HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Poeseu de Eugen EVU

Despre sfericitatea psiho-textuală a textului

 

Am asemuit gândirea la maturitatea ei cu sfericitatea, alteori am asociat-o unei holograme. Sintagma vine cumva prin oglindire, de sine, a sinelui, este ceva ce se insinuează spre a urca în conştient şi a lua trup prin cuvânt, în text. Întrezărirea sau         “năzărirea” sunt şi ele vizionare, sunt labirintice şi caleidoscopice, dar omul-scrib are sau nu are “ vultur propriu”, este sau nu este sisific, poate fi sau nu fi deloc, pseudo- religios, idolatric,  recte  un …terorizat care terorizează, sub spectrul celor “ şapte frici”: care sunt UNA : frica de boală, de murire.

 

Gândirea pe care o numim poetică, creativă, fuzionează cumva, ca punte virtuală, între subcortical şi hipotalamus. Intervine insomnia cea atât de minuţios explorată ca fenomen nu doar de un Carl Gustav Jung, Adler ori Henry Moore, sau mai ales Emil Cioran. Starea onirică am resimţit-o în ultimii ani tot mai precipitată, ca o nevroză, es tarea acelui Endimion, cel înnamorat de Lună, este aşadar o stare SUBLUNARĂ.Ea are o feminitate esenţială, conţinută, activizată, duce la alienare, iar textul devine delirant…Este mimesis straniu, aşadar abisul (abisalul) semultiplică la suprafaţa de talazuri, ori de nemişcare încremenită, în care cerul devine azurul pur al eternităţii. Dar totul este iluzie, nirvana iar efectele sunt “ magice”, în sensul că sufletul este în Mirare, în Uimire, este suitor în Spirit.

 

Kreutzer  scrie că” opunând afirmaţiei lui Ben Akiba “ Totul a fost deja”,, convingerea mea este că nimic nu a fost încă. Nu e pura speculaţie aici, nici paradoxul sofistic, ci o atractivă sentinţă despre starea poetică, poiein, pe care poetul o ştie, o are ca sămânţă a cunoaşterii de tip Goethe-an, sau Omar Khayam, ş.c.l. Starea mirificului ce se relevă spontan, instantaneu aproape, vine sferic şi face efectul “ magic” al rostirii mantramice, rostirii mantice, vindecătoare, dacă vreţi psalmice sau sutrice.Omul este un “ system bioenergetic deschis”, ştie ştiinţa. Aşadar inteligtenţa interferează energetic ( sunt particulă, undă şi vibraţie,n) – cu mediul geo- magnetic…Creierul cultivat dobândeşte arta de a folosi intuiţia ca pe o nuia de alun, radiestezică. Avem aici Harul poetic, harul întemeierii de mănăstire, a punerii Semnului ca memorial în staticul răbdător al esteticii.Piatră, menhir, cromlech, cruce, obelisc, sanctuar,  biserică, catedrală. Dar şi carte !

 

Factorul de risc al alienării de tip poetic, este posobil un symptom al dezintegrării umanului, ( Der Abbau des Menschichen”, cum devineşte autrsiacul octogenar Konrad Lorenz ( Convorbiri la gura sobei”.) O carte ce  ar fi de reeditat este “ Epistolar”, în care Liiceanu şi Pleşu, după “ Jurnalul de la Păltiniş” al primului, ( şi pe care am dăruit-o înainte de revoluţie, unui prieten, profesor universitar din Budapesta, de origine română ( T. Herdyan), susţin un dialog colocvial foarte interesant pe idea Noica, a epifaniei de tip zalmoxian, ca “ atitudine” a înlepetului retras cu discipolii în Muntele Sacru; despre stările astea, raportate la ideologia vremii, poate făcând indirect apologia “ rezistenţei prin cultură”, a d-lui Manolescu de atunci – dacă vreţi “ dilemma veche” preluată recent de alţii, cu alte ţinte şi alte perspective. Numai că acel  “ nimic n-a fost încă”, este un alt paradox, enunţat antimetafizic, vorba lui Nichita Stănescu. A fost tulburător demersul Gabrielei Melinescu, prima soţie a lui N.S., când cu volumul ei “ Boala de origine divină”.

 

Boala asta atribuită divinului este eronat pronunţată aşa, deoarece divinul nu poate fi bolnav, cid oar Indus în eroare a percepţiei, ea însăşi ( psyche) fiind în “ discâfuncţie”.Obsesia vine când patosul este din preapon empatic. Devine maniacală, este boală, dar a umanului, ci nu a” divinităţii”. Obsesia Gabrielei Melinescu era exprimată şi în grafica ei, ca frustrare a subliminalului feminine – vaginal ( …cum îmi spunea Tudor Opriş despre unele “ june” ale liricii anilor 70. Trauma actului ratat, ori a castrării de care vorbeşte Freud, predonimă lirica feminină (istă),– cu vârfuri ca Angela Marionescu sau saphicele  Ninei Cassian, o cohortă întreagă de frustrate de acest tip, şi care aveau să eşueze idea( esenţa)m în fromalismul tulbure, stihial, al violenţei de limbaj, “ recuperator”. O scriere de tip “ orgasmic”, sau mai degrabă ANORGASMIC“ măreţia frigului” ce poate din nocturnismul insomniac a lui Eminescu vine şi nu …trece.

 

Aşa zişii “ monştrii sacri” ai criticii care îl maimuţăresc cu toţii pe Călinescu, “ divinul critic”, par a fi în “ dezintegrare a umanului” cum scrie Konrad, iar dacă e ceva condamnabil în asta, la urma urmei, dincolo de muncile sisifice ale glossărilor şi sentinţelor lor “ psihanalitice”, este că ei induc tinerimii, generaţiilor noi, sila faţă de valorile esenţiale ale umanului,adică impjun otrava unei ideologii “ elitice” de tip autoritar, ce duc la o “ societate de termite, structurată pe baza unei oribile diviziuni funcţionale”…De regulă, ciritcul este un creator ratat, tru el judecata la rece este impotenţa de aposeda şi fertiliza el însuşi, feminitatea cunoaşterii ca paradigmă a …devenirii!

 

Stigma (efectul Coandă al), “agoniei” este un soi de boală de origine demonică, da, mai periculoasă decât scepticimsul diogenian a lui Laertius Câinele înstelat, şi a lui Cioran, depresiv până la suicidar, fie chiar prin critzele lui de luciditate: din care ştie să evadeze salvator în lirismul cvasi- poetic al eseuului său! Paler a ratat asta, chiar dacă plagiind filosofia elincă, în sforţata paradigmă a modernităţii.

 

Nu cunoaşterea ştiinţifică,este de vină că “ ne îmbolnăvim divin”, (deci jos psiheledismul, starea  terifierii toxinelor!),nici măcar victimele comportamentului “ messianic”, schizophrenic- religios, ci societatea care are astfel de “ sacerdoţi” şi emuli ai neantului. Ceva se modifică precipitat în chiar gândirea umană, prin informatizare, stihialul virtualităţii are viteza nu doar apropiată celei a luminii, ci complementar a întunericului, voila, Einstein ! Căci Gândul (mintea, inteligenţa, duhul, spiritul, sunt incalculabile ca viteză şi percepţie carteziană…sunt cumva instantanee!

 

Trebuie să fim conştienţi şi să inducem idea folosirii şanselor pentru cei care vin, cei ce sunt deja! Iată responsabilitatea, versus iraţionalul ce tinde a ţâşni din grotele subliminale, cu foame de lumină, nimicitor! Trebuie să respingem desigur optimismul naiv, al ignoranţei ce poate fi massificate, ca instrument al îndobitocirii, al mancurtizării, iar asta nu înseamnă a ne teme pesimist, depresiv, de “ ce va fi”, chiar dacă “ nimic n-a fost încă”.” Încercarea de a-i convinge pe tineri că trăiesc într-o lume rea, este, după Karl Popper “ cel mai mare pericol al timpului nostru, mai mare chiar decât bombele atomice, faptul că li se sugerează oamenilor că trăiesc într-o lume rea, ipocrită,, ş.a.m.d.Bineînţeles că e o lume rea, spune el, pentru că exiastă posibilitatea unei lumi mai bune şi pentru că viaţa ne îndeamnă s-o căutăm”…

 

Şi oare nu acest “ îndemn” este impulsul inefabil şi irepresibil al Divinităţii? Nu ca boală originară, ci ca suferinţă a posibilei vindecări.

 

Eugen Evu

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com