|
|
|
|
|
|
EDITORIAL
DICTATURA
MORALEI Maria Diana
Popescu,
Agero Şaizeci de ani de
eforturi integratoare au slăbit īn mai puţin de trei ani. Ideea Europei
Unite īncasează lovitură după lovitură, īncīt e de mirare cum de nu s-a
fluierat knock-out-ul. Euro a scăpărat scīntei tot anul pe plita leului
romānesc, unde s-au perpelit zburătoarele cu garnitură nelimitată de
antibiotice importate din Germania. Cine să-i apere pe romāni de
hormonii puilor electrocutaţi şi pe cīini de lumea cealaltă? Abia năşit
la Guvern, bugetul pe 2012 atrage critici dure. Scad cheltuielile la
sănătate, cresc la serviciile speciale. Aceeaşi gargară pretutindeni!
Sarkozy doreşte īnfiinţarea unei trezorerii europene, altă instituţie de
tocat fonduri. Obama plănuieşte (re)reformarea sistemului de asigurări
de sănătate din īntreaga lume, echivalentă haosului şi īnchiderii
spitalelor. Mă īngrozesc la auzul denumirii unor instituţii de furat.
Banii au devenit instrumentul prin care oameni de nimic distrug naţiuni
cu potenţial valoros. Oraşele patriei sīnt
īnţesate cu sedii de bănci, farmacii, firme de recuperare, bordeluri,
vile opulente, şaormerii, moluri, reţele, clanuri, pistolari, magazine
de vise, hoţia n-are intermitenţe. O bombă cu ceas - sărăcia -
īmpīnzeşte casele romānilor. Sistemul prea alambicat şi pricinos īi va
obliga pe politicieni să ţină ceva roşu īn buzunar de sărbători, ca să
nu facă indigestie cīnd scoboară hălcile afumate, rămase īn podul ţării,
sau cīnd dau cep butoaielor ca să prindă curaj, ca la anul să ne asigure
alte locuri de veci. Fauna care a căpuşat poporul tot anul va pleca īn
vacanţe de lux, iar scutul de la Deveselu va intra īn carantină. Să fi
devenit vulnerabile obiectivele antirachetă la reducerile bugetare
americane? Sau, la reuniunea Comisiei pentru apărare şi securitate a
N.A.T.O. din octombrie, reprezentanţii Franţei, Rusiei şi Ucrainei i-au
poftit să-şi ia jucăriile şi să se īntoarcă acasă? Parlamentarul francez
Jean Michel Boucheron a ridicat problema eficacităţii defensive a
scutului antirachetă, afirmīnd că sistemul, care l-a supărat pe Putin,
nu va intercepta decīt o pătrime din rachetele clasice. Retragerea unor
nave şi echipamente din Europa le va aduce bani īn puşculiţă. Deşi
īnglodaţi īn 14 mii de miliarde de dolari, americanii īşi vīnd hīrtiile
cu cea mai mică dobīndă din istorie. Se īmprumută ieftin, īşi finanţează
deficitul cu cele mai mici costuri, inundă piaţa mondială şi se folosesc
de banii statelor slabe.
Analiştii nu ne spun pe ce lume trăiesc, īşi văd
de meserie. Aşadar, romāne, transpiră īn continuare, fii cumpătat de
sărbători, nu te baza pe pensia prezumtivă! Politicile economice ni le
putem aplica fiecare la nivel micro.
Īntrecerea
socialistă a băncilor a transferat īn
timpul anului povara crizei pe spinarea romānilor. De la fatidicul
decembrie īncoace, īn locul ceainăriei, alimentarei, aprozarului,
şcolii, grădiniţei, căminului, librăriei, magazinului de īncălţăminte,
au fost mutate sedii ale unor bănci cu funcţionari la patru ace, care te
īntīmpină cu o cafea şi cu oferta unui credit. Studiind piaţa noastră,
bancherii străini au concluzionat că romānii doresc creşterea nivelului
de viaţă (de aceea li s-a dat şi un rol adecvat īn lovitura de stat din
1989) şi au trimis scrisori de dragoste clienţilor, invitīndu‑i doar cu
buletinul la credite.
Bună ziua, va oferim un credit avantajos! Vă rog,
luaţi loc! Oferta este foarte bună pentru dumneavoastră!
La fel ca īn piaţa de zarzavaturi, ofertele curgeau pe bandă rulantă. O
adevărată īntrecere īntre bănci. Cu buletinul īn buzunar, oamenii au dat
buzna īn sucursale, venise timpul să trăiască mai bine. Chiar meritau.
Legislaţia a
īntreţinut şi a acoperit fraudele băncilor, ale clanurilor, bancherilor
şi bogătaşilor fără scrupule, īnchipuiţi şi lacomi, care au păgubit
poporul. Prinşi cu ocaua mică, deveneau brusc bolnavi şi cereau
eliberarea. Tactica e veche, azi s-a cosmetizat doar. După cel de-al
doilea război mondial, indivizi abili, aflaţi īn diferite funcţii,
cumpărau certificate care atestau că sīnt nebuni, că prezintă deviaţii
comportamentale sau alte afecţiuni ale sistemului nervos, cauză care īi
scotea īn afara responsabilităţii. Actele erau ţinute sub cheie şi cīnd
picau la ananghie, scoteau hīrtia miraculoasă. La fel şi astăzi.
Escrocii īnşelă statul, au propriile reţele de televiziune, reuşind
să-şi menţină escrocheria pe o treaptă īnaltă. N-ar strica o epidemie de
smerenie, profund creştină, administrată prin vaccinuri, care să-i
trimită la locurile lor. Adică īn pătrăţica din care, moralmente, să nu
mai poată evada mai sus decīt competenţele reale. Analfabeţii au ajuns
să-şi afirme cu prea-suficienţă competenţe enciclopedice, dīnd cu aer
academic verdicte distructive. Nimeni nu pretinde politicianului să se
dedice studiului fenomenologiei lui Hegel. Ar fi absurd. Dar nici
politicianul risipitor şi īndestulat nu trebuie să dea lecţii de
filozofie poporului. Adică să-i calculeze anual necesarul de bani şi de
hrană. Cīnd eşti politician, pierzi legătura cu tine īnsuţi şi te īneci
īn impostură, la fel ca īn patima băuturii. Teologic, sminteală şi
arghilofilie se numeşte. Tot timpul ameţit de aburii puterii şi de
cīştig, conştiinţa de sine se lasă posedată. Tot īn limbaj teologic,
slavă deşartă īnsemnīnd. Ei!, sīnt chestiuni delicate, cine să-i tragă
la răspundere pentru ele? Dumnezeu sigur, mai devreme sau mai tīrziu.
Chiar şi ei īnşişi se pedepsesc pe sine. Nu vedeţi ce feţe īntunecate
au? Numai un duhovnic bun ar scoate pe diavol din năravurile lor şi i-ar
reda credinţei, moralei şi patriotismului. Aşadar, vom avea de
toate de sărbători: alţi 300000 de şomeri, iar pe tarabele acestui
iarmaroc, talcioc, obor, tīrg capitalist, degradat peste măsură, foarte
mulţi politicieni la-ndemīnă, pe gratis. Doar să deschidem televizorul.
Sīntem bogaţi īn politicieni, important este să facem diferenţa īntre
ei, ca la piaţă, īntre merele sănătoase şi cele putrede la mijloc. Ei au
muncit tot anul la lopată, au săpat tunele īn buget cu rară şi subtilă
eleganţă, păstrīnd curate, īn Romānia, frauda şi lupta pentru putere şi
pentru avere. Mai lăsaţi munca de salahor şi puneţi mīna pe carte! Pe o
carte de morală. E timpul! Mult curaj şi sănătate. Spor la citit!
V-aşteptăm la anul cu chestiuni adevărate şi deştepte. După expresia bine
cunoscută a lui Sloterdijk, este necesară o dictatură a moralei, altfel
istoria se va repeta, va sări cu un pas īnainte īn recolonizare şi
sclavie. Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |