Dolarul, ieri şi azi sau Un prestigiu pierdut

Wilfried H. Lang

Cultul dolarului, o veche slǎbiciune româneascǎ, începe sǎ se destrame.

Dar sǎ vedem cum şi de ce. Implicatǎ în vâltoarea celui de al doilea rǎzboi mondial valoarea dolarului deja scǎzuse în mod simţitor în timpul acestuia, ceeace însǎ s-a resimţit mai mult pe plan intern al Statelor Unite şi mai puţin în exterior.

Motiv: imensele datorii provocate de rǎzboi şi neacoperite în cea mai mare parte de valori materiale în cadrul economiei SUA.  Astfel inflaţia îşi urma cursul, încet dar sigur iar  balanţa dolar-aur apǎsa din ce în ce mai greu pe visteria naţionalǎ a Statelor Unite.

Totodatǎ, recesiunea începută încă din 1969 şi problemele valutare mereu crescânde, acumu­late prin inflaţia masivă a dolarului de a lungul anilor, l-au obligat pe preşedintele SUA, Richard Nixon să anunţe oficial pe data de 15 august 1971  desprinderea  dola­rului de rezer­vele de aur ale SUA.  Adică dolarul SUA nu mai putea fi oricând conver­tit în aur, fiind în plus de­valorizat oficial cu 8% pe piaţa inter­naţională.  În reali­tate valoarea lui scǎzuse cu peste 200%.  Deci acordul de la Bretton Woods (22.07.1944) fusese dus “ad absur­dum”.  Un cutre­mur valutar la toate bursele lumii a fost urmarea.  Toţi dolarii din afara Statelor Unite nu mai aveau decît o valoare relativă la mărfurile şi produsele pe care le repre­zentau. Speculaţii de a dreptul sălbatice s-au desfăşurat pe piaţa valutară.  De fapt ora naş­terii celebrului “Petrodollar” cu care între timp ne-am obiş­nuit cu toţii.

Acorduri secrete

Pentru a stăvili fluxurile de dolari, devenite necontrolabile între timp, în 1974 a fost convocată o confe­rinţă se­cretă la Saltsjöba­den în Suedia, la care au participat vîrfurile finanţei mondiale, în total 82 de perso­nalităţi suspuse.  Cu această ocazie, chipurile, pen­tru redresarea stabilităţii pe piaţa mondială, în realitate însǎ pentru compensarea inflaţiei dolarului SUA, aşa numita grupare “Bilderberg” a hotă­rât ridicarea pre­ţului petrolului cu 400%.  Şeicii, controlaţi de marile concerne mondiale, desigur bucuroşi de această dezvol­tare a lucrurilor, au trebuit însă să cedeze 50% din veniturile globale realizate acum, depunându-le sub forma unui “fond de rezervă” la anumite bănci americane.  Astfel acoperindu-se şi pierderile destul de im­portante, intervenite pe platformele de foraj şi ex­ploatare în Marea Nordului.  Păgu­başii fiind în pri­mul rând ţările slab dezvolta­te dar şi toţi cei, care în loc să-şi inves­tească banii în dezvoltarea industriei lor naţionale, au trebuit să-i cheltuiască pe carburanţi pentru pro­ducerea energiei de uz curent.

Pierderea treptatǎ a credibilitǎţii

Cu toate aceste mǎsuri însǎ deprecierea dolarului a continuat, încet dar sigur. Doar diversele rǎzboaie, revoluţii şi rǎzmeriţe mai mici sau mai mari, oriunde în lume s-ar fi produs ele, au oprit temporar cǎderea valorii sale, aducând uneori chiar şi o realǎ creştere a cursului de schimb la bursele internaţionale. Toate aceste “înviorǎri” însǎ au fost de scurtǎ duratǎ, inflaţia spunându-şi cuvântul în continuare.

În special în ultimii zece ani, dubiile privind stabilitatea dolarului au continuat sǎ creascǎ mereu. Dacǎ în anul 2001 americanii mai cǎpǎtau 1,30 euro pentru un dolar, astǎzi relaţia s-a inversat aproape iar europenii capǎtǎ ei 1,4 dolari pentru 1 euro.

Totuşi, SUA fiind încǎ cea mai mare putere economicǎ din lume iar principala sursǎ de energie pe plan mondial, petrolul sprijinindu-se pe dolar, el a rǎmas valuta de referinţǎ pe piaţa internaţionalǎ. Se pune doar întrebarea cât timp va mai fi aşa ?

Creşte nervozitatea creditorilor strǎini

Se ştie cǎ Statele Unite au datorii imense în toatǎ lumea şi de aceea se pune acum mereu mai des întrebarea dacǎ SUA mai prezintǎ solvenţa necesarǎ pentru acoperirea acestor datorii. Cele pe plan intern cresc şi ele cu o iuţealǎ ameţitoare. Datoritǎ discrepanţei enorme dintre valoarea importurilor şi cea exporturilor, ajunsǎ în anul 2009 la cca. 270 miliarde dolari, grija marilor creditori se accentueaza pe zi ce trece. Aceste datorii constituind deja o sumǎ de patru ori mai mare decât (PIB) produsul intern brut al SUA, ne putem da seama de ce ordine de mǎrimi e vorba aici. Deocamdata rotativele Bǎncii Federale (Fed) tipǎresc bancnote care devin din ce în ce mai anemice, introducându-le fǎrǎ nici un fel de scrupule în circuitul pieţii mondiale. Astfel candidatura la faliment devenind totodatǎ mai evidentǎ.

Ce se va întâmpla în cazul unei inflaţii galopante ?

Privind actuala crizǎ economicǎ mondialǎ, iniţiatǎ de fapt tot de matrapazlâcurile negustorilor de certificate ipotecare din SUA şi speculaţiile lor imobiliare destructive, ne putem da seama ce se va întâmpla în cazul unui colaps global al sistemului financiar-bancar american. La ce trebue sǎ se aştepte milioanele de depunǎtori, de fapt creditorii mici şi mari în toatǎ lumea ?

Experţii lui Wall Street Journal din New York se tem de un cutremur general pe toate pieţele lumii cu consecinţe catastrofale în mai toate sectoarele economiei.  Deosebit de neliniştiţi sunt producǎtorii europeni, care în afara lipsei de comenzi la export trebue sǎ se lupte acum şi cu continua scǎdere a valorii dolarului, adicǎ creşterea implicitǎ a preţurilor de export din Europa, care, desigur, îi dezavantajeazǎ enorm în cadrul competiţiei pe piaţa internaţionalǎ.  Pentru a compensa oarecum acest dezechilibru, multe concerne au început cu dislocarea producţiei lor din Europa în SUA pentru a beneficia astfel de acea reducere de aproape o treime, atât la lefuri cât şi la semifabricate şi accesorii, rezultate din nivelul preţurilor pe piaţa americanǎ internǎ. Ca exemplu putem lua firma Daimler, adicǎ Mercedes, care a hotǎrât sǎ producǎ anual cca. 80.000 de turisme de clasa C la Tuscaloosa în Alabama.

Grijile marilor creditori

O alta grijǎ o au chinezii, a cǎror monedǎ fiind cuplatǎ la dolar, le-ar putea cauza imense pierderi la export. Nemai vorbind de acele rezerve gigantice în dolari pe care ei le posedǎ, estimate la cca. 2 bilioane $, depuse în cea mai mare parte în obligaţiuni SUA.  De aceea chinezii încearcǎ în continuare sǎ achiziţioneze cât mai mult aur, ceeace a dus la acea creştere imensǎ a preţului pe piaţa internaţionalǎ. Astfel, cu puţin timp în urmǎ, când Fondul Monetar Internaţional a pus în vânzare 400 de tone de aur, India s-a repezit sǎ achiziţioneze jumǎtate, scǎpând astfel de o bunǎ parte din rezervele sale de dolari, devenite mereu mai şubrede. La rândul lor, americanii sunt obligaţi sǎ continue acest joc pentru a-şi putea desface ei mǎrfurile pe piaţa internaţionalǎ. Însǎşi Banca Mondialǎ previne statele cu rezerve mari în dolari sǎ-şi caute alte valori mai stabile, cum ar fi de exemplu Euro. De aceea, începând încǎ din anul 2004, acesta şi-a crescut volumul ca obiect de rezervǎ monetarǎ cu aproape 80 %.  Criza dolarului însǎ are şi repercusiuni globale grave în economia mondialǎ. De exemplu, Rusia şi statele asiatice cu un progres economic considerabil îşi reţin şi dozeazǎ rezervele de materii prime, ridicând astfel valoarea lor şi scumpind totodatǎ preţurile de transport şi salarii.

Instabilitatea continuǎ

Deocamdatǎ dobânzile în Statele Unite fiind aproape de zero, dolarul e şi mai mult slǎbit, marii investitori cǎutând sǎ obţinǎ credite în dolari ieftine în SUA, pentru a le investi apoi pe alte pieţe, achiziţionând preventiv materii prime şi aur. În consecinţǎ, când conjunctura îşi va reveni, vor creşte şi dobânzile, ceeace va duce la un nou val de scumpiri şi inflaţie in SUA. Iar cine şi-a investit banii economisiţi în certificate şi obligaţiuni americane (treasuries şi fonds) va suporta pagube de 15-20%.

Singurii cǎştigǎtori în ceastǎ crizǎ vor fi cei care achiziţioneazǎ mǎrfuri americane la actualele preţuri reduse, pentru a le vinde mai apoi cu un cǎştig considerabil. În primul rând, desigur, europenii dar şi toţi ceilalţi cu depozite mari de aur şi Euro în momentul de faţǎ.

Wilfried H. Lang

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com