Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Democraţia în domeniul militar -

Certitudine sau paradox?

Gl.mr.(r) dr. Ilie Gorjan

Grafica de Măldprescu (Agero)

"Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit.

Este un soi de haos suportabil." (Petre Ţuţea)

            Pentru a elucida această mult şi prea controversată problemă, trebuie pornit de la definiţia termenului de democraţie, definiţie care, la rândul ei, a suscitat nenumărate opinii din partea teoreticienilor în domeniu. Într-o simplă accepţiune, democraţia înseamnă că puterea aparţine şi este exercitată de popor (demos = popor, kratos = putere), fapt posibil doar în antichitate, de exemplu, în Atena condusă de Pericle unde poporul putea fi oricând consultat prin adunarea lui în agora. Astăzi, în întreaga lume, poporul îşi alege reprezentanţi, care exercită puterea în numele lui în perioada pentru care sunt aleşi. În aceste condiţii, democraţia înseamnă: autorităţile statului se întemeiază pe voinţa poporului exprimată prin alegeri libere şi corecte; proclamarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; sistem politic pluralist; responsabilitatea guvernanţilor şi obligaţia lor de a se conforma legilor; exercitarea imparţială a justiţiei de către judecători independenţi şi inamovibili. Potrivit Constituţiei, România este un stat democratic, având ca fundament respectarea fiinţei umane şi a statului de drept. Pentru a răspunde la întrebarea din titlu să vedem în ce măsură elementele definitorii ale democraţiei se pot transpune la domeniul militar. Potrivit opiniei majorităţii teoreticienilor militari şi sociologilor nu există compatibilitate între democraţie şi mediul militar, deoarece în acest domeniu conducerea se realizează pe baza principiului unicităţii comenzii de către comandanţi (şefi) numiţi în urma susţinerii unui concurs şi nu aleşi de către subordonaţii lor, a căror părere nu are în acest caz nici o valoare (de unde şi gluma potrivit căreia „şefii ţi-i dă Dumnezeu, nu ţi-i alegi singur”), neoperând aici principiul democratic al conducerii prin reprezentanţi aleşi de popor. De asemenea, în acest domeniu conducerea se exercită prin ordine, care, pe lângă faptul că nu pot fi comentate în nici un chip, trebuie executate cu toată convingerea, militarii însuşindu-şi nu numai litera ordinului, ci şi spiritul lui. Relaţiile dintre militari sunt reglementate de legi şi regulamente militare specifice, care încorsetează la maximum conduita militarilor prin restricţiile şi interdicţiile pe care le conţin. Astfel, legea le interzice cadrelor militare să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau să desfăsoare alte activităţi în favoarea acestora, ori a unui candidat independent pentru funcţii publice, precum şi să candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală şi în Parlamentul României,ori  în funcţia de Preşedinte al României. Cadrele  militare nu au voie nici să declare sau să participe la grevă, iar opiniile lor politice pot fi exprimare numai în afara serviciului. Deşi toate aceste aspecte pot crea impresia incompatibilităţii dintre democraţie şi mediul militar, îndrăznim să apreciem că toţi comandanţii (şefii) au la îndemână nenumărate pârghii cu ajutorul cărora pot realiza, totuşi, o conducere democratică în structurile pe care le comandă.

            O obligaţie de serviciu importantă a comandantului este aceea de a respecta drepturile, personalitatea şi demnitatea subordonaţilor. Climatul auster şi rigid specific domeniului militar poate fi mult atenuat dacă drepturile ce se cuvin militarilor (indiferent de natura acestora) se situează în centrul preocupărilor de zi cu zi ale comandantului. Atunci când drepturile legale de echipament, de hrană, soldă, concediu, permisie, învoire, concediu medical etc. se acordă la timp şi integral, o atmosferă de lucru pozitivă se instaurează în unitatea respectivă, atmosferă care nu are alt final decât buna funcţionare a unităţii şi, implicit, îndeplinirea obiectivelor multiple ce îi revin. În altă ordine de idei, respectarea demnităţii şi personalităţii subordonaţilor prin uzitarea de către comandant a unor formule de adresare regulamentare, corecte, în relaţiile cu aceştia, prin întrebuinţarea unui limbaj civilizat în toate împrejurările, chiar şi în cele tensionate determinate de factori obiectivi (misiuni, calamităţi, catastrofe etc), prin evitarea atitudinii de rigiditate sau exces de zel ori de tutelare excesivă, contribuie din plin la statornicirea unui climat propice bunei desfăşurări a tuturor activităţilor din unitate. Tot în scopul asigurării unui climat democratic în unitate, comandantul este obligat să dea ordine clare şi precise, care să nu contravină legilor specifice, convenţiilor internaţionale la care România este parte şi normelor de drept umanitar internaţional. Comandantul trebuie să asigure şi condiţiile necesare îndeplinirii ordinelor, excluzând atitudini şi expresii de genul: „nu mă interesează, te descurci şi tu, te orientezi că altfel o-ncurci”, care nu au altă menire decât să deterioreze grav relaţiile interumane în cadrul unităţii şi în final să submineze capacitatea de luptă a acesteia.

         Comandantul trebuie să-şi asume, totodată, întreaga răspundere pentru legitimitatea şi urmările ordinelor pe care le dă, pentru că numai de un climat democratic nu poate fi vorba într-o unitate al cărei comandant dă ordine ilegale cu repercusiuni grave asupra vieţii şi libertăţii subordonaţilor, şi apoi nu recunoaşte că a dat astfel de ordine, fugind la propriu de răspundere. Pentru a nu pierde contactul direct cu cei pe care-i comandă, comandantul trebuie ca, periodic (lunar sau săptămânal) să-i informeze pe aceştia cu principalele probleme cu care se confruntă unitatea, precum şi cu soluţiile la care s-a gândit în vederea rezolvării lor, solicitând şi acceptând propuneri constructive şi din partea oamenilor din subordine. Numai aşa se va crea în cadrul unităţii o stare de emulaţie, de elan şi coeziune care să contribuie la buna funcţionare a unităţii. Pentru că fenomenul corupţiei a ajuns refren naţional şi nu numai, nici domeniul militar nu putea fi ocolit de acest flagel, care constituie un subiect la ordinea zilei în cadrul Uniunii Europene. De aceea, comandantul care una spune şi alta face, fără să respecte obligaţia regulamentară de a fi exemplu pentru subordonaţi în toate împrejurările, devine un factor nociv în calea asigurării unui climat optim de muncă şi viaţă în cadrul unităţii. A folosi principiul „divide et impera” pentru a te căţăra mereu la suprafaţă din mlaştina în care singur te-ai afundat şi a te menţine mereu pe „val” în dauna celor pe care-i conduci, nu poate decât să influenţeze în rău viaţa şi climatul de muncă din unitate.

          În societatea românească postdecembristă criza de autoritate s-a întins ca o pecingine, afectând implicit şi domeniul militar, unde şi aici, ca şi-n alte domenii de activitate, trasul de brăcinar al subordonaţilor cu şefii se manifestă cu acuitate, fără să înţeleagă faptul că democraţia în esenţa ei nu e altceva decât domnia legii şi nu anarhie, comandanţii fiind obligaţi în astfel de situaţii să curme din rădăcină răul pentru a nu provoca un rău şi mai mare, folosind în acest scop tot arsenalul de mijloace şi forme legale de constrângere pe care le au la îndemână. Corectitudinea, cinstea, grija şi respectul faţă de subordonaţi,  camaraderia, întrajutorarea, înţelegerea, apropierea faţă de subalterni (păstrând anumite limite), încrederea reciprocă, cooperarea, şi alte asemenea cerinţe de ordin psihic şi moral, sunt tot atâtea coordonate pe care trebuie aşezate raporturile interumane în domeniul militar şi care nu trebuie să scape nici o clipă din atenţia comandanţilor de pe toate treptele ierarhice. În concluzie, iată doar câteva dintre reperele care ne fac să credem că şi în domeniul militar democraţia are un cuvânt greu şi important de spus, chiar dacă pare un non sens să se pună semnul egalităţii între cei doi termeni.

Gl.mr.(r) dr. Ilie Gorjan

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:''
2. Tema / articolul / autorul::'O părere despre "Democratia in domeniul militar" '
3. Numele si prenumele Dvs.:'Stroe Nicolae'
4. Adresa Dvs. E-mail:'stroe_n@yahoo.de'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):''
7. Textul mesajului Dvs.:
' In urma lecturării prezentului material, doresc să-mi exprim o părere personală. Tin neapărat să o fac, motivand pornirea mea de la faptul că reactia logică a fost atinsă urmare unui stimul contextual pe care dl. Gl.mr.(r) dr. Ilie Gorjan il lansează in prezenta lucrare. Anume că democratia si mediul militar pot părea a fi incompatibile. Insă o "conducere democratică" este posibilă in măsura in care "comandantul va urma o obligatie de serviciu importantă... aceea de a respecta drepturile , personalitatea si demnitatea subordonatilor... prin intrebuintarea unui limbaj civilizat"... Aceasta ar fi una din "nenumăratele parghii" prezentate de autorul lucrării prin care democratia este totusi compatibilă cu mediul militar.
Dacă ar fi să facem o statistică cu ce isi imaginează populatia ca fiind "Democratia", ce o defineste si ce o deosebeste de alte "Democratii", vom remarca că in mare parte exprimările tematice vor fi destul de neclare. Totodată vom remarca că "Votantul" contemporan pasionat de democratie si de dreptul său de exprimare al votului, "este informat" dar nu se informează personal, este interesat politic, insă nu ia parte deloc la procesul politic.
Trăgand concluziile de mai sus vom remarca că intre societatea civilă, si mare parte a executantilor militari, in special a celor cu slabe posibilităti pertinente de informare, nu ar prea exista diferente.
De ce? Pentru că mediile de informare ale acestora sunt cam aceleasi.
Pe cand o persoană civilă se raportează la : familie, patrie, loc de nastere, formatie, muncă, activităti recreative, sport, cultură, politică si societate, militarul va fi intradevăr mai izolat in aceste activităti, intrucat pregătirea lui militară impune o pregătire de "specialitate", care in fond il izolează partial de cunoasterea din domeniile civile. Aici apare un paradox, in ideea că militarul are in comun cu civilul, originea, patria, locul de nastere, partial familia, iar restul drepturilor civile
ii vor părea limitate, desi el se va considera mai bine pregătit.
Militarul insă nu poate fi obligat să trăiască doar intr-un mediu restrictiv. Totalitarismul ori dictatura oricărui sistem sau oricărei ideologii, nu se poate impune nelimitat, iar cand o face pe anumite perioade de timp, va indobitoci grupurile asupra cărora isi răsfrange efectul propriilor puteri.
De aceea militarul ce se incadrează social si intr-un sistem civil democratic nu poate fi "ideologizat" sau "efectiv marcat", si nici nu este de dorit faptul ca acesta să execute intocmai si la timp "toate" ordinele. El va avea nu numai obligatia de a nu comenta ordinele si de a le executa cu toată convingerea in ordinea, litera si spiritilul...
Militarul din tările ale căror regimuri sunt autentic democratice, are DREPTUL de a nu executa ceea ce contravine legii, in caz contrar fiind supus presiunii civile, legilor statului de drept iar in cazuri grave ISTORIEI. Omul nu este perfect, si poate gresi, că se numeste el General sau Soldat.
In marea majoritate a cazurilor, cand militarii au căzut prizonieri in urma unor lupte, au dispărut si diferentele de rang si grad. Intr-o primă etapă prizonierii sunt intradevăr egali. După o altă etapă de timp diferentierile vor reapărea. Majoritatea "colboratorilor" a fost recrutată dintre cei ce au beneficiat de grade anterior.
In această ordine de idei sentimentul militarului trebuie să fie bazat pe valorile natiunii si pe iubirea de neam si tară. Drepturile acestuia trebuie să nu difere de cele ale populatiei civile decat atat cat impune meseria nobilă insă LIBER aleasă. Acesta este inceputul democratiei in mediul militar. Dreptul de a alege meseria respectivă si constientizarea obligatiei tuturor de a apăra Valorile si Binele Comun in situatii exceptionale.
Mijlocul existentei institutiilor militare are ca scop doar Vointa Populară. Adică populatia pe care este obligată să o deservească. Coruptia Politicului, corupe inevitabil si o parte a varfurilor ierarhice. Partea coruptă chiar isi doreste coruperea de persoane ce au la indemană parghiile de constrangere. Aici ar trebui ajustate " Norma" adică "Idealul"/ "Legea" cu Realul si Verticalitatea Tinutei Militarului. Prin buna si temeinica pregătire a intregii trupe, pe domenii de activitate si interes strategic pe termen scurt, mediu si lung.
După Jean-Jaques Rousseau armonia identitătii interesului societătii nu se formează de la sine, ci se formează prin educatia cetăteanului spre virtutile recunoasterii subordonării fată de Binele Comun. Pentru că Binele Comun se diferentiază de multe ori prin rationamentul propriu de multe vointe ori pofte personale.
Adevărul si Teoria Democratiei trebuiesc echilibrate si in interiorul mediului militar nu numai in societatea civilă, pentru ca ce este mai important in Democratia Modernă să deservească intreaga natiune.
Cu stimă,
Stroe Nicolae (subofiter in rezervă)'

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com