantă sunt unii dintre cei care, după readucerea unei părţi a fonotecii „arestate” se grăbeau să-şi recupereze materialele compromiţătoare şi să le distrugă. Pentru că ele vorbeau elocvent despre activitatea lor jurnalistică de dinainte de 1989 şi nu le-ar mai fi permis să pozeze în profesioniştii integri şi competenţi, cum ar fi dorit a fi percepuţi de noii lor colegi. [8]La împlinirea a cinci ani la trecerea lui la cele veşnice e evident mai mult ca oricând cât de necesar ar fi el nu doar culturii româneşti, ci şi vieţii politice. Deşi aceasta din urmă l-a dezamăgit profund, convingându-l, după câteva succinte tentative de implicare, că nu merită, că, pe lângă irosirea timpului şi energiei, l-ar putea răsplăti cu mizeriile şi acuzaţiile infecte care nu l-au iertat nici după moarte. Este trist când un intelectual de ţinuta şi prestanţa lui este târât în mizeriile meschine ale unor frustraţi şi gângănii profitoare, care au îndrăznit să profereze acuzaţii la adresa verticalităţii excepţionale a acestui important cărturar şi gânditor, recunoscut şi preţuit peste hotare, dar murdărit în ţara sa.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
