Liant social: la petreceri, sărbători, oamenii se adună īmpreună cu principalul scop de a se simţi bine, iar acest lucru se petrece, mai ales, rāzānd, fiindcă acest exerciţiu creează relaxare, disponibilitate pentru comunicare, permisivitate, toleranţă, ducānd şi la creşterea capacităţilor intelectuale. Să nu uităm, chiar şi cuplurile de īndrăgostiţi rād mult mai des prin comparaţie cu alte cupluri īn care lipseşte afectul, iar această situaţie este, īn mod sigur, provocată de creşterea nivelului endorfinelor;

            Ierarhizator socio-cultural: observăm că oamenii nu rād toţi la aceleaşi glume şi ne putem īntreba, ba chiar, deseori, o facem, de ce rāde omul simplu (rural, urban, cu specificaţiile urban-industrializat şi urban-periferic, spre deosebire de omul cult, evoluat spiritual);

            Funcţia educativă: stārnind rāsul prin ironie, societatea induce ideea scăderii performanţei, cu reflectare īn plan social: mai puţine şanse la promovări, cuceriri, succese, etc;

            Funcţia coercitivă: rāsul ridiculizator provoacă individului, senzaţia de ruşine  activānd astfel mecanismele ei mobilizatoare;

            Funcţia socio-morală: aici străvechiul dicton „ridendo castigat mores” este, de unul singur, īn măsură să dea importanţa acestei funcţii.

Īn plan individual, īnsă cu fermă reflectare īn social, exerciţiul rāsului, fiind eliberator de endorfine, creează relaxare, disponibilitate pentru comunicare, permisivitate, toleranţă, creşterea capacităţilor intelectuale. Şi aici cred că un exemplu se impune. Īn anii şaizeci vestul Europei era confruntat, la nivel social, cu actuala noastră problematică de alienare, intransigenţă nejustificată īn raporturile interumane şi o, aparent nejustificată, tendinţă spre agresivitate şi, implicit, violenţă. Numai că, atunci, aceste manifestări, au fost atent studiate de psiho-sociologi, deoarece ele afectau dramatic fundamentele normalităţii sociale şi, a fost găsit remediul!   Au fost īnfiinţate, la sugestia cercetătorilor dar şi cu voinţă politică, cluburile: Zāmbiţi, zāmbiţi! (Surriez, surriez, varianta franceză, pentru neīncrezători). Īn aceste cluburi, oamenii erau īnvăţaţi să considere zāmbetul un factor sine qua non al comunicării interumane. Prin urmare făceau exerciţii de a se adresa unii altora, rostind mai ales banalităţi, īn orice condiţii, cu zāmbetul pe buze.  Exista chiar obligaţia, ca persoanele care lucrează cu publicul, să fie membri ai respectivelor cluburi. Aproape firesc, īn aproximativ un deceniu, tensiunile sociale s-au diminuat considerabil, a scăzut semnificativ rata infracţionalităţii, ba chiar şi numărul accidentelor rutiere, fiind cunoscută nocivitatea agresivităţii la volan, iar, implicit, a crescut productivitatea muncii, ştiindu-se că oamenii relaxaţi se pot focaliza mult mai eficient pe rezolvarea sarcinilor ce le revin. Ei, da, ar spune cārcotaşii, a fost făcut totul pentru ca omul să fie mai bine exploatat de către om şi să crească profiturile capitaliştilor, aşa cum am īnvăţat noi la marxism-leninism. Da! Numai că răspunsul cel mai potrivit la această acuză ar fi, paradoxal, o īntrebare: Şi ce dacă?

Dincolo de orice dilemă īnsă, trebuie să avem īn vedere implicarea factorului de decizie īn rezolvarea unei asemenea problematici sociale, pentru că, īn absenţa unei implicări energice ale acestui nivel, orice plan este sortit eşecului. Iar acum, cānd mulţi dintre noi merg īn ţările Europei Centrale, se mai uimesc īncă de faptul că oamenii de acolo se poartă īntr-un mod care ne īncāntă dar ne şi nedumereşte. Credem că este doar efectul bunăstării, fără să ne gāndim la intervenţia decisivă, la un moment dat, a factorului educativ. Iar educaţia s-a făcut folosindu-se forţa terapeutică a zāmbetului. Deci, precum vedem, se poate! Dar, numai dacă se vrea!  Şi, printr-un nou recurs la dicţionar vom găsi, desigur, o definiţie a rāsului: „acţiunea de a rāde şi rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, īnsoţită de un sunet specific nearticulat” , putem constata, din nou, că o simplă definiţie nu poate, şi consider că nici nu īşi propune, să cuprindă o atāt de largă fenomenologie.   Prin urmare, dincolo de definiţii, putem afirma că rāsul, ca fenomen complex şi specific determinat de umor, defineşte un īntreg univers emoţional, intelectual, atitudinal, relaţional şi comportamental şi făcānd parte din fiinţa noastră biologică, spirituală şi psihică, o apropie, cel mai mult, de divinitate. Deoarece, nu degeaba se spune că atunci cānd rāzi eşti mai bun fiind mai aproape de Dumnezeu dar, probabil, este valabilă şi situaţia inversă. Iar controversele istorice referitoare la modul īn care īnţelepţii acestei lumi au abordat rāsul, dacă ei īnşişi au rās sau nu, ba chiar aprinsele şi prelungitele dezbateri teologice referitoare la īntrebarea dacă Isus a rās vreodată, indiferent de rezultat, dau, fără alte comentarii, dimensiunea fenomenului. Şi, ne putem pune, la rāndul nostru, īntrebarea cāt adevăr este oare īn spusele abatelui Jorje din „Numele trandafirului”, cu referire la cartea pierdută a lui Aristotel:

            - Dar cāte minţi stricate, ca a ta, n-ar extrage din această carte silogismul cel mai mare, potrivit căruia rāsul este scopul omenirii! Rāsul īl īndepărtează, pentru cāteva clipe, pe omul simplu, de spaimă. Dar legea se impune prin spaimă, al cărei nume adevărat este frica de Dumnezeu. Şi, de la această carte ar putea pleca scānteia luciferică, cea care ar aţāţa lumea īntreagă īntr-un nou incendiu… Omului simplu, care rāde, īn clipa aceea nu-i pasă că va muri…      

Īnsă, pentru că vorbim totuşi despre umor şi rās, nu putem să nu luăm īn consideraţie şi modul īn care aceste manifestări ne caracterizează. Asta fiindcă puţini dintre noi ştiu faptul că poţi să-ţi dai seama de caracterul omului, cu care stai de vorbă, urmărind doar felul īn care acesta rāde. Desigur nu vom găsi, poate niciodată, o prea mare acurateţe a rāsului, dar este bine să ştim cam ce fel de oameni sunt cei ce rād astfel:

            Ha, ha, ha...  = deschis, spontan, sincer, activ;

            Ho, ho, ho... = vesel, bine dispus, epicurian, puţin superficial, bun la suflet;

            He, he, he...  = nevrotic, zeflemitor, inteligent, ascuns, ironic;

            Hi, hi, hi...    = meschin, avar, interiorizat, schizoid;

            Hā, hā, hā...  = rău, răzbunător, ranchiunos;

            Hă, hă, hă...   = grosolan, găman, demonstrativ, paranoic;

            Hu, hu, hu… = prefăcut, mincinos, trădător, intrigant;

Aşadar, atenţie la felul īn care rād cei cu care dorim să avem o relaţie şi, mai ales, dacă rād!

Mihai Batog-Bujeniţă

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL