EDITORIAL

CUVIOASA DARE PESTE CAP

Maria Diana Popescu, Agero

Īn „Diary”, romanul lui Chuck Palahniuk, Misty, o femeie care şi-a redescoperit la maturitate pasiunea pentru pictură, afirma că īn zilele noastre mulţi din cei care pictează sau scriu au īnceput să folosească cele mai ciudate ingrediente, pīnă la propriul sīnge. Se pictează pe cīini vii luaţi de la azilul de animale sau pe deserturi de gelatină. Experimente de acest gen, tot mai frecvente pe scena creaţiei occidentale, ţin de estetica urītului şi au pătruns şi la noi prin poeţii, prin artiştii dornici să-şi afişeze mădularele on line, pe hīrtie sau pe pīnză. Cam īn acest mod de rană deschisă, sīngerīndă, cu venele tăiate, se īnfăţişează publicului o mare parte din „opera” timpului. Cu ce ar putea fi comparat zgomotul grotesc şi plin de tină pe care īl fac astfel de creaţii, arătīndu-ni-se? Cum ar putea fi reprezentat grafic mulajul acestui tip de senzaţional? Cu ce ar putea fi comparat? Mărturisesc, mă īncearcă sentimente de revoltă, de jenă amară şi mă gīndesc la femeia oarbă din poemul lui Rilke, care se plīngea că nu mai poate locui cu cerul pe ea. Īn acest moment o pot mīngīia, spunīndu-i că aceşti caesari moderni, dornici să şocheze, nu mai pot trăi cu pămīntul sub picioare, levitaţia lor creaţională măsurīndu-se după dilatarea cosmică a lipsei de bun simţ. Abandonaţi unei beţii periculoase, mīnaţi spre gura de vărsare īn instinctele primatelor, tot mai mulţi scriitori īntorc pe dos veşmintele şi oasele scriiturii, iar rezultatul ia forma unei hărţuieli sexuale a cititorului. Setea de a crea teritorii īn care īnţelesurile să fie schimbate nu-i decīt transcrierea a ceea ce societatea de consum i-a silit direct sau indirect să recepteze din mersul şi traiul printre oameni.

Un prevăzător - pentru că e plină lumea şi de ei - profeţea că Pămīntul se va sufoca de prea mult zgomot şi de prea multă vorbărie mizerabilă. Un poet scria că lumea arată ca „un copil desculţ, care dă de-a dura cercuri prin trunchiul unui pom”. Timpul este asfixiat de violenţă şi de haos, efectele sīnt adăugate zi de zi şi mă īntreb dacă nu e cazul să vorbim şi să scriem īn şoaptă, ca să nu dezechilibrăm prea mult fragilul cīntar al vremii, pentru că şi aşa, asemeni păsărilor, sculptorii de bun simţ ai cuvintelor „ciugulesc grīu din palma īntinsă de sărac”. Bucuria mea, a cititorului de serviciu, este de a trăi textele ce mi se īnfăţişează dinaintea ochilor. Cum să le trăiesc, cīnd drumul spre cuminţenia lor a devenit „o frīnghie cu noduri multe şi cu cīt m-apropii de-al ei capăt, cu-atīt mai anevoie le dezleg”? Necuviincioasă dare peste cap a poalelor īn literatură, devenită o soluţie ispititoare şi tot mai des utilizată, pentru că aduce capital de imagine, l-ar deranja azi pīnă şi pe Freud. Mesajul şoc, īn īnţelesul lor sinonim cu succesul, schimbă de fapt centrul de greutate īntre impresie şi normalitate. Şi creatorul şi consumatorul unor astfel de indecenţe ar trebui să priceapă că piaţa literară este suprasaturată de ifosele, de extravaganţele scriitorilor slobozi peste măsură.

A dispărut cu desăvīrşire pirueta de pe muchia dintre spiritual şi laic, dintre sensibilitatea creaţiei şi cea a receptării. Conceptul de frumuseţe īn artă a devenit desuet. Cine să se mai preocupe astăzi de frumuseţe? Noi, cei cu credinţe sănătoase, ne īncruntăm, dar la ce bun? Pe o piaţă liberă, atīta timp cīt vor exista cīţiva cititori extaziaţi de senzaţiile mocirloase, iată, vine şi oferta: pornografia, fără de care nici scriitorii nu mai pot trăi. Din nefericire, percepţia consumatorului, suprasaturată de stimuli oscilanţi şi haotici, ajunge la un moment dat să se obişnuiască cu noile forme de şoc ale terapiei artistice. Cam aceasta ar fi mizeria de sub soarele prezentului literar: exacerbarea mărului adamic, pīnă mai ieri interzis, acum īn toată nuditatea pe tarabele literaturii, dīnd frisoane unora, incitīndu-i pe alţii.

Vrīnd să pricep din ce alte nebuloase mai intră haosul īn lume, m-am oprit la acest gen de creatori, responsabili īn mare parte de „strălucirea” mizeriei.

Diana Popescu, Agero-Stuttgart

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com