Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Despre presa literară din România

Dan Dănilă, Germania
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Cu prea puţine excepţii, revistele literare de la noi au devenit "grupări" de condeie supuse unui director (patron / redactor şef, etc), de cele mai multe ori un intelectual cu tradiţie, trecut binişor de prima tinereţe, eventual redactor / jurnalist încă din regimul anterior, personaj cu anturaj şi mare putere de persuasiune, dar cu trăsături despotice, fiindcă libertatea democratică de opinie, asumată printr-un slogan arhicunoscut, undeva sub titlu, sau pe ultima pagină, este doar o declaraţie fără valoare – o simt toţi aceia care deviază de la linia impusă. “Cine nu e cu noi, e duşmanul nostru”, aceasta este ideologia lipsită de orice nuanţe sau alternative a şefilor de opinie de la noi, a literaţilor de altădată transformaţi fără să-şi dea seama în babe cârtitoare.

În loc să se preocupe de problemele reale ale literaturii şi culturii, aceşti posesori de foi îşi petrec o mare parte a timpului cu bârfa şi răspunsul la bârfă, cu ameninţări presărate în texte care se pretind pamflete, cu lovituri de prevenire sau post traumatice, cu împroşcături cu noroi spre "colegii" de breaslă, în formulări mustind de venin, care se vor elevate şi subtile, dar denotă de fapt sterilitatea de idei şi lipsa de preocupări pentru chestiuni cu adevărat importante, altfel spus, o pierdere păguboasă de vreme...

Ce simplu era altădată, când maiorescienii, lovinescienii sau călinescienii...

 

Literatura română actuală este prea haotică, sunt mult prea mulţi autori, revistele şi cărţile nu sunt de găsit, nici la chioşcuri, nici în librării, nici în biblioteci, aşa că fenomenul a ieşit complet de sub control – la ce bun să mai scriem cronici şi exegeze, recenzii şi portrete de autori, dacă am fi automat acuzaţi de prozelitism sau părtinire – când scrii doar trei recenzii pe an, acuza e aproape justificată....

A se pune într-o lumină cât mai favorabilă, a se autoridica în slăvi pentru merite, vai, de cele mai multe ori de domeniul trecutului, sau pentru a sugera o volută în plus pe creier, faţă de bietul opinent, este la fel de important ca săparea adversarului ideologic şi politic, disecarea acribică a "textelor" acestora în căutarea erorilor de logică sau, vai, de ortografie, dar folosind expresii de mahala "stilizate" – toate acestea, eforturi justificate şi utile doar în alte domenii ale scrisului...

Mai toţi aceşti pamfletişti de ocazie au acces la "date secrete", la dosare sau arhive cu care îi pot ameninţa pe cei care se simt cu musca pe căciulă, asupra cărora va plana de acum înainte anatema semnului de întrebare: a fost sau nu a fost dintre aceia...

Lupta pentru contracte bănoase, premii, funcţii şi onoruri se dă fără mănuşi, la vedere, comisiile şi grupările sunt bisericuţele prea bine ştiute, solidaritatea şi loialitatea se exprimă prin numărul de coloane publicate (scrii de bine despre mine, scriu şi eu de bine despre tine, dă cutare în tine, dau şi eu în cutare)...

Televiziunea luptă cu presa scrisă şi invers, radioul cu toţi ceilalţi, iar energiile, creatoare sau ba, se scurg spre zonele subterane ale luptelor interzise...

În acest context, te bucuri când mai găseşti uneori câte o publicaţie fără invective şi campanii electorale, fără afaceri, ministere, stenograme, degete ridicate ameninţător sau pumni trântiţi pe masa redacţiei, o revistă tradiţională, banală de acum, cu poezie, proza şi recenzii, cu grafică şi portrete, sau o emisiune târzie în care intelectualii invitaţi la microfon uită pentru o oră de partide, datorii şi poliţe politice, fiind preocupaţi doar de ceea ce, cu foarte mulţi ani în urmă, îşi alegeau ca profesie, cu entuziasmul şi seninătatea tinereţii lor...

Nu-mi doresc nici un fel de reacţii scrise la aceste rânduri (aş fi însă fericit dacă i-ar pune pe gânduri pe vreunul din cei vizaţi), dar dacă reacţiile vor exista, chiar sub forme nedorite, vă rog să consideraţi că le-am prevăzut şi le-am dat deja un răspuns, chiar mai sus...

 

Dan Dănilă, Germania

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.