Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Diletantismul pre-decreţeilor

Lucian Hetco, Germania

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Scriu aici doar câteva impresii, ce mai degrabă reflexii, ori "monolog" s-ar mai putea putea numi. Şi nu le scriu anume ca să critic pe cineva sau ceva anume, ci pentru că multe lucruri ar putea fi între timp mai bune. Multe lucruri bune s-au făcut, dar unele rele au mai rămas, din păcate neschimbate! Şi recunosc aici urmele unei mentalităţi ce mai bântuie şi azi în societate. Mă gândeam deunăzi la generaţia pre-decreţeilor, ca s-o numesc aşa, mai cu voie bună, ca şi cum i-aş fi iertat de fapt multe, astăzi doară fiind generaţia celor trecuţi de 40 de ani, aflaţi astăzi la (aşa-zisa) “putere”, în funcţii de stat, sau ca patroni, ori directori de instituţii, cadre didactice, oameni de presă, literaţi în plină putere creatoare, etc. Noi, pre-decreţeii, am fost predestinaţi înainte de 1990 a fi o generaţie tânără, de oameni complet “noi”, cu o educaţie proletcultistă “stabilă”, modeşti în pretenţii materiale, dar fals instruiţi şi manipulaţi voit la scară largă, trăind şi aplaudând la scenă deschisă "realizări" de genul pâinii cartelate (precum şi laptele, carnea, zahărul, uleiul şi untul de la “coadă”). Îmi amintesc clar cum laolaltă se împingeau pensionarii, bunicii şi taţii noştri, ce-şi aduseseră scăunelele de lemn încă din timp, de la orele trei dimineaţa, dârdâind de frig, de regulă prost dispuşi, umiliţi de sărăcie, în cozile infernale din 1980 încolo. Ordinea publică a generaţiei de sacrificiu de atunci, o asigurau vânzătoarele cu statutul lor de zeiţe semidocte ,( în cel mai bun caz) în şlapi de plastic şi şorţuri murdare, prin distribuirea de marfă pe la spate, împreună cu şefii de Peco cu benzina pe cartelă şi cu administratorii de aprozare când se "dădeau ouă". Vi le mai amintiţi pe toate?

Noi, generaţia celor de peste 25 de ani în momentul “Revoluţiei”, trebuia să ne găsim (şi noi ca alţii), rosturile noastre. Idealuri sigure erau puţine: ceva şcoală, liceul, (bună doar şi şcoala profesională), eventual la case mari, chiar şi o facultate unde se intra de regulă foarte greu, mai apoi, în timp, cel mult un apartament cu două camere, la bloc, eventual chiar cu buletin de oraş ( mare lucru!), primit cu bani pe şpagă. Idealuri mai mari, de genul re-întregirii patriei, ( să nu uităm Basarabia) sau o bunăstare materială adevărată pentru toţi, libertate şi onestitate, presă liberă, etc. nu aveau cum să fie un ţel sau o dorinţă de neam, datorită puternicilor prieteni de genă slavă din Est, dar mai ales datorită atotputernicilor “conducători” de pe malul Dâmboviţei, aceste originale şi nefaste personaje ce ne-au pus ţara pe “butuci”! Biserica ortodoxă era neexistentă ca factor de rezistenţă, cel mult ca decor, cea greco-catolică luptase cât putuse, dar era deja desfiinţată în spirit frăţesc şi desproprietărită cu consimţământ creştinesc frăţesc şi de factură mioritică. (Adică, pe scurt, ce se întâmplă de fapt, în balada Mioriţa? Doi ciobani îl fură pe al treilea, iar acesta nu că n-are nimic împotrivă, dar ... ce să facă?).

Ca să nu mai vorbim de puternica “Securitate” de la vremea ei, cu infiltraţii şi cadrele ei, vecinii noştri de zi cu zi, cu turnători şi informatori remuneraţi sau nu, cu Canalul Canalelor şi Casa Poporului, cu terorismul (neoficial)de stat ce ne-a fericit cu împuşcături iîn zilele “revoluţiei” şi încă o vreme după aceea ( dar ceva mai primitiv, cu bâtele, să nu uităm mineriadele!). Am fost o generaţie fără o conştiinţă a valorilor autentice! Îmi aduc aminte că majoritatea colegilor mei de armată, în anii 80, studenţi şi militari cu termen redus, ca şi mine de altfel, vorbind aici numai de aceia care intraserăm la facultate ( în cazul meu, Ştiinţele Economice, cu nouă persoane la examen pentru un loc de studiu!), voiau să facă după “facultă” (deh, oare ce ?).. da, exact, tocmai pe “Fane Gheorghiu” (notă: Academia pentru cadre de partid). Trăznet – domnilor, ce altceva! Cine a fost, domnilor şi doamnelor, acest Ştefan Gheorghiu? Mai ştiţi cumva? O “valoare” a unei societăţi totalitariste bolnave! Nimic de protestat însă la vremea aceea, căci ni se părea un fapt normal, a ne fi şi frică, ca "factor de stabilitate socială", dar iată şi pentru o generaţie fără idealuri, se găsea astfel, un mijloc de a promova în canalele de partid şi de a “reuşi” într-o viaţă anostă. În credinţa mea de atunci se prefigurase de timpuriu, dar sigur, diletantismul şi mediocritatea contemporanilor, spiritul lor de aventurieri idelogici, ce ni s-a impus ca o fatalitate istorică! Ni se şi potrivea cumva, nouă , tuturor, în felul nostru dezorganizat, valah, de factură miticească, de descurcăreţi, înşelători şi în special de blazaţi delăsători, ce duseseră demotivaţi şi manipulaţi de timpuriu. (Pentru revigorare, în ordine: şoimi, pionieri, utecişti, comunişti). O scuză bună era : “merge şi-aşa!”, ( dar cred că mai e şi acum valabilă, nu-i aşa?), ce era de fapt o lozincă în detrimentul unei calităţi a vieţii ce ar fi trebuit să fie altfel. Însă se uită şi azi că: "Omul sfinţeşte locul!"

Ca generaţie obsedată de teamă, ca de altfel toate generaţiile ce ne-au precedat, aveam la vremea noastră micile noastre ambiţii, orgolii şi o experienţă a contradicţiilor. Majoritatea dintre noi, au fost cinstiţi şi demni, dar am fost mobilizaţi şi cangrenaţi ideologic, fără o misiune reală, fără perspectivele unei vieţi demne, am apucat mulţi dintre noi, drumul străinătăţii. „Anno domini – 1989” a avut astfel în felul său poate o imagine şi forţă apocaliptică pentru naţiune! Ţara a pierdut astfel în ultimii 15 ani o serie de intelectuali şi de altminteri multe forţe creatoare , ce s-ar fi putut folosi cu rost în interesul neamului. Nu vorbesc aici numai de cei ce au emigrat, în căutare de viaţă demnă, ci de cei mulţi şi blazaţi şi îmbătrâniţi de timpuriu, şomeri sau umiliţi muncitori în ţară pentru salariile foamei. ( n-am spus conştient "ale groazei", rezerv adjectivul acesta pentru pensii, că doar mă gândesc deseori la bieţii pensionari îngheţaţi de frig şi care caută mâncare prin gunoaie, sau la copiii "străzii",indiferent că sunt români sau rroma, tot suflete sunt toţi). A fost însă o poartă către o libertate ce ar fi putut deveni una creatoare, dacă am fi organizat din timp un sistem liberal al capitalului şi am fi dezvoltat instituţiile şi infrastructura ( nu numai cea stradală), la nivel de conştiinţă vest-europeană. Unii dintre noi, au realizat din timp această omisiune, căci au evitat să investească capital sau energii ( cei de afară, astfel au renunţat în general la investiţii „în ţară”, iar alţii ce-au făcut-o, au fost înşelaţi la drumul mare în canalele corupţiei şi-au renunţat). Dar cei mai mulţi dintre noi cei plecaţi, s-au pierdut în anonimatul imigraţiei, pe când alţii s-au blazat conştient, acasă, în corupţie, furt, delăsare şi o pasivitate tipică spiritului mioritic ( vezi mai sus). ( Adică, cel de-al treilea cioban, ce ştie din timp că va şi jefuit şi omorât, decât să se apere, mai bine cântă o doină sau odă dramatică mioarei atot-ştiutoare!). Este ceea ce ne-a fost dat să învăţăm, prin educaţia care am primit-o! Mesajul era: "Nu vă apăraţi, nu întreprindeţi nimic, căci oricum n-are nici un sens!". O tragedie a mentalităţii ce am interiorizat-o atunci, dar care azi nu se mai potriveşte cu realitatea. Că n-a fost să fie aşa cum ne-am fi dorit, ne-au arătat-o vremurile, în speţă anii 90 şi începutul anilor 2000. Teama mea de atunci şi de acum e mereu una şi aceeaşi, fiindcă vremurile ce nu ne încurajaseră atunci la nimic concret, s-au dovedit în cele din urmă, a fi cărări către uşi deja închise şi doar tinereţea noastră ce trecea razant, prin deasimilarea mentalităţii noastre tipică societăţii româneşti de rataţi, prin înlocuirea acesteia cu pragmatismul de tip occidental, avea să ne folosească, unora, mai ambiţioşi şi mai realişti, în occident. Acasă a „câştigat” în general, ce altceva? ....spiritul şmecheriei, al oportunismului, a vieţii care trebuie vieţuită, indiferent dacă îl lezezi pe celălalt sau nu, fără să ne sinchisim de urmările atitudinii noastre, (mitocănia, atacurile la persoană şi nu la subiect, orgoliile prea-puternicilor şi mediocritatea lor sunt alte aspecte), sau să avem cumva vreodată, obsesia valorii denaturate, aşa cum ar fi fost normal. Sigur, nici primii dintre cei fugiţi pe-afară, n-u fost nici ei mai breji, au rupt mai ştiu eu pe unde, pereţii băncilor prin străinătăţuri, trăgând bancomatele din perete cu tractorul ( şi acela furat), un mod original de a atrage atenţia presei, fapt care ne-a adus "aplauze" la scenă deschisă, de nu-ţi mai venea cu anii să spui cuiva că eşti român!

Viaţa ne-a izbit pe toţi cu realităţile ei, precoce, primejdioase, viclene, prin instituţiile unei societăţi în stranie schimbare perpetuă ( mai mult de nevoie, aproape că i-am "păcălit şi pe ăştia de la UE" şi noi ca grecii, şi ei ca noi, tot ortodocşi ca bulgarii, având iată un plăcut caz de precedenţă, căci nu suntem singuri! cu mentalităţile noastre depăşite. Vorbesc aici de fenomenele puţin luminate prin muncă cinstită, ci mai degrabă prin manipulare sau îmbătarea cu ortodoxismul de masă ce-şi înalţă catedralele şi bisericile la toate interesecţiile şi nu se sfiesc să-şi trimită reprezentanţii la cerşit public pe străzi, amatorism, diletantism ( fie el politic sau economic), o fentare activă prin presă şi televiziune la scară mare, prin deraiere de la problemele reale, cu iz de buni psihologi. ( Panem et circensis). Mai mult circ însă decât pâine! Cică avem şi o poziţie strategică, sau cum auzisem chiar de la intelectuali de rasă, "stăm pe o mare de petrol". Halal să ne fie! Care petrol domnilor, ăla de ni l-au păpat nemţii în al doilea război mondial şi pentru care ne bombardau americanii ? Sau mai bine, Doamne Ajută, poate chiar e adevărat? Este, iată gravitatea mediocrităţiii unei generaţii ce şi-a înţeles între timp menirea dar n-a făcut până acum altceva decât să modifice optic în mod avantajos, componenţa „butucilor” de la ruină, după ce iluştrii noştri predecesori, reuşiseră să ne aducă neamul la sapă de lemn. Nu-i bai, zice ardeleanul, sănătoşi să fim! Spun aceasta cu o ironie amară, fiindcă partea cea mai proastă a lucrurilor este că am rămas se pare, cu toţii, în mare, aşa cum ne-au îndoctrinat anii ceauşismului. Ici colo, o faptă bună! Mulţi oameni cimpli şi cinstitţi, dar nevoiaşi. Multe probleme sociale! Şi multă omenie, ca românii! Da, am intrat in NATO, am intrat in UE. Fain de tot, dar acum intervine schimbarea de mentalitate! Schimbarea nu e uşoară. Va trebui să gândim ca aceştia din vest şi mai încă ceva, să plătim impozitele şi să muncim ca în vest! Nu tu economie subterană, am intrat în clubul statelor de drept! Să facem locuri de muncă pentru români, în ţară, nu să nu ne plece copii la mama naibii, la cules de căpşuni şi la făcut strada pe la macaronari. Nu în străinătate e viitorul neamului românesc ci acasă! Nu există o tragedie mai mare pentru mine, decât să aud sau să-i văd pe nostalgicii partidului comunist şi pe fanii ceauşismului, loviţi de amintirile dulcege pe ritmuri de "Cântarea României” în suspine balansându-se. Richard Wurmbrand ( Richard Cine???) să fie mai important decât Eminescu? Nu mai avem amintiri sau conştiinţă? Adrian Păunescu propus pentru Premiul Nobel? Trăim oare un coşmar, o transă stupidă?

Cei mai mari români muncesc cinstit pe un salariu de mizerie şi îşi duc încă ţara în spate! Îşi plătesc impozitele, unii şi-au făcut deja bagajele şi-şi hrănesc pruncii până la ultimul bănuţ!

De aceea cred ca există şi astăzi, cred eu, o vină vizibilă a unei generaţii ce se stabilizează, cea a pre-decreţeilor, ce a început deja să joace rolul ei istoric, dar care nu a reuşit să îndrepte încă în totalitate o tară naţională a lipsei de răspundere sau onestitate instituţionalizate, ce numai act de bravură nu mai e, dar se aplaudă încă la scară largă. S-ar putea să nu reuşească vreodată, aşa cum are toate hăţurile în mână pentru o reuşită ce se aşteaptă cu sufletul la gură. Să nu-l înşeli astăzi pe unul, mai apare până şi azi ca un act de stupiditate generală. Îl ştim doar din Epoca de Aur. O serie de vinovaţi ar merita şi trebuie să fie puşi în sfârşit la stâlpul infamiei. Avem noi oare o coloană vertebrală dreaptă, sau mai bine spus, ne putem permite deja demnitatea unui asemenea act? Există un stâlp al infamiei? Câte procese n-ar trebui grăbite, ori pornite în sfârşit? Confuzia noastră de acum, este parte componentă a unei duplicităţi ce pare a fi mai degrabă de neam, prin pasivitatea noastră generală ( laie şi bălaie, ca Mioriţa, căci comoditatea noastră nu ne-a făcut niciodată cinste) şi prin agresivitatea descurcăreţilor de nevoie şi a "realizaţilor" prin nedreptăţile ce le-au făcut. Sunt încă români cinstiţi şi demni, care nu doresc nimic mai mult decât să se facă lumină şi dreptate. Occidentul nu aşteaptă de la noi eroismul ostaşilor români de la 1918 cu "pieptul lor de aramă" sau melancolia ciobanilor carpatini, costume populare aurite ci realizări economice, juridice, politice dar mai ales sociale. Ne lipsesc însă multele instanţe morale, adevăraţii intelectuali de rasă, personalităţile autentice, persoane carismatice, oameni cinstiţi, nepătaţi, sinceri şi direcţi, ce nu pot fi în acelaşi timp şi politicieni, dar vor veni, se vor înălţa! Voim doar să învingă valorile morale ale vestului, codul lui Cuza şi nu cele izvorâte din economia politică a anilor 80, sau a ortodocsismului de stat în frunte cu mai marii lor, ce pupau la rândul lor cu plecăciune balcanică de rit greco-turcesc, sutana "conducătorului". Voim valori ale parlamentarismului, ale bunei credinţe şi cele ale creştinismului? Atunci avem nevoie de o raţiune pură, cu idei simple, dar eficace, împotriva acelora ce s-au ancorat nevoit în capetele noastre. Nu suntem prima generaţie torturată şi depinde doar de noi, dacă vom găsi maniera potrivită, de a nu ne face de râs în concertul european. Itinerariul acesta în Europa, este o mare şansă, ce trebuie jucată atent şi fără minciună. Nu mai e cazul de făţărnicie sau minciună, e timpul să facem în sfârşit treabă, la noi acasă!

Lucian HETCO

Editor Agero, Germania

Comentarii de la cititori

-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:

2. Tema / articolul / autorul:: 'DILETANTISMUL PREDECRETEILOR'

3. Numele si prenumele Dvs.: 'VENERA D.DUMITRESCU-STAIA'

4. Adresa Dvs. E-mail: 'venera@sympatico.ca'

5. Numarul Dvs. de telefon (fix): 'Confidential'

6. Numarul Dvs de telefon (mobil): '-'

7. Textul mesajului Dvs.: 'Nici ca se putea un rezumat mai perfect al timpurilor traite în perioada postbelica a României! Domnul Lucian Hetco, cred ca face parte dintr-o minoritate care cu curaj si discernamânt a facut o ANALIZA PROFUNDA, OBIECTIVA si REALA, a ceea ce putem numi cu certitudine TEROAREA COMUNISTA.

Am trait si am suportat acea sumbra si de neuitat ISTORIE A ROMÂNIEI POSTBELICE, care, din pacate, nici dupa 1989 istoricii NU au curajul sau NU vor sa publice ADEVARATE CARTI DE ISTORIE, pentru ca cel putin generatiile tinere sa cunoasca REALITATEA SI TRAGEDIA ACESTEI TARI CARE APARTINE TUTUROR ROMÂNILOR, SI NU ÎN CELE DIN URMA TRAGEDIA UNEI POPULATII CARE A FOST CONDAMNATA PE NEDREPT, CU TOATE CA APORTUL LOR ÎN PERIOADA ANTEBELICA A FOST REALA SI ÎNDREPTATITA.

Traiesc în alta tara îndepartata de aproape 20 ani, urmându-mi unicul fiu, caruia nu i s-a permis în anul 1974 nici cel putin sa se înscrie pentru examenul de admitere la Facultatea de medicina din Bucuresti, întrucât tatal parasise tara în 1968, motiv pentru care, cu durere în suflet am parasit mormintele parintilor si fratelui meu, care la rândul lor au suportat obstructii în perioada de TRISTA AMINTIRE. Parasirea pamântului natal, unde s-au nascut 3-4 generatii din familia mea, au trait si si-au adus aportul cuvenit pentru întregirea României, nu înseamna ca NU mai suntem "români buni". Dimpotriva, pe cât posibil, asa cum fiecare este capabil, încercam prin scris sau vorba, sa "dezgropam" realitatile trecutului trait în România, tocmai pentru a nu se lasa în umbra adevarata Istorie a României, dând uitarii pe cei care prin lupte si mari sacrificii au luptat tocmai pentru reîntregirea tarii, pentru adevarata DREPTATE SI EGALITATE. Dictonul latin apartinând lui CICERO - UBI BENE, IBI PATRI - socotit în trecut ca deviza a oportunismului, odata cu atenuarea sentimentelor nationaliste si a patriotismului fanatic, lumea moderna renunta din ce în ce mai mult la a considera Patria ca unicul loc unde ne poate "merge" bine. Disparitia barierelor impuse de frontiere, exodul în cautarea libertatii cuvântului si a locurilor de munca, si "last but not least" a locurilor de munca cinstita si bine retribuita, toate acestea determina pe români, ca din ce în ce mai multi sa fie adeptii DICTONULUI.

FELICITARI LUCIAN HETCO,! ati scris un episod din viata românilor, care ar trebui sa dea de gândit tuturor românilor si nu numai celor din DIASPORA.'

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)