Alexandru Petrescu (Spania):

„Despre emigranţi şi alţi români”

Poporul român a rămas şi astăzi fidel Cazaniei şi Pravilelor de acum 300 de ani şi, parcă nu are curajul să înfrunte provocările modernismului. Cei care au lăsat totul în urmă, copii, şoţii, părinţi şi prieteni,  doar pentru a le fi mai bine, au ajuns să-şi piardă identitatea în schimbul laptelui şi mierii visate. Foarte mulţi dintre ei au într-adevăr situaţii de invidiat, familiile lor s-au integrat perfect în marele „sîn fin”  al societăţii adoptive, dar totuşi, fiecare mai visează în taină la brânză cu mămăligă de acasă….În perioada alegerilor, chiar şi pe pământ străin, românul tot la un mic, o bere şi nişte cântece lăutăreşti. Cu toate acestea,  ei continuă să fie trişti, să viseze la întoarcerea acasă. Mergând prin satele româneşti, unsprezece luni din an vezi tristeţea la porţile caselor. Este uşor să identifici în ce ţară au emigrat copiii celor de pe marginea drumului, după drapelul atârnat la streaşina casei, unde acum un sfert de veac se întindeau şuncile şi jamboanele de porc afumate. Privind panorama postdecembristă trebuie să învăţăm măcar acum şi să acceptăm că suntem nu numai o generaţie de sacrificiu, ci şi una pierdută. Nici un politician român nu vrea o întoarcere acasă a românilor. Întoarcerea lor ar însemna pentru România încă două milioane de şomeri şi tot atâtea probleme. Ar trebui ca românul să înveţe să fie el însuşi, să-şi ridice fruntea şi să-şi vândă cât mai scump pielea. De ce românul a emigrat este probabil problema tabu a guvernărilor anterioare. Emigrarea în masă a românilor a adus o uşurare socială statului român pe deoparte,  iar pe de altă parte, a adus scutirea de proiecte viabile, un plan de pensii şi întărâtarea capitalismului sălbatic contra clasei muncitoare hăituite. Iată-ne într-o U.E. generoasă, care ne-a primit cum a putut clasa muncitorească, ce dorea să ajungă în Paradis (parafrazând unul din filmele lui Antonioni, parcă) sau nişte versuri scrise pe un şerveţel, într-o cofetărie iliesciana: „Şir după şir, trecând din vis în vis, Sărăcimea română se duce-n paradis,/ Că heruvimii, după cum se ştie,/ Habar nu au de şpaclu ruletă sau mistrie.”

Mareea românimii ce a invadat occidentul nu a venit pregătită să fie ca Manole de la Curtea de Argeş, ei se prezentau pe şantierele spaniole cu tupeu, răspunzând patronilor că ştiu să facă „orice”. Românii nu ştiau că această meserie nu există. Şi cum nu ştiau cum se zice la mistrie  pe limba telenovelei,  îngânau precum Guliţa a lui Coana Chiriţa  „mistri…on, zugrav… ision”. Încet, dar sigur,  noua clasă a miticilor români s-a înrolat în „colhozurile” spaniole ca mână de muncă ieftină şi nepregătită. Si spaniolii s-au lăsat păcăliţi, sau poate chiar i-am păcălit. Ingineri, foşti miliţieni, tinichigii auto, brutari, ciobani, lucrători pe la căile ferate…s-au transformat în oameni de nădejdea ai monarhiei cărămizilor spaniole,  aşa cum fuseseră programaţi de câtre sloganurile cincinalurilor  noastre trecute. Spania a însemnat pentru mulţi, după anul 2000 refugiul într-o democraţie autentica şi nu originală. Spania a însemnat o şcoala de viaţa, transformând gloata noastră şi educând-o în a fi mai tolerantă. I-a învăţat să poarte căştile de protecţie pe ţeasta, să se spele pe mâini când patronul îi ducea la restaurant în pauza de masă, să fumeze şi un puro (ţigara de foi), ca un mic burghez. Spania, Spania..!. Muncitorii români s-au transformat într-un test al viitoarei democraţii româneşti care va domestici sigur apucăturile animalice ale capitaliştilor feroci,  ramaşi în ţară cu biciul într-o mână şi cu diplomatul în cealaltă. Clasa muncitoare româna a învăţat aici să se respecte pentru ca a fost respectată. Ştie care-i sunt obligaţiile şi drepturile. Poate de aceea românii supţi acum de seva puterilor şi aruncaţi la groapa gunoiului istoric de câtre o economie spaniolă, care a ajuns la ţărm vor dori să vină în ţară. Dar nu vor mai mânca din surfertaşele de aluminiu şi nu vor mai dormi în barăcile de placaj, ca cele din reclamele despre consumul de coniac ce uneşte.

Şi cum patronii de pe malurile Dâmboviţei, Dâmbului, Arieşului şi alte ape nu vor putea să se adapteze cerinţelor noii clase muncitoare, se vor  produce convulsii sociale în viitorii ani. România nu întinde o mână de ajutor şomerilor români din Iberia de dragul concetăţenilor. Ci şmechereşte, ştiind ca vor veni bine pregătiţi de acolo şi vor fi mai buni de folosit decât indienii şi pakistanezii,  ce vor zgâria la porţile europenelor din  est. Aşa vom părea umani, salvând înecaţii cu fire de paie.  Normal,  statul român ar trebui să creeze un organism oficial care să se ocupe în mod expres doar de problemele emigranţilor români, atât a celor care se reîntorc, cât şi a celor care vor rămâne în exteriorul ţării, organism care să fie subordonat Ministerului Muncii şi Securităţii Sociale şi să fie corelat cu toatele instanţele locale. În această nouă formă s-ar putea ajuta emigranţii în procesul de reintegrare în societatea de origine. Ar trebui creat un statut special pe o perioada de până la doi ani a celor care se reîntorc în ţara lor de origine, prin care să fie protejaţi în mod expres de un pachet de legi ca un împrumut bancar cu interese financiare zero sau minime. Un salariu sau un ajutor de şomaj până la integrarea efectivă în muncă, o rentă activă de integrare în societate. În cazul românilor reîntorşi,  ar trebui să primească din partea statului plata cumulată pentru perioada de şomaj care corespunde zilelor muncite legal în statul în care a prestat munca. În cazul celor care se reîntorc din ţări ale UE, taxele vamale ale obiectelor cumulate şi aduse să fie zero. Sprijinirea creării de mici afaceri şi de noi activităţi ce generează noi  posturi de muncă, reducerea intereselor şi a creditelor, asistenţa tehnică şi formarea profesională şi a celor care se transforma in mici patroni. Omologarea şi convalidarea  tuturor titlurilor şi studiilor din sistemele educative obţinute în ţările din care provin în timpul emigrării. Crearea de burse speciale gratuite chiar pentru copii celor reîntorşi în ţară. Românii ştiu că nimic din toate astea nu-i va aştepta acasă cu masa pusă şi de aceea tot speră miracolul ca Madridului să-i fie atribuită organizarea jocurilor olimpice din 2016 şi vreo nouă expoziţie ca ce de la Zaragoza…Vor fi suficiente câteva petice pentru cârpirea pantalonilor încă o decadă şi pentru întoarcerea triumfală în ţară. Vor veni acasă  chiar dacă au fost cândva provinciali, aproape de mega-capitala Bucureşti, într-o vilă construită de spanioli sau italieni, cu un stil şi o imagine substanţial îmbunătăţita, trăind dintr-o pensie adevărata (şi nu neapărat privata) a statului european unde şi-a rupt cocoaşa muncind.

Diferenţa între cele două milioane de spanioli emigranţi care s-au întors până la sfârşitul secolului trecut şi românii ce vor marca viitorul deceniu va fi uriaşă. „Los indianos”, acei spanioli ce după ani şi ani se reîntorceau în satele din care, săraci, fugiseră de foame şi franchism, reveneau, oferind, construind, parcă datori colectivităţii lăsate la vatră, biblioteci, biserici, şcoli, spitale, case sociale pentru persoanele de vârsta a treia şi chiar cartiere. Românul de moment construieşte o casă cu încă două-trei camere mai mult decât vecinul de peste drum care lucrează în o altă ţară ca el. Sau îşi cumpără o maşină mai tare cu câteva mii de euro. Şi astea se datorează cu siguranţa reticenţei de a fi învăţat şi crescut într-o societate unilateral subdezvoltată care ne-a vaccinat cu ură. Românii din ţară, în loc să fie stimulaţi de cei care vor (au) veni cu o prosperitate economică şi să-l ajungă în bine stare,  vor trage în jos, dorind ca vecinul să păţească ceva şi să fie la fel ca el de sărac…o iluzorie lume ancestrală, România profundă.

Alexandru Petrescu Emil y Conde de Transilvanya

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com