Doctrina sociala a Bisericii Ortodoxe in contextul Uniunii Europene

Tudor Petcu

Episcopul ortodox rus Ilarion Alfeiev din Viena, care este si reprezentantul Bisericii sale pe langa institutiile Uniunii Europene, a facut urmatoarea declaratie in cadrul unui interviu: „Cred ca cele mai ucigatoare lupte intre crestinism si relativism vor avea loc in Europa in viitorul cel mai apropiat. Aceasta, pentru ca Europa este zona in care atacurile secularismului militant impotriva religiei imbraca formele cele mai agresive. Europa este aceea care isi neaga mostenirea sa crestina in cel mai evident mod cu putinta. Europa este, de asemenea, locul unde crucifixele sunt indepartate din scoli, simbolurile religioase interzise in locurile publice, iar crestinismul a devenit obiectul unei critici continue, al dispretului si al batjocurii. Tot Europa este zona in care populatia crestina este afectata de o grava criza demografica din cauza careia îi este amenintata supravietuirea. Nu se poate spune ca aceste procese nu s-ar petrece si in alte parti ale lumii, dar in Europa ele sunt de o evidenta covarsitoare.” Episcopul Ilarion crede ca Uniunea Europeana, care poarta amprenta conceptiilor apusene in ceea ce priveste valorile, ar intentiona sa impuna crestinismului ortodox si tarilor acestuia un sistem inadecvat si fals de norme seculare. La o intalnire a conducatorilor religiosi cu presedintele Comisiei Europene, acesta a spus: „Este falsa presupunerea ca sistemul religios de valori a devenit caduc, si-ar fi pierdut popularitatea sau n-ar mai fi la moda si ca, de aceea, ar trebui inlaturat complet din cadrul normelor seculare. Nu este vorba de a observa sistemele de valori in evolutia lor istorica, ci, dimpotriva, de o opozitie care poate duce la conflicte politice, religioase si militare, ceea ce in unele cazuri se si intampla. Un dialog intre cele doua parti cu scopul de a armoniza ambele sisteme de valori, dialog care va trebui sa existe si in viitor, este necesar... Daca normele seculare sunt prezentate ca universale si sunt impuse intregii comunitati europene, riscam sa cream o Europa care nu va ajunge niciodata un spatiu in care milioane de oameni sa se simta ca acasa, oameni ale caror sisteme de valori si standarde de viata sunt conditionate din punct de vedere religios.”

De asemenea, Mitropolitul Chiril de Smolensk, conducatorul Serviciului de Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse formuleaza si mai direct acelasi lucru: „De-a lungul secolelor, pana astazi, ideile referitoare la demnitatea umana au fost interpretate in multe privinte in asa fel incat sa ajunga sa contrazica intelesul lor traditional crestin. Conceptul de drepturile omului este un rezultat al dezvoltarii natiunilor apusene, in primul rand al statelor protestante. Abia mult mai tarziu acest concept a fost preluat printr-o reflectie apropiata in Biserica Romano-Catolica... In relatiile internationale actuale drepturile omului sunt prezentate de tarile apusene ca o norma socio-politica acceptabila pentru toate natiunile lumii... Tendinta de a absolutiza valoarea libertatii pentru protejarea demnitatii umane provine din istoria specifica a civilizatiilor apusene.”

Astfel de analize si prezentari ale reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Ruse risca, in primul rand, sa nu fie intelese in contextul apusean sau sa fie evaluate intr-un mod cu totul fals; pe de o parte, intrucat n-ar fi posibil sa fie incadrate si intelese din punct de vedere teologic, si de aceea ar conduce la situarea imediata a ortodocsilor printre neoconservatori sau i-ar plasa in cadrul unei politici de restaurare si forta; pe de alta parte, astfel de puncte de vedere pot provoca o reactie contrara, intrucat reprezentantii sistemului de valori apusean, intr-o traditie foarte bine motivata din punct de vedere crestin, considera ca nu pot intelege limbajul polemic al reprezentantilor ortodocsi si, de aceea, pot avea si ei reactii emotionale.

Sistemul apusean de valori are la baza distinctia, nu separarea, dintre domeniul secular si cel crestin, care, in planul divin de mantuire, se relationeaza reciproc. Doctrina sociala catolica recunoaste o „autonomie a realitatilor pamantesti” care corespunde vointei Creatorului, dar care nu are in vedere o legiferare de sine statatoare, in sensul ca, in responsabilitatea lor fata de lume, crestinii nu ar actiona din perspectiva credintei in Hristos. De aceea, teologii moralisti vorbesc despre „o morala autonoma in orizontul perceptiei crestine”. Tot astfel, doctrina evanghelica a celor doua imparatii face distinctie intre domeniul secular, in care Dumnezeu, prin actiunea omeneasca si crearea de structuri, inlesneste convietuirea intre credinciosi si necredinciosi, si lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu prin Evanghelie, predica, sacrament si Biserica. Conform randuielii ceresti, statul trebuie sa se ingrijeasca de „dreptate si pace”, dar nu are dreptul sa emita pretentii asupra adevarului religios, indiferent de culoarea confesionala a acestuia; Biserica aminteste statului de „porunca si dreptatea lui Dumnezeu”, dar nu-si poate asuma indatoriri statale, nici nu poate deveni ea insasi un organ al statului. Ambele pozitii conduc la faptul ca Biserica Romano-Catolica si cea Evanghelica se comporta fata de stat ca partenere pentru a cauta impreuna cu alte grupari sociale „ceea ce este mai bun pentru cetate” (Ieremia 29), fara a trece insa sub tacere acceptiunile Evangheliei fata de ratiunea politico-seculara. Cu cat vor cadea mai putin in ispita de a instrumentaliza statul pentru interesele lor, cu atat mai libere vor fi Bisericile insesi in marturia lor pentru Evanghelie. Aceasta presupozitie a unei „etici a responsabilitatii” nu poate fi impartasita, insa, de catre ortodocsi, nici din punct de vedere teologic, nici emotional, deoarece ei vad periclitata valabilitatea adevarului credintei crestine in toate domeniile vietii.

Inainte de a prezenta cateva lucruri cu privire la documentul Sinodului Patriarhiei ruse Temeiurile doctrinei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse, as dori sa fac, din punct de vedere teologic, doua observatii preliminare ce incearca sa duca intrucatva la o deschidere in intelegerea sensibilitatilor conceptului ortodox.

Acest lucru se refera in primul rand la notiunea teologica de simfonie. Aceasta descrie idealul politico-bisericesc al Imperiului Bizantin, conceptie propusa de Eusebiu de Cezareea, conforma careia Biserica si statul sunt unite intre ele intr-un fel de armonie. Aceasta armonie este necesara deoarece puterea bisericeasca a functiei de patriarh si puterea seculara a functiei de imparat, isi pot deriva autoritatea de la Dumnezeu, ambele situandu-se intr-un raport de responsabilitate reciproca. In acest sens, Biserica nu poate parasi statul sau nu se poate retrage intr-un ghetou religios ca urmare a asumarii unei responsabilitati, fie ea si fundamentata in intregime din punct de vedere religios. In ultima analiza, politica, stiinta si economia, vor face cu adevarat bine oamenilor, atunci cand vor transpune in realitate caracterul filantropic, profetic si sacramental al iubirii crestine. Biserica Ortodoxa nu a putut, desigur, si nu poate practica idealul de simfonie cu orice sistem politic, dar ea, in secolele de stapanire straina si in deceniile de asuprire, a transpus in realitate o „simfonie cu sufletul poporului” si, prin aceasta, a contribuit, totusi, la idealul vechii unitati.

A doua notiune care trebuie mentionata este aceea de sobornost. Este vorba de o premisa a unei mistici comunitare a slavofililor, animata de idei social-etice reformatoare, dar atasata de Biserica, asa cum a fost ea reprezentata de filosofia religioasa rusa inainte de revolutia din 1917. Punctul de plecare al acestei notiuni a devenit caracterul comunitar al Treimii pentru un program de responsabilitate sociala, iar Biserica, in calitatea ei de „organism teandric”, reprezinta un concept integrativ al unui comunitarism liber in iubire reciproca pentru societate. Astfel, tocmai Ortodoxia rusa, in puterea ei de determinare a poporului, poate fi considerata nucleul unei noi culturi mondiale. Rationalismul de origine apuseana ameninta sa-i faca pe slavofili sa piarda din vedere intregul in esenta lui. Pierderea suferita de religie prin Iluminism face impropriu rationalismul pentru o etica sensibila, intrucat, in conceptia ortodoxa, doar credinta poate reprezenta in cele din urma adevarul absolutului.

In lumina acestor doua notiuni, simfonie si sobornost, se poate intelege de ce un concept etic secular-dialogic format in Apus poate fi resimtit de Ortodoxie ca o tradare fata de Biserica si fata de stat. Din acest motiv Biserica Ortodoxa Rusa cere un dialog referitor la conceptiile etice si pretinde echivalarea lor valorica cu conceptul apusean si un spatiu vital pentru conceptul ei in tarile cu traditie ortodoxa.

Documentul Temeiurile doctrinei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse a fost adoptat de catre Sf. Sinod al acestei Biserici la aproximativ un deceniu dupa marea schimbare politica. Aceasta doctrina sociala poate fi considerata un prim mare pas de reflectie al Bisericii Ortodoxe Ruse facut in perioada postcomunista. Acest document vrea sa ia pozitie, atat in ceea ce priveste asigurarea temeiurilor teologice traditionale ortodoxe, cat si in ceea ce priveste solicitarile politico-sociale. In acelasi timp „Doctrina sociala” prelucreaza si experienta Bisericilor din lungile decenii de dominatie comunista.

Caracterul universal al Bisericii ofera spatiu pentru specificul national si realizarile proprii. Un patriotism crestin se apleaca in aceeasi masura asupra natiunii, considerata o comunitate etica, cat si asupra comunitatii cetatenilor. Crestinul trebuie sa fie pregatit pentru apararea patriei si pentru slujirea binelui tarii sale, pentru activitatea in viata publica si in administratia de stat, dornic sa contribuie la pastrarea culturii si constiintei nationale. Natiunea cetateneasca nu trebuie sa fie degradata, nici nu trebuie asezata in locul lui Dumnezeu. Puterea de stat trebuie folosita pentru apararea in fata raului si pentru sprijinirea binelui. Biserica se intelege pe sine ca un partener independent de dialog cu un stat secular. Ambele institutii colaboreaza in anumite domenii, dar nu trebuie sa se amestece in problemele interne ale celeilalte. Biserica nu trebuie sa-si asume domeniile de competenta ale statului. Biserica asteapta de la stat respectarea normelor ei canonice si a independentei ei interne, iar acesta nu trebuie sa se amestece in viata Bisericii, mai ales in domeniul ei spiritual. Biserica pastreaza loialitate fata de stat, totusi, pentru ea, mai presus de aceasta indatorire de loialitate se afla porunca divina a indeplinirii neconditionate a misiunii ei mantuitoare in orice conditii si in orice imprejurari. Daca puterea de stat sileste pe credinciosi sa se abata de la calea lui Hristos si sa savarseasca fapte ale pacatului, Biserica are indatorirea de a refuza supunerea fata de stat. Clericii, de asemenea, nu pot ocupa functii politice.

Misiunea Dreptului secular nu este aceea de a preface in Imparatia lui Dumnezeu lumea aflata sub puterea raului, ci de a o impiedica sa devina iad. In viziunea juridica actuala predomina conceptii dupa care „Dreptul” trebuie considerat o nascocire si o constructie omeneasca a societatii, de care aceasta se serveste pentru folosul ei propriu si pentru indeplinirea indatoririlor stabilite de ea insasi. Schimbari in cadrul Dreptului, operate si acceptate de societate, sunt considerate legitime. Dar, cand indeplinirea unei legi ascunde un pericol pentru mantuirea vesnica, crestinul are datoria unei marturisiri jertfelnice in cadru legal impotriva incalcarii poruncilor lui Dumnezeu, iar daca acest lucru nu este posibil, are datoria de a trece chiar la nesupunere civila. „Doctrina sociala” trateaza teme ca: „Biserica si politica”, „Proprietatea”, „Razboiul si pacea”, precum si probleme din cadrul moralei sociale, familiale si personale. De asemenea, sunt abordate probleme privitoare la sanatatea persoanei si a natiunii, teme legate de bioetica, ecologie, stiinta sociala, cultura si educatie, mass-media, precum si probleme ale globalizarii si secularismului. In orice caz, Biserica Ortodoxa – iar aici ne referim cu precadere la cea rusa – potrivit doctrinei sale sociale urmareste recunoasterea legitimitatii conceptiei religioase despre lume ca baza a actiunilor relevante din punct de vedere social. De asemenea, ea vrea sa se angajeze in acest sens si in domeniul dreptului popoarelor si al organizatiilor internationale.

Tudor Petcu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL