Discuţii bizantine, circ şi isterie

Ion Măldărescu, Agero

Pusă la cale de oculta mondială la „Malta”, prin reprezentanţii ei, Bush Sr. cel Parşiv şi Gorbaciov cel Pătat, mascarada din decembrie 1989 constituie unul din momentele tragice ale istoriei neamului românesc. Victime şi participanţi, cu sau fără voie ale întâmplărilor din urmă cu peste douăzeci de ani, au fost trecuţi pe liste ca revoluţionari. Desigur, ca orice pădure, există şi „uscături”, din păcate, în cazul de faţă cele din urmă sunt mai numeroase decât arborii sănătoşi. Într-una din recentele „ieşiri la rampă”, premierul Emil Boc a declarat: „drepturile materiale destinate revoluţionarilor trebuie repartizate în funcţie de resursele bugetare disponibile”. Anterior, afirmase la un post de televiziune, că „plata stipendiilor destinate revoluţionarilor necesită milioane de euro anual de la buget […]  şi se mai justifică doar pentru urmaşii persoanelor decedate sau grav rănite în Revoluţia din 1989. Problema trebuie discutată chiar dacă tema este una sensibilă”. „Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă!” zic eu, sunt prea mulţi „revoluţionari” şi prea multe privilegii  materiale li s-au acordat[[1]]. Este vorba de multe miliarde de lei, terenuri şi spaţii comerciale repartizate, reduceri de impozite şi alte multe avantaje dăruite pe nedrept profitorilor harababurii din decembrie 1989. Nu trebuie să neglijăm problema certificatelor de revoluţionar, transformată într-o afacere cu profituri de milioane de euro. Ca reacţie la intenţia guvernanţilor de a reduce din privilegii, Asociaţiile de revoluţionari din România au ieşit la atac. Nu vă gândiţi la o nouă răscoală, ci la reacţia firească a unui dulău, căruia, după ce i s-a dat un os consistent, cineva încearcă să i-l smulgă din gură. Conştient de faptul că cele scrise mă vor transforma în „ţintă” a unor atacuri, apelez la raţiunea celor de bună credinţă.

„Discuţiile bizantine” şi petele murdare ale „revoluţiei”

Pe la mijlocul secolului al XV-lea, Imperiul Bizantin era pe cale de a fi cucerit de Semilună, dar călugării iroseau vremea în dispute pro sau contra oficializării slujbelor - în latineşte sau în greceşte. Astfel au rămas în istorie „discuţiile bizantine”, simbolizând dialogurile sterile, certurile absurde şi irelevante, purtate în momente când sunt în joc probleme vitale. Cam 1200 de delegaţi s-au adunat la Palatul Parlamentului, s-au certat pentru adoptarea ordinii de zi, pentru discursuri, pentru luările de cuvânt, pentru durata acestora... La trecerea a mai mult de două decenii, „revoluţionarii” s-au contrazis  ca la uşa cortului pentru clasificarea Bucureştiului sau a Timişoarei în „ierarhia” importanţei evenimentelor decembriste. Printre cele discutate la congresul special al asociaţiilor „revoluţionarilor” din România (oare le ştie cineva numărul?), pot fi regăsite o multitudine de „contraziceri”. Câteva comentarii despre actele de „eroism” apărute ca ciupercile după ploaie (survenite în urma anunţului de la TV despre „fuga Ceauşeştilor”), cineva declara la congres: „Nu e vorba de strigat, e vorba de dat, de exemplu, tabloul lui Ceauşescu jos de pe o gară, deci merite deosebite.” O veche zicală românească glăsuieşte înţelept: „După război, mulţi viteji se-arată!”. Uite-aşa au apărut „eroii” de la ’89!

Un altcineva, un incomod cu bunul simţ al realităţii spunea: „La Călăraşi nu a fost nici o Revoluţie, dar un sfert din Călăraşi are certificate de revoluţionar, care costă 100.000 de lei.”  Mă asociez parţial acestei afirmaţii şi susţin că exceptând câteva localităţi răscolite de evenimente, nu a fost nici o revoluţie. Au fost oraşe, asemenea Bucureştiului, Timişoarei sau Sibiului unde în urma intoxicărilor incitatoare la violenţă emise pe postul naţional de televiziune şi a  ordinelor date de generalul Vasile Militaru - dovedit agent KGB-ist şi numit ministru al M.Ap.N. - s-au petrecut atrocităţi. Militarii ucişi din ordinele aceluiaşi personaj sinistru şi „ştampilaţi” cu etichete de „terorişti”, pentru a „da greutate” unei realităţi inventate vor rămâne ca o pată murdară pe obrazul românilor. Privind retrospectiv, decembrie 1989  a debutat atentatul românilor pentru distrugerea României. În această privinţă, academicianul Florin Constantiniu s-a exprimat cât se poate de realist: „De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început atunci când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: «Istorie, istoriee!...». De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat «visătorii» potriviţi. [...] Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”.

Un „revoluţionar” declara la televizor: „8000 de revoluţionari au fost omorâţi au fost daţi afară din servici pentru că erau revoluţionari” (în perioada 1990 - 2011,  n.a.). No comment!

„Revoluţionarii” despre veteranii de război

O perlă iresponsabilă, emisă de un inconştient, îi incriminează pe veteranii de război după criterii aleatorii şi doar de el ştiute: „Cineva vorbea de veterani. Vreau să vă spun că am avut în familie bunici care au participat la război, veterani de război. Nu vreau să acuz, dar până la urmă, participarea la război a adus comunismul în ţară, pe care noi, revoluţionarii, în '89, l-am scos.” Câtă „înţelepciune”! O asemenea gugumănie poate fi cioplită pe o ipotetică, dar sinceră placă comemorativă a „Revoluţiei”. Există deja rapoarte concludente ale serviciilor româneşti de informaţii, atât cele dinainte de ’89, cât şi cele de după. Atunci, în zilele agitate ale sângerosului decembrie 1989 conştientizasem că ceva se prăbuşea, că ceva „era putred în Danemarca” dar nici prin gând nu-mi trecea ce semnificaţie aveau acele momente. Acum ştiu! „Revoluţia Română!” a însemnat începutul sfârşitului României.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com