|
|
|
|
            |
|
|
Despre vechea nouă-dilemă? De Rerum Origini
AVATARII ORIGINISMULUI şi
CRIZA UNORA DE ID-ENTITATE...
Eugen EVU
Geniul
tutelar consacrat
al poeziei, întregii literaturi a
Românilor, Mihail Eminovici, re-botezat literar de Iosif Vulcan,
pre când revista Familia apărea la Budapesta, în Mihai EMINESCU. Sufixul
ESCU în onomastica neo-latinei
numite ROMÂNĂ, ab origine de la ROMA MADRE,
den-din ROMANI, indicând
sorgintea dintr-un părinte – tată ce s-a numit cândva EMIN...S-a scris
mult despre Eminescu şi disputele continuă în lumea academică: unii au
văzut în numele EMIN un EMIN bei, alţii un nume slavon, EMIN-OVICI fiind
Fiul lui Emin, aşa cum ESCU este fiul unui EMIN... Moldova vremii lui era în infernul dintre ţarism-greco-turcism şi nemţism, în „concasorul” terifiant al panslavismului multisecular, Moldova Bucovinei de Nord- est, azi în sudul Ucrainei.
Apropos Ucraina, a doua
populaţie numerică cvasi-
rusificată în fosta URSS, este cea a RUTENILOR (variante RUDENI – de la
breasla rudarilor), numiţi şi RUSINI, sau RUŞTI, RUSCANI, de către
români. Numitul pejorativ „infern” este şi în acest prag de mileniu 3
d.H., precipitat istoric, după ce sistemul stalinist- bolşevic a căzut,
„ dar nu de tot”. Eminescu a zidit OPERĂ
SANCTUARICĂ în cea mai curată LIMBĂ ROMÂNĂ, mai ales în
proiectele sale abandonate prin moartea
psihic- timpurie, de teatru aidoma unui Shakespeare ! – una
esenţial neo-latină, şi ar fi de
revăzut structura de rezistenţă
copleşitoare CA SIMŢIRE a acestei opere inegalabilă încă,
Pluridimensională şi plurisemantică, dar mai ales
conservatorismul său de tradiţie, a unei PAIDEUMA de profunzime,
exploratorie sieşi, relevantă pe măsura Geniului; VATRA inefabilă a
talentului ce s-a întrupat în întreaga-i operă, se
transmite în
principal nu prin SCRISUL românesc din secole, ci prin VORBIREA limbii
neo- latine, vie şi păstrătoare
de spirit genomic –
ancestral ca Memorie a Fiinţei noastre. Dincolo şi dincoace de barbaria
Istoriei. ar din
opera sa politică ( masivul
vol X ediţia Academică - Perperssicius),
este de reînţeles ce anume a verticalizat patosul geniului său,
definit în capodopera universală
a mitului esenţial LUCEAFARUL, aşadar LUX-FERRIS ( Purtător de lumină).
Eminovici – EMINESCU este
originar din estul cvasi- slavizat al României, fiind Geniul definit
exacat de cel mai important exeget al său, Călinescu,
Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent) –
prin referinţa analogic ştiinţifică a GENOMULUI, anume că GENIUL este
FECUNDATORUL prin veac al GENELOR, inseminator al unui latinesc scris
SPIRIT ( slav. DUH) ...într-o perpetuă devenire a INTELIGENŢEI în
istoria unui popor: al Românilor. Naţionalismul eminescian ne este
vectorul indiscutabil în interminabila pentru unii veche dilemă-nouă a
ORIGINISMULUI, cu toate aberaţiile de genul celor recent reintraţi în
arena ID-ului, adică a identităţii:
în fapt a unei CRIZE de identitate a unora, care astfel,
freudieni, continuă a proiecta PROPRIILE LOR frustrări în context, in
extenso, atribuindu-ne ca naţiune, eclectismul avatarurilor proprii... (
Vezi H.R. Patapievici, cu a sa „ ura de sine” la români, bizar
amintindu-ne de „ Răbdarea la români” a tartorului gemelar cu Lenin şi
Stalin, cu Engels, tovarăşul MARX !
Genomul marcat prin generaţii de acest negativism – extremist-
fundamentalism, ca revers al celui de tip Nietszche, a făcut „ n”
colaretale în deceniile sovietizării din arealul fostelor ţări
comuniste...Bucovina, Basarabia fostă „ republică moldovinească ...rusă)
– ( cu încă anacronicul sud tiraspolean, dacă vreţi Isarlîc,- a fost şi
este cea mai suferindă „ placă tectonică”, a ciocnirilor „ dilemei vechi
şi vecinic nouă”, a originismului în tezismele lui interminabile,
obsesive şi de fapt destructurante. Rapsozii, aşadar, ci nu slujitorii
efemeri ai Puterilor, nici măcar ale celor de rituri sincretice, toate,
secularizate, ci nu scribii care bântuie ciclic civilizaţiile... 2. Ce
scria inegalabilul Eminescu în
Satira III, despre STAREA acestor ...dileme ca efecte induse ALOGENIC,
prin veac? „
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii Veacul
nostru ni-l umplură saltimbancii şi Irozii”
( Primul vers conţine
cuvinte de sorginte slavonică, (!) VREME,
( ci nu neolatin. TIMP), VREDNICIRE( verb slavonic, ci nu lat.
VOLENS, necum gr. THELEMA!) ...CRONICA- nuanţînd bivalent slav.
HRONIK, dar şi neo.lat CRONACA), etc.) Eşantionul este replicabil
în întreaga operă scrisă eminesciană, pare-se nesesizată de Poet, însă
oricum, pe contrasens AFECTIV cu IDEILE ce-i animă opera;poezia, teatrul
de tip Shakespearean, amintindu-i pe Schiller, pe Goethe, „ titanul
de la Weimar”, dar şi geniile altor culturi, regresiv memorial
până la ...Hiberboreea lui N. Densuşianu!). Maluraux, parafrazat „
niţel” şi de un alt genial cu origini paterne în fosta Rusie ţaristă,
Nichita Stănescu) – afirma ceva ce ar fi de fixat ca nouă PARADIGMĂ îm „
vechea dilemă – nouă, sic,n) - a ORIGINISMULUI, mai ales în cea a
GLOBALISMULUI şi MULTILIGVISMULUI sau INTERCULTURALISMULUI din actualul
EUROPENISM...Ciocnirea interculturală, dacă vreţi, interferenţele
precipitate acum istoric- nu mai au a face cu NIMIC
RESTAURATOR...Restaurator a CE ? A înfiorătoarei mitologice parabole din
Geneza, a „ încurcări limbilor”, din BABILON?)
3
Krakadil- prapadil ...
În Satira III,
Eminescu secolului său, continuă
sus-citatele versuri: „
Risipite se’mprăştie a duşmanilor şiraguri Şi,
gonind biruitoare, tot veneau a ţărei steaguri Ca
potop ce prăpădeşte,, ca o mare turburată,
Peste-un cias pâgânătatea e ca pleava venturată” .....
( semiotic, voila intruziuni
impregnate lingvistic slavonice: biruitoare, de la a BIRUI, a lua
bir învinsului); lat. „veneau” de la venire- chemarea „ vieni”; potop,
slavonism- polonezism ( sic) , magister ...PATAPievici!- „ prăpădeşte”-
etimon slav- rus : Prapadil, ca şi prăpăd, prăpădit, etc) ; „ mare
turburată” – latinism); „ păgânătatea”- bizar deviant de sens originar
lat. de la PAGANUS, aşadar Originar om al pământului- locului, din pre-
creştinismul originar, vechi testamentar ebraic, terminologic via
biserica ortodoxă din Ucraina;” lat. Venturata, de la vento, vent,
vînturare, cu sonanţa vag- latinească „ ad- ventura” , „ adus de vânt”
în latina noastră vulgata, etc.)
Cappo’d’opera eminesciană
aduce apoi „ paradigma oscilantă”, a prezentului său istoric, în citatul
următor:
„ AU PREZENTUL nu ni-i
mare ? N’o să-mi dee ce-o să cer?
N-o să a aflu între-ai
noştrii vreun falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem
lângă capiştea spoelii?
Nu se nasc glorii de
stradă şi la uşa cafinelii?
N-avem oameni ce se luptă
cu retoricile suliţi
În aplauzele grele a
canaliei de uliţi?
Panglicari în ale ţării
care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume
din comedia minciunii?
...
Vezi colo pe urîciunea
fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi
la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, i
izvor de şiretlicuri
La tovarăşii sei spune
veninoasele nemicuri ?
Toţi pe buze au
vitrtute,ear în ei monedă callpă,
Quintesenţă de miserii
dela creştet pînă-n talpă”.
...Şi deaspura tuturora,
oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura
bulbucaţii ochi de broască
Dintr-aceştia ţara noastră
îşi alege astăzi solii...”
... „ patrioţii,Virtuoşii,
ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrîul în
mişcări şi în cuvintge.
Cu evlavie de vulpe ei în
strane şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic
schime, cântece şi jocuri”
...
Şi apoi în Sfatul ţerii se
adun’ să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă,
grecotei cu nas subţire,
Toate mutrele acestea sunt
pretinse de Roman,
Toată greco- bulgărimea e
nepoata lui Traian !”
Spuma asta’nveninată,astă
plebe, ăst gunoi,
Să ajung’a fi stăpână şi
pe ţară, şi pe noi?
Tot ce-n ţările vecine a smintit
şi stârpitură Tot
ce-i însemnat cu pata putrejimii de natură Tot ce
e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, Toţi
se swcutură aicea şi formează ...patrioţii Încâtz
fonfii şi flecarii, găgăuzii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strămbă sunt stăpânii astei naţii” ! ( cit.
Ediţia Maiorescu, Editura Socecu et Comp- Bucureşti, 1884).
„ Poporul român s-a născut
creştin primind religia odată cu procesul de constituire etnică, adică
odată cu fromarea sa. Nici nu putea să feia altlfel, din moment de limba
latină a rămas în structura de bază a vocabularului românesc, cu toate
influenţele şi opreliştile străine care ne-au oprimat timp de aproape
nouă sute de ani”( scire Ioan Ploscaru, în „ Scurtă istorie a bisericii
române”. „ În decursul veacurilor, limba latină vorbită în Dacia a
primit şi elemente străine, în special slave, dar structura gramaticală
şi cuvinteler esneţiale au rămas latine...De exemplu ( corpul omenesc:
cap, păr, brfaţ, mână, barbă,carne, pumn, creier, gură, inimă, deget,
ochi, umăr, ureche,nas, dinte, faţă, genunchi, os. etc.. Familie:
părinte, frate, soră, nepot, socru, tată, mamă, noră, etc. Animale:
bou, vacă, oaie, câine, cal, miel,capră, ied, porc, lup, iepure etc.
Credinţă:
Dumnezeu, creştin, cruce, altar, înger, lege, păcat, drec, rugăciune,
biserică, cuminecare, duminică, Paşti, Rusalii, mormânt, etc.
Evreul
românesc, un erudit mai prejos oricum de un Mircea Eliade sau Petru
Culianu, cam materialist- dialectic, Victor Kernbach, opinează că
„poporul român a fost de două ori creştinat, odată prin Romani, a doua
oară ( şi cumva actual) prin ortodoxia pravoslavnică, înceăând din sec.
III- IV...Discutabil. ( Uiniversul mitic al Românilor”, ed. Lucman).
Remember strategia „ taie popa limba „ ( sau i se taie popii limba ?
Încă azi, în iconerie ortodoxă, în pictura murală şi unele vechi
psaltiri, se scrie în semne kirilice, greceşti sau slavone... Neo-
latina românilor este cea vie, ea este „ motirul” inefabil al fiinţării
şi raportării noastre la divinitate, transcedendenţă) Ci nu-....
Boscorodirea....
Dezordinea ascunsă...
Vorbit şi scris- recte
făcut ...
Păstrarea elementului latin în vorbire, a ajutat poporul român să se
menţină ca o insulă în mijlocul popoarelor slave . La asta au contribuit
şi misionarii care au venit aici în veacurile III- IV: Epoiscopul
Ulfilas, Sfântul Nichita din Rimesiana, Arhiepiscopul Romei era spiscop
al Daciei, episcopiile din Dacia fiind supuse Arhiepiscopiei Romei ( Gh.
Enăceanu,de Râmnic, 1875). Toate
până la INVAZIA SLAVĂ din sec.VII...De atunci expresia populară „
boscorodire”, sau „ taie popa limba”: poporul latinizat nu pricepea
limba slavă ce se vorbea şi scria în biserici, psaltiri şi etc- însă
nici preoţii nu crîcneau, siliţi la înjositorul gest al supunerii „
smerite”, saducheice, faţă de oprimant. Stau mărturie multe inscripţii
ale creştinismului iniţial, prin latini, din secolele III- IV.( ex.
Inscripţia de la Napoca ( Cluj, Transilvania) – în piatră pe un sciriu,
din anul 235, cu semnul crucii şi iniţialelel S.T.T. „ sit tini terra
levis” – Să-ţi fie ţărâna uşoară”. Mai vem, astfel de dovezi la fosta
Potaiss ( Turda de azi); Cea mai veche inscripţie creştină
din Dacia este tot la Potaissa
anii 14o. Piatra funerară e a unui veteran şi a soţiei lui, pentru o
fiică a lor şi pentru mai mulţi sclavi. Înmormântarea la un loc cu
stăpânii a sclavilor o făceau numai creştinii. Remember: Despre toate
acestea privind originismul, netrucate de milenarele schimonosiri ale
Trecutului, funcţie de cei ce au vremuit pe aici, cum spune Eminescu, „
pleavă vânturată”, au scris Iorga, A. D. Xenopol, D. Onciul, Pârvan. N.
Dobrescu,, Cantemir, Mihălcescu, Cernăianu, şi numeroşi alţi exegeţi.
Eminescu scria indubital : „ Eu nu cred nici în Jehowa/ Nici în Budha
Sarapunni”. Îmi
sunt mie însumi şi sclav ( rob) şi Regele.
Eul şi ordinea ascunsă. Sinergia
şi empatia.
Alogenia care i-a atras chiar „ Divinului critic” Călinescu învinuire de
tip „ antisemitism”, sau „ xeonofobism” etc- este relevantă în istoriile
felkurit întocmite prin secoli de diferiţii exegeţi, care-cum...Unii
dintre ei sunt ei înşişi de provenienţe alogene... (
Slavoni, greco- turci, bulgari, sîrbi, austrieci, unguri, evrei etc.). Ne
eecunoaştem cumva anamnesic, ca Fiinţă, în mii de expresii de sorginte
latină, ca neolatini ce suntem. În actualul teritoriou, dar şi oriunde
continuăm ca naţiune, românii „ locuiesc” Limba Română, patria lor este
UNA din zestrea culturală
originară: număraţi, peste 30 de milioane.
Devenim. Ne făurim un destin, individual şi al famieliei, inextenso al
Nostru. Limba cea vorbită, este mai vie decât cea scrisă, însă nu ne pot
separa în binomul ei hermeneic. Suntem
factorii esenţialei ai facerii din şi întru Memorie, Entitate din marea
Sine a lumii. Opera
noastră suntem noi înşine, în cooperare sacră cu ordinea ascunsă.
„
Eripitur persona, manet res”, persoana piere, lucrul rămâne. Dincolo de
docta ignoirantia, care face ravagii mai ales la marile momente ale
schimbării în istorie.
Arcadia noasstră ne este Sufletul, Fiinţa, ce ne reumple de mister,
însrtu revelaţia de AFI. Cogito, ergo sum, sumum.
Postludiu către cetitor A nu
uita, iată dezideratul principal. „Faber est quisque fortunae”- fiecare
este faurarul propriului destin”. ( Salustius) . Astfel şi popoarele.
Oricât de Luciferic, Eminescu a avut un pronunţat simţ al
Indignării, a avut Demnitatea fără de care nu vom continua în istorie,
fie şi după nedemne temporar laşităţi conjucturale, vital a fi depăşite,
fie prin eroismul disperării...Facit indignatio versus- cum dixit
Juvenalis...Eu, cel ce scrie, stau sub acest semn, al indignării care se
ridică şi se comunică: devine apel şi refuză oricare preţ al
compromisului perfidei zicalem, „ capul plecat sabia nu-l taie”... Iată
de ce , cu toate că sunt un tragic înţelegând condiţia tragică a Omului,
mă exprim prin pamflet, satire, oximoron... Nu sunt niciodată în
extramuros, oricât de confortabil este „ turnul de fildeş”, sau peştera
ascetului consolat. Dixit, et salvavi animam meam „ Am spus- scris, şi
mi-am salvat inima.( expresia originară e a lui Ezechiel cap.II,
versetul 19 şi 21. Prin aceea că învăţând pe alţii, ne (re) învăţăm şi
pe noi. ( Seneca).
Eugen EVU
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
