Reclama Dvs.

Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri








 

Democrația la două capete

Dr. Conf. Sorin Borza

 

Cine privește cu minim simț al realității scena politică din România înțelege imediat că aceleași „exponate” cu patină penală nu mai pot genera emoții autentice ori speranțe colective. Având la dispoziție o mașinărie administrativă uriașă ei resuscitează periodic ambițiile unor purtători consecvenți de servietă. Oameni fără îndoieli, inși cu diplome diferite dar o singură meserie (butaforia) au ocupat fără rest spațiul public și, pe toate canalele, caută să ne convingă cum că doar ei știu și pot. O vagă înțelepciune executivă se prelinge insidios dincolo de morga lor doctorală. Ei au în orice clipă ceva „la ofertă”. Nu ne dau niciodată ceea ce au promis, dar îi înțelegem de vreme ce, așezați comod în context, nici noi prea facem ceea ce s-ar cuveni. Competenți și indispensabili ei roiesc în jurul instituțiilor cu aer de patroni ai interesului național. 
Știm bine că nu sunt și nu au fost niciodată aleșii noștri, ei se aleg consensual unii pe alții chiar atunci când un mic bine plasat sau o bere la pet, adună câțiva asistați social în marginile pieței publice. Oamenii care îi urmează sunt adesea inocenți – în sensul în care nu trăiesc convingeri politice, ci doar o tulbure impresie că un ins mai bine îmbrăcat le-ar putea risipi cumva îngrijorarea cu care așteaptă ziua de salariu. Justiția nu-i prea interesează (cu atât mai mult cu cât au fost învățați că e oarbă), iar presa năimită mârâie lupește și caută bârlog în holul măcelăriei. Uite-așa, dincolo de popor și de dreptatea lui, democrația se strecoară nemăritată printre oglinzi strâmbe și pungași cu ștaif. 
Democrația la două capete e instrumentul politicii postfeudale din țara unde nu se găsesc bani pentru educație ori sănătate. Toate partidele cer reformă, dar nu găsesc oameni care să o facă ori măcar să ne spună cum ar trebui să o gândim. Disponibilitatea de a negocia politic poziții guvernamentale fără a ține seama de doctrine și ideologii e un simptom prea ușor trecut cu vederea: ce țel comun ar putea duce la îndeplinire cei care gândesc măsuri de guvernare și politici publice în termeni incompatibili? Ocazia cea mai bună de a vedea oportunismul la lucru apare de obicei după alegerile locale (combinațiile posibile în Consilii sunt multiple): binele public e, invariabil, motivul compromisului – asta ne este tuturor foarte clar, nu avem însă indicii suficiente cu privire la forma lui concretă. 
Democrația la două capete nu e pasibilă de reformă, motiv pentru care partidele din România nu se pot reforma din interior: chiar în situația în care se schimbă oameni în posturi cheie – sistemul respinge orice corp străin.

E uimitor câtă energie se consumă în Universitate pentru precisa dimensionare și demonstrare a gradului de înțelegere a lumii de care s-ar învrednici unul ori altul dintre dascăli. Nu ar fi mai simplu ca toți ăștia să se ocupe pur și simplu cu înțelegerea mai adâncă a lucrurilor despre care dau învățături? Eu am înțeles foarte târziu afirmația distinsului coleg Florin Ardelean (care zicea acum ani buni că „a fi profesor la Universitatea din Oradea este o infracțiune”) și presupun că valul vizibil de impostură pe care îl acuzăm gălăgios de doi ani se explică în acest context mecanic: pentru că un contabil din Minister nu poate opinia legitim cu privire la valoarea științei la vârf - el se uită în gura unui jupân academic (expert al formularelor și șef al pătrățelelor bifate corect) - atunci când parafează lista cu cei care se duc în vacanțe scumpe din finanțări de la buget. Pentru cei care fac foame prin Bibliotecă nu semnează nici dracu - cu argumentul cinic potrivit căruia s-ar putea să fie cândva căutat de DNA.

 

 

Dar tresăririle astea morale nu le au deloc atunci când bugetează sterile fonfăieli academice sau banalități arogante servite din înălțimea unor poziții politice. Nu merită să analizăm punctual doctoratele copy-paste înainte de a ne apleca asupra mediului care le-a făcut posibile și a mentalităților în perspectiva cărora unii le-au considerat indispensabile pentru cariera și devenirea lor ca proprietari ai interesului național.

Un plagiat se naște în principal din dorința autorului de a converti prestigiul titlului în putere și bani. Cine nu ține cont de această ecuație elementară nu are voința de a stopa impostura în Universitate. O asemenea structură logică trebuie să inspire măsurile unui ministru care binemerită stima noastră. După cum vedeți - lucrurile nu-s greu de făcut - dar e nevoie ca cineva să vrea cu adevărat să le facă.

 

Dr. Conf. Sorin Borza

Universitatea Oradea

Iulie 2016

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)