|
De la ştiinţă la conştiinţă
Antonia Iliescu - Belgia
Impresii si pareri personale in FORUM
Eseul
domnului Dimitrie Grama “Omul ca o maşină” – publicat acum câtăva vreme
în revita AGERO - m-a stârnit la o continuare a discuţiei despre
conştiinţă. Sunt perfect de acord că omul are mai multe Eu-ri. Este el
oare constrâns la deghizare şi la roluri care nu-i sunt pe potrivă? Da.
Nu tot atât de rapid şi de simplu se poate răspunde la întrebarea
următoare : de ce îşi fabrică omul aceste Eu-ri de circumstanţă ? Eu
cred că omul are unul sau mai multe alter-ego-uri pentru a-şi proteja
Eul adevarat, cel la a cărui curăţire veghează şi căruia i-a dedicat
întraga alchimie a vieţii lui prezente. Dar folosim alterego-uri şi
pentru protejarea celor din jur. O figură tristă, crâncenă şi gri nu
stârneşte în semeni nici pace, nici linişte, nici comfort sufletesc. Aşa
că punem măşti de circumstantă pentru ca alţii să se simtă bine, sau pur
şi simplu ca să fim lăsaţi în pace sau pentru a nu cădea sub spada
invidioşilor, a indiscreţilor, a celor răi care ne pândesc din umbră.
Faptul că omul are mai multe eu-ri mi se pare firesc, dar important este
ca el să ştie să-şi păzească intact eul propriu, cel adevrat şi să ştie
să le domine pe celelalte şi să le utilizeze cu moderaţie şi în scopuri
altruiste, iar ca finalitate ultimă, aceste eu-ri să-i servească la
definitivarea eu-lui principal. Cu alte cuvinte, servindu-se de toate
căile (eu-rile) pe care Creatorul i l-a dat la îndemână, omul să-şi
netezească calea spre individuaţie.
Cât priveşte conştiinţa ea este mai întâi o problemă personală şi apoi
una colectivă. Omul are de îndeplinit un singur lucru pe lume: să afle
cine este. Ca singură unealtă are conştiinţa, iar pe aceasta trebuie să
şi-o fabrice prin cunoaştere, sondarea inconştientului, meditaţie,
credinţă în ceva, muncă şi creaţie (dacă veţi mai găsi şi alte căi prin
care se poate fabrica o conştiinţă, vă rog să le faceţi cunoscute!).
Desigur, fiecare se naşte cu o reţetă proprie de făurire a propriei
conştiinţe şi nimeni nu poate vinde secretul fabricării conştiinţei
altuia. Conştiinţa este o problemă strict personală , este ceea ce eu-l
ţese cu măiestrie din experimentarea lumii înconjurătoare. Conştiinţa
este distilatul pur obtinut în urma numeroaselor procese anterioare de
distilare şi sublimare. Conştiinţa este ţelul suprem al omului şi calea
către “individuatie” ( în sensul de autonomie sau cu alte cuvinte ceea
ce rămâne din om, după asumarea binelui şi a răului din el; este un “ce”
al omului, care se va integra arhetipului al cărui exponent pe această
lume este).
Există o şcoală de formare a conştiinţei? Da, este una singură : şcoala
vieţii fiecărui individ în parte. Cunoaşterea lumii fizice, folosirea
corectă a inconştientului şi experimentarea ar fi mijloacele prin care
omul poate testa ce tip de “materie“ îi va spori conştiinţa şi ce îi va
fi inutil sau dăunător? El este pus în permanenţă să aleagă şi să refuze
din datul atât de bogat în informaţii şi tentaţii. Copiii moderni se
emancipează din ce în ce mai devreme, fug de constrângeri, asumându-şi
riscul de a bâjbâi prin lume, cu ochii măriţi de lumina reclamelor sau
de extasie. Energia acumulată o evacuează încă de la cea mai fragedă
vârstă făcând sport, dar mai mult făcând sex. Şi cartea ? Cartea, ca
suma a tuturor cărţilor, este sabia cu două tăişuri, deoarece ştiinţa –
în sensul cunoaşterii – departe de a ne face fericiţi, ne face lucizi şi
responsabili. Cu cât “cartea” va fi mai bine înţeleasă şi integrată, cu
atât ne apropiem de conştiinţa proprie.
De la ştiinţă la conştiinţă este un drum lung şi greu. El trece prin
“înghiţirea cărţii” – cum se spune în “Apocalipsă” – carte care “la
început ni se va părea dulce, dar de îndată ce o vom avea în pântec ea
va fi amară”. Dar chiar cu riscul acestei nefericiri, este scris în
legea omului de a evolua până la definirea propriei conştiinţe. Drama
lumilor rezidă din faptul că dincolo de un anumit nivel de ingerare a
cărţii, lupta nu se mai duce de la om la om pe plan fizic, ci de la
conştiinţă la conştiinţă. Iată deci necesitatea unirii conştiinţelor
care sunt deopotrivă întru binele omenirii.
Şi pentru
că scriu aceste rânduri în preajma anului nou, urarea mea este
următoarea: fie ca cei cu gânduri bune şi curate, de pace şi de iubire
să sporească - prin unirea conştiinţelor lor - conştiinţa albă a lumii
pe care o avem şi noi, pentru scurt timp, în grijă.
Antonia Iliescu - Belgia
|
