|
DESPRE TRADIŢIE
Prof. Dr. ALEXANDRU
NEMOIANU,
S.U.A.
Impresii si pareri personale in FORUM
Câteva cuvinte preliminare
Istoria românească este presărată de dezastre şi neîmpliniri. După
standardele lumii şi priviţi din afară, nu suntem un popor de «
câştigători ». Dar, în acelaşi timp, oricine se va uita la Români şi la
trecutul lor, cu minimala bună credinţă, nu va putea să nu rămână uluit
de unitatea lor, « de limbă şi lege », de buna lor dispozi’ie, de
echilibrul lor sufletesc.
Toate trăsăturile, caracteristice şi semnificative, româneşti arată că
există o continuitate colectivă vie a unei înţelegeri stravechi a
diferenţei dintre bine şi rău ori, altfel spus, a unui „model
existenţial“, a unei „Tradiţii“ , a unei moşteniri primită şi trecută
din generaţie în generaţie.
„Tradiţia“ este un întreg şi între ea şi „tradiţii“ există o diferenţă
de categorie. Căci „Tradiţia“ nu înseamnă osificare şi încă mai puţin
memorizare. „Tradiţia“ este o entitate vie, care trebuie înţeleasă şi
pentru a fi înţeleasă trebuie trăită. Ea se poate schimba în formă dar
rămâne mereu aceeaşi în duh. În momentele critice, limită, ea se poate
strânge până la esenţa, care este indestructibilă. Iar în clipele de
răgaz se extinde şi arată în forme multiple, neaşteptate, uluitoare.
„Tradiţia“, “nu cade niciodată“.
*
Atunci când acceptăm şi dacă vom accepta ca Tradiţia este o entitate vie
şi colectivă, este doar firesc să ne întrebăm cine sunt cei care o
poartă sau, o fac cu putinţă.
Cred că Tradiţia este o entitate colectivă care fiinţează prin persoane
şi comunităţi. În cazul persoanelor întrebarea „cum anume?“ este destul
de simplu de răspuns. În cazul persoanelor Tradiţia este componentă a
peceţii personalităţii. Ea, Tradiţia, este incorporată mereu, de la
naştere şi până la moarte, prin însuşirea modelelor din jur, prin
trăirea în lume şi alegerea liberă a binelui şi răului, prin înţelegere,
prin inspiraţie. Acceptarea Tradiţiei la nivel personal este o opţiune
liberă. Prin urmare valorile ei pot fi respinse sau, foarte trist,
neştiute. Cred că acestea sunt cazuri limită (ceea ce nu exclude
posibilitatea ca în anume circumstanţe istorice numărul celor aflaţi
într-o atare condiţie să nu poată fi foarte mare), cazuri de criză
istorică şi împrejurări în care apar „monştrii“, tipuri aberante. În
cazul colectivităţilor, grupurilor, situaţia este, paradoxal, cred, mai
simplă. Tradiţia nu dispare, nu poate fi eliminată. Ea se menţine prin
colectivităţi retrase, prin trupuri colective esenţiale (Biserica) care
au o infinită putere de „contaminare“ a celor din jur, prin exemplu viu.
În plus Tradiţia este capabilă să se adapteze circumstanţelor temporare
cu mare dibăcie. Îşi schimbă vestimentaţia, coloritul, forma dar îşi
păstreaza esenţa. Se poate restrânge la esenţe, la arhetip, şi apoi, iar
când circumstanţele se schimbă, poate exploda fără hotar. Dar dincolo de
toate trebuie bine înţeles că şi în împrejurarea în care Tradiţia este
fără putinţă de cădere, fiecare persoană ar trebui să contribuie la
îmbogăţirea ei. Între formele colective pastrătoare de Tradiţie şi
persoane ar trebui să fie o permanentă şi esenţială conlucrare,
„sinergie“.
Prof. Dr. ALEXANDRU NEMOIANU
S.U.A.
|
